3. Domnul SHIMBO

Sursa: Radu Baciu in RomanianGo

masuta mea de Go

Intors in Bucuresti, dupa acea prima excursie la Timisoara, am continuat sa-l frecventez pe Dl. Shimbo. In vremurile acelea intrarile ambasadelor nu erau pazite, putind intra oricine voia. Ma duceam acolo de trei ori pe saptamina; dl. Shimbo scotea tabla, pietrele, o sticla de whisky ... si incepeam sa jucam. Acest ritual a durat aproape trei ani de zile. Din cind in cind ieseam impreuna in oras la o bere dar invariabil ajungeam (indiferent de ora) la dinsul sau la mine acasa, unde incheiam escapada in fata tablei de Go.
Nu vorbea nici o limba straina: doar citeva cuvinte in engleza si alte citeva in franceza; discutiile noastre se purtau deci intr-un fel de franco-englezo-japonezo-romana care nu permitea transmiterea unor idei prea sofisticate ... dar ne-am inteles de minune in toti acesti ani.

Spre deosebire de timisoreni, Dl. Shimbo avea numai 4 kyu - dar la inceput se intimpla destul de rar sa-i cistig vreo partida. Exista o mica contradictie fata de rezultatele asumate de mine din recenta Campanie Timisoreana dar n-am prea avut nici curiozitatea si nici timpul sa rezolv aceasta dilema ... Intreaga mea atentie se concentrase asupra unui cadou primit de la noul meu partener de joc: vreo 30 de reviste Go Review - colectia pe 2-3 ani a domnului Shimbo - si citeva brosuri micute (in japoneza) cu probleme de viata si moarte. Le-am devorat! ... Iar cind le-am terminat, le-am luat de la capat...
Nu stiu de cite ori am citit si recitit acele reviste, deoarece in urmatorii 10 ani au ramas singura bibliografie disponibila. Am inceput insa sa cistig din ce in ce mai des in partidele cu dl. Shimbo, pina cind intr-o zi mi-a propus sa aplicam "metoda japoneza": cu handicap si modificarea numarului de pietre la fiecare serie de trei victorii (sau pierderi) succesive.
Incerca sa n-o arate dar il simteam cuprins de o tristete imensa, la fiecare noua piatra handicap pe care o primea. Cind a fost nevoit sa puna 5, m-a rugat sa mai jucam macar o partida cu 4 pietre ... Am pierdut-o (bineinteles) ... si de atunci nu am mai cistigat niciodata mai mult de 2 partide la rind, cu 4 pietre handicap.

Ii placea foarte mult Simfonia III-a de Brahms; era un pasagiu - in mod special - pe care incepea sa-l fredoneze in surdina atunci cind se simtea bine pe tabla, dar si atunci cind partida lua aspecte tragice pentru el. Imi dau seama cit de melodramatic pare ... dar adevarul este ca si azi, dupa aproape 40 de ani, aud uneori - in timp ce joc - pasagiul acela simfonic.

Prin intermediul domnului Shimbo am avut ocazia sa cunosc citiva turisti japonezi, in trecere prin Romania. De cele mai multe ori ii invita la ambasada si-i punea sa joace cu mine. In citeva rinduri a chemat grupuri de cite 3-4 prieteni la el acasa, organizind mini-concursuri de Go. In felul acesta am ajuns la concluzia ca forta mea de joc urcase intre timp cam pe la 2-3 dan.
Intr-o zi, dupa ce am ajuns la ambasada, dl. Shimbo - in loc sa aseze tabla de go - a aparut cu o masuta groasa din lemn masiv, cu patru picioruse sculptate. Era un Goban adevarat! Il adusese in Romania inca de la inceputul misiunii sale aici iar din acel moment imi apartinea. A fost probabil cel mai grozav cadou pe care l-am primit vreodata.
Din lemn masiv, avea 23 cm inaltime si mai bine de 10 kg; cind puneai piatra de go pe el se auzea un sunet plin, placut ... creindu-se cumva o atmosfera cu totul aparte in timpul partidei ... I-am rezervat bineinteles un colt special in camera mea iar in anii ce au urmat am petrecut nenumarate ore aplecat asupra lui.

2 ⮜ 3 ⮞ 4