Japonia

Japonia

În 1991 am ajuns şi în Japonia, din nou invitat de Nihon Ki-in, dar de data aceasta ca preşedinte de federaţie, ca oficial adică, nu ca jucător, pentru a participa la congresul Federaţiei Internaţionale de GO, organizat în paralel cu campionatul mondial – la campionat a participat Robert Mateescu, campionul naţional pe anul în curs. Voi mai povesti separat de prin Kanazawa, un orăşel la nord de Kyoto, locul unde s-a desfăşurat campionatul.

Folosind prilejul – un drum în Japonia era o avere pentru un român la ora aceea – am vizitat şi alte locuri din Japonia, am ajuns chiar şi la Nihon Ki-in, la Tokyo (nu mai ştiu, dar cred că Sumiya Haruya a intermediat întâlnirea). Am fost dus în depozitul de cărţi şi lăsat să-mi aleg câteva, mi-au dăruit un joc magnetic, mi-am mai cumpărat şi eu două jocuri standard, cu tablă de lemn, de un centimetru sau doi grosime, nu tablă-masă tradiţională, n-aveam bani pentru aşa ceva, dar elegante, de la mama GO-ului, m-am întors cu un bagaj impresionant din Japonia.

La Londra, unde trebuia să stau o noapte pe aeroport, vameşul a fost foarte intrigat de sacoşele mele grele, probabil că şi figura mea istovită după un zbor peste Asia şi Europa inspira neîncredere, s-a uitat prin toate bolurile cu piese, noroc că aveam şi cărţile, plus pliante de la campionat, s-a dumirit că e un joc, nu car cu mine cine ştie ce minerale sau bijuterii disimulate în pietre de GO.

În 1991 am aplicat (mai pe româneşte este „am candidat”, dar apply-ul englezesc sună parcă mai bine) din nou pentru bursa Humboldt pe care o primisem în 1983, am amânat-o până în 1985 şi în cele din urmă am contramandat-o din cauza ministerului zis al educaţiei. Am primit bursa din nou, în 1992 am plecat în Germania (unită), am demisionat din funcţia de preşedinte al Federaţiei Romîne de GO, practic am părăsit GO-ul românesc, cel puţin la nivel organizatoric. Am rămas un simpatizant, un pătimaş în discuţiile despre joc, un fanatic dacă sunt provocat, dar fără nicio implicare oficială. Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece…

Ţin legătura cu băieţii din federaţie (toţi mi se par copiii mei, pentru că niciunul nu „exista” ca jucător de GO atunci când m-am apucat eu de aventura asta, unii nici nu se născuseră pe atunci, nici nu-mi vine să cred că au trecut douăzeci şi opt de ani!), din când în când sunt invitat la evenimente mai sonore, când pot, chiar particip – e cazul Cupei Ambasadorului Japoniei, organizată în ultimii ani prin decembrie, o sărbătoare-concurs bine mediatizată, când se dau diplome şi se dispută trofee, cu ambasadorul de faţă, o întâlnire cu adevărat importantă, dând cumva seama de maturitatea GO-ului românesc.

În plus, joc aproape zilnic o partidă-două (trei…) cu calculatorul, am făcut rost de curând de o versiune nouă, mai puternică, a programului „The many faces of GO”, al lui David Fotland, îl bat sistematic, ceea ce e reconfortant, mă promovează pas cu pas ca putere de joc, am ajuns deja la 2 dan, probabil că o să mă urce şi mai sus, ceea ce e o glumă (prin 1990-91, în listele federaţiei eram considerat de rang 2 kyu, dar era o exagerare propagandistică, nu se făcea ca însuşi preşedintele să fie un aşa începător…, eu mă consider şi acum pe undeva pe la 6-7 kyu; din păcate, nu am cum să-mi aflu tăria mai cu exactitate, pentru că nu vreau să joc oficial, iar pe testele din cărţi sau administrate de calculatoare nu te poţi baza, toate sunt mult mai indulgente decât adversarii dintr-un concurs real).

Fragment din cartea “Privind peste umăr (Memorii premature)”, publicat cu acordul Editurii Tiparg.

Despre Gheorghe Paun:
Gheorghe Păun a avut o contribuţie majoră la introducerea şi organizarea jocului de GO in România, fiind totodată şi primul Preşedinte al Federaţiei Române de GO. Pe lângă numeroasele cărţi de specialitate, majoritatea publicate la edituri internaţionale şi unele traduse in japoneză, chineză sau rusă, Gheorghe Păun a scris literatură, eseistică şi lucrări despre jocurile logice. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Academiei Române, al Academiei Europei, al Academiei Internaţionale de Chimie Matematica, Doctor Honoris Causa al Universităţii Sileziene din Opava, Cehia şi al Universităţii din Piteşti.