Cluj 1986, foto Radu Baciu

Cluj 1986, foto Radu Baciu

Dar, am ieşit din cronologia firească, revin.

La 1 mai 1986, deci la câteva zile după explozia de la Cernobîl, a avut loc primul turneu naţional, la Cluj. Au participat 87 de jucători, plus Zhang Haitao1, un chinez care ştia şi GO, în jur de 3-4 dan, vorbea şi limba română, venise în România pentru un doctorat în matematică. Reiau din revista Ştiinţă şi tehnică, pentru că ţine de istorie: „Turneul de la Cluj a fost organizat sub egida Comitetului Judeţean Cluj al UTC de Clubul de GO de pe lângă Casa de Cultură (director: Ion Presecan, metodist Traian Bradea; din partea clubului, Flaviu Radu, Horaţiu Mihaiu, Liviu Oprea).

Turneul principal (la care au participat 64 de jucatori) a fost câştigat de Z. Haitao, cu 7 puncte, urmat de Radu Baciu, cu 6 puncte, Mihai Bâscă, 6 puncte, C. Cobeli, 6 puncte, L. Calotă, 5 puncte, B. Sburlea, 5 puncte, S. Irimie, 5 puncte, W. Schmidt, 5 puncte, M. Lutic, 5 puncte, M. Sârbu, 5 puncte, D. Micşa, 4 puncte, L. Nuţeanu, 5 puncte, A. Venczel, 5 puncte, M. Radu, 5 puncte, D. Păsărin, 4 puncte (la egalitate de puncte, departajarea s-a făcut pe baza SPA = suma punctelor adversarilor învinşi). Pe primele trei locuri în turneul secundar s-au plasat I. Toma, D. Jebeleanu, E. Verşehora. Au primit premii de tinereţe: M. Ciocoiu (15 ani), A. Brandel (17 ani)”. Multe dintre aceste nume au rămas îndelungă vreme active în GO-ul românesc, unii chiar cu funcţii prin Federaţia Română de GO. (De pildă, Iulian Toma, Tomiţă pentru cei din jur, doctor ortoped acum, la Brăila, a fost şi preşedinte al federaţiei.)

De atunci, au avut loc turnee în fiecare an, tot mai bine organizate, comunitatea de GO se întărea, se stabiliza. Au ajutat mult „seniorii”, Walter Schmidt şi Radu Baciu, precum şi Zhang Haitao – mai puternic decât toţi cei din jur şi tot mai creştea în tărie, pentru că era tânăr şi avea şi acces la publicaţii chinezeşti (la revista Weiqi se putea face abonament prin Poşta Română, numai că era în… chineză, ceea ce nu i-a împiedicat pe mulţi s-o folosească, unii chiar învăţând câteva ideograme).

Un rol important l-a avut Sumiya Haruya, japonez, mare prieten al României, o figură în felul său. A tradus Rebreanu în japoneză, a luat nişte premii pentru traducerea romanului Ion, era corespondentul în România al ziarului Akahata (Steagul Roşu, sper că nu greşesc), organ al Partidului Comunist Japonez, îl cunoştea pe profesorul Marcus, juca GO cam la nivel de 3 dan amator, a scris de mai multe ori în ziare japoneze despre GO-ul românesc, chiar deplângând faptul că nu am putut merge în Japonia, atunci când fusesem invitat. De curând, aflu că s-a căsătorit cu o româncă şi că s-a botezat creştin, cu numele Ion, la biserica Stavropoleos din Bucureşti… L-am găsit pe Internet, dar nu răspunde nici la telefonul menţionat acolo, nici la mesaje email. Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu Ion Haruya, să povestim despre vremurile vechi, de pildă, cum am jucat amândoi două partide, în ambele eu plecând cu un handicap considerabil, undeva, la un hotel din Bucureşti, unde era el cazat. După fiecare mutare a mea se trăgea înapoi şi scotea un şuierat, parcă era lovit, impresionat foarte, m-am prins eu repede că din păcate era doar un tic japonez, nu avea nicio legătură cu valoarea mutărilor mele, m-a bătut de fiecare dată lejer, aproape fără să-mi dau seama cum face.

Cam aceeaşi experienţă am avut-o la prima întâlnire cu Radu Baciu2. Nu ştiu cum am dat de el, l-am sunat, m-a chemat imediat la el acasă, ca un împătimit de GO ce era. Locuia pe atunci prin apropierea Academiei Militare, nu se mutase pe Strada Smârdan. Avea goban-ul pregătit, unul tradiţional, cu picioare sculptate, trebuia să stai pe tatami lângă el, nu mai ştiu cum îl procurase, cu siguranţă mi-a spus atunci, dar am uitat. După câteva întrebări de tatonare, gen „câte partide ai jucat până acum?”, „niciuna, că am jucat numai stânga cu dreapta, nu am găsit pe nimeni să ştie GO”, mi-a zis să pun nouă pietre handicap. Sper că nu i-am arătat că mă simt jignit, chiar de handicapul maxim eram eu?!, dar n-am zis nimic, am procedat cum mi-a spus – şi m-a bătut măr! Apoi mi-a comentat partida şi am învăţat într-un sfert de oră cât dintr-o carte. Mai târziu am mai şi înţeles câte ceva. Juca totdeauna „frumos” Radu, chiar la mutări „urâte” el răspundea tot elegant, ca în teorie. Nu a mai crescut foarte mult ca tărie de joc, dar în jurul lui toţi au progresat. Jucând cu el sau ascultându-l. „Numără şi vei câştiga”, spunea adesea. Era în stare să joace continuu, zi şi noapte, din păcate, cu ţigara între degete, probabil că şi asta i-a grăbit sfârşitul.

Fragment din cartea “Privind peste umar (Memorii premature)”, publicat cu acordul Editurii Tiparg.

Note George Stihi:

1 vezi si versiuna Baciu – http://www.romaniango.org/istorie/index.html – 11
2 vezi si versiuna Baciu – http://www.romaniango.org/istorie/index.html – 7

Despre Gheorghe Paun:
Gheorghe Păun a avut o contribuţie majoră la introducerea şi organizarea jocului de GO in România, fiind totodată şi primul Preşedinte al Federaţiei Române de GO. Pe lângă numeroasele cărţi de specialitate, majoritatea publicate la edituri internaţionale şi unele traduse in japoneză, chineză sau rusă, Gheorghe Păun a scris literatură, eseistică şi lucrări despre jocurile logice. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Academiei Române, al Academiei Europei, al Academiei Internaţionale de Chimie Matematica, Doctor Honoris Causa al Universităţii Sileziene din Opava, Cehia şi al Universităţii din Piteşti.