Articole cu eticheta Galati

Marele Premiu Radu Baciu Braila

Marele Premiu ”Radu Baciu” etapa Brăila (a doua etapă din 2014) a reunit participanți din Brăila, Galați, Sibiu, Iași și Mangalia la seniori, adică zece competitori, precum și 45 de copii din Brăila și Galați.

La seniori, s-a impus Adrian Nedan, care și-a adjudecat trofeul etapei.

Concursul juniorilor s-a desfășurat separat, doar în ziua de sâmbătă, participând copii grupați pe trei grupe valorice: cei din clasa pregătitoare și din clasa I, respectiv debutanții de 30 kyu și, mai puțini, cei aflați în anul doi de studiu al Go-ului, apoi cei aflați în anul trei de studiu, respectiv copii din clasele III-VI.

În afara distincțiilor oferite de promotorul acestui eveniment național, GoVest Oradea, s-au decernat distincții și s-au oferit premii juniorilor din partea co-organizatorului Asociația Sens, care mulțumește pe această cale sponsorilor brăileni, societățile ServClass și TreiBrazi, pentru premiile oferite fiecărui copil participant (jocuri lego, calculatoare de buzunar, agende tip notebook, diverse jucării), conducerii liceelor brăilene ”Hariclea Darclee” și ”Edmond Nicolau”, care au oferit spațiul necesar, precum și părinților care și-au susținut copiii, în special domnului Neguțu Decu, pentru sprijinul oferit în obținerea sponsorizărilor.

La juniori, au ocupat locul I la categoria lor valorică brăilenii Gabriel Barbu, de la Școala ”Sfânta Maria”, Daniel Pascu, de la Școala Nr. 4, și Matei Mihai, de la Școala Nr. 18.

Juniorii sunt pregătiți în marea lor majoritate de instructor Codrin Vasiloancă, Matei Mihai fiind pregătit de către dr. Iulian Toma, iar Daniel Dajbog de către Alexandru Șeitan.

Arbitrii competiției au fost dr. Iulian Toma, din partea Asociației Județene de Go, instructor Codrin Vasiloancă, din partea Asociației Sens, prof. Loredana Vasiloancă, din partea școlilor gazdă.

Marele Premiu Radu Baciu Braila

Loc Nume                   Rang Club P SOS SOSOS R1  R2  R3  R4  R5
 1 Adrian Nedan              2k Sibi 5  14  64   9+  4+  2+  3+  6+
 2 Elian_Ioan Grigoriu       1d Galt 4  14  69   5+  3+  1-  6+  4+
 3 Iulian Toma               3d Brai 3  14  60   8+  2- 10+  1-  5+
 4 Radu Firicel              8k Iasi 2  15  55   7+  1-  9- 10+  2-
 5 Eugen_Rafael Badragan     7k CSRB 2  14  55   2-  9-  8+  7+  3-
 6 Codrin Vasiloanca-Smirnov 1d Brai 2  12  46   0= 10+  7+  2-  1-
 7 Marius Iacob              8k Brai 2   9  59   4-  8+  6-  5-  0+
 8 Alexandru Acsinte         5k Sibi 2   9  55   3-  7-  5-  0+ 10+
 9 Marius Danila             2d Brai 3   9  43   1-  5+  4+  0=  0=
10 Catalin Albu              3k Brai 1   9  59   0+  6-  3-  4-  8-

Marele Premiu Radu Baciu Braila – Juniori

Loc Nume                               Club Rng MMS R1  R2  R3  R4  R5  P SOS SOSOS
 1 Barbu, Gabriel                      Atar 16k 15   7+  5+  9+  2+  3- 4  70 340
 2 Vasiloanca-Smirnov, Victor Cristian Atar 17k 15  12+  3+  4+  1-  6+ 4  70 337
 3 Simion, Andrei                      Atar 17k 15  15+  2-  5+  6+  1+ 4  68 342
 4 Dajbog, Daniel                      Gala 17k 15  14+  6+  2-  7+  8+ 4  65 340
 5 Khadro, Darius                      Atar 19k 14   8+  1-  3-  9+  7+ 3  69 338
 6 Cosmina, Paraschiv                  Atar 19k 13  10+  4- 15+  3-  2- 2  69 330
 7 Iamandi, Adrian                     Atar 19k 13   1- 14+ 10+  4-  5- 2  68 333
 8 Mocanu, George                      Atar 19k 13   5-  9- 12+ 10+  4- 2  67 327
 9 Rosculet, Andreea                   Atar 19k 13  13-  8+  1-  5- 14+ 2  65 330
10 Vasiloanca-Smirnov, Irina           Atar 19k 13   6- 12+  7-  8- 13+ 2  63 327
11 Pascu, Daniel                       Atar 22k 13  17+ 16+ 14+ 15+ 12+ 5  55 274
12 Mardare, Liviu                      Atar 19k 12   2- 10-  8- 16+ 11- 1  65 297
13 Decu, Andi                          Atar 22k 12   9+ 15+ 17+ 14+ 10- 4  58 295
14 Cuta, Cosmin                        Atar 19k 11   4-  7- 11- 13-  9- 0  66 311
15 Muraru, Mircea                      Atar 19k 11   3- 13-  6- 11- 16- 0  64 292
16 Boldeanu, Dragos                    Atar 22k 11  32+ 11- 20+ 12- 15+ 3  42 223½
17 Arsene, Madalina                    Atar 22k 10  11- 23+ 13- 18- 19+ 2  37 172
18 Matei, Mihai                        Atar 30k  5  25+ 35+ 33+ 17+ 24+ 5  20  97½
19 Ion, Angelo                         Atar 30k  4  22+ 41+ 34+ 21+ 17- 4  21  94
20 Liga, Ioana                         Atar 30k  4  39+ 27+ 16- 33+ 31+ 4  20½ 93
21 Moreanu, Iannis                     Atar 30k  4  29+ 24+ 31+ 19- 30+ 4  15½ 72
22 Visan, Delia                        Atar 30k  4  19- 36+ 32+ 26+ 28+ 4  14  77
23 Boca, Delia                         Atar 30k  3  42+ 17- 26- 37+ 34+ 3  18  87
24 Radulescu, Radian Andrei            Atar 30k  3  30+ 21- 37+ 29+ 18- 3  17  68½
25 Casian, Rares                       Atar 30k  3  18- 31- 43+ 35+ 38+ 3  12½ 67
26 Caravia, Flavius                    Atar 30k  3  34- 43+ 23+ 22- 36+ 3  12  71
27 Serban, Stefan                      Atar 30k  3  43+ 20- 38+ 28- 33+ 3  12  70½
28 Tureac, Calin                       Atar 30k  3  33- 40+ 41+ 27+ 22- 3  12  64½
29 Vicol, Alexandru                    Atar 30k  3  21- 45+ 42+ 24- 39+ 3  11  62½
30 Daniilescu, Stefan                  Atar 30k  3  24- fr  35+ 34+ 21- 3  11  61½
31 Hornea, Gabriela                    Atar 30k  2½  -  25+ 21- 41+ 20- 2  12  61
32 Munteanu, Stefan                    Atar 30k  2  16- 44+ 22- 36- 42+ 2  19  89
33 Micsunescu, Ares                    Atar 30k  2  28+ 38+ 18- 20- 27- 2  17  74½
34 Banica, Ana Maria                   Atar 30k  2  26+ 37+ 19- 30- 23- 2  15  73
35 Dan, Tudor                          Atar 30k  2  36+ 18- 30- 25- 45+ 2  14  64½
36 Grosu, Andreea                      Atar 30k  2  35- 22- 40+ 32+ 26- 2  13  68
37 Mitrea, Ana-Maria                   Atar 30k  2  40+ 34- 24- 23- 41+ 2  11  71½
38 Dobre, Alexandru                    Atar 30k  2  44+ 33- 27- 42+ 25- 2  10  61½
39 Straton, Stefan                     Atar 30k  2  20- 42- 45+ 44+ 29- 2  10  59½
40 Bondoc, Anastasios                  Atar 30k  2  37- 28- 36- 43+ 44+ 2   9  55
41 Lehoret, Andreea                    Atar 30k  1  45+ 19- 28- 31- 37- 1  12½ 64
42 Branza, Matei Cristian              Atar 30k  1  23- 39+ 29- 38- 32- 1  12  68
43 Rujoiu, Alexia                      Atar 30k  1  27- 26- 25- 40- fr  1  11  45½
44 Oprea, Rares                        Atar 30k  1  38- 32- fr  39- 40- 1   8  48
45 Gheorghe, Emilia                    Atar 30k  1  41- 29- 39- fr  35- 1   8  47½
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Marele Premiu Radu Baciu Braila

Marele Premiu ”Radu Baciu” etapa Brăila se va desfasura in zilele de 18-19 ianuarie si va fi gazduit de Liceul de Arta ”Hariclea Darclee” aflat pe Bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 84. Dinspre Galati, se ajunge aici cu maxi 16, 17, 31, iar de la gara se ajunge cu autobuzele 4 si 10.

MPRB etapa Braila se va adresa atat seniorilor, cat si juniorilor. Concursul juniorilor se va desfasura doar sambata.

Organizatori si arbitrii:

  • Asociatia Sens (Codrin Vasiloanca-Smirnov)
  • Asociatia Judeteana de Go Braila (dr. Toma Iulian)

Inscrieri:
[email protected], tel 0727859174, 0744931455

PROGRAM seniori

Sâmbătă

9:00 – 11:00 – Înscrierea participanților

11:00 – Runda 1

14:00 – Runda 2

17:00 – Runda 3

Duminică

09:00 – Runda 4

12:00 – Runda 5

15:30 – Festivitatea de premiere

Sistem de joc: McMahon, sau Elvetian, in functie de numarul de participanti

PROGRAM juniori

Sâmbătă

9:00 – 10:00 – Înscrierea participanților

10:00 – Runda 1

11:00 – Runda 2

12:00 – Runda 3

13.00 – Runda 4

14:00 – Runda 5

15:30 – Festivitatea de premiere

Sistem de joc: McMahon

Distinctiile sunt asigurate de GoVestOradea.

Premiile sunt asigurate, doar pentru juniori, de Asociatia Sens.

Taxe de participare: 10 lei

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Preliminarii ale Cupei României la Go la Galați

Sâmbătă 2 noiembrie, la Galați, Școala Nr. 22 a găzduit una dintre etapele preliminarii ale Cupei Romaniei la Go. Concursul s-a desfășurat pe durata a 5 runde, după regulamentul japonez, însumând 19 participanți cu ranguri sub 8 kyu, dintre care, din Galați, 8 de la școala gazdă (Dajbog Daniel-Andrei, Brînză Claudiu-Mihai, Adascalitei Andrei, Adascalitei Gabriela, Serban Narcisa, Asargiu Darius, Apostu Lucian-Andrei, Dajbog Elena-Aurelia), 3 de la Școala Nr. 28 (Motoc Daria, Iancu Sebastian, Gurau Ioana), 2 de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” (Mititelu Alexandru, Mardare Liviu), 1 de la Școala Nr. 43 (Cîrlan Andrei), 1 de la Liceul de Artă (Andrei Maria), iar din Brăila 3 de la Școala Nr. 23 (Vasiloancă-S. Victor-Cristian, Paraschiv Cosmina, Vișan Delia Maria) și 1 de la Școala ”Sfânta Maria” (Barbu Gabriel).

Clasamentul a impus 4 calificați în etapa următoare a competiției, primii trei antrenați de instructor Codrin Vasiloancă-S., al patrulea de către instructor Alexandru Șeitan:

Loc Nume 	            Rang MMS R1  R2  R3  R4  R5 P SOS SOSOS
 1 Barbu, Florin_Gabriel 16K 10  3+  5+  7+  6+  2+ 5 42 203
 2 Vasiloanca, Victor    17K  9 16+  6+  8+  4+  1- 4 42 190
 3 Motoc, Daria          20K  9  1-  9+ 15+  8+ 13+ 4 40 183
 4 Dajbog, Daniel-Andrei 17K  9 10+ 15+ 17+  2-  5+ 4 38 188
 5 Mititelu, Alexandru   19K  8  9+  1- 11+  7+  4- 3 42 188
 6 Brinza, Claudiu-Mihai 18K  8 14+  2- 12+  1- 11+ 3 40 192
 7 Iancu, Sebastian      19K  8 11+ 12+  1-  5- 10+ 3 39 197
 8 Paraschiv, Cosmina    20K  8 17+ 16+  2-  3- 12+ 3 39 181
 9 Cirlan, Andrei        20K  8  5-  3- 19+ 10+ 15+ 3 32 184
10 Adascalitei, Andrei   20K  7  4- 13+ 14+  9-  7- 2 39 179
11 Adascalitei, Gabriela 19K  7  7- 18+  5- 14+  6- 2 37 188
12 Mardare, Liviu        20K  7 18+  7-  6- 17+  8- 2 37 182
13 Serban, Narcisa       20K  7 15- 10- 18+ 16+  3- 2 36 177
14 Asargiu, Darius       20K  7  6- fr  10- 11- 18+ 2 34 183
15 Gurau, Ioana          20K  7 13+  4-  3- 19+  9- 2 34 175
16 Apostu, Lucian-Andrei 19K  7  2-  8- fr  13- 19+ 2 31 177
17 Dajbog, Elena-Aurelia 19K  7  8- 19+  4- 12- fr  2 31 174
18 Visan, Delia_Maria    20K  6 12- 11- 13- fr  14- 1 33 177
19 Andrei, Maria         30K  1 fr  17-  9- 15- 16- 1 29 157

La organizarea concursului au contribuit: Alexandru Şeitan, dr Iulian Toma, Codrin Vasiloancă, Costel Pintilie, prof. Charlotte Barbu şi contabil Gina Vizitiu.

Premiul oferit copiilor, înafara diplomelor de participare, a fost un simultan în compania lui Codrin Vasiloancă-S. 1 dan şi a elevului său din Galați, Elian-Ioan Grigoriu, proaspăt câștigător al Trofeului Shodan, competiție organizată anual de C. S. ”Radu Baciu”.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Marele Premiu Radu Baciu Galati – fotografii

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Marele Premiu Radu Baciu Galati

Etapa Galați a Marelui Premiu Radu Baciu s-a încheiat. Înainte de a prezenta rezultatele, se cuvin mulțumiri conducerii Facultății de Filosofie a Universității ”Dunărea de Jos”, care, prin mijlocirea d-lui Iulian Grigoriu, a făcut posibil acest concurs asigurând spațiul necesar, domnilor Costel Pintilie, Alexandru Șeitan, Emilian Dima, doamnei Liliana Iacob, care, în calitate de instructori, și-au încurajat și susținut elevii să participe în număr mare, domnului Iulian Toma, care și-a adus, ca întotdeauna, aportul în calitate de specialist în arbitraj, doamnei Elena Grigoriu, pentru ajutorul organizatoric, domnilor Vasile Bunea și Dorin Chiș de la C. S. GoVest Oradea, promotorii acestui turneu itinerant, care au reușit să asigure diplomele, medaliile, trofeul pentru laureatul etapei – nu în ultimul rând, se cuvin mulțumiri părinților, care își încurajează copiii să practice acest sport al minții.

Așadar: 36 de concurenți din categoria începători și-au dat întâlnire sâmbătă 15 iunie, fiind urmați de 12 seniori și juniori avansați, suspansul prelungindu-se până duminică. Adăugăm câteva invormații clasamentelor prezentate, relevante sperăm pentru ceea ce înseamnă Go-ul românesc în momentul actual. Astfel, deși s-au întâlnit copii de toate vârstele, cei aflați încă la grădiniță, sau abia în clasele primare, nu s-au lăsat impresionați de statura colegilor de liceu, situându-se de multe ori înaintea acestora; nici unul dintre concurenți nu are mai puțin de un an de studiu al Go-ului, veteranii bifându-l deja pe al treilea; mai puțin de jumătate dintre cei prezenți au participat și la Campionatul Național de Go pentru Juniorii sub 18 ani desfășurat cu numai o săptămână în urmă la Brăila; concurenții au reprezentat mai multe școli și licee: din Galați, Școala ”Mihail Eminescu”, Școala ”Dimitrie Cantemir”, Colegiul ”Al. I. Cuza”, Colegiul ”M. Kogălniceanu”, iar din Brăila, Grădinița ”Dumbrava Minunată”, Școala ”Sfânta Maria”, Școala ”Mihai Eminescu”, Școala ”Mihai Viteazul”, Colegiul ”Nicolae Bălcescu”.

Câștigător la grupa de începători este Florin Tacu, elev în clasa a XI-a la C.N. ”Al. I. Cuza”, urmat de Victor Vasiloancă S., clasa I a Școlii ”Mihail Eminescu” din Brăila, care a dovedit maturitate în fața adversarilor de vârste mult mai mari, și de Andrei Popa de la Colegiul ”M. Kogălniceanu” din Galați; remarcabil a fost și parcursul lui David Andrei Decu, încă la Grădinița ”Dumbrava Minunată” din Brăila, care s-a situat în fruntea categoriei de 20 kyu.

Laureatul etapei la seniori, Dan Iugulescu, a reușit să se impună nu fără a simți gustul înfrângerii, urmat de George Chirilă și Adrian Nedan într-o confruntare palpitantă, care și-a prelungit suspansul până în ultima rundă.

Subsemnatul a îndeplinit rolul de arbitru, asumându-și totodată coordonarea acestui concurs. Iată clasamentele:

Loc Nume                    Rang Cl. MMS R1 R2  R3  R4  R5  P SOS SOSOS
 1 Iugulescu, Dan             2d Bucu 5  6+  5+  4+  2-  3+ 4 21  92
 2 Chirila, George            1d Bucu 5  9+  4-  7+  1+  5+ 4 19  88
 3 Nedan, Adrian              2k Sibi 4  5-  9+  6+  4+  1- 3 19  90
 4 Vasiloanca Smirnov, Codrin 1d Gala 4  7+  2+  1-  3- 11+ 3 19  87
 5 Danila, Marius             2d Brai 4  3+  1-  8+ 10+  2- 3 19  84
 6 Pintilie, Costel           4k Gala 4  1-  8+  3- 11+ fr  3 16  82
 7 Acsinte, Alexandru         4k Orad 4  4- 11+  2-  9+ 10+ 3 14  80
 8 Dima , Emilian             4k Gala 3 10+  6-  5- --  --  1 12  58
 9 Teodor, Sandu              1k Gala 2  2-  3- fr   7- --  1 15  72
10 Trifan, Albert            12k Brai 2  8- fr  11+  5-  7- 2 13  72
11 Pintea, Alexandra         18k Sibi 1 fr   7- 10-  6-  4- 1 14  76
Loc Nume                              Rang Cl. MMS R1  R2  R3  R4  R5  P SOS SOSOS
 1 Tacu, Florin                        17k Gala 8   6+  8+  4+  2+  3+ 5  30  149
 2 Vasiloanca Smirnov, Victor Cristian 18k Brai 7  11+  3+  9+  1-  7+ 4  30  142
 3 Popa, Andrei                        17k Gala 6   7+  2-  5+  4+  1- 3  33  145
 4 Costachel, Diana                    17k Gala 6   5+ 10+  1-  3- 12+ 3  30  142
 5 Gavriliu, Ana Ruxandra              17k Brai 6   4-  6+  3- 13+  9+ 3  28  141
 6 Pancu, Andrei                       17k Gala 6   1-  5- 14+ 17+ 11+ 3  28  127
 7 Barbu, Florin Gabriel               17k Brai 6   3- 18+ 10+  8+  2- 3  27  139
 8 Khadro, Darius                      18k Gala 5  17+  1- 11+  7- 15- 2  28  126
 9 Ciobotaru, Florin                   18k Gala 5  10- 12+  2- 19+  5- 2  27  131
10 Rotaru, Cristian                    17k Gala 5   9+  4-  7- 12- 21+ 2  26  128
11 Neagu, Andrei                       18k Brai 5   2- 17+  8- 28+  6- 2  25  127
12 Dajbog, Daniel                      19k Gala 5  22+  9- 16+ 10+  4- 3  25  120½
13 Decu, Andrei David                  20k Brai 5  25+ 15+ 18+  5- 22+ 4  23  102
14 Iancu, Sebastian                    20k Gala 5  30+ 20+  6- 27+ 17+ 4  20  105
15 Vasiloanca Smirnov, Irina           20k Brai 5  35+ 13- 20+ 23+  8+ 4  20  104
16 Bernea, Daniel                      20k Gala 5  26+ 28+ 12- 24+ 19+ 4  19  100
17 Draghici, Alexandru                 17k Gala 4   8- 11- 27+  6- 14- 1  24  119
18 Borsan, Ionut                       19k Gala 4  19+  7- 13- 21- 29+ 2  22  107
19 Paraschiv, Cosmina                  19k Brai 4  18- 22+ 24+  9- 16- 2  22  104
20 Branza, Claudiu                     20k Gala 4  21+ 14- 15- 26+ 28+ 3  20   94½
21 Mititelu, Alexandru Stefan          20k Gala 4  20- 29+ 31+ 18+ 10- 3  19   98½
22 Mocanu, George                      19k Brai 4  12- 19- 34+ 33+ 13- 2  18½ 102½
23 Apostu, Lucian                      20k Gala 4  29+ 24- 26+ 15- 27+ 3  18   90
24 Dajbog, Elena                       20k Gala 4  34+ 23+ 19- 16- 33+ 3  17½  91½
25 Dinu, Florin                        20k Gala 4  13- 34- 36+ 32+ 31+ 3  13½  85½
26 Galpianu, David                     20k Gala 3  16- 30+ 23- 20- 32+ 2  18½  87½
27 Adascalitei, Gabriela               20k Gala 3  33+ 32+ 17- 14- 23- 2  18   92
28 Ghimpu, Iosif                       20k Gala 3  36+ 16- 35+ 11- 20- 2  17   93½
29 Cuta, Cosmin                        20k Gala 3  23- 21- 30+ 36+ 18- 2  16   88½
30 Mardare, Liviu                      20k Gala 3  14- 26- 29- 35+ 34+ 2  15   87½
31 Iamandi, Adrian                     20k Gala 3  32- 35+ 21- 34+ 25- 2  14½  81
32 Balan, Calin                        20k Gala 2½ 31+ 27- 33= 25- 26- 1½ 15½  79
33 Gurau, Ioana                        20k Gala 2½ 27- 36+ 32= 22- 24- 1½ 14½  84
34 Popa, Stefan                        20k Gala 2  24- 25+ 22- 31- 30- 1  18   79
35 Toc, Theodor                        20k Gala 2  15- 31- 28- 30- 36+ 1  15   81
36 Asagiu, Darius                      20k Gala 1  28- 33- 25- 29- 35- 0  14½  76
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...