Amintiri din copilarie
Amintiri din copilarie
Publicat de George Stihi in 10 noiembrie 2010
Am luat cunostiinta cu GO-ul cam prin '66. Eram student, anul doi, aveam mult timp liber, si majoritatea lui in biblioteca - sa nu va ganditi ca in cea de fizica, nici vorba. In Biblioteca Centrala sau in cea de Limbi Straine (pe vremea aia, poate ca si acum, exista una specializata numai in carti in limbi straine - sa nu te contaminezi prea usor, sau sa fie mai usor de controlat cine citeste...).
La Biblioteca Centrala am gasit o revista franceza de popularizarea stiintei, pe care o citesc si acum, numita Science & Vie. Si, surpriza, la paginile de diverse exista o sectiune extrem de interesanta cu popularizari - matematica cu probleme distractive, fizica, in special cu experiente usor de realizat acasa, si diverse jocuri logice, cuvinte incrucisate, etc.
Si printre ele si o prezentare a jocului de GO facuta de Pierre Aroucheff. Lectiile erau in general mai tehnice decat cele facute de Gheorghe Paun in Stiinta si Tehnica, mai scurte si fara nici o referire la viata cluburilor.
George Stihi, clubul Preoteasa din Bucuresti, iunie 1986
Aveam deja experienta cu jocurile, destul de redusa, la sah - fusesem in echipa clasei si a scolii, impreuna cu 2 colegi care azi sunt mari maestrii, Sergiu Grumberg, campion de sah al Romaniei, maestru international, presedintele Clubului Sportiv AEM Luxten Timisoara si Alexandru Sorin Segal, maestru international si campion de sah al Braziliei in 1974 si 1978. Dar, in mod ciudat nu ma atragea, poate pentru ca trebuia sa invat pe dinafara deschideri.
Iar ceea ce vedeam in revista parea mai deschis, fara probleme de deschideri (ha!!!), cu piese simple, de aceeasi valoare. Ceea ce se chema in general un joc cu informatie deschisa, ambii adversari stiau tot, la fel. Parea si mai simplu decat sahul, dar in acelasi timp mai complex, - cuvant foarte inselator - a nu se confunda cu complicat, datorita tablei evident mai mare. Si bineinteles, nici un cuvant despre influenta, relatia pieselor dintrun colt cu coltul opus...
Si am continuat cam un an, pe caiete de matematica, sa pun partide, sa rezolv probleme, cam cum am inteles eu jocul - nu chiar cum descria Radu Baciu despre inceputurile lui - dar nici foarte departe, pentru ca primele prezentari erau in numere de revista din anii precedenti si logica perversa a sistemului facea ca acele numere sa fie depozitate. Dar nu in subsolul bibliotecii, cum ar fi normal, ca sa poata fi aduse in sala de lectura, ci in arhiva, care era depozitata nici mai mult, nici mai putin, in triaj la Ploiesti, in vagoane. Am mai intilnit odata acelasi sistem cu multi ani mai tarziu, cind lucram la Institutul Oncologic Bucuresti si cautam un articol stiintific. Cred ca era politica de stat, accesul greoi la cultura si stiinta.
Asa ca dupa cam un an si jumatate, si cu ajutorul facultatii, care a inceput sa puna presiune pe mine, am renuntat.
George Stihi, clubul Preoteasa din Bucuresti, iunie 1986
Dupa mult mai multi ani, apare in Stiinta si Tehnica un articol semnat dr. Gh. Paun. Ca si prima data, pe cel introductiv il pierdusem. Dar acesta continea un concurs cu probleme, 2 daca nu ma insel, o adresa de raspuns si promisiunea unui premiu - o carte. Deci "so pe ei" baiete. Foarte mandru de inteligenta mea, am raspuns, am asteptat cu emotie, dar convins de exactitatea raspunsurilor si ce sa vezi, in numatul urmator al revistei a existat chiar un mesaj. Evident nu castigasem nimic, raspunsul meu era corect, dar sumar, fara variante.
Dar, spre surpriza mea, dl. Paun, profitand de numarul de telefon cerut in chestionar, m-a invitat la el la facultate. Foarte cunoscuta, ca era chiar cea in care imi tocisem fundul 6 ani. Acum trecuse integral la Matematica. M-am prezentat, am facut cunostiinta, si am trecut la tabla. Avea un joc mic, magnetic, dar era primul cu aspect normal, primele piese adevarate, cu senzatia aceea speciala cand le pui pe tabla. Nici nu stiam cum sa le tin! Evident partida s-a terminat dezastros, tot soiul de chestii s-au intamplat, nu prea intelegeam eu cum, si toate in defavoarea mea. Cred ca Paun a fost extrem de curtenitor, nu m-a omorat chiar pe toata tabla.
Dupa care am continuat, cum spune basmul, pana la adanci batraneti.