Almanah Stiinta si Tehnica 1984 (pag. 92 si 104)

Publicat de Walter Schmidt in decembrie 1984

Dr. ing. Walter Schmidt este unul dintre cei mai vechi si mai puternici jucatori de GO din tara; joaca de aproximativ 40 de ani si este cotat ca jucator amator 2-3 dan. Este principalul animator al cercului de GO din Timisoara.

Despre Jocul de Go

Daca cineva mi-ar pune vreodata intrebarea ce a influentat formarea conceptiei mele despre lume si viata, in raspunsul meu ar figura, printre altele, si jocul GO. Acest raspuns va aparea si mai straniu aceluia care nu cunoaste acest joc, cand va afla ca jocul de GO poate fi explicat in cateva propozitii si ca aproape nu are reguli in sensul obisnuit al cuvantului.
Foarte sintetic spus, cei doi jucatori pun alternativ cate o piesa (piatra) pe tabla de joc si va castiga partida acela care reuseste sa puna mai multe. Asezarea unei piese - o mutare - trebuie sa tina seama de doua conditii: nu are voie sa reproduca o situatie care a mai existat pe tabla, iar la terminarea jocului fiecare grup de pietre legate intre ele trebuie sa fie invecinate cu doua locuri libere de pe tabla. Acele grupuri de pietre care nu satisfac aceasta ultima conditie se scot de pe tabla in cursul jocului si astfel se creeaza posibilitatea pentru adversar sa puna mai multe pietre decat jucatorul caruia i s-au luat piesele.
Aceasta simplitate extrema, departe de a usura invatarea jocului, constituie o piedica majora in insusirea lui de catre incepatori. Neingradit de reguli, confruntat cu o formulare abstracta a scopului ce trebuie urmarit, jucatorului incepator ii va fi greu sa aprecieze sensul si eficienta mutarilor proprii si ale celor facute de adversar si sa aleaga o mutare din numarul foarte mare de posibilitati, in aparenta echivalente. Dar si jucatorul avansat va trece periodic prin momente cand simte ca a ajuns la o intelegere mai profunda a jocului, in lumina careia ceea ce a stiut pana acum a fost imperfect, fragmentar, poate chiar nepotrivit si gresit.

Matematicienii considera ca fiecare joc poate fi interpretat ca un model pentru situatiile conflictuale din viata si au elaborat o teorie matematica a jocurilor, menita sa ajute pe jucatori la alegerea strategilor. Ei inteleg prin situatii conflictuale acele situatii care implica cel putin doua persoane sau grupuri de persoane capabile sa aleaga intre diferite moduri de a actiona si ale caror interese sunt cel putin in parte divergente.
Daca cineva ar trage de aici concluzia ca teoria matematica ar constitui un ajutor practic pentru jucatorul de GO, va fi desigur deceptionat cand va trebui sa facem precizarea ca, din punct de vedere al teoriei, jocul de GO, ca un joc de doi jucatori, cu informatie completa si suma zero in sensul teoriei, nu prezinta nici o problema teoretic nerezolvata. Pentru ambii jucatori exista strategii optime si in toate cazurile partida va fi castigata de jucatorul care muta primul, daca jucatorii aplica o strategie optima.
Singura dificultate, de altfel o dificultate practic irezolvabila, este selectarea strategiilor optime din multimea strategiilor, datorita numarului mare si structurii complicate a acestora.
Spre deosebire de alte jocuri, la care castigatorul distruge pe adversar, ii ia piesa cea mai valoroasa (regele la sah), ii elimina piesele si altele asemanatoare, la GO nu se intampla ceva similar. Castigatorul face pur si simplu ceva mai bine decat adversarul sau, deci ambii jucatori realizeaza ceva, dar unul mai mult decat celalalt.
Poate aceasta este traducerea in limbajul nostru abstract de tip european a ceea ce japonezii in limbajul lor concret si plastic vor sa exprime cand spun ca jocul de GO este jocul armoniei. In acest sens el modeleaza mai bine decat alte jocuri realitatea, se apropie mai bine de conflictele din viata, dar in acelasi timp schiteaza si un mod de rezolvare a conflictelor mai adecvat decat distrugerea adversarului: de a face mai bine.
Spre deosebire de alte jocuri, GO-ul nu are reguli unanim recunoscute. Pana dupa razboi nici n-au existat reguli scrise si redactarea lor in anii '50 sub egida asociatiei japoneze de GO, a fost primita cu retinere si condamnata de unii ca o ruptura regretabila de traditia milenara conform careia arta jocului s-a transmis oral de la maestru la maestru. Dar raspandirea jocului in multe tari din lume, cerintele moderne privind organizarea turneelor intre jucatorii de varf, profesionisti si amatori, au impus aceasta masura.
In aceasta situatie este normal ca formularea regulilor sa constituie obiectul unor controverse, mai ales ca omul de azi stie bine ca regulile unui joc sunt conventionale, sunt supuse unor aprecieri si pot fi modificate.
Deficientele regulilor clasice de GO au devenit evidente cand specialistii in programare si calculatoare, atrasi de simplitatea structurala a jocului, au inceput sa se ocupe de acesta si s-au vazut in situatia de a reformula regulile pentru a fi folosite la programare.

Aceasta problematica a jocului de GO a constituit pentru mine un important punct de atractie. Am incercat, de pilda, sa formulez regulile jocului astfel incat acestea sa prezinte un grad cat mai mare de generalizare. Partea cea mai interesanta nu este aici jocul pe table de alta structura (alta forma, trei sau sase puncte adiacente, in loc de patru ca la tabla obisnuita, ci posibilitatea de a juca partide cu mai multi jucatori, in primul rand in trei, folosind aceleasi reguli ca la jocul in doi. Am jucat la Timisoara cateva partide de GO in trei. Din punct de vedere tehnic n-am avut probleme, dar au aparut alte aspecte, cu totul neasteptate. In timp ce la jocul in doi, pe masura ce unul dintre jucatori castiga, celalalt pierde, la jocul in trei situatia nu mai este atat de simpla. Intervine aici o posibilitate calitativ noua, inexistenta la jocul in doi, si anume posibilitatea formarii unor coalitii intre jucatori, in sensul ca un jucator, intr-o etapa a jocului, alege consecvent mutari avantajoase pentru el, care insa avantajeaza pe al doilea jucator (partenerul de coalitie) si dezavantajeaza pe cel de-al treilea. Daca doi dintre jucatori joaca impotriva celui de-al treilea jucator, evident acesta va pierde. Slabind mereu, la un moment dat, in mod paradoxal, acest jucator va putea sa decida soarta jocului. Va castiga acela cu care se va coaliza impotriva celui de-al treilea jucator, iar decizia lui se va baza in mod necesar pe criterii exterioare jocului, deoarece jocul nu-i ofera criterii pentru aceasta alegere. Deci nu este in interesul nici unuia dintre jucatori sa lase un alt jucator sa slabeasca prea mult, expunandu-se la deciziile irationale ale acestuia, care ar actiona ca un element aleatoriu. De aceea jocul se va desfasura imitand un sistem in echilibru, devierile in favoarea unuia dintre jucatori fiind compensate prin coalizarea celorlalti jucatori impotriva lui. Se observa ca pastrarea unui avantaj asupra celorlalti doi jucatori, dar mai ales castigarea unei partide, este aici o problema mult mai stabila decat la jocul in doi si implica elemente aleatorii care, formal, ar trebui sa lipseasca din joc.
Jucand GO in trei am constatat cu uimire ca aceasta varianta a jocului nu produce la jucatori satisfactia si placerea de la jocul in doi, unde inevitabil castigul unui jucator inseamna pierdere pentru celalalt. Oare placerea provocata de un joc este legata de un castig in dauna altuia? Suntem atat de obisnuiti cu categoriile jocului in doi incat nu ne satisface o reusita care implica si acordarea de buna voie a unui avantaj, cateodata considerabil, unui alt jucator? Oare nu gasim placere decat in distrugerea adversarului si nu putem savura la fel o colaborare constructiva? Nu ne place ideea ca intr-o situatie conflictuala implicand mai mult decat doi "actori" un castig mare, nu este un merit, ci o intamplare, si cea mai sigura cale de a pastra un avantaj este ajutorarea celorlalti jucatori ca sa nu "slabeasca" prea mult? Aceste intrebari nu si-au gasit pana acum un raspuns multumitor, Cititorul va putea aprecia singur profunzimea problematicii expuse avand ca punct de plecare un joc de o mare simplitate.
Am incercat sa prezint pe scurt cateva idei legate de jocul de GO, sperand ca voi fi inteles si de cei neinitiati sau putin initiati in acest joc si ca voi reusi sa trezesc interesul pentru GO, care poate sa fie mult mai mult decat o simpla distractie.

WALTER SCHMIDT

Arhiva