Acum 11 luni îmi făceam bagajele pentru prima mea plecare către Coreea de Sud unde urma să studiez ca exchange student pentru un semestru la Universitatea Dongguk din Seoul. La interviul pe care l-am dat pentru a obţine bursa cu care am plecat i-am pomenit pe Lee Sedol şi pe Lee Changho şi, spre norocul meu, odată ajunsă în Seoul am avut chiar ocazia să îl întâlnesc pe Lee Sedol şi să fac o poză cu el :-). Asta se întâmpla nu cu mult înainte de meciurile lui mult anticipate împotriva lui AlphaGo, meciuri pe care cam niciun coreean nu credea la momentul respectiv că le va câştiga AlphaGo.

 

KakaoTalk_20160128_080322429
Acum îmi pregătesc bagajele pentru a doua plecare în Coreea, care de data aceasta, spre deosebire de prima, este legată de Go. Dar voi povesti despre actuala aventură mai târziu, acum o să revin la povestioara despre cum am ajuns eu să joc la concursuri studenţeşti pe echipe în Seoul :-).
La sfârşitul lui august 2015 am ajuns în Seoul, la Universitatea (budistă) Dongguk. Universitatea Dongguk, deşi nu este o universitate de top în Coreea, este totuşi relativ faimoasă, deoarece mai mulţi actori şi artişti coreeani faimoşi au absolvit această universitate. Odată ajunsă acolo mi-am dorit foarte mult să joc go, așa că am întrebat la oficiul internațional al universităţii dacă există un club de Go în cadrul acesteia (odată ajunsă în Coreea am aflat că e absolut normal ca universitățile să aibă multe cluburi pentru studenți – ca o simplă estimare aș zice că universitatea mea avea aproximativ 25-35 de cluburi pe domenii începând de la schi până la manga, pentru un număr de aprox. 13.000 de studenți la nivel licență și master). Persoana de la international office nu a ştiut să îmi dea un răspuns pe moment, dar nu a fost asta o problemă, fiindcă două zile mai târziu, plimbându-mă prin campusul universităţii, ce să văd: două mese la care se juca Go. Erau primele zile după începutul semestrului şi, cum e la ei obiceiul, atunci ies toate cluburile universităţii în curte pentru a se promova şi pentru a recruta noi studenţi. Verific ceasul, văd că nu am foarte mult timp la dispoziţie, dar fug la jucătorii de Go ca să mă prezint, să le spun că mă bucur că i-am găsit şi să le cer datele de contact. Şi pentru ei a fost o surpriză că ştiu să joc Go, fiindcă atunci când am mers la ei credeau că doar am venit curioasă să îi întreb ce joacă. După ce am făcut schimb de datele de contact cu preşedintele clubului am fugit la ore.
Băieţii de la club au fost foarte drăguţi cu mine şi în zilele în care nu aveam de învăţat pentru universitate treceam pe la club ca să joc Go sau ca să povestesc cu ei. Fiindcă ştiau că îmi place să joc în concursuri, cu prima ocazie m-au invitat să mă alătur echipei universităţii la concursurile universitare pe echipe din acel semestru. Din trei am putut participa doar la două, dar mi-a făcut foarte mare plăcere să văd cât de popular e Go-ul la ei, deşi m-a chinuit foarte mult timpul de gândire foarte scurt de la concursuri :-).
Primul concurs la care am participat a fost mult mai mare decât al doilea (în poza de mai jos puteţi vedea echipa cu care am participat la concurs, iar cei doi jucători din dreapta au fost tot de la universitatea noastră, dar ei au jucat la side tournament-ul individual). Timpul de gândire de 10 min + 3 perioade a 30 de secunde m-a cam dat peste cap şi am câştigat doar o partidă din 4, deşi în condiţii normale pentru mine (adică cu mai mult timp de gândire) aş fi putut cu uşurinţă să câştig 3 din 4. Nici coechipierii mei nu s-au descurcat mai bine, deci la final nu am reuşit să câştigăm niciun premiu, dar experienţa a fost una foarte faină :-). Am fost surprinsă să îi recunosc la concurs şi pe cei doi reprezentanţi ai Coreei de la World Student OZA Championship din Tokyo pe care îi întâlnisem la începutul anului.
korea001.jpg
Un reporter cu care apoi am şi păstrat puţin legătura a venit şi mi-a luat un interviu, fiindcă i s-a părut interesant că eram singura persoană de acolo care nu era de origine asiatică :-). Poza de mai jos a fost făcută de el.
11011746_1068784179833467_6477791682621675319_n
Al doilea concurs s-a desfăşurat la un club de Go pe care l-am vizitat deja înainte. Aici i-am recunoscut pe o parte din jucătorii de la celălalt concurs. DIn câte am înţeles iniţial concursul era împărţit pe trei categorii: 1-5 dan pe Tygem (in Coreea tot timpul rangul de pe Tygem era cel care conta), jucători ceva mai tari şi jucători foarte tari (o parte foşti insei), dar în echipe care jucau în primele două categorii mai erau şi jucători de nivel kyu amestecaţi. La sfârşi am avut 2 victorii din 3 partide (începusem să mă obişnuiesc oarecum cu timpul de gândire), dar din pâcate cei doi coechipieri ai mei au avut un rezultat mai slab şi nici la acest concurs nu am reuşit să luăm un premiu. În poza de mai jos se pot vedea membrii celor două echipe care au reprezentat universitatea mea.
http://eurogotv.com/images/korea003.jpg
Stilul jucătorilor era per ansamblu destul de agresiv şi mulţi dintre ei jucau foarte foarte mult pe Tygem. De asemenea, la fel ca în Europa, numărul fetelor care jucau Go era foarte mic.În restul timpului am avut marele noroc să întâlnesc mulţi jucători de Go care au avut grijă să mă simt foarte bine cât timp nu am fost la universitate.
12346740_10206744134779371_1729921216_n
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Meciul lui Lee Sedol live la televiziunea coreeană de Go

Dar oare cum e să studiezi la o universitate din Coreea? Mie mi-a plăcut enorm experienţa mea de la universitate, deşi pe lângă părţile bune ale sistemului lor am avut ocazia să dau peste unele mai puţin bune. Ce mi-a plăcut este că deşi universitatea mea nu era una de top, personal am avut profesori care au studiat, printre altele, la Stanford, Cornell şi Virginia Tech, iar mai mult de jumătate dintre profesorii mei nu erau de origine coreeană. Îmi amintesc cum unul dintre profesori (care era de origine coreeană) ne-a povestit că în anii 90 după ce şi-a terminat doctoratul şi era angajat la universitate în State i s-a propus să vină la universitatea Dongguk să predea, iar el a acceptat. Şi întâmplarea a făcut ca la un an după ce a venit la Dongguk profesorul cu are colaborase în State şi care, dacă reţin bine, i-a fost şi coordonator la doctorat a primit Premiul Nobel :-). Nu pot să spun că profesorii de acolo erau neapărat mai buni decât cei pe care i-am avut în facultate la Cluj (asta probabil pentru că am avut profesori foarte buni şi dedicaţi la licenţă), doar că profesorii din Coreea au studiat la universităţi de renume. Iar imaginea pe care o am despre studenţii coreeni şi despre sistemul lor este una per ansamblu critică (asta e doar părerea pe care eu mi-am format-o, sunt sigură că părerile pe tema asta sunt foarte împărţite): da, studenţii lor au rezultate bune, dar toţi părinţii, foştii şi actualii studenţi cu care am vorbit mi-au spus că nu e tocmai în regulă faptul că elevii nu au deloc timp să se joace, fiindcă din clasa întâi până în a 12-a pe lângă şcoala normală trebuie să meargă la mai multe academii (de engleză, de mate, etc) şi să înveţe multe alte lucruri şi sunt împinşi de la spate de către părinţi să fie foarte competitivi. Alţi părinţi care nu sunt de acord cu sistemul lor şi care au o condiţie financiară mai bună îşi trimit copiii la studii (deja din liceu de multe ori) în State, tocmai pentru a nu îi epuiza (lucru care iniţial m-a surprins, fiindcă la noi sunt încă foarte foarte puţini cei care studiază în străinătate).

Ca o mică concluzie aş dori să le recomand tuturor care au posibilitatea să meargă în Coreea pentru a o vizita, pentru a juca Go la cluburile de Go sau chiar pentru a se înscrie la secţia de Baduk Studies împreună cu alţi europeni (printre care şi un român) şi coreeni :-).