Articole cu eticheta Campionatul National de Go pe Echipe

Cu echipele la Brasov

Ne-am calificat! Ştire veche, dar relevantă, pentru că vreau să vă povestesc despre Braşov 🙂

Weekendul trecut, Braşovul a fost gazda Campionatului Naţional de GO pe Echipe 2012. Ora de start era destul de târzie, aşa că am avut timp să plecăm de dimineaţă din Bucureşti, să facem check-in la pensiune aproximativ la ora 10 şi să ne prezentăm la Ceainăria Etc peste 1 oră.

Pensiunea Old City ne-a rezervat o surpriză plăcută: una dintre cele mai bune cazări testate de mine în România anul acesta. Camerele au fost mari (Liviu va protesta aici cu siguranţă, camera lui single era mai mică, dar ce să fac, este articolul meu, nu al lui :-)), liniştite, foarte curate, căldură şi apă caldă fără probleme, micul dejun foarte OK, accesul Wi-Fi gratuit de calitate excelentă, o terasă care vara trebuie să fie foarte interesantă, parcare în curtea pensiunii (aparent nu ar fi ceva special, dar vă asigur că în acea zonă înghesuită a Braşovului este un foarte mare avantaj).

Până la ora începerii rundei 1 am avut şi timp pentru o scurtă plimbare până la Biserica Neagră. Peisajul de toamnă este splendid în tot cartierul. Mi-a plăcut şi spaţiul foarte mare dedicat practicării sportului la Colegiul Andrei Şaguna, mă întreb peste cât timp vom vedea acolo un bloc de birouri.

Gata cu vizitele, să ne întoarcem la Ceainăria Etc, acolo unde începe prima rundă. Cafeneaua a fost un loc în care am avut sentimente mixte. Oferta specifică localului (cafea, ceai, etc.) a fost foarte bună, specificul legat de jocuri de societate este foarte interesant şi atractiv. Voi reveni cu plăcere oricând voi trece prin zonă. Însă spaţiul a fost puţin cam mic pentru cei 25 de jucători plus cei câţiva spectatori. Şi din punct de vedere fotografic am avut probleme tehnice datorită spaţiului mic, am fost nevoit să încerc altceva. Poate e un lucru bun până la urmă 🙂

Nu vă voi plictisi cu date tehnice, le găsiţi în anunţul concursului şi pe clasamentul final. Din punct de vedere sportiv, pentru mine a fost un concurs excelent. Locul final al echipei a fost cel aşteptat, nici o surpriză aici. Interesant şi totodată surprinzător pentru mine a fost parcursul meu: am reuşit să câştig 4 dintre partide (la Mirel Florescu, Lucian Corlan, Dan Vîtcă şi George Gheţu). Ultima rundă a fost foarte interesantă ca importanţă. Lucky a câştigat la mine, Iulian Toma a pierdut contra lui Patrik Menczel şi Mirel a pierdut contra lui Lucian Corlan. Urmarea directă a acestor trei partide a fost stabilirea podiumului final: Tengen, Atari, Meijin. Orice rezultat diferit ar fi dus la modificarea podiumului.

În încheiere vreau să mulţumesc Clubului Tengen şi lui Lucky în mod special, a fost un concurs reuşit!

 

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Fotografii CN de Echipe 2012

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Finala Campionatului National de GO pe Echipe 2012

Loc  Echipa            R1    R2    R3    R4    R5   TP PE M1 M2 M3
1 Tengen Brasov        2-(1) 6+(3) 4+(3) 3=(2) 5+(3) 7 12  4  6  8
2 Atari Braila         1+(3) 3=(2) 5+(3) 4=(2) 6=(2) 7 12  0  3  7
3 Meijin Pitesti       5+(3) 2=(2) 6+(4) 1=(2) 4-(1) 6 12  3  8 10
4 Radu Baciu Bucuresti 6+(4) 5=(2) 1-(1) 2=(2) 3+(3) 6 12  3  5  9
5 361 Bucuresti        3-(1) 4=(2) 2-(1) 6+(3) 1-(1) 3  8  4  6  8
6 Sakata Cluj          4-(0) 1-(1) 3-(0) 5-(1) 2=(2) 1  4  1  2  3

Rezultate individuale

Nr Loc Nume              Rang Club P R1  R2  R3  R4  R5  SOS SOSOS
 1  1 Cioata Daniel        4D Pits 5 13+ 10+ 19+ 14+ 12+ 10   65
 2  2 Danila Marius        1K Brai 5  7+ 17+ 24+ 11+ 25+  9   60
 3  3 Calota Lucretiu      4D Brsv 4 23+ 20+  8+  9-  4+ 11   64
 4    Ghioc Constantin     4D Bucu 4  9+  8+ 23+ 20+  3- 11   64
 5  5 Chirila George       1K CSRB 4 21+ 15+ 16+  6- 18+ 11   61
 6    Toma Iulian          2D Brai 4 16+ 18+ 15+  5+ 21- 11   61
 7  7 Ungurean Cezar       2K Brsv 4  2- 22+ 11+ 17+ 24+ 11   54
 8  8 Corlan Lucian        5D Bucu 3 20+  4-  3- 23+  9+ 12   63
 9    Florescu Ion         6D Pits 3  4- 23+ 20+  3+  8- 12   63
10    Toma Theodor         2D Brai 3 14+  1- 13+ 12- 19+ 12   63
11 11 Popescu Larisa       1K CSRB 3 25+ 24+  7-  2- 17+ 11   58
12 12 Iugulescu Sergiu_Dan 2D CSRB 2 19+ 13- 14- 10+  1- 13   62
13    Oprisan Liviu        3D Bucu 2  1- 12+ 10- 19+ 14- 13   62
14    Santa Ionel          2D Bucu 2 10- 19- 12+  1- 13+ 13   62
15 15 Ghioc Rares          2K Bucu 2 18-  5-  6- 21+ 16+ 13   59
16    Laurentiu Florin     1K Brsv 2  6- 21+  5- 18+ 15- 13   59
17 17 Serban Radu          7K Pits 2 24+  2- 22+  7- 11- 13   52
18 18 Ilie Sebastian       2K Pits 2 15+  6- 25+ 16-  5- 12   58
19 19 Ganguta George       1D Cluj 1 12- 14+  1- 13- 10- 14   61
20    Ghetu George         2D Cluj 1  8-  3-  9-  4- 23+ 14   61
21 21 Menczel Patrik       5K Cluj 1  5- 16-  0- 15-  6+ 12   48
22 22 Toth Ferenc          6K Cluj 1  0-  7- 17- 24+  0-  6   39
23 23 Vitca Dan            3D Brai 0  3-  9-  4-  8- 20- 15   60
24 24 Ghioc Emilia        14K Bucu 0 17- 11-  2- 22-  7- 15   50
25 25 Ghita Catalin        6K Cluj 0 11-  0- 18-  0-  2- 10   32
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Campionatul National de GO pe Echipe 2012 – preliminarii – clasament final

Rezultatele rundei a VII-a

CSRB București            - Go Vest 3 Oradea 4-0
Meijin Pitești            - Giarmata         3-0
Tengen 2 Brașov           - Atari 1 Brăila   0-4
Go Vest 2 Oradea          - Sakata Cluj      0-4
Atari 2 Brăila            - Tengen 1 Brașov  1-3
Craiova                   - 361 București    2-2
Palatul Copiilor Bistrița - Go Vest 1 Oradea 2-2

Primele 6 echipe s-au calificat pentru Finala Campionatului Național de GO pe Echipe 2012, care se va desfășura la Brașov în 10-11 noiembrie 2012.

Clasamentul final preliminarii online

Loc Echipa                  MP BP BP1 BP2 BP3 BP4
 1 CSRB București           12 20  6   6   4   4
 2 Meijin Pitești           11 18  6   6   3   3
 3 Atari 1 Brăila           10 19  4   4   5   6
 4 Tengen 1 Brașov          10 18  6   5   3   4
 5 361 București             9 18  3   5   7   3
 6 Sakata Cluj               9 18  3   5   6   4
 7 Craiova                   8 16  3   3   4   6
 8 Go Vest 1 Oradea          7 15  3   4   2   6
 9 Atari 2 Brăila            6 15  3   2   5   5
10 Palatul Copiilor Bistrița 6 14  7   2   3   2
11 Go Vest 3 Oradea          3  8  1   4   2   1
12 Giarmata                  3  5  1   2   2   0
13 Go Vest 2 Oradea          2  7  1   1   1   4
14 Tengen 1 Brașov           2  3  1   0   1   1

Componenţa echipelor:

CSRB Bucureşti – Lucian Corlan, Petru Oancea, Sergiu Dan Iugulescu, Larisa Popescu, Sabin Cirimpei
Meijin Piteşti – Ion Florescu, Dan Cioată, Louis Sorescu, Sebastian Ilie, Bogdan Enache
Atari 1 Brăila – Lucian Deaconu, Dan Vâtcă, Iulian Toma, Theodor Toma
Tengen 1 Braşov – Lucreţiu Calotă, Ionel Şanta, Florin Laurenţiu, Cezar Ungurean, Radu Cristoloveanu
361 Bucureşti – Constantin Ghioc, Adrian Ghioc, Liviu Oprişan, Rareş Ghioc, Emilia Ghioc
Sakata Cluj – George Gheţu, George Gânguţă, Patrick Menczel, Ferenc Toth, Matei Uţă

Craiova – Sorin Sora, Ciornei Radu, Adelina Sora, Daniel Paraschiv, Alin Badea
GO Vest 1 Oradea – Mihai Liţă, Mihail Cristian Viscea, Sorin Vaida, Ioan Olah, Peng Yong
Atari 2 Brăila – Marius Dănilă, Codrin Vasiloancă-Smirnov, Elian Ioan Grigoriu, Sandu Teodor, Iulian Lungu
Palatul Copiilor – Bistriţa – Mihai Valentin Şerban, Laura Avram, Darius Dobraniş, Denis Dobraniş, Răzvan Constantin Andrei
GO Vest 3 Oradea – Viorel Ichim, Nichita Fedul, Mircea Bujor, Andrei Ciuta
Giarmata – Petre Matei, Alice Trifu, Cristiana Ciora, Ansira Dinu, Lupo Sergiu
GO Vest 2 Oradea – Gabriel-Andrei Ormoş, Vasile Bunea, Marius Vandici, Dorin Chiş
Tengen 2 Braşov – Allen Coliban, Petru Nechifor, Andrei Roșioru, Dorin Lazăr

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Finala Campionatului National de GO pe Echipe 2012

Finala Campionatului Național de GO pe Echipe 2012 se va desfășura la Brașov, pe 10-11 noiembrie 2012.

Locul:

Ceainăria Etc, str. Latina nr. 15 – plasată în Schei, în zona pitorească a Brașovului
http://ceaietc.ro/contact

Programul:

Sâmbătă 10 noiembrie
11:00 – 13:00 Curs de instructori cu Mirel Florescu
13:00 Runda 1
16:00 Runda 2
19:00 Runda 3

Duminică 11 noiembrie
09:00 Runda 4
12:00 Runda 5
15:00 Premierea

Reguli:

Sistem – round-robin (fiecare cu fiecare) de 6 echipe
Clasament – victoria ca echipă, victorii individuale, victorii la mesele 1, 2, 3, 4
Timp – 30 min, byo-yomi 15 pietre în 10 min.
Komi – 6.5

Cazare:

Există mai multe posibilități de cazare în zonă.

Hostel Liberty Villa
Preț aproximativ 50 lei pe noapte – cu mic dejun și internet
http://www.libertyvilla.ro/

Pensiunea Old City
Preț 55 lei pe noapte – fără mic dejun
http://www.oldcity.ro/home/

Hotel Coroana Brașovului
Preț 130 lei pe noapte – cu mic dejun
http://coroana-brasovului.ro/

Mâncare:

În Piața Unirii există magazine, minimarket și un restaurant. Piața Sfatului e la 15-20 minute de plimbare.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...