GO-ul, jocul imperial
GO-ul, jocul imperial - Federatia si primul rezultat international oficial
Publicat de Gheorghe Paun in 17 februarie 2011
Imediat dupa schimbarea din decembrie 1989 s-a pus problema sa infiintam o federatie a noastra, mai ales Radu a umblat pe la Ministerul Sportului, ca era cunoscut pe acolo, tatal sau fusese sportiv de performanta, el si cu Stihi au obtinut pana la urma aprobarea de a avea o federatie. S-a dat sfara in tara si, la sfarsit de martie 1990 s-a convocat sedinta de constituire. A avut loc in complexul sportiv studentesc de la Lacul Tei. Sala plina, jucatori din toata tara - nu stiu daca un an sau doi mai tarziu s-ar mai fi reusit asa ceva. Nici federatia nu ar mai fi fost acceptata atat de usor de Ministerul Sportului. Pe atunci nimeni nu se gandea la bani, toti faceam caz de libertate; daca nu s-a putut pana acum iar acum se poate, atunci s-o facem, ba chiar trebuie s-o facem.
Eu am fost ales presedinte, Walter Schmidt presedinte de onoare, George Stihi secretar, cred ca Radu Baciu antrenor, poate mai erau si alte functii, trebuie sa fi fost si un birou federal . De acolo, hai la minister, sa punem in practica cele hotarate. Noroc cu George Stihi, ca era bataios, purta costum si, uneori, cravata si stia sa intre pe geam daca era cumva dat afara pe usa. Birou, stampila, carnete pentru legitimare (am carnetul cu numarul 2, nu stiu cine l-a primit pe cel cu numarul 1, probabil ca si l-a pastrat secretarul1...), oficializarea regulamentelor, campionat national, contacte cu federatiile din alte tari, pasapoarte si vize (nu mai exista viza de iesire din Romania, dar ca romani aveam nevoie de vize de intrare in mai toate tarile Europei).
George Stihi, primul secretar al FRGO (1990).
In poza la Eforie Nord, supraveghind desfasurarea Campionatului National de GO '88.
Din cand in cand mergeam si eu cu Stihi pe la mai-marii locului, mai mult de decor, ca el ii stia pe toti, doar ca voia probabil sa arate ca federatia noastra are si presedinte (secretarul era platit, lucra opt ore, ca orice functionar public, intr-un birou, el facea toata munca, presedintele nu avea nicio obligatie formala fata de minister - si nici ministerul fata de el). Am ajuns o data la insusi ministrul (poate e cazul sa scriu cuvantul cu litera mare). Statea rasturnat pe un scaun-fotoliu, in dreptul biroului, citea un ziar larg, a intors seniorial capul, a mormait ceva si mi-a intins o mana moale, fara a lasa ziarul, cu trei degete de meduza pe care si le-a retras repede, audienta s-a terminat in cateva secunde. Era insusi Cornel Dinu, procurorul (automatism de presa), fotbalistul - imi amintesc ca era un fundas bun, se trecea greu de el. Ministru efemer cu mentalitate de fundas ajuns ministru. Nu l-am mai vazut de atunci decat la televizor, unde vorbeste tot ca pe vremea ministeriatului, din varful buzelor si mijlocul dictionarului cu pretiozitati.
In noiembrie 1990 am condus echipa Romaniei la un turneu in Austria. Pasaport aveam numai eu, ministerul adaugase o foaie cu vizele celor patru jucatori la sfarsitul pasaportului meu, de au ras vamesii maghiari cand ne-au controlat, isi aratau pasaportul intre ei si radeau, daca m-as fi intalnit atunci cu Vadim Tudor, ar fi avut un insotitor in mine... A fost prima mea iesire intr-o tara capitalista! Si nu oricare, ci Austria, cu amestecul ei de rigoare teutona, staif imperial, influenta turco-balcanica. Si nu oriunde, ci la Linz, un oras nu prea mare, asezat pe malul Dunarii, care isi serba tocmai atunci nu stiu ce aniversare, se impodobise, avea expozitii, tramvaie noi incarcate de reclame colorate, manifestari speciale - printre ele si un turneu european de GO pe echipe si un concurs de GO computer - iar prin parcuri se auzea muzica din iarba, montasera difuzoare ascunse, disimulate in pietre, era o placere sa stai pe banca, sa privesti Dunarea si sa asculti valsuri vieneze... Capitalism lustruit, versiune austriaca. Echipa romana s-a intors cu locul trei in Europa, de nesperat pentru GO-ul nostru cel tanar.
Fragment din cartea "Privind peste umar (Memorii premature)", publicat cu acordul Editurii Tiparg.
Nota George Stihi:
- NU, secretarul l-a avut pe numarul 4. Si la prima reorganizare a federatiei, cind l-a dat la vizat, a fost pierdut. Numarul 1 sper ca il mai are Walter Schmidt, presedintele de onoare, iar nr. 3 Radu Baciu.