Cum e posibil sa gresim, cind sintem atenti sa nu o facem, si verificam de atitea ori? Teoria numerelor mari ne ajuta. Revista asta are cred peste 100 mii caractere, vreo zece sau poate 20 mii cuvinte.

Varianta corecta e una. Posibile greseli sint sute de mii. Sint prea multe ca sa nu se strecoare macar una. Si daca potcoavele imi sint prea late si ating doua taste in loc de una, sau calc pe alaturi, si greseala scapa la cele 4 sau cinci treceri peste text, nu-i mare dezastru. E doar o ironie a soartei ca acele greseli imi sar in ochi imediat cind citesc revista dupa publicare, nu cu ochiul corectorului ci cu ochiul cititorului.

Dar cind greseala este in numele unei persoane, sau altceva important, nu se poate trece cu vederea, si trebuie macar o erata pentru a mai reduce din perpetuarea variantei gresite.

In numarul 16 cind vedeti Leming, va rog sa cititi Leming pentru ca asa se pronuntza, dar sa vedeti Lamming pentru ca asa se scrie corect.

Asta e varianta scurta a acestui articol. cine e agasat de povetze morale si filozofii e rugat sa inchida aceasta pagina si sa faca ceva util sau placut.

Aceasta greseala cade si in responsabilitatea mea, pentru ca desi ar fi fost logic sa fac si eu o ultima corectura, din cauza modului dezorganizat in care am lucrat, am omis aceasta etapa. Recunoscind ca nu reusesc sa ma organizez cum trebuie practic recunosc si ipocrizia din criticile mele la adresa altor chestii lipsite de organizare eficienta. Si aici ii intreb pe cei eficienti. Cum e posibil sa ne organizam mai bine? Ma simt ca pe goban cind vad ca ceva se intimpla intr-o anumita pozitie, stiu ca sint resurse acolo ce trebuie fructificate dar nu stiu cum.

Pe de alta parte, in alte pozitii stiu exact ce se intimpla. Aspectul abordat aici este cel al intelegerii, cooperarii si orgoliilor . Intre mine si Codrin nu merge totul uns, dar mai cedeaza el mai cedez eu si lucrurile ajung pina la urma la capat. Un exemplu este despre pozitia mea in ceea ce priveste grafia. El ca ziarist foloseste sedilele, si ortografia legala. Eu ca utilizator de net versat, stiu ca WordPress in conjuctura cu unele browsere si setari, storceste sedilele. Nu le folosesc. Pentru site imi trimite text cu sedile, desi ii explicasem, ii explic iar, si se da pe brazda, nu insista deci ne-am inteles.

Pentru revista, PDF fiind mai proprietar, sedilele merg mai bine. Imi cere sedile. Imi vine greu sa le folosesc dar ma supun. Dar la discutia initiala cind stabileam conditiile colaborarii am precizat: “Ok cu sedile ma chinui, dar cu sunt si cu â din limba geto-daca sa nu ma obosesti”. E de acord zicind ca oricum s-a cazut la pace si la nivel oficial, unele ziare neacceptind aceasta noua/veche grafie. Aici este mai mult de povestit, ca sa intelegeti pozitia mea in ceea ce priveste acest subiect. Pentru eficienta nu voi expanda pledoaria aici, ci pun link catre un articol in care o fac: http://gindacderomania.blogspot.com/2010/07/i-din-y.html

Ei bine, trece primul numar fara frictiuni pe aceasta tema. Si iata la numarul doi, ma roaga amabil si cu umilintza sa am mila de el si sa scriu cum se scrie oficial, pentru ca il oblig sa corecteze o gramada de text. Am vazut negru. Chiar cu ton umil si mieros imi era calcat orgoliul in picioare. Stabilisem ceva, si acum intelegerea dispare ca si cum nu ar fi existat. Sint luat drept tzinc capricios caruia ii faci moftul temporar ca sa il duci cu zaharelul pina ii trece toana si apoi usurel il duci pe calea pe care vrei. Puteam sa ma acresc si sa ma retrag in turnul meu de fildesh, mucava sau cornier ruginit, si sa nu mai am ce discuta, asa cum vad nenumarate exemple in jur.

Dar am procedat intr-un mod pe care as vrea sa il aiba si dizidentii nostrii in vedere. Sint constient ca poate el a si uitat ce am stabilit. Pentru el e un detaliu insignifiant. Nu e o chestie de coloana vertebrala cum e pentru mine. Imi inghit furia, si repet conditiile colaborarii, si chiar mai cobor din stacheta. Renunt la orgoliu in favoarea a ceea ce am inceput sa facem. Precizez, ca daca e o bucata de text la un articol unde completez, sau articol pe care nu il semnez, voi face efortul de a scrie cum vrea el. Dar unde eu semnez nu poate fi vorba. E articolul meu, e decizia mea.

Povestea mai continua, dar o scurtez. Mai zic doar ca din dorinta de a duce lucrul la capat pot eventual inchide ochii, daca se incapatineaza mai mult decit e necesar… vad textul meu, semnat de mine, dar modificat, string din dinti si ma gindesc ca poate a fost modificat inainte de a pune clar punctul pe palarie, sint intelegator, stiu ca pe linga mine mai are si alti colaboratori cu care trebuie sa faca slalom printre orgolii, si chiar ma simt vinovat ca il chinui si eu in plus, pe linga toate celelalte probleme inerente. Mai las de la mine.

Morala este ca trebuie gasita o cale de mijloc. Nici sa renuntam la principii si convingeri, dar nici sa lasam carutza in drum de dragul lor.