N-am mai povestit nimic in ultima vreme si mi-am zis, hai sa mai vin cu o poveste.

A fost odata, ca de fiecare data, o vreme cind spatiul in care imi era permis sa ma misc era de 45 m patrati iarna, 1000 m patrati vara. Asta  la nivel fizic. Si fizicul s-a supus. Mintea avea permisiune doar la 2 ore TV ceva radio si cite carti mi se mai aduceau. Dar chiar  si asa, acel spatiu in care se putea desfasura mintea era mult superior ca dimensiune comparativ cu cel fizic. Dar mintea nu s-a supus. Avea nevoie sa rontzaie mereu ceva.  De Go aflasem, dar nu aveam cu cine, asa ca ultima frontiera de explorat ramasese sahul la care aveam un partener constant, dar asta era insuficient.

Norocul era in sahul prin corespondenta. Desi emailul exista doar in romanele SF, si o scrisoare facea 3 zile, competitiile prin corespondenta functionau din plin. Daca nu ma insel, cartile postale pentru sah costau chiar mai putin decit cele de corespondenta uzuala. In plus fatza de partidele la distantza mai era si revista de Sah Artistic, adica probleme de sah.  O revista destul de consistenta care aparea trimestrial din cite retin, si care pe linga satisfactia rezolvarii problemelor, mai oferea si posibilittea de a te intrece cu ceilalti, prin trimiterea raspunsurilor gasite.

Chiar si azi dupa doua decenii, sint recunoscator acelor oameni pe care nu i-am intilnit niciodata, dar care au muncit consecvent pentru a tzine vii acele concursuri.

O data cu schimbarea vintului care nu a mai batut din rasarit, mi-a venit si mie vremea sa pot iesi din casa, si acum sahul prin corespondentza nu imi mai era suficient. Voiam sa joc si la tabla. In parcuri aveam parteneri din plin indiferent de vreme, dar eu voiam sa fie si in concursuri, dar nu prea existau. Si asa se face ca tinar si zbuciumat cum eram, am ajuns pe la federatia de sah, plin de propuneri si entuziasm. Pe vremea aia sediul federatiei de sah era intr-o vila aratoasa. Am batut eu pe la usi din birou in birou, care nu era nici unul gol, toti amabili si zimbitori dar nu stiu cum se face ca nimeni nu avea putere de decizie, sau nu stiau ce sa faca cu mine si ma tot trimiteau la alt birou, pina cind nu mai ramasese decit sa vorbesc la virf, si anume  cu Margareta Muresan. Pt cine nu stie, ea era atunci campioana pe la nivel mondial, nu mai retin ce a cistigat, dar era nume greu la fel ca Elisabeta  Polihroniade.

Intimplator era prezenta in ziua cind am trecut eu pe acolo,  dar la fel era si o delegatie, sau mai stiu eu ce si se tot perindau prin holuri cu treburi, si evident nu aveau timp de mine. Intr-un tirziu, dupa vreo doua ore sau mai bine de asteptare vazind ca in federatia de sah se munceste din greu, si ca birourile sint pline am decis ca nu mai e cazul sa ii obosesc si eu si m-am retras catre celelalte pasiuni, Goul, si Sful. La Federatia de Go i-am gasit  pe Radu Baciu, George Stihi si Bogdan Campianu cu care am si colaborat de pe plan local pina in 95 cind m-am retras temporar din competitii. La fel si cu Sf-ul, unde treburile au mers bine.  Sahul m-a pierdut pe traseu, dar s-a descurcat el si fara mine :) Cu vreun deceniu mai tirziu cind un partid isi facea propaganda a facut-o si cu ajutorul unui turneu de sah care a ajuns si pina la urechile mele, si m-a si atras sa particip.

In materie de Go,  istoria mai recenta, de cind am revenit  de prin 97 cu pauze, se cam cunoaste pt ca a aparut internetul si au ramas urme mai vizibile.  Desi nu la fel de tinar, dar poate chiar mai zbuciumat, mi-am cam bagat nasul prin multe locuri, si uite asa se face ca m-am trezit pe pozitie de critic. Nu mi-am planuit sa ajung in aceasta pozitie, ci a fost o urmare fireasca datorita faptului ca eram informat.  Atita informatie cit era publica, si ceva in plus . Si ce era  public credeam ca  stiu  si ceilalti.  Dar in ultimii ani cind a fost mai mult agitatie si a crescut interesul general, am realizat cit de multa ceatza pluteste in opinia publica. Al doilea fapt constatat a fost ca cei cu care discutam se uitau in sus la mine pentru aceste marunte fapte, acelea de a sti ce se intimpla, si pentru ca imi exprimam parerea. Dar acest mod de a ma privi e la fel de gresit ca si parerea ca as avea vreo greutate sa le rezolv nemultumirile.  Dar desi constient de gresela m-am lasat influentat, si anume am fost mai activ decit mi-as fi dorit.

In fine, ideea e ca incet incet m-am trezit cu acea senzatie pe care o aveam pierzind vremea pe holurile Federatiei de Sah. Si tot incet incet am decis ca e cazul sa revin acasa sa imi vad de alte jucarii.

Puteam face asta pe tacute spunind bunaseara portarului ca atunci, dar am decis totusi sa scriu si aceasta poveste pentru cei citiva care ma doresc mai activ. Dar activitatea mea se va limita in a urmari doar cu coada ochiului ce se mai intimpla la nivel central, atentia mea fiind pastrata pt nivelul local.

Adica pe scurt, nu mai sint critic :)