Articole cu eticheta istorie

La Preoteasa, iunie 1986

Am luat cunoştiinţă cu GO-ul cam prin ’66. Eram student, anul doi, aveam mult timp liber, şi majoritatea lui în bibliotecă – să nu vă gândiţi că în cea de fizică, nici vorbă. În Biblioteca Centrală sau în cea de Limbi Străine (pe vremea aia, poate că şi acum, exista una specializată numai în cărţi în limbi străine – să nu te contaminezi prea uşor, sau să fie mai usor de controlat cine citeste…).

La Biblioteca Centrală am găsit o revistă franceză de popularizarea ştiinţei, pe care o citesc şi acum, numită Science & Vie. Şi, surpriză, la paginile de diverse exista o secţiune extrem de interesantă cu popularizări – matematica cu probleme distractive, fizică, în special cu experienţe uşor de realizat acasă, şi diverse jocuri logice, cuvinte incrucisate, etc.

Şi printre ele şi o prezentare a jocului de GO făcută de Pierre Aroucheff. Lecţiile erau în general mai tehnice decât cele făcute de Gheorghe Păun în Ştiinţă şi Tehnică, mai scurte şi fără nici o referire la viata cluburilor.

Aveam deja experienţă cu jocurile, destul de redusă, la şah – fusesem în echipa clasei şi a şcolii, împreună cu 2 colegi care azi sunt mari maeştrii, Sergiu Grumberg, campion de şah al României, maestru internațional, preşedintele Clubului Sportiv AEM Luxten Timişoara şi Alexandru Sorin Segal, maestru internațional şi campion de şah al Braziliei în 1974 şi 1978. Dar, în mod ciudat nu mă atrăgea, poate pentru că trebuia să învăţ pe dinafară deschideri.

Iar ceea ce vedeam în revista părea mai deschis, fără probleme de deschideri (ha!!!), cu piese simple, de aceeaşi valoare. Ceea ce se chema în general un joc cu informaţie deschisă, ambii adversari ştiau tot, la fel. Părea şi mai simplu decât şahul, dar în acelaşi timp mai complex, – cuvânt foarte înşelător – a nu se confunda cu complicat, datorita tablei evident mai mare. Şi bineînţeles, nici un cuvânt despre influenţă, relaţia pieselor dintrun colţ cu colţul opus…

Şi am continuat cam un an, pe caiete de matematica, să pun partide, să rezolv probleme, cam cum am înţeles eu jocul – nu chiar cum descria Radu Baciu despre începuturile lui – dar nici foarte departe, pentru că primele prezentări erau în numere de revistă din anii precedenţi şi logica perversă a sistemului făcea ca acele numere să fie depozitate. Dar nu în subsolul bibliotecii, cum ar fi normal, ca să poată fi aduse în sala de lectură, ci în arhivă, care era depozitată nici mai mult, nici mai puţin, în triaj la Ploieşti, în vagoane. Am mai întîlnit odată acelaşi sistem cu mulţi ani mai târziu, cînd lucram la Institutul Oncologic Bucureşti şi căutam un articol ştiintific. Cred că era politică de stat, accesul greoi la cultură şi ştiinţă.

Aşa că dupa cam un an şi jumatate, şi cu ajutorul facultatii, care a început să pună presiune pe mine, am renuntat.

După mult mai mulţi ani, apare în Ştiinţă şi Tehnică un articol semnat dr. Gh. Păun. Ca şi prima dată, pe cel introductiv îl pierdusem. Dar acesta conţinea un concurs cu probleme, 2 dacă nu mă înşel, o adresă de răspuns şi promisiunea unui premiu – o carte. Deci “şo pe ei” băiete. Foarte mândru de inteligenţa mea, am răspuns, am aşteptat cu emoţie, dar convins de exactitatea răspunsurilor şi ce să vezi, în numătul următor al revistei a existat chiar un mesaj. Evident nu câştigasem nimic, răspunsul meu era corect, dar sumar, fără variante.

Dar, spre surpriza mea, dl. Păun, profitând de numărul de telefon cerut în chestionar, m-a invitat la el la facultate. Foarte cunoscută, că era chiar cea în care îmi tocisem fundul 6 ani. Acum trecuse integral la Matematică. M-am prezentat, am făcut cunoştiinţă, şi am trecut la tablă. Avea un joc mic, magnetic, dar era primul cu aspect normal, primele piese adevărate, cu senzatia aceea specială când le pui pe tablă. Nici nu ştiam cum să le ţin! Evident partida s-a terminat dezastros, tot soiul de chestii s-au întâmplat, nu prea înţelegeam eu cum, şi toate în defavoarea mea. Cred că Păun a fost extrem de curtenitor, nu m-a omorât chiar pe toată tabla.

Dupa care am continuat, cum spune basmul, până la adânci bătrâneţi.