Un subiect care merită discutat este dacă – mai ales, cum şi cât – m-a influenţat GO-ul în activitatea de dincolo de GO, în viaţa de zi cu zi, de exemplu. Toţi marii jucători, toţi cei care scriu despre GO din interior, susţin că jocul te modifică, după ce îl practici cu interes şi dragoste, te porţi ca pe tablă şi în afara ei.

L-am auzit odată spunând acest lucru despre sine însuşi şi pe Walter Schmidt. Probabil că aşa este la nivelul jucătorilor puternici, cei care conştientizează ceea ce se întâmplă pe tablă, în particular, conceptele strategice. Care sunt, într-adevăr, aplicabile aproape oriunde. Iată, miai, ideea de a avea două sau mai multe opţiuni, două sau mai multe posibilităţi de a face ceva, de a dezvolta un grup; exact ca în proverbul cu vulpea care are două intrări/ieşiri în/din vizuină. Sau furikawari – schimb: dacă pierzi într-o parte a tablei, sări în altă parte şi compensează pierderea, nimic mai natural, nimic mai eficient în a lupta contra frustrărilor (poate şi de-asta e bine ca un matematician să mai scrie şi literatură, când „nu-i iese” ceea ce plănuieşte într-un domeniu, poate fugi în celălalt, fără a-şi plânge singur pe umăr…). Sau mutări yosu-miru, de încercare, pietre aşezate în zone în care nu prea pot face altceva decât să testeze intenţiile şi reacţiile adversarului, direcţia în care speră acesta să facă teritoriu, agresivitatea lui etc.

Şi tot aşa, opt concepte strategice (acesta este chiar titlul uneia dintre cărţile pe care mi le-a adus profesorul Marcus din Japonia). Toate astea şi altele multe sunt pentru avansaţi, care au citit/aflat, conştientizează şi „simt” conceptele cu pricina, dar GO-ul ca atare, dincolo de orice detaliu tehnic, poate influenţa, prin echilibru, prin componenta estetică atât de puternică, prin fineţe, prin simplul fapt că foloseşte, deci antrenează, ambele emisfere ale creierului, în mod egal pe cea dreaptă, sentimentală-artistică-holistică, şi pe cea stângă, analitică-abstractă-raţională. Şi, spune proverbul japonez, GO-ul previne degenerarea creierului – măcar pentru că-l pune la lucru, îl ţine treaz, îl obligă să se oxigeneze.

Mi-ar plăcea să fie aşa cum paragraful dinainte spune că ar trebui să fie…

Constat că acest capitol este cel mai sobru de până acum, documentat, ba chiar are citate şi bibliografie pe alocuri, dovadă că GO-ul a fost şi este pentru mine un lucru foarte serios. Despre care aş putea vorbi până mâine, dar mai bine închid fişierul şi deschid „The many faces of GO”…

Sente tuturor! (E de bine, sente înseamnă a fi în atac, a avea iniţiativa, e opus lui gote, care numeşte o situaţie defensivă, cu adversarul în atac.)

Fragment din cartea “Privind peste umăr (Memorii premature)”, publicat cu acordul Editurii Tiparg.

Despre Gheorghe Paun:
Gheorghe Păun a avut o contribuţie majoră la introducerea şi organizarea jocului de GO in România, fiind totodată şi primul Preşedinte al Federaţiei Române de GO. Pe lângă numeroasele cărţi de specialitate, majoritatea publicate la edituri internaţionale şi unele traduse in japoneză, chineză sau rusă, Gheorghe Păun a scris literatură, eseistică şi lucrări despre jocurile logice. Din 1990 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este membru al Academiei Române, al Academiei Europei, al Academiei Internaţionale de Chimie Matematica, Doctor Honoris Causa al Universităţii Sileziene din Opava, Cehia şi al Universităţii din Piteşti.