Radu Baciu

Radu Baciu

Marele Premiu “Radu Baciu” a ajuns la etapa a II-a, ce se va desfăşura în weekendul 29-30 mai, la Giarmata. De această dată, gazdele etapei vor fi clubul de GO din localitate, Millenium Giarmata şi desigur, GO VEST.

Dacă prima etapă, cea  de la Ighiu, a avut în atenţie valorificarea potenţialului frumoasei zone, de această dată dorim să profităm de timpul plăcut al lunii mai, în două moduri diferite:

  1. Prin organizarea în seara zilei de sâmbătă a unui meci de fotbal pe terenul din localitate
  2. Prin petrecerea nopţii într-o taberă de corturi (organizatorii pun la dispoziţie doar terenul de campare, nu şi corturile).

Desigur, doar GO-ul e obligatoriu (şi nici el), celelalte fiind opţionale. Pentru cei ce doresc varianta “clasică”, vor fi locuri de cazare convenţională, la standarde de pensiune.

Formularul de înscriere precum şi toate celelalte date specifice concursului se gasesc pe pagina GO VEST: http://www.govest.ro/etapa2.html

Pentru corespondenţă legată de concurs, propuneri sau observaţii aşteptăm mesajele voastre pe adresa: cuparadubaciu@gmail.com

Sperăm că abordarea noastră, uşor inedită, vă va face plăcere şi aşteptăm să vă vedem printre cei înscrişi.

Kiru (GO VEST)

Despre Dorin Chis:
Jucator de GO din 1986, membru fondator al Clubului Sportiv GO VEST Oradea, fost redactor (actual colaborator) al revistei electronice Pro-GO, rang actual 6k.