Niciun scriitor nu va da explicaţii vreodată despre ce a scris, de ce sau cum a scris. Imediat ce-a terminat de scris, se depărtează de opera sa, o va privi cu un ochi de cititor oarecare, străin. Chiar dacă va fi întrebat într-un interviu, o dă cotită, te pune pe o pistă greşită. E de datoria lui să te lase liber la interpretare: dacă e vorba de artă adevărată, atunci cîte lecturi, tot atîtea atâtea cărţi vor ieşi. A o lua înapoi pe pista determinărilor pentru a înţelege resorturile ascunse ale unei opere de artă poate fi doar pasiunea unui detectiv literar.

În privinţa romanului „Maestrul de go” a lui Yasunari Kawabata s-a aplicat un şablon de interpretare preluat automat nu ştiu de unde: se spune că ar fi o alegorie a înfrîngerii Japoniei în cel de-al doilea război mondial. Cum vi se pare afirmaţia asta? Foarte mulţi dintre cei cărora li se recomadă un film sau o carte întreabă imediat: „şi despre ce este vorba? ca să ştiu dacă mă interesează!” Nu mi se pare o idee bună. Dacă cineva începe să-mi povestească, plin de entuziasm, subiectul cărţii sau filmului recomandat, îl opresc imediat, pentru că vreau să citesc eu, cu mintea mea, nu cu mintea lui. Dacă aş fi citit cartea asta după ce mi-am băgat în cap că este „o alegorie a decăderii Japoniei imperiale” şi „triumful pragmatismului american”, probabil că aş fi interpretat-o după acest şablon, foarte convenabil spiritului occidental pro-american, şi n-aş mai fi gîndit nimic. Adică m-aş fi lăsat manipulat cu uşurinţă.

Am citit-o, însă, cu mintea mea şi apoi m-am mirat foarte cînd am citit cronicile, ce zic ele. Am reanalizat-o în minte şi m-am întărit în sinea mea pentru a-mi susţine percepţia proprie despre carte. Am recitit-o şi am găsit din nou că am tot dreptul să-mi susţin punctul de vedere. Ar putea exista o lectură şi în sensul acela, pomenit mai sus şi devenit „loc comun”, dar fiecare cititor este dator, din respect faţă de munca artistului, să aibă o lectură proprie.

De curînd, domnul Gheorghe Păun, membru al Academiei Române şi al Academiei Europei, m-a onorat cu propunerea de a colabora la o revistă lunară de cultură, „Curtea de la Argeş”, prin susţinerea unei rubrici despre go. Am acceptat cu bucurie, iar primul subiect asupra căruia am cazut de acord a fost „Maestrul de go”. Revista va putea fi găsită pe internet, nu peste mult timp, la adresa www.curteadelaarges.ro (pentru abonamente, consultaţi pagina revistei). Citiţi-o şi vă aştept criticile şi comentariile.

Despre Iulian Dragomir:
Am jucat GO in 1989, citeva luni, apoi am reluat in 2005, la Clubul Saijo. Am fost atras de la inceput de predarea GO-ului si de problemele organizatorice la club, iar mai recent, la federatie. Deoarece am neglijat perfectionarea proprie in favoarea predarii si organizarii, am scazut doua ranguri.