despreGO.ro

GO-ul, jocul imperial

GO-ul, jocul imperial - Alte concursuri


Publicat de  Gheorghe Paun  in 03 februarie 2011


Am avut odata un concurs la Craiova, la Casa Tineretului, era nemaipomenit, pentru ca avea si un minihotel, puteam fi cazati in aceeasi cladire unde urma sa se joace. Mi s-a cerut lista participantilor, am trimis lista, peste cateva zile eram la Craiova, la receptia hotelului, buluc, cum venisem din Bucuresti, cu trenul, receptionerul se uita la noi, face ochii mari si dispare fara a zice ceva. Revine cu directorul stabilimentului, care ma cheama deoparte, cam iritat. "Ce e cu strainul acela in grup?" "Care strain?!" "Japonezul..." "E jucator, e in lista." "Cum sa fie in lista, nu l-am vazut..." I l-am aratat, lista era ordonata alfabetic, viitorul Ion, pe atunci Sumiya, era pe la mijloc, ca acolo venea Haruya. N-a avut ce sa zica directorul. "Altadata, strainii sa fie pusi primii... Iar acum, stai in preajma lui, nu-l scapi o clipa din ochi..." Zis si facut, sau mai mult zis decat facut, ca l-am dus pe Sumiya la camera lui si am plecat si eu spre camera mea.

Jocul imperial Craiova 1987 - Gheorghe Paun

Craiova 1987, foto Radu Baciu

Peste vreun sfert de ora, aud batai in usa. Era directorul, insotit de un alt barbat, un tanar zambaret - majoritatea "baietilor cu ochi albastri" erau asa, ca sa para simpatici... "Unde e japonezul?" "In camera lui..." "Nu mai e acolo..." Am ridicat din umeri, mai mult decat sa-l las in camera chiar ca nu mi-am imaginat ca trebuie sa fac. "Stii unde e acum? In oras... Si stii ce are la gat? Aparatul de fotografiat..." Era grav, intr-adevar. Nu stiu daca am izbucnit in ras, probabil ca nu, de atata stapanire de sine eram in stare. "Dar stai linistit, ca ne-am ocupat noi, totul e in regula..." Macar daca as fi fost inspirat sa le spun dinainte ca bietul japonez cu aparatul de fotografiat agatat de gat e mai catolic decat papa, mult mai comunist - cel putin prin articolele din Akahata - decat eram noi, ceilalti jucatori, poate si decat ei, vigilentii Craiovei...

Cam asta era atmosfera din jurul GO-ului pe la mijlocul anilor 80. Si la Casa de Cultura a Studentilor veneau periodic tineri tunsi scurt, foarte interesati de GO, invatau surprinzator de repede, ca nu mai reveneau timp de o luna-doua - dar niciodata nu am avut nicio problema cu ei, probabil faceau rapoarte bune, sau poate domnul Toma, directorul, vorbea cu ei si garanta pentru noi - sau poate unii dintre participantii constanti la intalnirile duminicale, ca aveam si astfel de banuieli, erau de incredere, rapoartele lor erau suficiente1. Hotul cu un pacat, banuitorul cu mai multe...

Iar la un moment dat a mai explodat si scandalul "meditatiei transcendentale", care a zgaltait multe scaune si a patat multe dosare de intelectuali. GO, China si Japonia, Orient deci, ce-o mai fi si scarabeul asta care, spun ei, este numele jocului, ore in sir de concentrare asupra tablei, chiar mai putin tovarasa Prutu sa fii si tot ai suspiciuni.

Am supravietuit2 insa, probabil ca varsta jucatorilor ne facea sa parem inofensivi, cu siguranta revistele "din spatele" nostru, Stiinta si tehnica, Viata studenteasca, Flacara-Rebus, ofereau garantia ca totul e la vedere, treaba cinstita, educativa chiar pentru copii si tineret.

Fragment din cartea "Privind peste umar (Memorii premature)", publicat cu acordul Editurii Tiparg.


Note George Stihi:

  1. Pot sa confirm atat aparitia meteorica a unor tineri cu ochi "albastrii", cat si ajutorul dat de multe ori, cred ca din simpatie reala pentru ce faceam noi acolo - uneori sfaturile s-au referit inclusiv la lozinci de utilizat in discutiile cu alti activisti (de tipul - mai bine pentru tineri sa stea aici decat pe maidan).
  2. Partial, as spune - in perioada iernii 1987-88 s-a jucat GO miercurea la mine acasa, de cele mai multe ori peste 20 de jucatori, pentru ca la clubul studentesc nu ne mai primeau.

 Arhiva