Articole cu eticheta Dan Cucu

Dan Cucu: La Iasi, premiile isi asteapta titularii…

Dan Cucu

Dan Cucu

despreGO.ro: Dan, mai avem mai puţin de o lună până la startul Cupei Iaşului. Cu ce încerci să ne atragi anul acesta la Iaşi?
Dan Cucu:
În primul rând condiţii de organizare mai bune! O cazare foarte ieftină de numai 20 RON/persoană pe zi în condiţii excelente de hotel studenţesc (camere de 2 persoane cu baie, nu foarte mari, dar proaspăt renovate şi curate), în Tudor Vladimirescu – „zona fierbinte” a distracţiilor ieşene. Posibilităţi de a lua masa în cele mai diferite condiţii, la preţuri începând cu 15-20 RON/zi în acelaşi campus studenţesc şi în imediata apropiere. Un alt loc de desfăşurare a turneului – Casa de Cultură a Studenţilor, care ne asigură mai multă vizibilitate, mai mult confort şi sperăm să elimine problemele de ventilaţie din anul precedent. Pentru insoţitorii nejucători, Mallul se află la doar câteva zeci de metri, cu cinematografe, restaurante şi… shopping. Mai avem câteva surprize, dar.. le păstrăm.

despreGO.ro: Până în acest moment sunt doar 35 de jucători înscrişi, de ce această scădere de mai bine de 50% faţă de anul trecut?
Dan Cucu:
Am analizat şi reanalizat situaţia deloc îmbucurătoare şi ar fi câteva explicaţii. Selecţiile care vor avea loc exact în aceeaşi perioadă la Praga ne privează de participarea selectă a lui Cătălin, Popic, Cornel, de a lui Silt, Artem, Ali Jabarin, Mero, Pal şi probabil a altora. Apoi, în acest an Congresul este mai apropiat de Cupa Iaşului şi probabil unii din cei care sunt acolo aşteaptă reîntoarcerea în ţară pentru a lua o decizie. E adevărat, cele de mai sus nu explică de ce jucătorii de nivel kyu şi cei care nu participă la Congres nu s-au înscris în număr mai mare. Amplasarea acestui turneu la sfârşitul verii nu este una foarte fericită, dar acest lucru l-am ştiut de la început şi ca să fiu sincer, nu cred că avem altă alternativă viabilă de poziţiona turneul în calendarul competiţional. Probabil nici promovarea acestui turneu nu a fost la fel de agresivă ca în anul precedent şi aici suntem vinovaţi.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc la faptul că poate avem prea multe competiţii comparativ cu numărul de jucători care se înscriu şi sunt activi în turnee. Şi atunci în faţa acestei mici „inflaţii”, jucătorii îşi drămuiesc resursele, cum e şi firesc. Este posibil de asemenea ca, datorită poziţiei Iaşului, odată satisfacută curiozitatea de la prima ediţie, mulţi să nu mai fie atât de dornici să participe.

Mai aşteptăm încă unele confirmări şi apropo, In-seong Hwang îşi exprima interesul să participe, zilele trecute, într-un email pe care a avut bunăvoinţa să mi-l adreseze. Suntem convinşi că în zilele următoare se vor mai înscrie mulţi. Noi vom prelungi perioada de înscriere până în ajunul turneului şi vom micşora şi taxa de înscriere din ziua competiţiei.

Oricum ar fi, chiar şi cu 30 de participanţi, vă asigurăm că Turneul se va desfăşura în bune condiţiuni şi ne vom distra foarte bine la Iaşi!

despreGO.ro: Premiile competiţiei sunt deosebit de generoase, care este bugetul total al Cupei şi cum ai reuşit asigurarea acestuia?
Dan Cucu:
Bugetul este ceva mai mic decât în anul precedent în principal datorită faptului că am decis să nu mai invităm profesionişti şi nici EurogoTV în acest an. Această decizie nu a fost cauzată de dorinţa de a ne încadra într-un anumit buget, ci pur şi simplu pentru că am considerat că nu mai este oportun pentru turnura pe care vrem să o dăm acestei competiţii în viitor. Bugetul este asigurat şi, aici am avut o surpriză plăcută când în urmă cu ceva timp, unul din sponsorii de anul trecut m-a întrebat: „Ce facem, nu organizăm Turneul de Go anul asta?”…

despreGO.ro: Care este pronosticul tău pentru podiumul din acest an?
Dan Cucu:
Încă nu avem tabelul complet al înscrierilor, se vor mai înscrie multi!

În plus e dificil, iar neparticiparea lui Cătălin, Popic, Cornel şi a celor implicaţi în selecţiile de la Praga complică lucrurile. Jim pare a fi în formă, dar să nu îl uităm pe Dragoş… şi apoi, ai promis şi tu că vii în acest an…

Da, da, în acest an podiumul de la Iaşi e larg deschis şi zic eu, premiile îşi aşteaptă titularii…

despreGO.ro: Ce să fac, am promis, atunci… vin 🙂 Ne vedem la Iaşi!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

De vorba cu Dan Cucu despre Cupa Iasului

Kitano Ryo si Dan Cucu

Kitano Ryo si Dan Cucu

despreGO.ro: Felicitari pentru prima editie a Cupei Iasului! Care este primul gand care iti vine in cap acum, cand te uiti in urma?

Dan Cucu: Primul gind este de bucurie ca ne-am descurcat onorabil si nu am avut incidente sau probleme majore de organizare, arbitraj sau de alta natura.

despreGO.ro: Care a fost cel mai greu moment al Cupei?

Dan Cucu: Cel mai greu moment a fost cu putin inaintea inceperii inscrierilor si are istoria sa tragico-comica: cu citeva zile inainte s-a stins din viata Prof. Univ. Dr. Natalia Danaila, o personalitate de seama a culturii iesene, regizor si ctitor al Teatrului Luceafarul din Iasi! Dincolo de acest eveniment tragic, dar parte din realitatea cotidiana, ceea ce ne-a incurcat foarte mult a fost decizia conducerii Teatrului Luceafarul – locul in care urma sa se desfasoare competitia – de a aduce corpul neinsufletit al distinsei regizoare in foaierul teatrului cu numai doua, trei ore inainte de inceperea concursului, pentru un ultim omagiu. Va dati seama: ma si vedeam cu zeci de persoane venite pentru competitie, dar asistind la funeralii… explicatii, intirzieri, etc. Pina la urma ne-am organizat bine, am amenajat foaierul in timp record, am facut inscrierile si am reusit sa pornim prima runda cu numai 5 minute intirziere fata de ora planificata.

despreGO.ro: Si cea mai mare bucurie?

Dan Cucu: Cea mai mare bucurie este atunci cind vezi ca munca pe care o faci da rezultate: participantii si invitatii la concurs s-au simtit bine, concursul s-a desfasurat fara incidente si intirzieri, cei din presa scrisa, audio si televiziune au fost placut impresionati de eveniment si l-au mediatizat corespunzator (cred ca ne-am facut prieteni printre ei) si cel mai important, iesenii au aflat ca exista un joc numit GO. Multi ne-au vizitat in timpul turneului, au asistat la demonstratii si lectii, iar altii, deja cunoscatori ai jocului, si-au anuntat venirea la club chiar din aceasta saptamina.
A fost apoi si o alta bucurie mai intima, sa spuneam, acea de a cunoaste personal o parte din participanti si invitati, oameni exceptionali, oameni pe care vrei sa ii ai aproape …
Pe de alta parte m-a bucurat foarte mult sa vad cum au raspuns colegii de club la acest efort comun si cum s-a sudat o echipa.

despreGO.ro: Ai vreun regret legat de concurs?

Dan Cucu: Intotdeauna sunt si regrete. In cazul meu sunt legate de lucruri care ar fi putut fi facute mai bine, in timp mai scurt sau mai eficient. Dar stai linistit, pot supravietui cu ele pina data viitoare… 🙂 …
Sunt si citeva probleme pe care nu am putut sa le rezolvam in timpul concursului (cum a fost de ex. cea legata de feed-back), dar nu este timpul pierdut, vom incerca sa o facem prin email in timpul cel mai scurt.

despreGO.ro: Putem spune „Regele a murit, Traiasca Regele”? Cupa Iasului 2011?

Dan Cucu: Da. De fapt aceasta este si ideea. Sa facem din acest concurs o permanenta, sa dam comunitatii de GO din Romania o noua competitie de valoare. Acest prim turneu a fost un test pentru cei de la clubul de Go din Iasi. Pentru viitor vom incerca sa facem lucrurile mai bine, sa gasim mai multi sponsori si mai multi parteneri pe care sa-i implicam in toate proiectele de GO la Iasi.

Cred ca am creat niste premise solide pentru GO-ul iesean (si nu numai) la Cupa Iasului prin ecourile pe care am stiut sa le raspindim in presa: am avut articole in toate cotidienele iesene, interventii in direct la Radio Iasi din partea mea, interviuri radio din partea lui Catalin si a unor copii, o emisiune de un sfert de ora in direct la Televiziunea Romana din Iasi impreuna cu sensei Kitano si cu Mirel, o inrregistrare la aceeasi televiziune cu interventii din partea lui Popic, Mirel, sensei Kitano si a citorva copii din timpul turneului, transmisa simbata la ora 18.00… etc.

Am initiat cu aceasta ocazie si un parteneriat cu Asociatia romana-japoneza Himawari din Iasi (cu care cred ca vom organiza si alte evenimente impreuna), iar unii sponsori care „au ratat” acest eveniment si-au anuntat disponibilitatea pentru anul viitor.

Deci, avem cu ce …

despreGO.ro: Inca o data, felicitari pentru 2010, asteptam deja 2011 🙂

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Cupa Iasului

CS de GO Iasi

CS de GO Iasi

Inca nu s-au stins bine ecourile Cupei Shusaku, si iata ca un nou concurs apare in calendarul competitional, intr-un oras „disparut” de ceva timp de pe harta.

Cupa Iasului se anunta deja ca un concurs puternic, premiile sunt neasteptate, iar faptul ca avem 2 concursuri de top in acelasi timp, face ca totul sa fie si mai interesant.

Detalii despre concurs gasiti pe site-ul CS de GO Iasi.

Dan Cucu, organizator al concursului, a avut amabilitatea sa raspunda intrebarilor noastre.

despreGO.ro: Cum ati ajuns la ideea de a organiza Cupa Iasiului?

Dan Cucu: Ideea de a organiza un concurs open la Iasi, „coace” de cind am infiintat Clubul de Go acum vreo 3 ani, era un deziderat firesc pentru promovarea Go-ului iesean dupa mai multi ani de pauza… As prefera insa, daca nu te superi, sa-ti raspund cum am si ajuns sa organizam acest turneu!
 
Au fost mai multi factori decisivi si nu stiu cum sa-i ordonez dupa importanta sau ordinea aparitiei, asa ca ii voi mentiona asa cum imi vin in minte:
 
Mai intii ar fi, ca reluind activitatea de Go dupa 15 ani de pauza, am fost fost surprins sa constat ca Iasul, cu potentialul sau uman urias, nu mai are un club de GO activ. Imi amintesc de anii ’86-’89 cind la Hotelul Tineretului, sala forfotea de 20-30 de jucatori in fiecare duminica. Presedinte era Dan Havirneanu, un pasionat azi la virsta pensiei, care a facut multe pentru Go-ul iesean. Erau jucatori tineri si mai putin tineri, dar erau toti animati de aceeasi pasiune imensa pentru Go. Go-ul era in acele vremuri si o maniera de a te elibera, o supapa daca vrei…
Citeste mai mult >

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 vot(uri), media: 4,43 din 5)
Se încarcă...