Articole cu eticheta Sibiu

Marele Premiu “Radu Baciu” etapa Sibiu 2011

S-a încheiat etapa a III-a, Sibiu, a Marelui Premiu Radu Baciu, ediţia a II-a. A fost o etapa reuşită, care a adus un record de participare de 34 de jucători, în condiţiile în care nu au fost grupe de copii. Un alt record a constat din participarea a 3 jucători de nivel dan, ceea ce ne da speranţe ca în viitor să avem în cadrul etapelor şi grupe mai puternice şi poate tot un record a fost şi numărul nou intraţilor în turneu, aceia care nu au mai participat până acum la nici o etapă a MPRB.

Atmosfera concursului a fost plăcută, condimentată de ieşirile comice a lui Claudiu Ghirlonţă şi de perpetuul său dialog/monolog. Deasemenea, am beneficiat de asistenţa şi comentariile lui Dragoş Băjenaru 6D care a şi ocupat locul superior pe podium, flancat de Dan Preoţescu – locul II şi Bogdan Câmpianu clasat pe locul III. Nu în ultimul rând, Peng Yong ne-a înveselit pe toţi cu starea sa tonică şi explicaţiile lui, nu neapărat referitoare la GO :)

Sorin Pădurariu a demonstrat încă o dată că este un excelent organizator, singurele regrete fiind acelea că din cauza timpului nefavorabil nu am putut folosi curtea generoasă a locaţiei şi lipsa de ultim moment a lui Costel Pintilie şi a lui Iulian Dragomir.

Clasament Grupa 1

Loc   Nume		Rng Club R1  R2  R3  R4  R5 Pt SOS SOSOS
1  Bajenaru Dragos	6D  Bucu 7+  12+ 3+  2+  4+  5  16  71
2  Preotescu Dan	2D  Bucu 4+  6+  11+ 1-  5+  4  16  72
3  Campianu Bogdan	1D  Bucu 13+ 8+  1-  11+ 10+ 4  14  69
4  Balazs Ferenc	5K  TgMs 2-  14+ 9+  12+ 1-  3  16  65
5  Peng Yong		2K  Orad 10- 16+ 6+  8+  2-  3  13  66
6  Nedan Adrian		3K  Sibi 14+ 2-  5-  17+ 11+ 3  12  63
7  Marcu Octavian	5K  AlbI 1-  10- 15+ 16+ 13+ 3  11  65
8  Lungu Iulian		3K  Galt 18+ 3-  10+ 5-  15+ 3  11  63
9  Balazs Arpad		2K  TgMs 17+ 11- 4-  10+ 12+ 3  10  71
10 Bunea Vasile		5K  Orad 5+  7+  8-  9-  3-  2  16  59
11 Padurariu Sorin	3K  Sibi 15+ 9+  2-  3-  6-  2  15  63
12 Balazs Aron		2K  TgMs 16+ 1-  13+ 4-  9-  2  14  64
13 Ormos Gabriel_Andrei	5K  Orad 3-  18+ 12- 15+ 7-  2  11  59
14 Chis Dorin		6K  Orad 6-  4-  17- 18+ 16+ 2  9   58
15 Vlad Gabriel		9K  Sibi 11- 17+ 7-  13- 8-  1  11  58
16 Ichim Viorel		6K  Bucu 12- 5-  18+ 7-  14- 1  11  56
17 Benedek Andi		6K       9-  15- 14+ 6-  18- 1  10  51
18 Fedul Nichita	7K  Slob 8-  13- 16- 14- 17+ 1  9   52

Clasament Grupa 2

Loc   Nume		Rng Club R1  R2  R3  R4  R5 Pt SOS SOSOS
1  Biliboc Tihamer	11K TgMs 5+  2+  3-  4+  6+  4  15  61
2  Girlonta Claudiu	11K TgMs 7+  1-  6+  3+  5+  4  13  63
3  Acsinte Alexandru	11K Sibi 8+  4+  1+  2-  7+  4  12  64
4  Frunza Titus_Stefan	11K Sibi 6+  3-  5+  1-  8+  3  12  63
5  Bikfalvi Zsolt	12K TgMs 1-  7+  4-  8+  2-  2  12  64
   Corponoi Elemer	13K Sibi 4-  8+  2-  7+  1-  2  12  64
7  Coman Florian	12K AlbI 2-  5-  8+  6-  3-  1  12  61
8  Fulea Ioan		14K Sibi 3-  6-  7-  5-  4-  0  12  60

Clasament Grupa 3

Loc   Nume		Rng R1  R2  R3  R4  R5 Pt SOS SOSOS
1  Vlad Gabriela	18K 5+  6+  2+  3+  4+  5  13  61
2  Coman Matei		16K 4+  3+  1-  5+  7+  4  13  63
3  Ciuta Andrei		18K 7+  2-  4+  1-  8+  3  12  60
4  Stanciu Paul		18K 2-  7+  3-  6+  1-  2  15  58
5  Naidinescu Radu	20K 1-  8+  7+  2-  6-  2  12  54
6  Semen Claudiu	18K 8+  1-  0-  4-  5+  2  9   48
7  Piloiu Adina		20K 3-  4-  5-  8+  2-  1  11  60
8  Achim Alun		20K 6-  5-  0=  7-  3-  0  8   44
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Marele Premiu Radu Baciu – etapa Sibiu

 

Sorin Padurariu

Sorin Padurariu

Mâine începe etapa Sibiu a ediţiei a II-a a Marelui Premiu Radu Baciu, organizat sub patronajul Clubului Sportiv Go Vest Oradea.

Aflăm ultimele detalii de la organizatorul local, Sorin Pădurariu:

Mă bucur că s-au înscris atâţia jucători, printre care şi câţiva tari, care au decis să vina la Sibiu mai degrabă pentru ambianţă şi pentru oras decât pentru concurs. Mă bucur că vine şi Arpi cu câţiva jucători din Mures, ei nefiind prezenţi la alte etape de MPRB.

Sper să fie un concurs bun, într-o atmosferă cât mai agreabilă şi prietenească. Am ales special pensiunea unde se va desfăşura pentru ambianţa placută şi pentru posibilitatea de a sta în curtea largă. Dacă vremea va permite, vom putea juca afară, vom putea juca un tenis de masa. Sâmbătă seară am programat un grătar, pentru a face ceva mai deosebit.

Vor fi cam 30 de jucatori, din care 20 din afara Sibiului, ceea ce este un pic peste media participării la etapele de MPRB. Dacă mai sunt posibili doritori care se hotărăsc brusc în seara asta şi ajung mâine în Sibiu vor fi bineveniţi, şi vom găsi variante de cazare şi pentru ei.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 vot(uri), media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Marele Premiu Radu Baciu, etapa 3, Sibiu

Ediţia a II-a a Marelui Premiu Radu Baciu continuă cu etapa 3, Sibiu, care se va desfăşura în perioada 9-10 aprilie 2011. Cazarea şi sala de joc vor fi la pensiunea Casa Romană II din Sibiu, pe str. Decebal nr. 20 (situată între gara CFR şi centrul istoric). Găsiţi aici poze.

Costuri: pachet cazare + 4 mese (prânz, cină, mic dejun, prânz) = 115 lei / persoană

În seara zilei de sâmbătă, cina va fi pregătită la grătarul din curte. Curtea este mare şi frumoasă şi dacă vremea va permite, se pot scoate mese afară şi se poate juca în aer liber. Pentru “deconectare”, între runde, se poate de asemenea monta masa de tenis.

Program:

Sâmbătă 09.04.2011

-Înregistrarea concurenţilor: ora 10
-Runda 1: ora 11
-Runda 2: ora 14:30
-Runda 3: ora 17:30

Duminică 10.04.2011

-Runda 1: ora 9
-Runda 2: ora 13
-Premiere: ora 16:30

Premii:

Locul I: cupă, medalie şi diplomă
Locul II şi III: medalie şi diplomă
Toţi ceilalti: diplomă de participare

Alături de gazdele din localitate în frunte cu Sorin Pădurariu, vă aşteptăm la un concurs în maniera Marelui Premiu Radu Baciu!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Muzica japoneza, chinezeasca si romaneasca la Campionatul European de GO pentru Juniori Sibiu 2010

Am publicat o ultima filmare de la Campionatul European de GO pentru Juniori 2010. Este vorba de secvente din cadrul Festivitatii de deschidere. Asa cum spune si titlul, va puteti delecta cu fragmente de muzica traditionala japoneza, chinezeasca si, desigur, romaneasca.

YouTube Preview Image
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 3.60 din 5)
Loading ... Loading ...

De vorba cu Jana Hricova despre Campionatul European de Juniori 2010

Jana Hricova

Jana Hricova

La cateva zile dupa concursul de la Sibiu, Jana Hricova, vicepresedinte al Federatiei Europene de GO, a avut amabilitatea sa ne impartaseasca opiniile sale despre Campionatul European de Juniori 2010.

Cum a fost la Campionatul European de Juniori de la Sibiu?

A fost un concurs bine organizat. Numarul de juniori romani a fost impresionant si este promitator pentru viitorul GO-ului in Romania. Am apreciat de asemenea, atat entuziasmul sporit al organizatorilor locali, cat si atmosfera foarte prietenoasa.

Dupa runda a 4-a, a avut loc un incident in care a fost implicat Mikhail Sidorenko. Care este opinia ta referitoare la acest incident?

A fost o incalcare clara si violenta a regulilor, care a aratat o lipsa de sportivitate din partea lui Sidorenko si a mamei sale.

Care a fost cel mai frumos moment din acest turneu?

E dificil pentru mine sa aleg doar un moment. Mi-a placut turneul in totalitatea sa, si vreau sa accentuez un lucru, pentru mine atmosfera intregului turneu a fost un lucru de apreciat.

Dar cel mai dificil?

Cel mai rau moment pentru mine a fost cand am aflat de retragerea lui Sidorenko din concurs, pentru ca a stricat intregul turneu la categoria Sub 12 ani.

Ce mesaj ai pentru jucatorii romani de GO?

As vrea sa multumesc jucatorilor romani de GO pentru organizarea unui asemenea eveniment de succes. Le doresc un viitor bun in GO, lucru de care, dupa ce am vazut atat de multi jucatori tineri si entuziasti, nu ma indoiesc ca se va realiza.

Cred ca Romania a aratat singura cale posibila in care trebuie sa mearga GO-ul pentru a se dezvolta in Europa. Trebuie sa consacram GO-ul ca o parte a culturii si a sportului in tarile noastre, ceea ce inseamna intai de toate ca trebuie sa atragem oamenii si sponsorii locali catre GO.

Jana, iti multumim pentru timpul acordat si te mai asteptam in Romania!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (11 vot(uri), media: 3.36 din 5)
Loading ... Loading ...

Partida de 100 de Euro

Uneori, gasim si partide jucate de amatori a caror miza financiara poate fi cuantificata foarte exact. Din cand in cand, partidele acestea apar in locuri in care nu te-ai fi asteptat.

Lucian Corlan

Lucian Corlan

Constantin Ghioc

Constantin Ghioc

Sa luam un exemplu recent, recent incheiatul Concurs Open de la Sibiu. Probabil v-ati fi asteptat sa ma refer la partida dintre primele 2 locuri, Cristian Pop si Cornel Burzo. Ei insa au jucat in runda a II-a, ceea ce face foarte greu de cuantificat miza exacta a partidei. Poate fi 100, 200 sau chiar 300 de Euro. Mai urmau inca 3 runde, teoretic e posibil orice in 3 runde. Desigur, probabilitatea unui rezultat surpriza scade dupa ceea ce este considerat a fi derby-ul concursului, dar nu este fix 0.

Partida pe care am luat-o astazi in colimator este cea jucata in ultima runda de mine impreuna cu Lucian Corlan. Miza era foarte clara: cine o castiga ia locul 3 si premiul de 100 de Euro.

Cum a decurs partida? Puteti vedea inregistrarea ei mai jos. Pe scurt, Lucian a rezistat mai bine presiunii, el a luat suta, eu m-am multumit cu locul 6 :-)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (10 vot(uri), media: 2.60 din 5)
Loading ... Loading ...

Cuvant cu cuvant la Campionatul European de GO pentru Juniori 2010

Filmuletul care urmeaza este rezultatul unui experiment efectuat la Campionatul European de Juniori de la Sibiu. Am rugat o parte dintre participanti sa imi spuna un singur cuvant. Am obtinut chiar mai mult decat am sperat. Sper sa va placa minutul care urmeaza :-)

YouTube Preview Image
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (13 vot(uri), media: 3.15 din 5)
Loading ... Loading ...

Campionatul European de GO pentru Juniori 2010 – Festivitatea de premiere

Pentru cei care nu au vazut festivitatea pe EurogoTV sau la fata locului, precum si pentru cei care doresc sa o revada :-)

YouTube Preview Image
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (12 vot(uri), media: 3.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Mai multe despre retragerea lui Mikhail Sidorenko

Adelina Sora

Adelina Sora

Adelina Sora, arbitru al Campionatului European de Juniori 2010, ne-a transmis mai multe informatii referitoare la retragerea lui Mikhail Sidorenko de la acest concurs, dupa runda a 4-a.

Adelina ne-a precizat:

Mikhail Sidorenko

Mikhail Sidorenko

“Se pare ca mama sa a fost foarte suparata ca el a pierdut si a insistat ca el sa nu mai joace. Copilul nu a dorit sa se retraga, se pare totusi ca a fost insa convins de sambata seara pana duminica dimineata sa se retraga. Este pacat si, din punctul meu de vedere, acesta este un exemplu de ce nu ar trebui sa faca un parinte. Isi bat joc de viitorul saracului copil, pentru ca, vorbind cu Jana Hricova, am inteles ca EGF va stabili o sanctiune pentru pusti. Se poate pune problema de o interzicere pentru un an sau 2 de a mai juca in competitii, avand in vedere ca era jucator de top group. Pentru un copil acest lucru poate insemna finalul “carierei” de jucator de Go.”

“Gestul in mod clar nu a fost unul sportiv, ci din contra, unul care ne-a pus in mari dificultati pentru ca este foarte ce greu ce decizie sa iei in astfel de momente. Mai grav e ca daca il lasau sa joace, copilul se califica la mondiale. Pentru noi, ca romani, acest lucru a fost benefic, dar este pacat ca s-a ajuns intr-o astfel de situatie si ca acel copil are de suferit din cauza exigentelor si ideilor fixiste ale parintilor. Iar la acest campionat, am avut ocazia de a vedea, nu o singura data, copii plangand din cauza parintilor care ii certau si care culmea! nu aveau habar ce inseamna jocul de Go”, a continuat Adelina.

Vom incerca in zilele urmatoare sa obtinem si o declaratie din partea Janei Hricova, vicepresedinte al Federatiei Europene de GO si reprezentant al acesteia la Campionatul de la Sibiu. Am putea fi martorii unei prime sanctiuni de acest fel din partea Federatiei Europene de GO.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 vot(uri), media: 2.78 din 5)
Loading ... Loading ...

Campionatul European de Juniori Sibiu 2010 – Premiere

Romania

Romania

Am ajuns si la finalul editiei 2010 a Campionatului European de Juniori. Vreau sa incep acest articol prin a va impartasi o bucurie personala. Anul trecut, la Campionatul de Juniori din Bosnia, singurul steag prezent la premiere a fost cel al Rusiei (aveau si de ce, castigasera primele 3 locuri la Categoria Sub 12 ani).

Anul acesta a fost randul Romaniei sa aiba singurul steag pe scena! Romania a ocupat detasat locul I la medalii (4 medalii, din care 1 de aur), urmata de Marea Britanie si Ucraina cu cate 2 medalii si de Polonia cu 1 medalie.

Voi incepe prezentarea rezultatelor cu concursul Open. Primele 3 locuri (si premiile de 300, 200 si 100 de Euro) au fost ocupate de Cristian Pop 7 Dan, Cornel Burzo 6 Dan si Lucian Corlan 5 Dan.

La categoria Sub 12 ani, pe primul loc s-a clasat britanicul Anson Ng, cu o singura infrangere la Stepan Popov. Pe locul 2, la egalitate perfecta s-au plasat romanii Alexandru Pitrop si Silvestru State. La aceasta categorie ar mai fi de remarcat retragerea din concurs a rusului Mikhail Sidorenko. Dupa ce in runda a 4-a a pierdut partida contra lui Anson Ng, Mikhail a decis sa se retraga din concurs, considerand inutila participarea in continuare, neconsiderand ca mai are sanse sa ocupe locul I. In opinia noastra, reprezinta un gest nesportiv, pe care sper sa nu il mai vedem repetat. [Actualizare 9 martie 2010: Mai multe despre retragerea lui Mikhail Sidorenko]

Categoria Sub 16 ani l-a avut drept castigator pe polonezul Mateusz Surma, urmat de britanica Vanessa Wong si ucraineanul Jurij Mykhaljuk. Theodor Toma a ocupat locul 10.

Mihai Serban si Laura Avram, amandoi din Bistrita, au ocupat locurile 1 si 3 la Categoria Sub 18 ani. Mihai a fost singurul medaliat cu un scor perfect, 6 – 0. Medalia de argint i-a revenit ucraineanului Roman Ruzhanskyj.

Felicitari tuturor medaliatilor! Felicitari tuturor participantilor! Felicitari organizatorilor!

In final doresc sa multumesc in mod sepcial arbitrilor competitiei, pentru ajutorul deosebit acordat in acoperirea acestui eveniment: Lucian Nicolaie, Adelina Sora si Nichita Fedul.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (15 vot(uri), media: 3.40 din 5)
Loading ... Loading ...