GO-ul, jocul imperial
GO-ul, jocul imperial - Pentru ca sunt total indragostit de GO
Publicat de Gheorghe Paun in 30 decembrie 2010
Nu am jucat insa niciodata intr-o competitie, ceea ce e o dovada de inspiratie, fiindca multi tineri pe care i-am invatat sa joace prindeau atata drag de joc si progresau atat de repede, ca foarte curand dupa aceea incepeau sa ma bata...
Citeam cu o mana, scriam cu alta. Poate si din cauza aceasta serialul din Stiinta si tehnica si apoi cartea Initiere in GO, pe care am publicat-o in 1985, au fost atat de utile incepatorilor. Un incepator scria pentru incepatori.
S-au pornit curand scrisorile de la cititorii revistei, intrebari, propuneri, a aparut si ideea de a organiza un cerc de GO in Bucuresti. Nu stiu cum am ajuns la Casa de Cultura "Mihai Eminescu" a sectorului 2, probabil prin intermediul lui Albescu, cert este ca in numarul din august al revistei Stiinta si tehnica aparea un "Anunt important. Joi, 1 septembrie 1983, ora 17, va avea loc sedinta de constituire a unui club de GO, condus de Gh. Paun, pe langa Casa de Cultura "Mihai Eminescu", sectorul 2, Bucuresti (mijloace de transport I.T.B.: 88, 90, 133, 179, 234). Cei interesati sunt rugati sa aduca si table de joc (inclusiv piese, bineinteles)." A se vedea grija pentru detalii: sunt precizate autobuzele si troleibuzele care duceau acolo si, ca sa nu vina cumva oamenii numai cu table de joc, am mentionat in paranteza si despre piese...
In numarul din septembrie al revistei se mentiona ca "Clubul de GO de pe langa Casa de Cultura "Mihai Eminescu" si-a deschis activitatea. Membri fondatori - 29, presedinte - Gh. Paun, secretari - G. Stihi si A. Bitang. (...) Deja la a doua intalnire, clubul a avut ca oaspete de onoare pe dr. Walter Schmidt , 3 dan, Timisoara, unul dintre cei mai vechi si mai puternici jucatori de GO din tara noastra."
Nu se produceau inca jocuri in tara, fiecare a venit cu ce a avut, chiar cu nasturi si saibe pe post de piese - tablele erau mai usor de improvizat, pe carton, pe lemn, pe linoleum (am vazut si asa ceva).
Am avut si o tabla de demonstratie, de toata frumusetea, pacat ca nu a fost pastrata pentru un eventual muzeu al GO-ului romanesc: o planseta de lemn atent caroiata, cu cuie batute in locuri bine alese, in asa fel incat niste rondele de plastic, vopsite in alb si negru, cu gaura la mijloc, puteau fi agatate de cuie in asa fel incat sa stea chiar pe intersectiile tablei. Ideea era sa tinem lectii, sa discutam partide, sa prezentam probleme. S-a trecut insa intens la studiu din putinele carti pe care le aveam si, mai ales, la joc. Doi cate doi, cum se nimerea, sau in concursuri bine organizate - lasa ca habar nu aveam vreunul de alt gen de concurs decat fiecare-cu-fiecare ("turneu" se spune in mod elegant). Ceva mai tarziu am aflat cum e cu stilul elvetian, sau cu MacMahon-ul, anume cand a venit spre GO un mare jucator de sah, maestru international, vice-campion national in unul dintre ani, Parik Stefanov.
Fragment din cartea "Privind peste umar (Memorii premature)", publicat cu acordul Editurii Tiparg.