GO-ul, jocul imperial
GO-ul, jocul imperial - Carti cluburi
Publicat de Gheorghe Paun in 20 ianuarie 2011
Dificultati serioase au fost si cu tiparirea cartii Initiere in GO. In diagrame, trebuia sa apara pietre albe cu numere pe ele si pietre negre cu numere pe ele; daca in primul caz e usor de scris, cu negru pe alb, in al doilea e... imposibil.
Initiere in GO - '85, '86, '87, 1988
Existau doua solutii. Prima - cautarea de Letraset alb (nu stiu daca mai exista asa ceva: o folie transparenta cu litere care se pot aplica pe hartie daca le apesi pe spate cu ceva nu foarte ascutit, de pilda, cu varful unui creion); existau diverse corpuri de litera, fonturi, s-ar numi astazi, si diverse culori, dar in librarii nu se gaseau si litere albe. Am aflat unde se produce Letraset in Romania - tocmai la Oradea - am luat legatura cu fabrica respectiva, am mers la Oradea, am adus Letraset, dar, intre timp, Radu Baciu trecuse la realizarea diagramelor folosind a doua solutie: desenarea pieselor cu tus, lasand neacoperit spatiul care facea sa se vada, in alb, cifrele necesare. Munca de chinez - sau de realizator de desene animate, munca pe care o facuse si o mai facea inca Radu, avea deci rabdare si pricepere pentru asa ceva.
Mare succes mare a avut cartea. In 1986 a fost nevoie de a doua editie, in 1988 a aparut editia a treia, revizuita si adaugita (cu un capitol suplimentar, scris de Radu Baciu, cu partide comentate din turnee romanesti). In total, peste o suta de mii de exemplare, tiraj care pare acum astronomic, o greseala de tipar de-a dreptul. Am mai tiparit o editie, a patra, in anul 2000, la Editura Tehnica.
Intre timp, apareau cercurile de GO precum ciupercile ("dupa ploaie", se continua cliseul...), toate orasele importante aveau macar un cerc. Mai ales pe langa casele de cultura ale tineretului sau studentilor, uneori si pe langa cele ale sindicatelor. Si in Bucuresti au aparut (si disparut, uneori mai repede, alteori dupa ani de functionare) cercuri noi.
De pilda, pentru ca era clar ca miza era tanara generatie, liceenii mai ales, am facut cateva lectii de initiere la Liceul "Gheorghe Lazar", de unde au iesit cativa jucatori foarte buni. O alta miza era armata, nu numai pentru ca GO-ul este joc eminamente strategic, citisem ca la Pentagon intra in programul de pregatire a ofiterilor, mai citisem (in revista belgiana de GO) si o foarte interesanta paralela intre strategia GO-ului si cea a lui von Clausewitz, clasicul in materie de strategie militara, dar si pentru ca un club al armatei ar fi sunat foarte bine pentru imaginea jocului la noi, drept care am reusit constituirea unui club chiar la Casa Centrala a Armatei din Bucuresti (cu ajutorul ofiterului A. Butnariu). Veneau mai ales jucatori civili, obisnuitii GO-ului bucurestean, la un moment dat s-au organizat lectii pentru copii (instructor Carmen Mateescu), in 1991, atunci cand ne-au vizitat doua jucatoare japoneze profesioniste, acolo le-am primit, pentru a da simultane si a tine lectii. O buna perioada de timp, am avut un cerc si la Uzinele "23 August" din Bucuresti, departe, la capatul liniei de metrou. Ne intalneam in sala de spectacole, undeva prin spatele scenei, erau pe-acolo niste camere intunecoase, dar linistite, probabil culisele in care se pregateau cei care se produceau pe scena.
Pe vremea aceea ne chinuiam sa scriem regulamentele de clasificare a jucatorilor (pe baza CIV = coeficient individual de valoare, un fel de corespondent al coeficientului ELO de la sah), regulamentele de concurs, era munca serioasa de dus la capat, pentru ca eram la inceput si nimic nu exista, nici nu ne pricepeam prea bine, aveam si prea multe idei, uneori contradictorii. Am petrecut nenumarate ore acolo, cu George Stihi si Radu Baciu mai ales, uneori in discutii care puteau aluneca foarte usor in certuri. Radu era mai "artist", voia sa lase multe lucruri neprecizate, eventual la judecata unui fel de tribunal al "danistilor", pentru el GO-ul era arta, nu neaparat sport, eu pledam mereu in favoarea ultimei ipostaze, numai astfel puteam spera sa patrundem candva in Ministerul Sportului.
Fragment din cartea "Privind peste umar (Memorii premature)", publicat cu acordul Editurii Tiparg.