Tintind parintii
05.01.2012
Stimati colegi,
vă invit să ne ajutaţi să conturăm împreună un text care să descrie tutorilor – părinţi şi profesori – avantajele învăţării şi practicării GO-ului pentru copii pe care îi „păstoresc”.
Este asadar un text destinat adulţilor care au capacitatea de a orienta copii către GO. Un text cu scopul de a oferi informaţie şi de a crea motivaţie.
Demersul de faţă urmăreşte mai degrabă inventarul de idei decât forma de prezentare a acestora, dar sunt bine-venite contribuţiile dumneavoastră pe oricare dintre aspectele pe care doriţi să le trataţi.
În continuare, ca bază de pornire a discuţiilor, vă ofer o schiţă de text realizată cu ajutorul valoros al lui Mirel.
Până acum am identificat patru direcţii:
- Dezvoltare intelectuală
- Formare comportamentală
- Lecţii de viaţă
- Alternativă la jocurile video
Dacă pentru primele două există relativ multe surse alternative de informaţie, punctul trei este cel pentru care avem cea mai mare nevoie de ajutorul dumneavoastră. În special a celor care cred ca „Viaţa e ca o tablă de GO” şi nu că tabla de GO este ca o suprafaţă care trebuie dezinfectată şi deparazitată prin sulfatare ![]()
Aşadar, cum le foloseşte copiilor GO-ul?
1. Determină dezvoltare intelectuală
- Copilul are mintea în formare si jocul îi oferă mereu noi situaţii la care trebuie să se adapteze, deci se formează noi sinapse.
- Dezvoltă gândirea analitică, antrenează memoria, stimulează imaginaţia.
- Practicarea GO-ului stimulează ambele emisfere cerebrale. Necesită în egală măsură imaginaţie şi calcul.
- Modelează frumos şi armonios personalitatea şi mintea unui copil.
- Creşte capacitatea de concentrare, atenţia si rezistenţa la efort mental.
2. Formează comportamente dezirabile
Stimulează spiritul competitional şi educă în spiritul respectului pentru ceilalţi.
În primul rând, trebuie menţionat echilibrul care se transferă de pe tablă în personalitatea celui ce practică GO-ul. Condiţiile de joc oferite de tabla, de piesele şi de regulile jocului te pun din start în poziţie de şanse egale cu adversarul. Eşti nevoit de la bun început să respecţi drepturile adversarului, iar ca să îl intreci, trebuie să întelegi cum gândeşte şi ce planuri are şi să te pui tot timpul în locul lui. Dacă îl subestimezi, vei pierde. Deci, respectul apare în mod natural.
De asemenea practicarea GO-ului presupune o anumită etichetă, un cod de conduită bazat pe respect faţă de adversar şi pe respectul de sine: respectandu-i pe ceilalţi te respecţi pe tine.
In Asia GO-ul este privit ca o artă. Putem comunica prin GO dar ne putem şi exprima, iar în comunicare este nevoie de bune maniere. Regulile de conduită sunt predate de instructorii de GO şi devin obligatorii pentru elevi.
GO-ul este o artă marţială, solicitând disciplină şi spirit combativ în egală masură. Acestea se potenţează şi se echilibrează reciproc.
3. GO-ul este o sursă de lecţii pentru viaţă
- Nevoia de echilibru în toate acţiunile
Echilibrul între ofensivă (pretenţie) şi defensivă (construcţie şi consolidare):
Pretenţiile fără acoperire conduc la incapacitatea de a le susţine în practică, iar în final nu mai primeşti nimic. Pe cealaltă parte, pretenţii prea mici te conduc către câştiguri insuficiente pentru a câstiga o partidă de GO.
Tradus în exemplu de viaţă: poti sa fii tupeist şi să ai pretenţii la un post foarte bine plătit şi care necesită o anumită pregatire, dar vei fi descoperit pana la urmă şi dat afară. În sens opus, poţi să fii foarte bine pregătit dar dacă nu te promovezi singur nu te va angaja nimeni.
Proverbe:
- „Să nu te întinzi mai mult decat îţi permite plapuma”
- „Ce-i prea mult strică”
- „Ruşinosul se scoală flămând de la masă”
- Nevoia de constanţă şi perseverenţă
Dacă ai un şir de mai multe mutări bune şi una proastă, cea proastă le anulează pe toate celălalte bune. Trebuie sa fii bun de la început până la sfârşit.
Îi invaţă pe copii să nu lase garda jos şi să nu sărbătorească înainte de vreme. Să nu se lase pe tânjeală, să nu se culce pe o ureche, să nu se culce pe laurii unei victorii încă neobţinute.
Proverbe:
- „Nu zii hop până nu ai sărit gardul”
- „Cel ce nu se întoarce din drum ajunge departe”
- Nevoia de a face lucrurile la timpul lor
Mutările în GO au un rost şi un ritm al lor. Câştigi doar dacă le intuieşti ordinea corectă şi momentul potrivit la care trebuie făcute fiecare dintre ele.
De asemenea GO-ul te învaţă că oportunităţile nu trebuie pierdute. Dacă amâni să acţionezi, peste o mutare este posibil ca oportunitatea să dispară. Realitatea de pe tabla de GO este la fel de fluidă precum contextul social în care se mişcă oamenii.
Proverbe:
- „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”
- „Graba strică treaba”
- „Bate fierul cât e cald”
- Lăcomia este contraproductivă
În GO lăcomia se plăteşte rapid şi fără excepţie. Este una dintre cele mai uşor de însuşit lecţii din practicarea GO-ului.
Proverbe:
- „Lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”
- „Cine îmbraţişează multe, adună puţine”
- „Cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul”
4. GO-ul este o alternativă la jocurile de tactică şi strategie ce pot fi jucate exclusiv pe computer
Satisfacţia obţinută din tactica şi strategia GO-ului, ca artă marţială, poate acoperi nevoia de violenţă a cărei împlinire copiii o găsesc acum în jocurile video.
| Coordonator programe pentru diverse organizatii neguvernamentale din Romania. Secretar al Clubului Sportiv de GO din Timisoara incepand cu anul 2001 si membru al Biroului Federatiei Romane de GO din anul 2009. Administrator al site-ului Clubului "Walter Schmidt" si membru constant in echipa de organizare a cupei "Walter Schmidt": http://concurs.gotimisoara.net S-a implicat in derularea mai multor cursuri de initiere in GO pentru copii si tineri si a participat la realizarea a numeroase materiale de promovare a GO-ului in comunitatea locala. |



aproximativ acum 1 an
Acum mai mult timp am scris un articol de popularizare a GO-ului la mine pe blog. Nu e nimic spectaculos, dar e scurt si poate gasesti vreo idee:
http://csorescu.wordpress.com/2009/03/10/go-arta-martiala-straveche-in-slujba-omului-modern/
aproximativ acum 1 an
Multzam!
As mai adauga la surse si acest material conceput de – sper sa nu ma inshel – doamna Marilena Bara pentru programul “GO game for Clever Kids”:
http://www.cursuricopii.ro/go-game.html
aproximativ acum 1 an
As mai adauga, la jocurile video copilul este mai mult spectator, influenteaza doar o mica parte a lumii in care se desfasoara jocul, pe cand la Go, el creeaza lumea. Asadar, imaginatia este mult mai mult stimulata si antrenata.
aproximativ acum 1 an
>> Satisfacţia obţinută din tactica şi strategia GO-ului, ca artă marţială, poate acoperi nevoia de violenţă a cărei împlinire copiii o găsesc acum în jocurile video.
Fragmentul asta e foarte tricky. Sugereaza ca ar exista o “nevoie de violenta” la copii, ceea ce e o problema sensibila si foarte discutabila. Mai grav pentru noi, implica ca go-ul ar satisface aceasta ipotetica nevoie de violenta, adica e un joc violent. In fine sugereaza ca jocurile video ar fi violente, ceea e e iarasi o simplificare grosiera.
Atat Go-ul cat si jocurile video isi au farmecul, avantajele si dezavantajele lor. Go-ul NU trebuie sa inlocuiasca jocurile video. Eu joci de multi ani amandoua si nu vad nici o problema in asta. Exista jocuri video care implica un grad mare de inteligenta si de imaginatie (inclusiv construierea unei intregi lumi).
Eu ca jucator de multi ani de zile, atat de go cat si de jocuri video, cred ca nu ar trebui sa le comparam pentru ca sincer am iesi defavorabil.
aproximativ acum 1 an
Da, corect, dar asta nu schimba faptul ca majoritatea parintilor percep jocurile video ca fiind violente, mai ales cand isi vad odraslele manifestandu-se in fatza unui monitor cu Counter-Strike sau NFS.
Si nu schimba nici realitatea ca GO-ul satisface o anumita nevoie de violentza, descarcand-o intr-un mod mai putin exteriorizat. E o violentza exprimata mai rafinat
Pe ansamblu sunt, cum spuneam si la inceput, de acord cu faptul ca avem de a face cu un fragment controversat.
Propun urmatoarea solutie: sa vorbim despre GO ca o alternativa la holbatul in monitor, respectiv la stricarea ochilor. Iar parinetele va anexa acestui avantaj si celalate corespunzatoare nemultumirilor sale legate de ecuatia “copil + computer + toata ziua = not good”.
Conditia este insa sa nu le spunem de KGS, IGS etc
aproximativ acum 1 an
>>nu schimba nici realitatea ca GO-ul satisface o anumita nevoie de violentza, descarcand-o intr-un mod mai putin exteriorizat. E o violentza exprimata mai rafinat
Hmm, n-as zice asta. In go jucatorul isi doreste victoria, nu isi doreste sa raneasca adversarul, sa-l faca sa sufere. Sigur, sunt situatii cand jucatorii sunt dusmani intre ei, dar asta n-are legatura cu go-ul.
aproximativ acum 1 an
GO-ul e ca un diamant slefuit in nenumarate faţete. Atunci cand il combati pe Cris, tu te uiti din alta directie si vezi alta faţetă. Eu cred ca despre GO se poate spune absolut orice, inclusiv că e ceva care, pe lângă că repară, mai şi strică. Chiar si Neamţu Adrian avea dreptatea lui cu ţăranii care nu erau lăsaţi să joace GO ca să nu devină violenţi, chiar dacă Popic vede treaba din alt unghi şi se distrează copios.
aproximativ acum 1 an
Ca sa clarific ultimul paragraf, am iesi defavorabil in sensul ca jocurile video sunt de multe genuri si astfel dezvolta o gama mai larga de abilitati. Un exemplu simplu ar fi capacitatea de a intelege rolul informatiei incomplete. In Go totul e la vedere, teoretic ai toate informatiile pentru a lua decizia perfecta. In jocuri de strategie gen Starcraft nu stii exact ce face adversarul, ceea ce induce un alt mod de a gandi, poate mai apropiat de lumea reala.
aproximativ acum 1 an
Atunci ar fi mai ok o reforumlare prin aceste doua idei?
- GO-ul, ca artă marţială, reuşeste să capteze şi să direcţioneze într-o direcţie mai constructivă spiritul combativ al copilului, îndepărtându-l de ideea de violenţă gratuită, de ideea că violenţa ar fi o valoare în sine;
- Tabla de GO oferă copilului o pauză bine-venită de la perioadele lungi de stat cu ochii în ecranul radiant al computerului.
aproximativ acum 1 an
Un lucru bun si important la Go este sistemul de handicap (nu stiu alt joc sa il aiba), care face posibila o partida corecta intre jucatori de tarii diferite.
aproximativ acum 1 an
Referitor la partea educativa si nu numai, ar trebui insistat si asupra modului in care GO-ul (scris asa, va rog, cu majuscule) ajuta copiii sa-si creasaca si performantele scolare. Spun asta, pt ca multi parinti considera ca GO-ul consuma din timpul copiilor, pe care ei l-ar vrea alocat mai bine meditatiilor la matematica, limbi straine (moda, deh…) pian sau dansuri artistice
si se tem ca nu mai este timp pt ceea ce ei considera mai important.
Poate v-am mai spus (adica, in mod cert unii dintre voi stiu, scuze daca vi se pare ca ma repet), pe cand ma ocupam ceva mai intens de GO in Braila, la una din scolile unde jucam a venit una dintre invatatoarele cu care colaboram, m-a luat de guler si m-a luat la intrebari: ce facem noi acolo, la GO? Evident, ma gandeam la ceva de genul geamuri sparte dupa ore, nebunii facute pe coridoare, eventuale absente de la ore si altele de genul asta si GO-ul care este de vina pt toate relele omenirii. Am aprofundat putin problema si am intrebat-o defensiv: “dar ce s-a intamplat?”… Simplu, le daduse o lucrare de control la matematica si toti cei care erau la GO in vremea aia au luat note cu 1-2 pct mai mari ca de obicei
Normal ca mi-a venit situatia pe bombeu si i-am replicat ca este normal, daca un copil este capabil sa stea jumatate de ora sa se uite intre buline, este mult mai usor sa stea apoi tot jumatate de ora pe scaun si sa scrie ceea ce stie:-)
Deci, putem considera GO-ul ca o gimnastica a mintii si nu cred ca am fi departe de adevar, chiar daca asta este o simplificare aproape de extrem…
aproximativ acum 1 an
Excelent aspectul semnalat!
Acum va rog sa ne ajutati si cu un text de inclus in material
aproximativ acum 1 an
E un argument care ar trebui sa dea foarte bine la parinti, deci merita inclus. In realitate insa e mult mai probabil ca elevii cu inteligenta peste medie sa fie atrasi de GO, decat cei cu inteligenta sub medie. Deci e cam greu de tras concluzia ca datorita go-ului aveau note mai mari la matematica.
aproximativ acum 1 an
Acum am vazut ca aveau nota cu 1-2 puncte mai mari ca inainte, NU 1-2 puncte mai mari ca ceilalti elevi. My mistake, atunci se schimba situatia.
aproximativ acum 1 an
Mai exista o fateta a “diamantului” GO – cea terapeutica, ce trebuie semnalata, mai ales parintilor care se confrunta cu asa zisa “boala” – foarte la moda – a generatiei de azi : ADHD.
Acum 3 ani, pe vreme cand incepusem experimentul “179 GO CLUB” am fost avertizata de una dintre invatatoare ca, la lectiile de GO ale grupei din clasa a III a, o sa vina si un baietel bolnav de aceasta “boala psihica”.
Am retinut aceasta informatie, propunandu-mi sa ii acord mai multa atentie acestui copil. A trecut ceva vreme si …..nici urma de copil bolnav.
Dupa 3-4 saptamani, intalnindu-ma pe holurile scolii cu doamna invatatoare, am intrebat-o de ce nu a aparut baietelul. Foarte mirata mi-a raspuns ca baiatul a fost la toate lectiile, ba ca mai mult decat atat a inceput sa observe mici schimbari in comportamentul sau – in sensul bun.
Am incercat sa il identific intre cei 25 de copii, care formau grupa, si am constatat cu uimire ca era cel mai linistit, atent si cel mai istet din clasa, ba chiar cel care ma ajuta sa fac ordine cand copiii deveneau prea galagiosi.
Iar din povestirile domnului Virtic imi amintesc una despre copii cu usor retard mental, care au invatat sa joace GO, mai repede decat cei care se ocupau de ingrijirea lor.
Deci sa nu uitam dimensiunea terapeutica a GO-ului.
aproximativ acum 1 an
Si cum am putea formula acest aspect, astfe incat sa nu putem fi acuzati ca oferim tratamente alternative la niste probleme asupra carora medicina alopata revendica exclusivitate?
aproximativ acum 1 an
Ţintind părinţii cu pliantu’
http://desprego.ro/tintind-parintii-cu-pliantu/