Cu Gheorghe Paun, de vorba despre GO

Publicat de George Stihi in 02 aprilie 2011

In lunile din urma, la adresa de fata au aparut mai multe fragmente din cartea "Privind peste umar. Memorii premature" (Editura Tiparg, Pitesti, 2010) a lui Gheorghe Paun, cum ii place lui sa-si zica, "moasa" a GO-ului romanesc. Multe detalii de la inceputurile GO-ului in tara noastra, mai precis, din anii 80, au fost rememorate in carte, dar m-am gandit ca, poate, mai sunt lucruri de spus si ca ele se pot spune ca de la "veteran" la "veteran" (ca sa nu zic ca de la G. la G. - dialogul de mai jos asa este organizat, cu intrebarile lui G.S. si raspunsurile lui G.P.) Asadar:

G.S.: Au mai ramas lucruri care nu au fost spuse in carte? (Ma refer la GO, nu la altceva...)

G.P.: Mai intai, multumesc pentru ideea acestui interviu (interogatoriu?). Imi face totdeauna placere sa vorbesc despre GO, cu atat mai mult cu cineva cu care am atatea amintiri comune, de acum un sfert de secol si mai bine. Da, sigur ca mai sunt lucruri pe care nu le-am prins in carte, memoriile mele s-au dorit senine, cordiale. Si premature, deci incomplete...

G.S.: Sa inteleg ca ai trecut cu vederea mai ales lucruri neplacute? Neplacute tie sau altora?

G.P.: Nu neaparat neplacute, ci, spuneam, non-senine. Momente de panica - multe au fost rememorate (desfiintarea cercului de la Casa de Cultura "Mihai Eminescu" este de departe cel mai important, daca nu aveam atunci inspiratia potrivita si prietenii necesari, probabil ca alta era acum istoria GO-ului nostru), altele nu.

G.S.: Spui de mai multe ori in memoriile tale ca evolutia ta in general a fost rezultatul unui sir de intamplari. Este si cazul GO-ului?

G.P.: Cu prisos de exemple. Un lung sir de "daca". Daca nu primeam cartile pe care profesorul Solomon Marcus le-a adus din Japonia, daca Ioan Albescu, redactorul-sef de la Stiinta si tehnica, nu era un tip deschis la minte (si amator de jocuri), daca, spuneam, nu reuseam sa mut imediat cercul de la "Mihai Eminescu" la Casa Studentilor, probabil ca acum nu mai aveam GO in Romania. A, si a mai fost campania JECO, exact la momentul potrivit, pentru a produce jocuri, asa colorate cum erau, pentru a tipari carti. Am mai spus-o: ce s-a putut face in anii 80, cu toate ciudateniile epocii, nu se mai putea face in anii 90. "Piata" s-a umplut imediat cu altceva, daca "bazele" nu erau puse, nu stiu cine s-ar mai fi apucat de o asemenea aventura total nelucrativa, contrara spiritului vremii. In niciun caz oameni ca mine, care imediat dupa Revolutie am plecat prin lume, pentru a-si face cu adevarat profesia, in contact cu comunitatea internationala.

G.S.: Alte intamplari norocoase pentru GO-ul romanesc?...

G.P.: Totala dedicare a lui Radu Baciu pentru GO, faptul ca ne completam (aproape) perfect: el cu lectiile, cu pasiunea de a juca, eu cu organizarea, cu indaratnicia de a nu lasa lucrurile sa se desumfle, din motive externe sau interne. Aparitia apoi a lui Zhang Haitao - la fel, mai devreme chiar, a lui Sumiya Haruya. Amandoi au ajutat mult GO-ul romanesc. Infiintarea, la Federatia Romana de Sah, a Comisiei de Sah Electronic si Jocuri Logice, condusa de Bujor Ionescu. Istorie. Doar cine a trait acele vremuri in interiorul GO-ului isi poate aminti, poate intelege semnificatia fiecareia dintre aceste "intamplari".

G.S.: Motivele externe le inteleg, dar pe cele interne...

G.P.: ...Poate te prefaci ca le-ai uitat, pentru ca am avut amandoi mult de lucru pe atunci cu asa ceva. Crizele de crestere, ca sa spun asa. Aminteste-ti discutiile, nu totdeauna linistite, privind regulamentele de tot felul, cu disputa dintre GO-ul sport si GO-ul arta, pe la finalul deceniului 80. Mai precis - iata, asta n-am spus-o in carte - aparitia ideii ca "danistii" trebuie sa fie, cu o terminologie ulterioara, "senatul" GO-ului romanesc, care decide "tot". Am fost extrem de derutat, pentru ca era prima data cand se izola o "bisericuta", deja o poveste neplacuta in sine, dupa anii de cordialitate dinainte. Si nu era vorba doar de asta, grupurile mari se sparg inevitabil, psihosociologii ne asigura ca asa se intampla totdeauna. Eram insa convins, simteam pericolul de izolare a GO-ului, puteam fi perceputi drept o "secta". Nu era vremea pentru asa ceva, daca nu ne oficializam cat de cat, daca nu ne ocupam de vizibilitate, in presa mai ales, dispaream. "Danistii" erau fericiti cu ce se intampla pe tabla, ce era in afara nu-i mai interesa - era cumva stilul "artistic" de a fi al lui Radu si, evident, unii dintre elevii sai erau inclinati sa-l urmeze neconditionat. Din cate citesc pe site-urile de GO, inca mai sunt discutii de genul acesta pe la noi, dispute intre "straturi" de performanta, confuzia dintre puterea de joc si priceperea organizatorica. Cele doua nu sunt totdeauna sinonime, ba uneori chiar dimpotriva. O boala a unei tinereti care incepe, din fericire, sa treaca. Trece si tineretea (GO-ului) si "boala": lipsa de "batrani", priceputi la organizare, cu oarece "greutate" sociala, de ce nu, si economica sau politica, pentru ca toate astea ajuta. Priveste presedintii - mai ales de onoare - ai altor federatii. Spune-mi un ziarist vizibil care joaca GO - si scrie despre GO.

G.S.: Povestea cu "danistii" nu a mers insa prea departe.

G.P.: Din fericire. Nici nu aveau cum sa fie altfel, pentru ca atunci - repet ce spuneam mai devreme - sunt convins ca GO-ul putea sa moara. Sa faca implozie si sa supravietuiasca doar prin cativa "hobisti", fara vizibilitate, fara o viata oficiala.

G.S.: Noroc ca a venit 1989, s-a putut face o federatie.

G.P.: Slava Domnului ca s-a organizat la timp, imediat la inceputul anului 1990. Daca intarziam, nu stiu daca mai aveam acum asa ceva. Dar, dupa aparitia federatiei, am avut, naiv cum eram, o alta mare dezamagire: aparitia banilor, ochiul dracului, asa putini cati au fost, a schimbat unele caractere. Unii dintre diafanii jucatori de GO dinainte au devenit dintr-o data "lupi" fara scrupule. In general, fac urticarie cand vad oameni ghidati de principiul "mie ce-mi iese din asta?", dar mi s-a parut un pacat definitiv sa ai o asemenea atitudine in preajma si cu referire la tabla de GO. A fost - n-am spus-o niciodata - si unul dintre motivele pentru care in 1992 am parasit federatia. Evident, se si potrivea, plecam pentru mai mult timp in Germania, dar puteam sa mai functionez o vreme ca presedintre, macar pana la alegerile urmatoare, lucrurile se pusesera pe roate, nu era nevoie prea mult de mine in tara. Dar, stiind ce lupte incepusera, pentru bani, pentru pasapoarte, pentru influenta, m-am aruncat cu totul spre matematica.

G.S.: Si spre literatura... Dar, spuneai ca mai joci GO.

G.P.: Cu calculatorul. Nu se pune, e doar un mod de a ma odihni, de a ma simti bine, de a ma minuna cum nu seamana o partida cu alta, chiar daca partenerii sunt aceeasi, eu si "The Many Faces of GO"... Doi incepatori...

G.S.: De ce nu mai scrii despre GO. Nu mai e nevoie?

G.P.: Fara indoiala ca mai este, totdeauna va fi. Avem atatia jucatori care colectioneaza titluri prin Europa, il avem pe Catalin Taranu, cel mai tare jucator european dintotdeauna, multe ar trebui sa apara prin mass-media, dar nu sunt eu cel care sa le poata scrie. E, in principiu, treaba federatiei, care are si informatia si autoritatea necesara. Eu fac ceea ce mi se potriveste. Un capitol consistent in cartea de memorii, o rubrica in revista Curtea de la Arges pe care am demarat-o de curand in orasul aproape omonim. Sunt tare mandru de revista. O revista de cultura, dar vreau sa am acolo o rubrica despre cultura GO-ului (asa cum am o rubrica despre SF, alta dragoste a mea din anii 80). Pana acum, rubrica a fost excelent acoperita de Iulian Dragomir, sper sa o faca pentru cat mai multa vreme.

G.S.: E revista disponibila pe internet?

G.P.: Sigur, la adresa www.curteadelaarges.ro .

G.S.: Imi amintesc ca cel putin unul dintre copiii tai juca GO, la un moment a fost si la un turneu. Mai joaca?

G.P.: Da, seniorul, Andrei, matematician-informatician, venea pe la Casa Studentilor, a fost o data si la un turneu la Craiova. Nu l-am mai vazut jucand, s-a dedicat si el total profesiei, calatoreste mult. Vin insa din urma nepotii - trei, scrie si in carte. Abia astept sa ajunga pe la 5-6 ani, ca sa-i incerc - le-o placea..., nu le-o placea...

G.S.: Iti doresc succes. Multumesc pentru discutia de fata. Ce sfat le-ai da, in incheiere, jucatorilor romani de GO.

G.P.: In general, ma feresc sa dau sfaturi, oamenii invata mai mult din exemple (rele) decat din sfaturi (bune). Dar, responsabilitatea varstei ma obliga. Deci: Fiti onesti in afara tablei asa cum sunteti pe goban. Si, in ambele ipostaze, do your best (in engleza suna mai bine, mai scurt). Totdeauna, cu seninatate. O tripleta care garanteaza succesul (ma rog, mai e nevoie si de putin noroc...): onestitate, daruire, seninatate.

Interviuri jucatori de GO