Articole cu eticheta Coreea de Sud

KPMC 2016, Coreea – Impresii

In tabara de go de la mare de anul asta, in ultima zi, la ora 10 seara, George Bordea m-a intrebat brusc daca vreau sa merg la un concurs la Urumqi, in China sau la Cupa Primului Ministru Coreean (KMPC). Cum in China am mai fost iar Urumqi, in afara de ceva traditii legate de Drumul Matasii, nu imi spune nimic, Coreea m-a tentat pe loc. Trecand peste spontaneitatea anuntului(pentru ca trebuia sa confirm coreenilor pe loc) si peste graba pasaportului/avionului, m-am decis aproape imediat sa merg.

Desi ne-au platit,evident, cazarea si masa pe perioada concursului, la avion organizatorii au cam tras clapa: oferta lor a fost sa deconteze jumatate din pretul biletului de avion. Biletul a fost insa cumparat prin agentia lor, la un pret dublu fata de cel normal astfel incat reducerea a fost…zero 🙂

Speriat de experienta trecuta a Chinei, m-am imbarcat pentru un zbor chiar mai lung: 9 ore la dus si aproape 11 la intors intre Istanbul si Seul. Din fericire, am dormit cumva ghemuit in ambele directii si, culmea, parca zborurile au decurs mai bine. Pentru ca am zburat un sfert de glob, am decis sa adaug perioadei vreo 2 zile inainte de concurs si una dupa in care sa vad Seulul. M-am acomodat si nu prea noului fus orar, avand perioade de somn taman cand nu ma asteptam. Corpul nici el nu mai stia ce sa creada astfel incat si intors acasa, vreo saptamana nu mai stia cand sa-i fie somn  si cand sa fie treaz.

In prima seara, proaspat coborat din avion, m-am intalnit cu Petrica Oancea, care m-a pescuit direct de la gura de metrou langa care trebuia sa stau. Planuisem sa stau la un guesthouse dintr-un carteier studentesc dar din pacate nu parea sa fie nimeni la receptie. Multumita lui Petrica, am dormit intr-un alt guesthouse,similar, apropiat. Tot el m-a plimbat pe malul raului Han si am mai stat la povesti despre romani si…coreence :). Mancarea de seara a fost una traditionala, intr-un restaurant coreean: ospatarul aduce cateva boluri cu tot felul de legume, kimchi (varza locala foarte apreciat), toate destul de picante si fiecare si le prepara cat vrea de facute sau de crude folosind o mini-plita incastrata in fiecare masa, la care se adauga o tulumba care aduce aerul si caldura, care coboara din tavan. Modul asta de auto-preparare a mancarii este foarte popular si aproape obisnuit in restaurantele coreene.

A doua zi am luat-o la pas, cu o harta a metroului si alta a centrului orasului. De fapt mai mult la metrou decat la pas. Seulul este un oras vast, de cca. 20mil. oameni cu tot cu suburbii iar reteaua de metrou, infrastructura este indescriptibila. Pentru exemplificare, fiecare statie de metrou are cate cam 8 iesiri si este bine sa o alegi pe cea corecta pentru a nu irosi timp destul de mult. Iar daca statia de metrou este la intersectia a doua magistrale, numarul de iesiri se dubleaza.

I se spune „Miracolul de pe Raul Han”, datorita formidabilei expansiuni si boomului economic din decurs de cativa zeci de ani (sau poate celor peste 20 si ceva de poduri din oras peste raul Han- atatea am reusit sa numar eu dar cu siguranta sunt mai multe). Vreo 15 magistrale de metrou traverseaza orasul impreuna cu inca alte destule linii suburbane. Coreenii au fost si sunt inca sustinuti puternic de americani, care au inca baze militare in tara, ce pun botnita Nordului si sunt o avertizare pentru celalalt mare vecin, China comunista. Se pare ca imediat dupa razboiul Coreei, erau in spatele Nordului dpv. economic dar in prezent comparatia nu poate sta in picioare. Au o istorie incarcata de resentimente fata de Japonia, care i-a calcat in picioare de vreo 2 ori dar in prezent se pare ca sub umbrela americana si sub amenintari externe comune, aleg sa colaboreze cumva. Nu am sesizat multe din urmele razboiului dar stirile despre nebuniile alora din Nord, despre bomba nucleara si alte harjoneli sunt prezente in aer. Exista o excursie ghidata in DMZ (zona neutra demilitarizata dintre cele doua „tari”, o fasie de vreo 10km in prezent salbaticita) dar am considerat-o cam inutila.

Prima zi am alocat-o unuia din cele 5 palate importante din oras, Chang..nu-mai-stiu-cum. Ambele palate pe care le-am vazut au fost distruse si reconstruite, iarasi daramate de japonezi si, dupa razboi, iar refacute. Astazi primul din ele este patrimoniu UNESCO. Palatul, ca si celalalt, are mai multe incinte, cu destinatii oficiale sau de locuinta, petrecere a vietii private, petreceri. Se remarca austeritatea interioarelor si culorile vii care le decoreaza. Am intrebat ghida celuilalt palat daca a existat mobila: se pare ca ceea ce s-a pastrat este in muzee iar toate incaperile sunt goale. Complexul de palate este insa frumos iar mesterii peisagisti si-au facut cu sarguinta treaba. Multi vizitatori, mai ales vizitatoare, sunt in costume traditionale, recreand o atmosfera si beneficiind de ceva discounturi.

O corespondenta interesanta cu Europa o gasesc in sistemul de incalzire, practic identic cu hipocaustul roman. In afara cladirilor, la distanta de circa 5-10 metri sunt niste hornuri bine integrate in peisaj, care degaja fumul.

Se pare ca ce a facut diferenta fata de celelalt palat, Gyeongmongbok (sau asa ceva), o constituie asa-zisa Gradina Secreta, in care nu putea intra nimeni fara acordul Regelui. Gradina are mai multe zone si pavilioane unde regele isi petrecea timpul liber, se relaxa sau chiar avea o biblioteca pentru citit. Gradina ocupa o suprafata destul de mare, este impadurita si arata cam cum era zona in perioada medievala. Exista inca cateva animale salbatice, urme ale vremurilor apuse cand in Coreea existau chiar si … tigri.

Am petrecut vreo doua ore vazand majoritatea incintelor, mergand de pe o terasa pe alta, invatandu-ma cu greu sa ma descalt la intrarea intr-o incapere, asa cum cer obiceiurile locale.

A urmat o zona in care s-au pastrat case tipic coreene, in care locuiau membri ai unei clase sociale superioare. De un farmec aparte, unele case, astazi particulare, sunt vizitabile contra cost. Sigur, se vand destule suveniruri, sunt expozitii (de arta, fotografie, costume , parfumuri hand-made) traditionale si oameni cu pancarte care…te roaga sa nu vorbesti tare pentru ca este o zona rezidentiala. Multi turisti care se fotografiaza de zor sau fotografiaza fetele in costume populare care se integreaza perfect in peisaj.

Seara am ajuns in centrul centrului, evident, o zona comerciala foarte aglomerata, cu magazine selecte amestecate cu tot felul de lucruri si mancaruri/deserturi care, ca peste tot in Asia, se vand „la botul calului”, pe axul drumului pietonal. Myeong-dong-ul totusi nu e prea interesant dar am revenit in  ultima zi pentru a cauta ceva cadouri. Tot aici am gasit principala catedrala din tara, foarte frumoasa si sobra.Obosit, am intrat pentru WiFi si o bucata de concert de muzica clasica. Crestinismul (cred ca protestantismul dupa cum arata bisericile), are foarte multi adepti in Coreea judecand dupa numarul mare de cruci itindu-se pe biserici pe care l-am vazut in toata tara. Am ajuns la spartul targului in zona invecinata, o mare piata de lucruri mai rezonabile ca pret, cu stradute ramificate dar din pacate, doar la ora inchiderii. Am revenit in zilele ce au urmat, strecurandu-ma cu greu printre oameni, tarabe, zbierete de invitatii in orice magazin, fructe, pantofi si, practic, orice bunuri te-ai putea gandi ca se pot vinde.

Intors in Hongdae, imi spusesem ca voi participa putin la balamucul de pe strazi, la spectacolele stradale si altele asemenea. Am fost insa atat de obosit incat am preferat sa chinui putin wifi-ul inainte de culcare. Nu poate fi ignorata insa viata cartierului, una zgomotoasa si aglomerata seara cu zeci de mii de oameni sub 30 de ani, la fel de pusi pe distractie precum orice european. Se inghesuie veseli stand la coada sa intre in discoteci si abia imi croiesc drum printre ei. Cand am tarat si trollerul dupa mine, misiunea a devenit si mai grea. Coreenii, pe langa felul lor specific de distractie („celebrul”, se pare K-pop style), nu difera cu nimic de vestici. Totusi, au o decenta si o eticheta in vestimentatie, remarcata mai ales la fete. Indeobste slabute sau macar firave, par niste papusi care asorteaza lejer adidasii la orice tinuta. De altfel, este foarte uzual sa vezi costum asociat cu adidasi chiar si la corporatisti.

Ziua urmatoare am alocat-o catararii cu funicularul intr-un turn specific oraselor asiatice, din care poti admira tot orasul, birdeye. De sus, cat vezi cu ochii oras si atat de caracteristicii munti. Toata Coreea este impanzita de niste munti pitici, un fel de dealuri mai tuguiate, intre care sunt vai locuite. Seulul nu face exceptie, numai ca el s-a revarsat printre foarte multi munti de astia, ocupand, intr-o parte si intr-alta a raului Han, o suprafata vasta, ce nu poate fi comensurata cu privirea nici macar din NTower. Sus, pe orice podet, balustrada sunt lacate micute ale indragostitilor de nu mai ai niciun loc.

Pentru a umple timpul pana la adunarea go-ului, am mai cascat gura intr-un fel de Muzeul Satului. Resedintele erau tot ale unor persoane cu dare de mana si se remarcau prin aceeasi austeritate si pragmatism in alegerea designului si a spatiului.

La 5 seara am fost prezent la aeroport pentru a fi preluat de organizatori. Am stat intr-un hotel luxos langa aeroport in care insa surpriza neplacuta, ca si la Buan, a fost putinatatea mancarii. Abia-abia am putut recupera ceva mancand niste prostioare insatiabile la un fel de festival de muzica ce se desfasura chiar langa hotel. In camera, spre amuzamentul meu, am stat, atat la Incheon cat si la Buan cu un ungur batraior si foarte tacut.
Acum despre go: Korean Prime Minister Cup 2016 a fost mai slabuta dpv. rangului participantilor europeni decat in alti ani. Organizatorii au ales ca loc de desfasurare provincia Buan pentru ca in zona s-a nascut pionierul GO-ului modern coreean, Cho Nam-cheol, si inca altii cativa, printre care si Lee Sedol, astfel incat au numit-o cu emfaza ” Mecca go-ului coreean”. Am stat intr-un hotel-complex turistic mare si destul de luxos iar concursul s-a jucat la vreo 50km departare, la un fel de muzeu-punct de studiu al unui golf malos, protejat prin lege. Intreaga zona este una renumita pentru traditii populare (ceramica, viermi de matase) si pentru privelisti ale oceanului de langa. Ceea ce m-a surprins a fost mareea puternica care seara, dupa cateva ore, retrasese oceanul cu vreo 200 de metri. In retragerea ei, marea lasa o plaja neteda, maloasa, pe care poti inainta zeci si sute de metri. Nu am ratat ocazia unei bai in ocean dar asta a fost cam tot in ceea ce priveste Buan-ul. Desi nu au prejudecati speciale in materie de sex, in mod cu totul ciudat, in mare coreenii intra imbracati (ma rog, in tricouri si shorturi). Nu m-am lamurit inca daca fac asta din pudicitate sau pentru a se proteja de razele soarelui.

Anul trecut Popicu a scos cel mai bun rezultat pe care l-a obtinut vreodata un european la concursul asta: locul 3, invingand, parca, Japonia. Eu m-am dus cu un scop mult mai modest: sa fac 3/6 victorii, sa nu ma fac de ras. Am stat intr-un complex turistic, chiar langa mare, destul de maricel. Statiunea de alaturi era destul de micuta dar vecinatatea oceanului a compensat orice.

Am inceput putin dezamagitor, cu o infrangere in fata unui indonezian de 4D. A pus cateva mutari clar pas, nu era mare diferenta fata de mine si am simtit in cateva momente ca e fricos. Din pacate si eu am simtit ca nu am destula experienta de concursuri serioase si m-am cam pierdut. Nu am fructificat momentele bune si am murit prin yose cu un grup in centrul tablei astfel ca a trebuit sa cedez. Prima zi s-a incheiat cu o mica si palida consolare, fiind parizat sa joc cu cel mai slab jucator din concurs, o irlandeza de 10 Kyu. ”Macar pe ea sa o bat”, mi-am zis:)Si am terminat ziua cu 1-1, totusi sub grafic.

Am inceput a doua zi ceva mai bine, o partida echilibrata contra unui mongol. Am stat iarasi bine prin fuseki dar cumva, ca de obicei, prin middle game, situatia s-a schimbat si era gata-gata sa mor cu un grup urias in centru. A iesit seki dar tot eram in spate. Noroc ca s-a apucat de niste inutilitati, a pierdut un grup si sekiul s-a transformat intr-o mare captura pt. mine. A cedat 🙂

A doua partida a zilei am pierdut cu un turc ceva mai tare ca mine, Ozgur Degirmenci, un 3d tare, aproape de 4d. Partida a fost echilibrata, cu adversarul mai tot timpul putin in fata. La sfarsit am fortat, am facut un schimb mai prost si am luat bataie la 9,5. Eram totusi oarecum in grafic, cu 2/4.

In ultima zi am inceput cu unul din Macao. L-am vazut transpirand intr-o partida pe care o pierduse anterior. Dupa fuseki insa, am devenit foarte increzator. Si asta a pus vreo 2-3 mutari pas sau macar extrem de lente inca din fuseki. Partida a devenit relativ usoara cand am schitat un moyo maricel in centru iar adversarului i-a fost frica sa il invadeze sau macar sa il reduca mai incisiv. Alte cateva mici erori in end-game mi-au adus o victorie clara, cu vreo 19 pct.

Cu obiectivul deja atins, ba chiar depasit avand in vedere victoria la 4d, am inceput sa ma uit pe tabloul de concurs si sa fac calcule pt. chiar mai mult. Cu 3/5 erau multi jucatori, majoritatea mai tari ca mine. Din fericire, algoritmul de parizare nu facea diferenta intre rangul jucatorilor asa ca am nimerit cu unul dintre cei mai slabi: un mosulet slovac de 1k care la viata lui a fost 3-4 dan. Lucrul asta s-a vazut, mosul jucand foarte bine si avand o partida foarte grea. Multa vreme am fost sigur ca pierd si, cu toate ca am revenit incepand din middle game, am fost foarte surprins cand a cedat.

Finalul a fost deci foarte fericit, cu felicitari din toate partile si un nesperat loc 19 din 54 de oameni, cu 4/6 victorii. Festivitatea de premiere a adus niste dansuri traditionale, o placheta si un mic premiu pentru mine. Pe langa asta am ramas cu multi prieteni si o minunata experienta despre go. Organizarea nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar totusi, buna per total. As fi putut fi totusi mai satul in unele zile 🙂

Cu toate ca mai aveam o zi de stat, in care gazdele urmau sa ne plimbe in zona sa vedem cateva lucrusoare turistice, m-am lasat convins de noul meu amic columbian, Francisco Castelblanco, sa ma scol a doua zi de la 6 dimineata ca sa mergem la Seul sa vedem Samsung Cup si sa ii vedem de aproape pe cei mai tari jucatori din lume. Zis si facut: cu toate ca am dat cu piciorul zilei de plimbare, transportului gratis la Seul si unei nopti de cazare luxoase, am plecat la 6 dimineata cu autobuzul la Seul, unde am mai schimbat niste metrouri si un taxi pana sa rasuflu usurat: am ajuns la un campus al Samsung unde se juca concursul respectiv. Ne-au primit Diana Koszegi si Blackie 5d pro, cei care tin Blackie International Baduk Academy (BIBA). O jumatate de zi ne-am uitat la partidele transmise pe Tygem din camerele alaturate, le-am comentat si analizat in frunte cu gazdele. La final, dupa terminarea rundelor, au aparut pe rand toti jucatorii, prilej de poze si de autografe pe evantaie: Lee Sedol, Park Junghwan, Ke Jie, samd. Am aparut si eu in niste poze de grup dar nu sunt atat de pasionat de poze individuale, cu X sau cu Y. Bineinteles, nelipsita masa cu ciorba, multe legume si mult-apreciata kimchi, varza iute traditionala. Pana la BIBA am facut vreo ora si jumatate cu taxi+2 metrouri. Pfiu!

Au urmat 2 zile foarte interesante de stat la BIBA, de jucat si analizat partide intercalate, pentru mine, cu excursii in oras pentru a vedea ce mi-a mai ramas din planul initial si pentru cumparat una-alta. Scoala lui Blackie este deschisa atat non-coreenilor cat si unor copii bastinasi care avanseaza foarte rapid. Cateva camere sunt pline de copii, de jucatori, de carti, de alte materiale despre go.  Am cerut Dianei sa-mi dea un copil cat mai mic si cat mai bunicel in jurul tariei mele. Avea 7-8 ani, ma troznise din fuseki in partida dar tracul cu care a intrat in partida (se vedea ca isi dorea sa castige impotriva unui „european”), l-a facut sa se timoreze, sa piarda teren bucata cu bucata si sa piarda la 3,5 pcte. A cerut, tot prin intermediul Dianei, revansa, a stat foarte bine in partida si m-a batut la fel, cu 3,5 pcte. Credeam ca ma bate mai rau si chiar m-am gandit ca daca eram mai atent, poate n-as fi pierdut. Dar la cat de dezechilibrata am vazut mereu partida in timpul ei, am gasit rezultatul echitabil. Pe amicul Francisco, cel mai tare columbian, 5d, l-am troznit fara drept de apel de doua ori, creandu-i putina suparare pentru ca pierduse asa sever la un 3d. Cazarea Academiei era chiar acasa la Blackie, unde toata droaia de oameni veniti de la KPMC au invadat casa jucand go, stand pe net, jucand Catan, samd.

In oras am reusit sa gasesc chiar Korean Baduk Association (KBA)  dar nu am intrat inauntru ci m-am limitat la a gasi, in sfarsit, un joc de go magnetic foarte frumos. Am luat la pas celalalt mare palat, Gyeong-nu-mai-stiu-cum si m-am imprietenit rapid cu ghida, datorita pisalogelii mele cu intrebari despre palat, despre regi, despre obiceiurile lor, samd. Palatul era la fel de gol de orice mobila si, pentru ochii unui neavizat, similar cu celalalt. Diferenta, spuneau ei, consta in faptul ca, daca acesta avea o componenta functionala si practica, celalalt era adaptat mediului natural si proiectat in consonanta cu relieful. Totusi, celalalt fusese pus pe lista UNESCO (spunea ghida cu invidie ca palatul ei era mai prejos), datorita Gradinilor Secrete care erau, se pare, foarte apreciate de public.

Per total, am ramas foarte multumit de rezultatul din concurs, de atmosfera, de vizita la BIBA si multii amici pe care i-am facut. De asemenea, de a fi fost la Samsung Cup si de a fi vazut cei mai tari jucatori din lume. Coreea este un fenomen economic extraordinar, impresionant prin ce au realizat. Pentru cine bate insa un sfert de glob si vrea sa vada una-alta, desi poate parea bizar, vreo 3 zile sunt de ajuns.

(Articolul se poate citi si aici: https://daniug.wordpress.com/2016/09/18/coreea-kpmc-2016/)

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Foreign Baduk Instructors Invitation & Training Project în Coreea de Sud – impresii

În perioada 1 – 10 august 2016 am avut onoarea de a lua parte împreună cu încă 17 jucători (în afară de două jucătoare venite din China, ceilalţi jucători am fost fiecare din ţări diferite) şi profesori de Go din toată lumea la un training organizat de către Korean Amateur Baduk Association cu scopul promovării jocului de Go şi a culturii coreene. Evenimentul a fost sponsorizat de către Ministry of Culture-Sports and Tourism, Korea Sports Promotion Foundation şi Korean Olympic Committee.

De asemenea, în paralel cu evenimentul acesta, dar pentru o perioadă de două luni de zile, a avut loc şi un training pentru juniorii cu potenţial din Europa, America şi Australia (nu cred că au fost jucători din Asia prezenţi). Copiii care au participat la acest training aveau vârsta între aproximativ 10 şi 18 ani şi majoritatea erau din Rusia. Majoritatea evenimentelor pentru juniori au avut loc la KIBA (Kwonkapyong Baduk Academy) unde vin destul de des juniori străini să se antreneze, în special pe timpul verii. Costurile, dacă reţin bine, sunt în jur de 2000 euro pe lună pe persoană, care includ lecţii, cazare şi masă.

Pe parcursul celor 10 zile am avut parte de lecţii despre diferite aspecte legate de go (de la istorie până la modalităţi de a preda), am vizitat Korean Baduk Association, o şcoală de tip internat de go şi o fabrică unde se produc materiale de go. Am jucat într-o ligă între noi, cei prezenţi, am jucat fiecare un meci împotriva unui jucător profesionist din lotul Coreei, am jucat împotriva unor copii de la şcoala de go şi împotriva unor vestici care luau parte în programul pentru juniori menţionat mai sus.

Lecţiile au avut loc la Universitatea Myongji unde m-am întâlnit şi cu Petrică Oancea care în acest moment este masterand în cadrul departamentului de Baduk Studies. Pe lângă el mai sunt şi alţi jucători din Europa care au ales să urmeze cursurile acestei universităţi.

Go-ul în Coreea

La jumătatea secolului 20 go-ul nu era tocmai popular în Coreea de Sud: în anii ’40 go-ul avea doar 3.000 de fani (prin fani cred eu că profesorul s-a referit în mare la jucători activi şi inactivi, dar şi persoane care urmăresc constant ce se întâmplă în lumea go-ului). Tot în aceeaşi perioadă, Cho Nam-Chul, primul jucător profesionist coreean, a început să promoveze jocul în Coreea. Pentru aceasta a deschis un mic club de go şi a început să scrie cărţi de go. Datorită lui şi nu numai numărul fanilor jocului în Coreea a ajuns în anii 90 la aproximativ 7 milioane de persoane. Datorită creşterii interesului publicului au început să se creeze şi locuri de muncă în diferite domenii legate de go, unul dintre motivele care mai apoi a dus la înfiinţarea departamentului de Baduk Studies la Universitatea Myongji şi la creşterea interesului faţă de go din punct de vedere academic. Cei care termină programul de Baduk Studies sunt de regulă jucători destul de tari, o parte chiar profesionişti, care ajung apoi să fie instructori de go în Asia şi în afara Asiei, jurnalişti pentru revistele şi ziarele de go, prezentatori la posturile de televiziune dedicate go-ului, angajaţi ai Korea Baduk Association (Korean Amateur Baduk Association, Women Baduk Federation, Children Baduk Federation, University Baduk Federation, …), scriitori pe teme legate de go, etc.

În Coreea în fiecare an sunt promovaţi la nivel de profesionişti 17 jucători (începând cu acest an 4 jucătoare, înainte doar două pe an) în cadrul mai multor concursuri şi testări. Jucătoarele se califică separat, deci de regulă sunt cu aproximativ o piatră mai slabe decât băieţii. Pentru jucătorii din vest care vor să devină profesionişti în Coreea există un sistem separat şi rangul de 1p nu se acordă pe baza rezultatelor la concursurile de calificare, ci mai mult pe baza unui sistem onorific. În momentul acesta există două jucătoare din Europa care au devenit profesioniste în Coreea şi care locuiesc şi predau go acolo: Diana Koszegi din Ungaria şi Mariya Zakharchenko din Ucraina.

Miscellaneous: Toată familia lui Lee Sedol joacă go la nivel dan: tatăl său juca la nivel 5 dan, una dintre surori joacă la nivelul de 5 dan, un frate la nivelul 9p şi rangurile celorlalţi nu le mai reţin :-).

Lecţii de la un Baduk Artist

Unul dintre profesorii pe care i-am avut la cursuri şi care ne-a impresionat pe toţi are o poveste de viaţă specială şi un mod de a preda aparte. Nu îi mai reţin numele, dar jobul lui care apărea scris inclusiv pe name tag-ul lui era de „Baduk artist”. Încă de mic i-a plăcut foarte mult să joace go, dar părinţii lui nu au fost de acord cu asta, aşa că nu a putut să se dedice studiului. Deşi în acea perioadă era un jucător de aproximativ 1 dan, odată devenit adult s-a decis să se dedice cu totul go-ului, fapt pentru care a urmat cursurile universităţii Myongji şi a început să predea go. A ajuns să fie 9 dan pe Tygem şi să ţină cursuri (de regulă) pentru copii, cursuri total atipice, care implică muzică, video-uri, încurajarea continuă a jucătorilor prin aplauze şi complimente, metode care probabil funcţionează şi la adulţi. Interesant e că el se concentrează foarte mult pe ideea ca jucătorii să înveţe ce este empatia, respectul, introspecţia şi onestitatea, şi pur şi simplu să se bucure de jocul în sine, fără a căuta neapărat să facă performanţă: „Don’t study Baduk, enjoy it!”, iar greşelile sunt văzute de către el ca ceva constructiv. Şi din video-urile pe care ni le-a arătat chiar părea să funcţioneze metoda lui: copiii, fie ei introvertiţi sau extrovertiţi, participă la cursuri şi pentru aceasta profesorul foloseşte uneori şi diferite metode de recompensare: stickere, ciocolată, etc. Pentru el Baduk education e de multe ori un show, iar una din regulile după care se ghidează este următoare: „when I smile, the students smile; when I am happy, the students are happy; when I love baduk, the students love baduk”, iar cerinţa principală pe care o are de la elevii lui este să nu îi rănească în vreun fel pe ceilalţi.

Printre celelalte idei pe care se bazează interacţiunea dintre el şi elevii săi se numără: „Try to play new moves”, „Break the pattern”, „Play baduk as you want” (=imaginative power), „Don’t despise your partner when you win, don’t be angry when you lose & take care of the loser and listen to his story at the game review” (=consideration), „After playing baduk, praise each other” & „Respect all baduk players, not only the master, but also the beginners” (=respect), „Reflect on your moves and attitude during the baduk review” (=introspection), „Have your own baduk style” (=originality), „Play your baduk game until the end” & „Dont be absent from the baduk classes” & „Arrange your board and stones after the class” (=responsibility). Poate că aceste lucruri par să fie de la sine înţelese, dar uneori ele trebuie şi conşientizate.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Fabrica de echipamente de go 6 brothers

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

13882382_10154271508554892_5926044720940197329_n 13895511_10154271503684892_3975773500789170255_n 13895554_10154271507209892_3800601501237188538_n 13900076_10154271510174892_3125866484698918872_nPer ansamblu pot să spun că evenimentul a fost unul foarte reuşit şi că sunt foarte recunoascătoare că am avut ocazia să iau parte la el. În următoarea perioadă o să mai scriu scurte articole despre diferite teme pe care le-am abordat în perioada trainingului.

Miscellaneous 2: La întoarcere m-am întâlnit întâmplător cu Ionuţ şi dl Viorel Arşinoaia care tocmai se întorceau de la Campionatul Mondial pentru Juniori :-).

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Semestrul meu ca exchange student in Seoul

Acum 11 luni îmi făceam bagajele pentru prima mea plecare către Coreea de Sud unde urma să studiez ca exchange student pentru un semestru la Universitatea Dongguk din Seoul. La interviul pe care l-am dat pentru a obţine bursa cu care am plecat i-am pomenit pe Lee Sedol şi pe Lee Changho şi, spre norocul meu, odată ajunsă în Seoul am avut chiar ocazia să îl întâlnesc pe Lee Sedol şi să fac o poză cu el :-). Asta se întâmpla nu cu mult înainte de meciurile lui mult anticipate împotriva lui AlphaGo, meciuri pe care cam niciun coreean nu credea la momentul respectiv că le va câştiga AlphaGo.

 

KakaoTalk_20160128_080322429
Acum îmi pregătesc bagajele pentru a doua plecare în Coreea, care de data aceasta, spre deosebire de prima, este legată de Go. Dar voi povesti despre actuala aventură mai târziu, acum o să revin la povestioara despre cum am ajuns eu să joc la concursuri studenţeşti pe echipe în Seoul :-).
La sfârşitul lui august 2015 am ajuns în Seoul, la Universitatea (budistă) Dongguk. Universitatea Dongguk, deşi nu este o universitate de top în Coreea, este totuşi relativ faimoasă, deoarece mai mulţi actori şi artişti coreeani faimoşi au absolvit această universitate. Odată ajunsă acolo mi-am dorit foarte mult să joc go, așa că am întrebat la oficiul internațional al universităţii dacă există un club de Go în cadrul acesteia (odată ajunsă în Coreea am aflat că e absolut normal ca universitățile să aibă multe cluburi pentru studenți – ca o simplă estimare aș zice că universitatea mea avea aproximativ 25-35 de cluburi pe domenii începând de la schi până la manga, pentru un număr de aprox. 13.000 de studenți la nivel licență și master). Persoana de la international office nu a ştiut să îmi dea un răspuns pe moment, dar nu a fost asta o problemă, fiindcă două zile mai târziu, plimbându-mă prin campusul universităţii, ce să văd: două mese la care se juca Go. Erau primele zile după începutul semestrului şi, cum e la ei obiceiul, atunci ies toate cluburile universităţii în curte pentru a se promova şi pentru a recruta noi studenţi. Verific ceasul, văd că nu am foarte mult timp la dispoziţie, dar fug la jucătorii de Go ca să mă prezint, să le spun că mă bucur că i-am găsit şi să le cer datele de contact. Şi pentru ei a fost o surpriză că ştiu să joc Go, fiindcă atunci când am mers la ei credeau că doar am venit curioasă să îi întreb ce joacă. După ce am făcut schimb de datele de contact cu preşedintele clubului am fugit la ore.
Băieţii de la club au fost foarte drăguţi cu mine şi în zilele în care nu aveam de învăţat pentru universitate treceam pe la club ca să joc Go sau ca să povestesc cu ei. Fiindcă ştiau că îmi place să joc în concursuri, cu prima ocazie m-au invitat să mă alătur echipei universităţii la concursurile universitare pe echipe din acel semestru. Din trei am putut participa doar la două, dar mi-a făcut foarte mare plăcere să văd cât de popular e Go-ul la ei, deşi m-a chinuit foarte mult timpul de gândire foarte scurt de la concursuri :-).
Primul concurs la care am participat a fost mult mai mare decât al doilea (în poza de mai jos puteţi vedea echipa cu care am participat la concurs, iar cei doi jucători din dreapta au fost tot de la universitatea noastră, dar ei au jucat la side tournament-ul individual). Timpul de gândire de 10 min + 3 perioade a 30 de secunde m-a cam dat peste cap şi am câştigat doar o partidă din 4, deşi în condiţii normale pentru mine (adică cu mai mult timp de gândire) aş fi putut cu uşurinţă să câştig 3 din 4. Nici coechipierii mei nu s-au descurcat mai bine, deci la final nu am reuşit să câştigăm niciun premiu, dar experienţa a fost una foarte faină :-). Am fost surprinsă să îi recunosc la concurs şi pe cei doi reprezentanţi ai Coreei de la World Student OZA Championship din Tokyo pe care îi întâlnisem la începutul anului.
korea001.jpg
Un reporter cu care apoi am şi păstrat puţin legătura a venit şi mi-a luat un interviu, fiindcă i s-a părut interesant că eram singura persoană de acolo care nu era de origine asiatică :-). Poza de mai jos a fost făcută de el.
11011746_1068784179833467_6477791682621675319_n
Al doilea concurs s-a desfăşurat la un club de Go pe care l-am vizitat deja înainte. Aici i-am recunoscut pe o parte din jucătorii de la celălalt concurs. DIn câte am înţeles iniţial concursul era împărţit pe trei categorii: 1-5 dan pe Tygem (in Coreea tot timpul rangul de pe Tygem era cel care conta), jucători ceva mai tari şi jucători foarte tari (o parte foşti insei), dar în echipe care jucau în primele două categorii mai erau şi jucători de nivel kyu amestecaţi. La sfârşi am avut 2 victorii din 3 partide (începusem să mă obişnuiesc oarecum cu timpul de gândire), dar din pâcate cei doi coechipieri ai mei au avut un rezultat mai slab şi nici la acest concurs nu am reuşit să luăm un premiu. În poza de mai jos se pot vedea membrii celor două echipe care au reprezentat universitatea mea.
http://eurogotv.com/images/korea003.jpg
Stilul jucătorilor era per ansamblu destul de agresiv şi mulţi dintre ei jucau foarte foarte mult pe Tygem. De asemenea, la fel ca în Europa, numărul fetelor care jucau Go era foarte mic.În restul timpului am avut marele noroc să întâlnesc mulţi jucători de Go care au avut grijă să mă simt foarte bine cât timp nu am fost la universitate.
12346740_10206744134779371_1729921216_n
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Meciul lui Lee Sedol live la televiziunea coreeană de Go

Dar oare cum e să studiezi la o universitate din Coreea? Mie mi-a plăcut enorm experienţa mea de la universitate, deşi pe lângă părţile bune ale sistemului lor am avut ocazia să dau peste unele mai puţin bune. Ce mi-a plăcut este că deşi universitatea mea nu era una de top, personal am avut profesori care au studiat, printre altele, la Stanford, Cornell şi Virginia Tech, iar mai mult de jumătate dintre profesorii mei nu erau de origine coreeană. Îmi amintesc cum unul dintre profesori (care era de origine coreeană) ne-a povestit că în anii 90 după ce şi-a terminat doctoratul şi era angajat la universitate în State i s-a propus să vină la universitatea Dongguk să predea, iar el a acceptat. Şi întâmplarea a făcut ca la un an după ce a venit la Dongguk profesorul cu are colaborase în State şi care, dacă reţin bine, i-a fost şi coordonator la doctorat a primit Premiul Nobel :-). Nu pot să spun că profesorii de acolo erau neapărat mai buni decât cei pe care i-am avut în facultate la Cluj (asta probabil pentru că am avut profesori foarte buni şi dedicaţi la licenţă), doar că profesorii din Coreea au studiat la universităţi de renume. Iar imaginea pe care o am despre studenţii coreeni şi despre sistemul lor este una per ansamblu critică (asta e doar părerea pe care eu mi-am format-o, sunt sigură că părerile pe tema asta sunt foarte împărţite): da, studenţii lor au rezultate bune, dar toţi părinţii, foştii şi actualii studenţi cu care am vorbit mi-au spus că nu e tocmai în regulă faptul că elevii nu au deloc timp să se joace, fiindcă din clasa întâi până în a 12-a pe lângă şcoala normală trebuie să meargă la mai multe academii (de engleză, de mate, etc) şi să înveţe multe alte lucruri şi sunt împinşi de la spate de către părinţi să fie foarte competitivi. Alţi părinţi care nu sunt de acord cu sistemul lor şi care au o condiţie financiară mai bună îşi trimit copiii la studii (deja din liceu de multe ori) în State, tocmai pentru a nu îi epuiza (lucru care iniţial m-a surprins, fiindcă la noi sunt încă foarte foarte puţini cei care studiază în străinătate).

Ca o mică concluzie aş dori să le recomand tuturor care au posibilitatea să meargă în Coreea pentru a o vizita, pentru a juca Go la cluburile de Go sau chiar pentru a se înscrie la secţia de Baduk Studies împreună cu alţi europeni (printre care şi un român) şi coreeni :-).

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Korean Prime Minister Cup, Gumi, Coreea de Sud 2013

M-am simtit excelent in Coreea. Am plecat din tara lasand buguri la serviciu, pe Lara bolnava si o renovare in plina desfasurare. Insa in prima zi din Coreea am avut program de voie, m-am plimbat prin bazarul din Seul, iar seara am ajuns la Hankuk Kiwon unde am asistat la o partida a lui Choi Cheolhan, in final am mancat barbeque coreean cu Pau din Spania, Pedro din Portugalia si Luis din Costa Rica.

In ziua a doua ne-am dus cu autocarul la Gumi, un oras industrial, iarasi program de voie si festivitatea de deschidere seara. Am fost la masa cu Jon Diamond, un jucator despre care citeam ca joaca in finala din Anglia pe vremea cand abia invatam go, un batranel foarte simpatic la modul britanic, si doi tipi cu care am ras mult, Rodney din Africa de Sud si mai ales Nurman din Cipru. S-au tras la sorti perechile pentru prima runda. Am nimerit cu Australia si m-am simtit usurat ca nu e un jucator european. Australia e o partida buna, un chinez de 6 dan, daca pierd nu e rusine, daca castig incep cu dreptul.

Apoi a urmat prima zi de concurs, am castigat cu Australia o partida la mare lupta, insa in byo-yomi m-am descurcat mai bine si am castigat cu vreo 15 puncte. Partida a doua a fost cu un jucator din Chile, in primele 30 de mutari am capturat 4 pietre in mijlocul tablei si partida practic s-a terminat. Spre final devenise stransa numai fiindca am jucat foarte solid, caci nu stiam cat de tare e de fapt adversarul. Cand a cedat mi-a zis ca e doi kyu. Seara am fost parizat cu Japonia spre usurarea mea. Eram obosit si nu era o problema daca pierd. Pana la urma am jucat binisor si am pierdut doar cu 10 puncte.

A doua zi de concurs a urmat cu partida cu Danemarca. Foarte echilibrata in fuseki, pana la urma adversarul forteaza o lupta si capturez niste pietre, ceea ce ma aduce in avantaj. A urmat o lunga serie de atacuri disperate din partea adversarului, la unele am gresit, insa eram suficient in fata ca sa cedeze in yose. A urmat Coreea, unde am halucinat pur si simplu si am cedat in 70 de mutari. Ultima partida a fost cu Franta, care a luat avantaj la puncte in fuseki si apoi a continuat sa se dezvolte foarte rapid, singura mea sansa sa castig era sa atac pietrele lui slabe. Dupa greseli de ambele parti s-a damezumari-zat in byo-yomi si a murit cu un grup.

Deci, cu 4-2, si noroc la SOS (Chile a facut totusi 3 puncte, un rezultat de 2 dan, nu de 2 kyu) am iesit pe locul 8. M-am hotarat sa sarbatoresc si sa dau de baut celorlalti jucatori cu 4 puncte ce au iesit mai prost, am cumparat bere si o sticla de Johnny Walker. Insa in camera de hotel, colegul meu de camera, Koichiro Habu, japonez din Polonia, analiza partide cu Kikou Emura din Japonia. Asa ca am stat cu ei, am analizat partide si am baut juma din whisky.

In ultima zi ne-am intors la Seul si seara am terminat-o cu Ondra (Cehia), Juri (Finlanda), Schayan (Austria), Jerome (Franta), Andreas (Luxemburg), Sebastien (Elvetia). Toti jucatori tineri, foarte tari sau de viitor, care se imbatau cu alcool prost corean, au fost multumiti pentru o jumatate de sticla de Johnny Walker.

M-am simtit nemaipomenit de bine, mancarea excelenta la hotelul din Gumi, vremea superba, soare dar nu prea cald, aer conditionat dat la maxim in sala de joc si multi prieteni. Plus vreo 6 filme vazute in avion.

Kikou Emura – Lucrețiu Calotă 1-0 (SGF)

[sgf theme=”compact-inline” class=”aligncenter”]
(;FF[4]GM[1]SZ[19]

EV[Korea Prime Minister Cup]
RO[3]
PB[Kikou Emura]
PW[Lucretiu Calota]
DT[12-10-2013]
PC[Gumi, Coreea de Sud]
RE[B+10.5]

B[dp];W[pq];B[qd];W[dd];B[qo];W[oc];B[pe];W[qk];B[op];W[oq]
;B[np];W[mq];B[qi];W[ok];B[qq];W[mp];B[nq];W[nr];B[pp];W[mn]
;B[qr];W[kc];B[fq];W[cj];B[fc];W[ec];B[fd];W[df];B[ic];W[qb]
;B[ie];W[oi];B[qg];W[md];B[cc];W[eb];B[ce];W[de];B[bf];W[cf]
;B[be];W[bg];B[bb];W[ig];B[kb];W[lb];B[kd];W[lc];B[kf];W[kg]
;B[fg];W[ff];B[gf];W[gg];B[jg];W[jh];B[ef];W[jf];B[fe];W[eh]
;B[fh];W[ei];B[cl];W[fi];B[gh];W[hg];B[co];W[hq];B[hp];W[ip]
;B[ho];W[gq];B[fp];W[hj];B[fb];W[io];B[iq];W[jq];B[ir];W[jr]
;B[in];W[hn];B[gp];W[hm];B[jp];W[jo];B[gr];W[is];B[hr];W[no]
;B[hk];W[gk];B[kp];W[ko];B[gj];W[ik];B[hi];W[ij];B[fk];W[hl]
;B[bh];W[ch];B[ag];W[cg];B[bk];W[gi];B[lr];W[kq];B[mr])
[/sgf]

Jae-keun Park – Lucrețiu Calotă 1-0 (SGF)

[sgf theme=”compact-inline” class=”aligncenter”]
(;FF[4]GM[1]SZ[19]

EV[Korea Prime Minister Cup]
RO[5]
PB[Jae-keun Park]
PW[Lucretiu Calota]
DT[13-10-2013]
PC[Gumi, Coreea de Sud]
RE[B+R]

B[cp];W[pp];B[dc];W[eq];B[pd];W[de];B[ce];W[cf];B[cd];W[cm]
;B[do];W[df];B[fc];W[dj];B[qn];W[pj];B[nq];W[oo];B[qq];W[qp]
;B[pq];W[mp];B[op];W[np];B[oq];W[po];B[rp];W[ro];B[rq];W[pm]
;B[fp];W[cq];B[bq];W[dr];B[cr];W[dq];B[bo];W[hq];B[qf];W[pb]
;B[pc];W[ob];B[qb];W[rb];B[qc];W[kc];B[rn];W[br];B[ar];W[bs]
;B[cl];W[bl];B[dm];W[ck];B[dl];W[bm];B[pn];W[on];B[om];W[nm]
;B[ol];W[nl];B[ok];W[fn];B[eo];W[go];B[gp];W[hp];B[fr])
[/sgf]

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...