GO-ul european este la începuturile sale. Ca orice produs nou, are nevoie de o strategie de promovare, e nevoie să investeşti pentru a il lansa pe piaţă, să-l faci cunoscut. Care a fost până acum strategia de promovare? A fost prezentat cu o faţă prietenoasă, ca un hobby.

Jucăm GO pentru a ne distra, pentru a ne petrece timpul liber într-un mod plăcut. Aşa l-am găsit prezentat în revistele franţuzeşti şi englezeşti vechi şi noi, aşa este abordat în cele şapte interviuri pe care le-am luat acum doi ani reprezentanţilor unor federaţii europene.

Când copiii aleargă brambura după o minge, fotbalul este pentru ei o joacă; dacă imaginează două porţi din ghiozdane sau pietre şi stabilesc nişte reguli minime, atunci devine un joc; dacă învaţă regulile oficiale şi participă la concursuri, devine sport.

Cu GO-ul se întâmplă la fel: la început e joacă, apoi joc şi sport. Are însă calităţi care-i mai adaugă două trepte: Artă şi Cale. Aşa cum este abordat acum în Europa, este predominant o joacă, cel mult un joc. Doar pentru câţiva jucători de GO este sport.

Şi aici apare un conflict, o tensiune: cei care se află la conducerea federaţiilor europene nu îi susţin pe sportivi, deoarece viziunea lor organizatorică este, cum am zis, la nivel de hobby. Marea masă de amatori de GO, narcisistă fiind, este satisfăcută de acest nivel şi se opune vehement modificării acestui mod de abordare. Iar factorii decizionali în organizarea GO-ului european se complac în această atitudine comodă, făcând pe placul amatorilor de GO şi ezitând să treacă în etapa „GO, sport amator”.

Suntem, deci, încă departe de abordarea GO-ului ca Artă, deşi printre amatorii de GO există deja filozofi care îl numesc „Cale”.

Câtă vreme atitudinea comună de abordare a fost ca distracţie, hobby, modul de organizare actual a fost ideal şi impresia generală era foarte bună. Percepţia actuală este, însă, de lâncezeală, deoarece este momentul să se treacă la nivel de GO – disciplină sportivă, iar acest salt întârzie.

Care ar fi diferenţa? foarte simplu: în GO-ul ca hobby se sprijină practicarea sa de către mase, la orice nivel, în timp ce în GO-ul ca sport se încurajează performanţele.

Sunt un amator de GO care, paradoxal, susţine trecerea la etapa „GO, disciplină sportivă”. Recenta declaraţie a lui Ondreij Silt despre turneul de la Amsterdam o consider constructivă, deoarece urmează linia evoluţiei fireşti a GO-ului: nu poţi ţine un adolescent în ghetele de la 10 ani pentru că începe să ţipe.