Prezentare FRGO - propunere
Publicat de George Stihi in 14 mai 2013
Dupa cum poate stiti, m-am angajat sa ajut la conceperea si redactarea unui proiect dedicat selectiei si pregatirii copiilor, in cadrul programului Pierre de Coubertin lansat de MTS.
Printre punctele de atins in proiect exista si unul denumit "descrierea federatiei" (evident pe scurt). Am utilizat diferite materiale redactate anterior de mine, doamna Bara, site-ul CSRB si poate si altii (ramasi necunoscuti).
Ceea ce este prezentat mai jos este o propunere, de corectat, completat, de catre toti.
Cu multumiri,
G.Stihi
Scurta prezentare a Federatiei Romane de GO
F.R.GO reprezinta o ramura sportiva de sine statatoare, cu un ansamblu de regulamente de joc si de desfasurare a concursurilor elaborate, cu organisme Europene si Internationale ce coordoneaza activitatea. Romania a fost membru fondator la Congresul de infiintare a Federatiei Internationale de GO din 1982.
Go = Baduk = Wei Qi - acelasi joc, trei nume diferite
Istoria jocului de GO incepe acum 4 milenii (2300. i.Hr. - Enciclopedia Britanica) in China, unde jocul este cunoscut sub numele WEI QI. Legenda spune ca jocul a fost inventat cu un singur scop: antrenarea mintii, nu tocmai stralucite, a urmasului la tronul imperial. Jocul era practicat in familiile aristocrate, ca mijloc important de educatie a copiilor, fiind una din cele noua activitati obligatorii (artistice, sportive, filozofice), pe care trebuiau sa le studieze si sa le stapaneasca.
In secolul al VIII-lea jocul trece in Japonia, tara care a reusit sa-i dea noi dimensiuni, sa il modernizeze, sa il transforme in sport national, dar si in instrument strategic, de management si marketing. Tot din Japonia, in secolul XX-lea, s-a raspandit jocul in lumea occidentala, ca simbol al culturii lor nationale.
In Coreea - tara care este a 7 forta economica a lumii si forta mondiala numarul 1 in prezent, din 43 de milioane de locuitori, 10 joaca BADUK (numele corean al GO-ului). Azi sunt peste 6.000 de scoli de GO, o Universitate si 2 posturi de televiziune care emit 24 de ore din 24 numai programe de GO.
GO-ului in Europa incepe timid dupa 1600, numai prin descrieri si carti si de abia in 1880 chimistul german Oskar Korschelt, profesor la Universitatea din Tokyo, scrie un articol foarte documentat ce prezinta detaliat jocul europenilor.
Primul care joaca GO Romania este domnul dr. Walter Schmidt, in vara anului 1944, la Timisoara. Chiar si azi el este membru activ al clubului de Go din Timisoara, club care ii poarta numele.
La sfarsitul anului 1982 academicianul Gh. Paun a inceput publicarea in revista de popularizare "Stiinta si Tehnica" a unei serii de articole de initiere in GO. Datorita si suportului entuziast al directorului revistei (I. Albescu), ciclul de articole a durat neintrerupt in "Stiinta si Tehnica" pe parcursul anilor 1982-1986 si s-a completat cu articole aparute in revista de larga raspandire "Flacara - Rebus", apoi si in "Viata Studenteasca"si concursuri sponsorizate integral de revista "Stiinta si tehnica". Aceasta initiativa a declansat o mare raspandire a jocului, in special in randul elevilor si studentilor, in toata perioada anilor '84 -'89.
In 1984 apar primele jocuri de GO fabricate in tara de firma JECO - RECOOP (director Gh. Feteanu). Tot cu acest sprijin apare prima carte romaneasca de GO in 1985 - "Initiere in GO" (Gh. Paun), apoi in 1986, tot de acelasi autor - "250 probleme de GO". Dupa o pauza, apare in 1990 cartea "GO-ul in competitii", de Radu Baciu.
Primele concursuri sunt organizate in 1986, apoi se trece la organizarea anuala de turnee, primul Campionat National Individual si de Echipe, Cupa Romaniei, precum si la un sistem de clasificare sportiva (in Dan si kyu). Tot in perioada 1985-1990 se organizeaza o sectie de GO in cadrul Comisiei de Sah Electronic si Jocuri Logice a Federatiei Romane de SAH. De asemenea, prin initiative private, s-a participat din 1987 la Campionatul European si la Campionatul Mondial. In toata aceasta perioada activitatea federatiei a fost popularizata prin intermediul unui Buletin de Informare ce aparea anual.
In primavara lui 1990 se infiinteaza F.R.GO, recunoscandu-se activitatea voluntara desfasurata anterior.
Cu ocazia Congresului European, desfasurat la Viena, in iulie 1990, Adunarea Generala a Federatiei Europene de GO primeste Romania ca membru.
Din anul 2005 GO-ul este parte a federatiei internationale "Sporturile mintii", care in 2008 a organizat si Jocurile Mondiale ale Sporturilor Mintii.
Activitatea federatiei a fost indreptata si spre organizarea de competitii europene si internationale prestigioase:
- 1996 - Primul Campionat European de Juniori, U12, U18, initiat la propunerea F.R.GO, Baile Felix;
- 1998 - Campionatul European Individual, Mamaia;
- 2004 - Campionatul European de Perechi, Drobeta Turnu Severin;
- 2005 - Campionatul European de Juniori, U12, U18, Sinaia;
- 2009 - Campionatul European de Perechi, Pitesti;
- 2010 - Campionatul European de Juniori, U12, U18, Sibiu; al 6-lea Congres Balcanic de GO, Bucuresti;
- 2011 - Campionatul European Feminin, Sibiu; Campionatul Mondial de Juniori, Bucuresti.
Activitatea federatiei fiind permanent centrata pe selectie si pregatire si reusindu-se de asemenea participari aproape la toate competitiile europene si internationale, nu e de mirare ca s-au obtinut si rezultate remarcabile la competitiile majore la toate categoriile de varsta:
- 1998 - Robert Mateescu castiga titlul de campion european la seniori;
- 1999 - echipa Romaniei formata din Valentin Gheorghiu, Constantin Ghioc, Lucretiu Calota si Nagy Bella castiga titlul de vicecampioana europeana;
- 2001 - perechea Liliana Iacob - Iulian Toma castiga titlul de vicecampioana europeana;
- 2002 - perechea Irina Suciu - Mihai Petre Basca obtine locul al III-lea la CEP;
- 2004 - Catalin Taranu devine vicecampion european;
- 2005 - Mihai Serban castiga titlul de campion european de juniori, U12;
- 2006 - echipa Romaniei formata din Catalin Taranu, Cristian Pop, Cornel Burzo si Lucian Corlan devine campioana europeana;
- 2007 - Theodor Toma castiga titlul de campion european de juniori, U12;
- 2007 - Cristian Pop se claseaza pe locul al IV-lea la CM;
- 2008 - Catalin Taranu castiga titlul de campion european; Laura Avram obtine locul al III-lea la CEF;
- 2009 - echipa Romaniei formata din Catalin Taranu, Cristian Pop, Dragos Bajenaru si Cornel Burzo Lucian Corlan devine campioana europeana; Catalin Taranu devine vicecampion european; perechea Adelina Sora - C.Burzo obtine locul al III-lea la CEP;
- 2010 - Catalin Taranu ocupa locul III la CE; Alexandru Pitrop devine vicecampion european, iar Silvestru State locul al III-lea la CEJ, U12; Serban Mihai castiga titlul de campion european, iar Laura Avram ocupa locul III la CEJ (Cadeti);
- 2011 - Catalin Taranu devine vicecampion european; Laura Avram devine vicecampioana europeana, iar Adelina Sora ocupa locul III la CEF; echipa Romaniei formata din Catalin Taranu, Cristian Pop, Cornel Burzo si Ion Florescu devine vicecampioana europeana; Theodor Toma locul al III-lea la CEJ, U16;
- 2012 - Silvestru State devine vicecampion european de juniori, U12; Alexandru Pitrop locul al III-lea la CEJ, U16;
- 2013 - Silvestru State devine vicecampion european de juniori, U16.
Dupa cum se vede din enumerarea de mai sus, F.R.GO are rezultate bune atat la nivel de seniori si senioare, cat si la nivel de juniori.
Pentru dezvoltarea in continuare a federatiei este necesara insa o permanenta si sustinuta activitate de selectie si pregatire la categoriile mici de varsta, cu concretizarea evolutiei prin participarea la concursuri nationale.
De aceea programul Pierre de Coubertin reprezinta un sprijin deosebit pentru activitatea federatiei. Cu ajutorul tuturor resurselor umane de care dispunem, federatia isi asuma responsabilitatea de transpunere in fapte a acestei generoase initiative a Ministerului Tineretului si Sportului.