Pro Go 19

Poate fi descărcat de la locul ştiut pe situl Asociaţiei Brăilene de Go, sau pentru rapiditate prin link direct.

Din cuprins:

Zboară sau crapă

DGS românesc

De pe la Finală

Cupa Ambasadorului 2010

Pagini de istorie a Goului Britanic

Principiile în Go partea a treia, tenuki

Goul în cărţi şi filme

• Internaţionala
• Ariciul

Dicţionar de termeni japonezi H, I

Go Artistic

Mulţumesc colaboratorilor Titi şi Kiru.

Termen pentru expediere colaborări pentru numărul următor, 15 Februarie 2011.

Din pacate, I D nu se rezuma sa discute argumentele, ci se coboara pina la nivelul unui atac la persoana, pe care nu-l pot pune decit pe seama unei suparari de moment. Sper sa-i treaca.

In fine, iata cele citeva precizari, care ma inscriu în rindul altor observatori ai acestei istorii neplacute generate de o contestatie legitima.

1. Articolul semnat de mine este unul documentat si o indica semnele abundente ale citarii, inclusiv din aceasta “biblie” atit de dificil de tradus, care se dovedeste a fi prietenul nostru I D.

2. Articolul din regulamentul federal prezentat in postul dinsului se regaseste in esenta si in articolul nostru, tocmai datorita faptului ca am avut bucuria de a-l asculta la telefon pret de cel putin jumatate de ceas pe dl. I D explicindu-mi implicatiile-i asupra intregii probleme – am convingerea ca am inteles bine despre ce este vorba si ca am reusit sa prezint lucrurile cit se poate de lamurit, concluziile impunindu-se de o maniera mecanica (dar nu subiectiva), ca sa-l citez iarasi pe distinsul nostru prieten.

3. Mi se pare intr-adevar o concluzie comica (tragica pentru unii) aceea ca turneul cu pricina nu este decit unul sprijinit de Federatie, din doua motive:
a) orice vorbitor de limba romana poate citi pe situl Federatiei: “Incepind cu anul 2010 FRGO a decis initierea unui nou turneu de prestigiu la nivel national etc.”;
b) aceasta … scuza … sa-i spunem (ca Federatia nu ar face decit sa sprijine evenimentul initiat de catre un sponsor: “(…) în nicio şedinţă a Biroului Federal nu s-a discutat despre iniţiativa federaţiei de a organiza un astfel de concurs, din simplul motiv că această iniţiativă aparţine sponsorului” – citat din postul semnat I D) apare, asa cum ne-am straduit sa aratam in articolul nostru, o data ca urmare a unei contestatii, apoi ca urmare a unei lipse de raspuns oficial si abia in ultimul rind ca urmare a insistentei noastre de a primi totusi un raspuns, intr-un moment in care toata lumea credea ca urmareste o piesa pusa in scena de catre Federatie! Mi se pare, de aceea, intr-adevar, o adevarata lovitura de teatru!

4. Toata pledoaria d-lui I D (in care il aminteste pe un ton de aspra mustrare, si atit de abundent, si mai ales atit de abuziv, pe dl. Iulian Toma), nu face decit sa indreptateasca concluziile articolului nostru cu urmatorul plus de informatie: in cazul in care Federatia este doar coorganizator si nu initiator (citam in continuare din postul semnat I D) “… responsabilitatea pentru detaliile organizatorice îi aparţine organizatorului (club, sponsor etc.), deci şi pentru regulamentul concursului …”! Prin urmare, contestatia a fost gresit inaintata biroului federal, adresa corecta fiind cea a sponsorului. Desi, repet, dupa toate aparentele, vorbim de fapt despre un eveniment initiat de Federatie, cu criterii de selectie propuse de Federatie, fara nici un fel de referire la un eventual sponsor ca avind calitatea de a rezolva o eventuala contestatie! Comedia (trista) vine din faptul că sarmanul Jim nici nu s-ar mai fi obosit cu vreo contestatie daca ar fi banuit macar aceasta subtilitate de regulament – nu-i asa?

5. Articolul nostru nu este nicidecum indreptat impotriva Biroului Federal, ci reprezinta un punct de vedere critic, bazat pe informatii publice, cu scopul de a incuraja functionarea acestei institutii in limite democratice.

6. Mizăm in continuare pe ajutorul domnului I D in privinta materialelor sportive care, in fond, sunt directionate catre copiii pe care incercam sa-i invatam Go pe-aici, prin Braila.

7. “Domnul Codrin Vasiloanca-Smirnoff a dat dovadă de rea credinţă şi a încălcat …. Şi nu este la prima abatere, …. ” (citat din postul semnat I D) – Dumnezeule! Unde am mai auzit eu oare genul acesta de retorica?

8. “Angajamentul său de a edita revista Pro-Go a fost o eroare care trebuie cît mai repede îndreptată.” (citat din postul semnat I D) Daca se va dovedi ca am comis intr-adevar o eroare asumindu-mi voluntar angajamentul de a edita Pro Go, cu siguranta ca o voi indrepta.

9. Un rapuns oficial nu s-a primit inca. Se va primi oare? Lucian Deaconu nu si-l mai doreste.

Cu stima,

Codrin V. Smirnoff

P. S.

Ca sa existe o revista Pro Go, numai bilele albe si negre nu sunt de ajuns …

La fel şi cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al FRGo: nimeni nu-l citeşte, dar comentarii pe lîngă el se fac fără probleme. Iată, de exemplu, în ultimul număr din ProGo, articolul lui Codrin Vasiloanca-Smirnoff, în care povesteşte despre contestaţia lui Jim. Domnul Smirnoff „dezbate“ în sinea lui  această problemă, fără să se documenteze cît de puţin: nu caută detalii comunicînd cu cei implicaţi şi nu studiază cadrul legal. Mie mi-a dat telefon (şi cred că sînt singurul din Biroul Federal cu care a vorbit), însă nu a făcut decît să audă ce spun, nu l-a interesat deloc să afle şi să ştie mai mult despre problema în discuţie, nu l-am simţit că vrea să comunice cu mine, să afle detalii, ci doar că vrea să „fure“ nişte informaţii pe care să le exploateze după bunul său plac. Aşa ajunge el să afirme că sprijinirea de către FRGo a turneului „Masters“ ediţia 2010 este o „comică concluzie“. Ce-am zis eu şi ce-a vrut el să înţeleagă!

Care este cadrul legal? În ROF-ul din 2005, încă în vigoare (îl găsiţi pe saitul federaţiei la Documente), în capitolul „Regulamentul de Competiţii al FRGo“, Art.28 spune: „În fiecare an, la întocmirea calendarului intern, se iau în discuţie de către biroul federal toate propunerile pentru organizarea etapelor de Campionat sau Cupa României, precum şi alte concursuri. De aceea toate cluburile, asociaţiile sportive, sponsorii şi persoanele fizice care doresc organizarea unui concurs care să intre în calendarul intern al F.R.GO trebuie să trimită ofertele lor până la data de 30.11 a anului în curs pentru anul următor.“

Deci discutăm dacă un concurs face parte sau nu din Calendarul Competiţional, nu dacă este al federaţiei sau nu! Pentru că, în situaţia în care apare un concurs nou, cum este „Masters“-ul din 2010, la care federaţia este invitată ca coorganizator, ea nu poate spune nu – şi, din acel moment, respectivul concurs devine şi al ei.

Care sînt diferenţele? Atunci cînd un concurs este acceptat să intre în Calendarul Competiţional, acest calendar este înaintat la minister (ANST) şi se solicită finanţare pentru el. În mod necesar, şi regulamentul concursului trece prin Comisia de Competiţii (nu „Comisia competiţională“, cum îi caricaturizează numele d-l jurnalist Smirnoff, de parcă respectiva comisie ar participa la vreun concurs). Din acel moment, responsabilitatea concursului aparţine federaţiei, care se va ocupa din timp de amănuntele organizatorice care îi stau în sarcină, iar la acel concurs pot participa doar sportivi legitimaţi prin federaţie. În schimb, concursul la care federaţia este doar coorganizator, poate fi şi el ajutat de către federaţie, inclusiv financiar, dar e clar că nu din bani de la stat, pentru că nu s-a cerut, ci doar din resurse proprii. În plus, responsabilitatea pentru detaliile organizatorice îi aparţine organizatorului (club, sponsor etc.), deci şi pentru regulamentul concursului, iar organizatorul este liber să accepte sau nu sportivi care nu au fost legitimaţi prin federaţie.

Toate aceste detalii, pe care d-l Smirnoff nu mi le-a cerut, ar fi putut foarte bine să i le specifice Iulian Toma, dacă-l întreba, că de la telefonul lui vorbea şi el mi l-a dat la telefon. Pentru că Tomiţă cunoştea foarte bine atît Regulamentul, pentru că el este cel care l-a conceput, cît şi Calendarul Competiţional pe 2010, pentru că el l-a redactat. Şi nu doar atît, dar avea şi experienţă ca vechi membru al Biroului Federal şi ca fost preşedinte de federaţie. Şi ca organizator de concursuri, şi ca arbitru. Dar probabil că Tomiţă mi l-a dat la telefon şi s-a dus la treburile lui; nu-mi imaginez că ar fi auzit discuţia şi n-ar fi făcut niciun comentariu!

D-l Smirnoff ar fi putut să-i ceară şi-n problema contestaţiei părerea lui Tomiţă, că şi el e în Birou, şi bănuiesc că nu i-ar fi zis altceva. Dar nu a făcut-o, drept dovadă că nici nu apare în articol. O altă dovadă că nu l-a întrebat nimic pe Tomiţă este faptul că afirmă, în totală necunoştinţă de cauză, că proiectul organizării concursului aparţine Biroului Federal, inclusiv criteriile de selecţie. Dacă ar fi adus vorba despre acest aspect, Iulian Toma i-ar fi spus clar că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, că ar fi ştiut şi el; în nicio şedinţă a Biroului Federal nu s-a discutat despre iniţiativa federaţiei de a organiza un astfel de concurs, din simplul motiv că această iniţiativă aparţine sponsorului.

Este incredibil că mi-a dat mie telefon de pe telefonul lui Iulian Toma şi nu a vorbit nimic cu el! Acum, după ce a apărut articolul, cred că şi Tomiţă e supărat că nu a vorbit nimic cu el şi a făcut Brăila de rîs. Şi chiar mă îndoiesc să fi vorbit ceva şi cu Jim!

Tot articolul are drept unic scop denigrarea activităţii Biroului Federal şi este scris din imaginaţia d-lui Smirnoff: el şi-a imaginat că Biroul Federal a făcut şi a dres cutare şi cutare lucru. După ce l-a terminat de scris, îmi dă şi mie telefon (oare de ce mie? nu era mai simplu să vorbească cu Iulian Toma?). Ce i-am zis eu era,  însă, în totală contradicţie cu scenariul fantezist de pînă atunci, aşa că a reinterpretat conform imaginaţiei proprii şi l-a anexat în coada articolului, nu s-a obosit să rescrie articolul conform celor spuse de mine, ci doar a ridiculizat ce i-am zis eu. Poate că asta a şi vrut, să-şi bată joc de mine, care l-am ajutat cu materiale de go (pentru cursurile pentru copii) şi de la mine, şi de la federaţie.

Domnul Codrin Vasiloanca-Smirnoff a dat dovadă de rea credinţă şi a încălcat orice cod de morală – şi jurnalistică, şi de omenie, şi colegială, şi sportivă. Şi nu este la prima abatere, în numărul anterior a mai făcut un şir de gafe. Angajamentul său de a edita revista Pro-Go a fost o eroare care trebuie cît mai repede îndreptată. Argumentul că „e şomer şi are timp“ nu este suficient. Eroarea cea mai grosolană şi de neiertat este că face afirmaţia că Biroul Federal nu a răspuns la contestaţie, dar, culmea, citează din răspunsul lui Ion Florescu, care este şi purtătorul de cuvînt al Biroului Federal, lucru pe care-l ştie toată lumea, pentru că sînt pe rgo mai multe comunicate ale B.F. trimise de către Mirel. Nici nu mai poţi fi sigur ce e real şi ce e imaginar în acest aşa-zis articol, scris amatoriceşte din toate punctele de vdere.

Cred că acest mic incident trebuie uitat cît mai repede şi să rămînă doar ca un bun exemplu de ce e bine să depăşim etapa „goul ca hobby“. Cine vrea, desigur.

Varianta corecta e una. Posibile greseli sint sute de mii. Sint prea multe ca sa nu se strecoare macar una. Si daca potcoavele imi sint prea late si ating doua taste in loc de una, sau calc pe alaturi, si greseala scapa la cele 4 sau cinci treceri peste text, nu-i mare dezastru. E doar o ironie a soartei ca acele greseli imi sar in ochi imediat cind citesc revista dupa publicare, nu cu ochiul corectorului ci cu ochiul cititorului.

Dar cind greseala este in numele unei persoane, sau altceva important, nu se poate trece cu vederea, si trebuie macar o erata pentru a mai reduce din perpetuarea variantei gresite.

In numarul 16 cind vedeti Leming, va rog sa cititi Leming pentru ca asa se pronuntza, dar sa vedeti Lamming pentru ca asa se scrie corect.

Asta e varianta scurta a acestui articol. cine e agasat de povetze morale si filozofii e rugat sa inchida aceasta pagina si sa faca ceva util sau placut.

Aceasta greseala cade si in responsabilitatea mea, pentru ca desi ar fi fost logic sa fac si eu o ultima corectura, din cauza modului dezorganizat in care am lucrat, am omis aceasta etapa. Recunoscind ca nu reusesc sa ma organizez cum trebuie practic recunosc si ipocrizia din criticile mele la adresa altor chestii lipsite de organizare eficienta. Si aici ii intreb pe cei eficienti. Cum e posibil sa ne organizam mai bine? Ma simt ca pe goban cind vad ca ceva se intimpla intr-o anumita pozitie, stiu ca sint resurse acolo ce trebuie fructificate dar nu stiu cum.

Pe de alta parte, in alte pozitii stiu exact ce se intimpla. Aspectul abordat aici este cel al intelegerii, cooperarii si orgoliilor . Intre mine si Codrin nu merge totul uns, dar mai cedeaza el mai cedez eu si lucrurile ajung pina la urma la capat. Un exemplu este despre pozitia mea in ceea ce priveste grafia. El ca ziarist foloseste sedilele, si ortografia legala. Eu ca utilizator de net versat, stiu ca WordPress in conjuctura cu unele browsere si setari, storceste sedilele. Nu le folosesc. Pentru site imi trimite text cu sedile, desi ii explicasem, ii explic iar, si se da pe brazda, nu insista deci ne-am inteles.

Pentru revista, PDF fiind mai proprietar, sedilele merg mai bine. Imi cere sedile. Imi vine greu sa le folosesc dar ma supun. Dar la discutia initiala cind stabileam conditiile colaborarii am precizat: “Ok cu sedile ma chinui, dar cu sunt si cu â din limba geto-daca sa nu ma obosesti”. E de acord zicind ca oricum s-a cazut la pace si la nivel oficial, unele ziare neacceptind aceasta noua/veche grafie. Aici este mai mult de povestit, ca sa intelegeti pozitia mea in ceea ce priveste acest subiect. Pentru eficienta nu voi expanda pledoaria aici, ci pun link catre un articol in care o fac: http://gindacderomania.blogspot.com/2010/07/i-din-y.html

Ei bine, trece primul numar fara frictiuni pe aceasta tema. Si iata la numarul doi, ma roaga amabil si cu umilintza sa am mila de el si sa scriu cum se scrie oficial, pentru ca il oblig sa corecteze o gramada de text. Am vazut negru. Chiar cu ton umil si mieros imi era calcat orgoliul in picioare. Stabilisem ceva, si acum intelegerea dispare ca si cum nu ar fi existat. Sint luat drept tzinc capricios caruia ii faci moftul temporar ca sa il duci cu zaharelul pina ii trece toana si apoi usurel il duci pe calea pe care vrei. Puteam sa ma acresc si sa ma retrag in turnul meu de fildesh, mucava sau cornier ruginit, si sa nu mai am ce discuta, asa cum vad nenumarate exemple in jur.

Dar am procedat intr-un mod pe care as vrea sa il aiba si dizidentii nostrii in vedere. Sint constient ca poate el a si uitat ce am stabilit. Pentru el e un detaliu insignifiant. Nu e o chestie de coloana vertebrala cum e pentru mine. Imi inghit furia, si repet conditiile colaborarii, si chiar mai cobor din stacheta. Renunt la orgoliu in favoarea a ceea ce am inceput sa facem. Precizez, ca daca e o bucata de text la un articol unde completez, sau articol pe care nu il semnez, voi face efortul de a scrie cum vrea el. Dar unde eu semnez nu poate fi vorba. E articolul meu, e decizia mea.

Povestea mai continua, dar o scurtez. Mai zic doar ca din dorinta de a duce lucrul la capat pot eventual inchide ochii, daca se incapatineaza mai mult decit e necesar… vad textul meu, semnat de mine, dar modificat, string din dinti si ma gindesc ca poate a fost modificat inainte de a pune clar punctul pe palarie, sint intelegator, stiu ca pe linga mine mai are si alti colaboratori cu care trebuie sa faca slalom printre orgolii, si chiar ma simt vinovat ca il chinui si eu in plus, pe linga toate celelalte probleme inerente. Mai las de la mine.

Morala este ca trebuie gasita o cale de mijloc. Nici sa renuntam la principii si convingeri, dar nici sa lasam carutza in drum de dragul lor.

Pro GO 16

A apărut noul număr al mult aşteptatului Pro-GO!!! Nu acel viitor 1616, de care deja s-a discutat, cu ştiri şocante şi incredibile, ci cumintele număr 16, cu ştiri normale, urmând cursul firesc al GO-ului mioritic.

Din sumarul acestui număr, spicuim:

1. Editorial – nevoia unei reviste tipărite, văzută de Codrin
2. Interviu cu Dan Cucu despre Cupa Iaşului
3. Honinbo de România – povestea unei contestaţii şi ceea ce a scos ea la lumină
4. Retrospectiva competiţională mai-iunie-iulie
5. Un articol cu figura colorată a lui Fernando Aguilar – când graniţa dintre amatori şi profesionişti încetează să mai existe
6. Competiţii de pe alte meleaguri, povestite de Laura Avram ce tocmai ieri a tranzitat România din Germania via Cehia, cu destinaţia Tampere
7. Robert Lamming – amintiri despre oamenii de peste goban – o frumoasa aducere aminte despre adolescenta plina de jocuri si despre ceea ce a urmat, povestita de cel ce a jucat go un an de zile şi pe la noi, pe malul Dunării
8. Cu ascensorul printre stele – interviu cu Dragoş Băjenaru
9. Partida comentată (Dragoş Băjenaru)
10. Dorin Chiş tratează cele două faţete ale monedei în două articole înlănţuite: principiile în GO (material amplu din care în acest număr e publicată doar prima parte) şi partea emoţională, concretă, a unei partide de GO, cu exemplificare
11. Popic Lex – o lecţie de GO (în engleză) cu Cristian Pop
12. Jocul care zideşte – un material al lui Iulian Dragomir
13. Dicţionar de termeni de GO – partea a II-a – a lui Costel Pintilie

Deocamdată revista poate fi downloadată din locul ştiut, mai precis de pe siteul asociatiei brăilene.

Mulţumim colectivului ce a muncit la editarea acestui număr, în frunte cu Codrin şi Costel. Pentru bile albe bile negre (aşa e “civilizat”), nu uitati sa votati la http://brailago.ro/m/2010/07/progo-16/ , (de asemeni puteti lasa şi feedback la rubrica comentarii).

Lectură plăcută!

Ne cerem scuze redactorilor revistei pentru prezentarea anticipata a acestor subiecte, insa materialul este atat de fierbinte incat nu ne-am putut abtine.

Campionatul European de GO: jucatorii europeni au primit din nou permisiunea sa participe alaturi de jucatorii asiatici la Campionatul European de GO.

3 dintre profesionistii romani au sosit in Japonia pentru a preda GO amatorilor locali de top.

Stiri din Coreea: Ion Ion 11 Dan a castigat atat ultima editie  Kuksu cat si pe cea a Female Kuksu.

Asociatia Chineza de Weiqi a luat saptamana trecuta 2 hotarari istorice: schimbarea numelui in Asociatia Romano-Romana de Weiqi si desfasurarea concursurilor Mingren si Tianyuan in Romania.

A 7-a Scoala de GO din Bucuresti isi va deschide saptamana viitoare portile. Peste 10.000 de elevi anual (dintre care aproximativ 10% coreeni) sunt asteptati sa urmeze cursurile acestei scoli.

Adunarea Generala a Federatiei Romane de GO de saptamana viitoare ce se va desfasura la Palatul GO-ului (fost Palat al Parlamentului, fosta Casa a Poporului) va fi transmisa in direct de TVR1, Antena3 si CNN.

Ar mai fi vreo cateva stiri de mai mica importanta, dar m-am gandit sa nu desconspir complet munca redactorilor si de asemenea sa nu va rapesc din placerea cititului

Nu uitati, in dimineata zilei de 16 iulie 2050, la chioscurile de ziare cereti Revista Pro Go. Dar mai de dimineata

“Luna trecută plănuiam un exemplar bilingv, tipărit, cu copertă color şi ilustraţii frumoase, care să fie gata la Cupa Shusaku, iar azi scriu editorialul revistei pentru ultima dată. Da, acesta este ultimul număr al revistei electronice Pro-GO.” Dorin Chis – Revista Pro-GO, numarul 14.

Prima reactie a fost „AOLEU!”. A doua a fost sa-l iau la intrebari pe Kiru. Rezultatul il vedeti mai jos.

Dorin Chis

Kiru, povesteşte-ne puţin despre istoria ta ca jucător de GO.

Istoria mea ca jucător de GO se împarte în două: perioada de prin 1986 până prin 1996 şi cea din 2004 până în prezent. În prima perioadă am descoperit GO-ul şi l-am jucat printre alte jocuri. Bineânţeles că “m-a prins” şi i-am dat o tot mai mare importanţă, dar a rămas pentru mine doar un joc. A urmat o perioadă de 7 ani de uitare completă, când nu am mai făcut nici o mutare şi apoi redescoperirea lui în 2004, în contextul în care viaţa mea se aşezase deja pe un făgaş şi era completă: aveam tot ce îmi era necesar. Probabil că nu voi uita niciodată revenirea la GO cu înflăcărarea ce m-a cuprins. Eram într-o dilemă serioasă: cum spuneam, aveam tot ce îmi trebuia şi dintr-odată apăruse GO-ul care tindea să-mi răstoarne priorităţile şi să fure timpul alocat celorlalte activităţi ce-mi asigurau echilibrul. Am fost la un pas de a renunţa definitiv, dar îmi plăcea prea mult şi căutând o soluţie de a-l salva am întrezărit în el un instrument de cunoaştere şi de autocunoaştere, aşa că l-am păstrat. În acea zi s-a născut un alt jucător de GO, omuleţul acela care cugetă, “kirugoro”.

Cum a început povestea Pro-GO?

Povestea Pro-GO este povestea omuleţului kirugoro. Ghemuit în faţa gobanului el face mereu paralele între viaţă şi formele pietrelor de GO, e un fel de cititor în stele, în cafea, în palmă. Atunci când are o problemă cu vecinul de la 3, kirugoro vede o situaţie conflictuală pe tablă, o rezolvă şi îi răspunde vecinului. Atunci când pierde 4 partide din 5 revede greşelile de pe goban şi ia hotărârea să fie mai îngăduitor, să nu mai sară imediat la ceartă, să renunţe la cuvintele şi tonul agresiv, fără ca totuşi să se lase călcat în picioare. Dacă vreţi să fac o paralelă cu Matrix, kirugoro vede humea, nu ca şiruri de numere curgând ci ca structuri de pietre albe şi negre. La început aceste gânduri au fost exprimate pe siteul personal, apoi kirugoro s-a gândit să creeze o oportunitate pentru toţi cei ce au ceva de spus despre GO şi bazându-se pe faptul că nu era la prima revistă, s-a gândit să încerce.
Ideea revistei a apărut înainte cu o săptămână de Cupa Ambasadorului 2008 şi cu ajutorul entuziasmului uriaş, primul număr a fost gata în doar câteva zile. Am ţinut să lansez această revistă la concursul amintit, atât pentru uriaşul impact pe care l-ar fi avut, cât şi ca un cadou din partea mea, dat fiind faptul că şi la prima ediţie, cea din 2007, am venit la Bucureşti cu o expoziţie de caricatură. Iniţial i-am spus “e-GO” (“e” de la “electronic”) dar s-a întâmplat ca în acele zile să ne părăsească Radu Baciu şi într-o dicuţie cu Mihai Liţă, pe care l-am rugat să scrie despre Radu, acesta mi-a sugerat că titlul nu e potrivit şi l-am schimbat din mers. Mihai este unul din pilonii GO-ului românesc cu care m-am consultat adeseori ca şi cu un frate mai mare şi Pro-GO a fost numele pe care el l-a găsit în acele zile (abia ulterior mi-am dat seama că se leagă armonios de un alt mare proiect de-al meu legat de pasiunea pentru călătorie şi fotografie – vezi www.proexpedition.org). Am ţinut ca primul număr să fie tipărit şi partea amuzantă este că până la urcarea în tren abia am avut timp să xeroxăm paginile astfel că sortarea şi capsarea lor a fost făcută în strâmtul compartiment, sub privirile bănuitoare ale naşului care încerca să afle de la ce partid suntem!

Partidul Pro-GO, desigur Cum s-a dezvoltat componenţa partidului?

O revistă nu poate fi făcută de unul singur. Cei care încearcă aşa ceva nu sunt pe drumul bun. Încă de la primul număr am făcut apel pentru a continua revista ÎMPREUNĂ. Demult se tot vorbea despre necesitatea unei reviste de GO şi am crezut că simpla apariţie a unui număr va avea priză. N-a fost chiar aşa, dar să vedem cronologic.
La început i-am contactat pe cei care ştiam că sunt trup şi suflet alături de GO şi bineânţeles, de care eram mai apropiat: Vasile Bunea, Mirel Florescu, Mihai Liţă, Iulian Dragomir, Cătălin Ţăranu şi Lucian Bobu. Ulterior am încercat să lărgesc cercul acestor colaboratori şi pot spune că am găsit multă înţelegere la fiecare poartă la care am bătut. Bilanţul încheiat în numărul 12 al revistei evidenţiază 31 de autori distincţi. Sunt încântat să afirm că în demersurile mele în a găsi colaboratori nu am fost refuzat nici măcar o dată (doar Ioan Cora mi-a ignorat un email) iar dacă cineva nu a apărut în paginile revistei a fost pentru că nu l-am contactat eu, sau nu s-a oferit de bunăvoie (regret că nu am apucat să colaborez cu Cornel Burzo şi Dragoş Băjenaru, ce mi-au arătat multă simpatie). Ţin să-i evidenţiez în mod deosebit pe cei ce s-au oferit în mod voluntar să mă ajute cu articole: Mirel Florescu, Vali Popa, Costel Pintilie, Lucian Deaconu, Marilena Bara, Vasile Bunea, Nichita Fedul şi nu în ultimul rând pe Margareta Cheresteş ale cărei imagini oferite cu generozitate au ridicat nivelul revistei. O colaborare specială am avut cu Chidori care ne-a făcut coperta pentru numărul 8, dedicat artei şi cu Gabriel Ciobanu care m-a consiliat în materie de design şi tehnoredactare. Pentru cine vrea nume, lista completă a colaboratorilor se găseşte în numărul 12 la pagina 20.

Care a fost cel mai frumos moment din viaţa redacţiei revistei?

Nu sunt un adept al superlativelor aşa că nu am un loc I, II sau III. Pot spune însă că momentele frumoase au fost acelea în care cineva m-a contactat să-mi propună să preia o rubrică sau acelea în care am reuşit un articol bun. Mi-au plăcut mai ales interviurile şi pot spune că m-au uns pe suflet cel luat lui Mihai Liţă şi lui Cristian Pop. De asemenea D-na Marilena Bara a avut două materiale EXTRAORDINARE, cel din numărul 10 – “Poezia GO-ului” şi mega materialul din numărul 14 despre Campionatul European de la Sibiu. Discuţiile cu Lucky au fost iarăşi deosebite, am descoperit în el un mare povestitor, un om cald, apoi memorabilul fotoreportaj de la congresul de GO, al lui Costel … Aceste articole mi-au creat cele mai frumoase momente, dar au fost şi altele mai mărunte care m-au distrat copios.
Interviul din primul număr a fost de fapt o conversaţie purtată pe chat cu Mirel Florescu pe care am găzduit-o la rubrica “cu maeştri la chat”. În numărul 3 l-am intervievat pe Mihai Liţă şi când i-am trimis “şpaltul” la corectat, în dreptul titlului “cu maeştri la chat”, Liţă a făcut următoarea observaţie cu roşu: “cine mă, io?”

Dar cel mai greu moment?

Am convenit deja cum e cu superlativele. Momente grele au fost … cam la fiecare număr. Niciodată n-am avut materiale suficiente ca să acopăr toate paginile aşa că de fiecare dată când se apropia termenul să scot revista trebuia să lansez apeluri disperate pe email, pe la toţi colaboratorii. Le mulţumesc în mod deosebit lui Costel şi lui Iulian Dragomir ce m-au scos nu o dată din încurcătură.
Nu ştiu de ce, cu rubrica Radu Baciu mi-a fost cel mai greu. Am ţinut în mod deosebit ca să avem o prezenţă continuă Radu Baciu, ca o candelă aprinsă pentru el, dar acest lucru a fost deosebit de dificil.

Ce înseamnă Radu Baciu pentru tine?

Ne atrage şi ne fascinează tot ceea ce ne-am dori, dar nu putem obţine şi în acest context Radu Baciu a fost ceea ce mi-ar place să fiu, dar nu voi fi niciodată. Îmi amintesc că pe la sfârşitul anilor `80 prin clubul din Oradea colegii mei povesteau cum au jucat cu Radu şi ce le-a spus. În anii aceia de oprelişti, când era imposibil de mers până şi în Ungaria (care e la nici 15 km de Oradea), să fi jucat cu Radu Baciu mi se părea similar cu a păşi pe Lună. Care era magia lui Radu? Pentru mine Radu a fost şi este o torţă, un om care a ars pentru GO. Mă fascinează oamenii care sunt în stare să-şi urmeze visele. Ei sunt combustibilul pentru toţi cei care vin în urmă şi din Radu s-au hrănit mulţi, inclusiv eu.
Unul din visurile mele a fost să navighez şi după câteva tentative de plutărit pe Mureş m-am hotărât să construiesc o barcă cu care să cobor pe Dunăre. Era toamnă, vremea se răcise şi până în vara viitoare se părea că nu mai e nimic de făcut. Asta până în seara când am citit “Vraja marelui nord” în care autorul, un puşti de douăzeci şi ceva de ani, descria cum a plecat la bordul unui yacht, de unul singur, spre nordul extrem, cum l-au împins gheţurile pe uscat şi cum sărea dezbrăcat în mare la -15C ca să îndrepte cârma avariată. Chestia asta te hrăneşte aşa că după lectura asta mi-am adunat lemnele, mi-am cumpărat şuruburile şi m-am apucat să-l construiesc pe Kursk … (povestea poate fi citită pe http://www.proexpedition.org/asociatia/media/jurnale/Kursk.htm). Aşa era şi Radu. A trăit atât de intens pentru GO, şi-a urmărit visele cu atâta îndârjire încât atunci când crezi că nu mai e nimic de făcut e suficient să-i citeşti istoria şi te reâncarci complet.

Revenind la revistă, ce s-a întâmplat în 2010 cu ea, cum ai ajuns la anunţul din editorialul de ieri?

Nu s-a întâmplat ceva deosebit. Am auzit că pe orologiile elveţiene scrie: “toate clipele rănesc, ultima ucide”. Cam aşa şi cu Pro-GO. Fiecare număr s-a cerut conceput, îngrijit, crescut şi asta nu a fost posibil decât răpind din timpul meu, al familiei, al prietenilor şi al altor proiecte. Eu nu cred că nu avem timp. Avem în fiecare zi 24 de ore în care trebuie să facem ceva. Întotdeauna ne facem timp pentru ce ne interesează şi se pare că pentru mai bine de un an, revista asta m-a interesat al naibii de tare. Cum scriam şi în editorial, intenţionam să tipăresc la tipografie un număr, un singur numar, şi să-l fac bilingv. Aveam planuri, pentru mine GO-ul este o sursă inepuizabilă de idei. Spuneam însă că mi-aş dori să fiu ca şi Radu însă nu voi fi niciodată şi aici mă refeream la capacitatea de a mă dărui total unei idei. Am nevoie de schimbare şi mai devreme sau mai târziu aş fi pus capăt proiectului Pro-GO. Ce s-a întâmplat în 2010? De ce tocmai acum? Pentru că acum am întrezărit o oportunitate de a ieşi uşor din acest proiect. Revista se poticnise niţel şi am considerat că nu are rost să mă forţez să o urnesc ca mai apoi să mă forţez din nou să o frânez (în momentul când aş fi abandonat proiectul).

De ce nu?

O revistă este un angrenaj mai mult sau mai puţin complicat. El trebuie să fie funcţional şi necesită timp şi efort ca să fie pus în mişcare şi la fel în sens invers, ca să fie oprit. Dacă vreţi e ca şi cum te-ai angaja la o firmă şi apoi ţi-ai da demisia. La început mergi la interviu, poate dai o probă de lucru, apoi îţi faci analizele medicale,  te prezinţi în prima zi la lucru şi înveţi care e rostul tău acolo, apoi când pleci trebuie să desfaci una câte una aceste legături, trebuie să găseşti un înlocuitor, să faci cerere, să mergi cu jalba-n proţap la Inspectoratul Teritorial de Muncă etc. Eu aveam colaboratori ce ţineau în revistă rubrici permanente cu continuări de la un număr la altul şi nu puteam să le spun: “gata, nu-mi mai trimiteţi articole că nu mă mai ocup”. Într-un fel, revista era şi a lor şi eu nu puteam demisiona decât în eventualitatea în care aş fi găsit un înlocuitor (ceea ce n-am făcut). Acum însă o parte din colaboratori şi-au încetat activitatea şi scuzele pe care trebuie să mi le cer sunt mai puţine Cum spuneam, am găsit un moment favorabil ca să mă retrag, însă o fac conştient că EU nu sunt în stare să merg mai departe.

Daca ai lua-o de la capăt acum, ce ai păstra şi ce ai schimba la revistă?

Eu cred că aş păstra toate cele 14 numere intacte, nu fiindcă sunt perfecte, să fim serioşi, ci pentru că am dat tot ce am putut, mai bine nu le puteam şi nu le pot face. Cu mintea mea de acum nu pot aduce mari îmbunătăţiri. Dacă ar fi să o iau totuşi de la capăt aş încerca să cooptez, alături de colaboratorii existenţi, noi oameni  valoroşi (ziceam mai devreme de Cornel şi Dragoş). Eu nu pot face mai mult, dar ei, da. Poate din comoditate nu am comunicat destul, ştiţi cum este, câteodată telefonul e foarte greu, receptorul e din plumb: stai cu mâna pe el şi nu-l poţi ridica. Sunt un jucător de GO slăbuţ şi cu toate că nu m-a refuzat nimeni vreodată, am o reţinere când trebuie să vorbesc cu “cei mari/tari”.

Ce s-ar fi putut face ca proiectul Pro-GO sa fie mai longeviv?

Sa vedem un pic ce se intâmplă de fapt când apar astfel de proiecte benevole. Întotdeauna există cineva, O PERSOANĂ, care stă în spatele lor, împinsă de entuziasm. Acest entuziasm este cea mai mare forţă ce a existat şi poate să existe, şi atâta timp cât entuziasmul există, proiectul merge înainte. Acest entuziasm se alimentează cu mulţumiri. La început e suficient ca beneficiarii proiectului să îşi exprime mulţumirea şi proiectul va merge înainte. Dacă mulţumirile nu apar, lipsa lor poate fi interpretată ca un eşec şi entuziasmul se poate prăbuşi instantaneu aşa că oricât ar părea de insignifiant sau desuet, dacă simţiţi nevoia, mulţumiţi! Cel împins de entuziasm este capabil să muncească fără să mănânce şi fără să doarmă însă în timp, această muncă asiduă îi creează “datorii”, îi dezechilibrează viaţa şi mai devreme sau mai târziu, oricât s-ar ţine de tare, e nevoit să renunţe. De cele mai multe ori nu banii sunt o problemă (în majoritatea cazurilor oamenii care stau în spatele proiectelor sunt altruişti), aşa că recompensarea bănească ar putea chiar să dăuneze transformând entuziasmul în “prostituţie”. Dacă simţiţi nevoia să ajutaţi, întrebaţi direct cu ce puteţi fi de folos şi încercaţi să preluaţi o parte din greutatea bolovanului ce trebuie cărat în spate (dacă vedeţi o bătrânică împovărată de sacoşe, nu-i daţi bani ci ridicaţi sacoşele!). În chestionarul lansat la sfârşitul anului 2009, majoritatea celor ce au avut amabilitatea să-l completeze s-au declarat dispuşi să ajute necondiţionat, însă de-alungul unui an de apariţie al Pro-GO, doar câţiva m-au contactat din proprie iniţiativă ca să-şi declare această intenţie. Ce s-ar fi putut face ca proiectul Pro-GO sa fie mai longeviv? Ar fi fost de ajuns ca cei ce sunt dispuşi să pună osul să îşi ofere serviciile. În momentul de faţă există în derulare proiectul lui Viorel, cel cu lecţiile de GO, ce merge împins de entuziasm, dar care fără ajutorul celor ce beneficiază de el se va ancrasa şi pot spune că şi FRGO este tot în această situaţie. Nu trebuie să ne aşteptăm ca lucrurile bune să meargă la nesfârşit fiindcă perpetuum mobile nu există, dacă ne place un lucru, primul gând trebuie să fie: eu cu ce pot să ajut ca acest lucru să nu moară? Dacă vreţi să fiţi ajutaţi, ajutaţi!

Care sunt planurile de viitor în domeniul publicisticii?

Planuri am, cât duce-un tren şi acum că am aruncat de pe umeri piatra Pro-GO mă simt fericit fiindcă, vorba celor de la “Celelalte cuvinte”, “un sfârşit e un început”. Voi continua să-mi scriu “viziunile” fiindcă există siteul despreGO.ro care să le primească, apoi mi-ar place să ajut la publicarea câteva cărţi româneşti de GO (Lucian Deaconu mi-a confirmat că lucrează la cartea pe care ne-a promis-o în numărul 11). Dar nu asta mă entuziasmează cel mai mult. Visez să mă apuc de film, am ideile, am scenariul şi dacă voi găsi şi timpul necesar sper ca în următoarele luni, poate la ediţia de la Oradea a Turneului Radu Baciu, să puteţi urmări primul meu film despre GO. Nu e o promisiune, e un vis!

Kiru, multumesc pentru timpul acordat!

Mulţumesc şi eu pentru oportunitatea de a-mi deschide sufletul. Rămân disponibil oricând pentru discuţii şi GO.