Articole cu eticheta Bogdan Campianu

Demisii la Federatia Romana de GO

Catalin Taranu

Catalin Taranu

Septembrie va fi o lună grea la Federaţia Română de GO.

3 persoane cheie din Federaţie şi-au anunţat demisia:

  • Cătălin Ţăranu, preşedinte
  • Bogdan Câmpianu, vicepreşedinte
  • Adelina Sora, secretar

Am încercat să aflu mai multe despre aceste demisii. Până acum am reuşit să obţin o declaraţie de la Cătălin:

Demisia nu e o surpriză pentru membrii biroului federal, i-am anunţat acum câteva luni de intenţia mea tocmai pentru a le da timp de reacţie şi a lăsa lucrurile ok în urmă. Din păcate cred că nu m-au crezut, pentru că nu au pregătit o adunare extraordinară de realegere a preşedintelui aşa cum am sugerat că ar fi bine şi acum va mai dura ceva timp până să se intre într-o normalitate.

Cât despre motivele deciziei, sunt diverse, unele mai greu de spus decât altele. La nivel personal am ajuns la o situaţie financiară dificilă care mă obligă să iau atitudine şi sa iniţiez proiecte personale care să îmi asigure un nivel de trai decent. La nivel de FRGO am avut nişte dezamăgiri majore care în final au dus la renunţare. Cea mai importantă este odiseea secretarilor, nu e uşor să o iei de la capăt de patru ori la rând şi să nu ajungi la un rezultat, asta a măcinat încet încet moralul şi energia biroului federal, dar în special a mea şi a lui Bogzi, care am fost mereu în linia întâi.

Am fost foarte dezamăgit la ultimul AG când în numele Consiliului Preşedinţilor de cluburi s-a încercat implementarea unei schimbări radicale prin schimbarea cuantumului taxelor anuale. Nu este vorba de numere aici ci de principii, în primul rând la dicuţiile din cadrul consiliului era normal ca eu şi Bogzi să fim invitaţi ceea ce nu s-a făcut, mai apoi la şedinţa de birou care a avut loc cu câteva zile înainte de adunare nu am fost informaţi de această intenţie. Nu ştiu dacă Iulian Dragomir a avut într-adevăr acceptul majorităţii preşedinţilor să încerce forţarea acestei măsuri în cadrul AG, dar a făcut-o, iar reprezentanţii cluburilor acolo erau în mare majoritate jucători delegaţi de cluburi să le reprezinte dar care din punctul meu de vedere nu erau suficient de informaţi şi reprezentativi ca să ia o astfel de decizie, adevăraţii conducători ai cluburilor ar fi trebuit să fie acolo şi ţinând cont că AG se întâmplă o dată pe an absenţa lor în masă spune destul de multe despre nivelul real de implicare. Eu am considerat acel moment ca pe un vot de neîncredere pe care cluburile l-au dat conducerii FRGO, motiv în sine suficient pentru a renunţa.

Un alt aspect este faptul că din martie am pus la dispoziţia FRGO un sediu ideal în cadrul clubului Saijo, am facut rost de calculator, imprimante, am instalat net şi am susţinut chiria şi întreţinerea la sediu din banii obţinuti din lecţii şi cotizaţii la club care oricum erau insuficienţi şi restul i-am pus din buzunar. Am spus în şedinţa de birou din martie că nu pot mai mult de atât, şi că ar trebui prioritizată dotarea sediului cu restul de materiale: mobilier de bază, un scanner, un fax, un telefon fix… Deseori am reprezentat FRGO în negocieri cu diverse instituţii şi am fost luaţi foarte în serios până în momentul în care partenerii au realizat că nu avem un fax, că nu scanăm la timp o hârtie pentru că trebuie să o facem din altă parte, că nu suntem capabili să onorăm o plată la timp, moment în care am devenit o glumă şi colaborarea s-a încheiat… 6 luni mai târziu sediul FRGO de la Saijo nu are nimic în plus faţă de ce am pus eu iniţial şi am ajuns la saturaţie cu faptul că nu avem o imprimantă funcţională.

Sediul FRGO a fost una din marile probleme care au estompat activitatea FRGO în momentul preluării ei acum 2 ani jumătate şi regret că nu s-a înţeles importanţa efortului meu şi a asigurării unui minim de infrastructură pentru a desfăşura o activitate normală.

Cred că echipa care a venit la conducerea FRGO acum 2 ani jumătate a fost una de vis, foarte reprezentativă, compusă din personaje foarte active şi implicate în scena Go-ului românesc. Văd trei motive pentru care nici chiar în formula asta nu s-a reuşit o revenire pe linia de plutire la nivel de infrastructură a federatiei: activitatea deficitară a secretarilor, lipsa de seriozitate a celor aleşi în comisiile de specialitate şi lipsa de implicare a cluburilor în activitatea FRGO. Aş putea să mai adaug aici lipsa de fermitate a biroului federal în momente cruciale când ar fi trebuit luate decizii foarte tăioase, dar necesare.

Toate se leagă într-un cerc vicios care nu cred că se va sparge decât în momentul în care cluburile, că de fapt asta e FRGO, se vor organiza altfel.

Discuţia ar putea fi mult mai lungă, dar mă opresc aici cu dezamăgirile.

Ca să nu închei într-o notă negativă, pot să spun că eu rămân în continuare aici şi voi continua să sprijin Go-ul românesc, poate pe alte căi decât cele alese până acum. În ultimii ani s-au realizat nişte lucruri foarte importante: prestigiul FRGO la nivel internaţional a crescut imens, Go-ul începe să fie apreciat în ţară, ca dovadă că din ce în ce mai multe şcoli şi instituţii îşi doresc parteneriate de colaborare, s-a crescut o generaţie de copii care deja se apropie de nivel dan şi în câţiva ani vor împrospâta topul jucătorilor români, s-a păstrat nivelul foarte ridicat de joc prin rezultate deosebite la concursuri majore internaţionale, s-au demarat concursuri interne valoroase.

Relaţiile cu ambasade importante cum ar fi China şi Japonia încep să dea roade, cel mai promiţător lucru este că în următorii doi ani va fi construit în Bucureşti un centru cultural chinez cu o dimensiune de aproximativ 3000 mp, unde vom avea un spaţiu de desfăşurare a activităţii, ambasada Japoniei este în continuare foarte interesată de continuarea tradiţionalei Cupe a Ambasadorului şi investeşte în asta. WYGC a fost un eveniment superb care ne-a dat foarte mult credit în ochii multor instituţii atât locale cât şi internaţionale şi eu consider că acest turneu încununează cu succes o strategie de promovare a Go-ului prin evenimente de impact organizate la noi în ţară.

A fost un model creat în România care este foarte important pentru întrega Europă, am dovedit că se pot face foarte multe prin obţinerea de sprijin şi de sponsorizări locale, am dovedit că ne putem mobiliza şi forma echipe de organizare foarte eficiente, aici mă gândesc în special la WYGC unde echipa a fost foarte numeroasă şi s-a mobilizat într-un mod care pe mine personal m-a emoţionat foarte tare.

Sper ca cei care vor prelua federaţia de acum încolo să respecte ce s-a realizat şi să continue cu şi mai mare succes ceea ce s-a început. În final aş vrea să mulţumesc celor care mi-au fost alături şi au crezut în mine şi în valoarea activităţii pe care am făcut-o împreună în beneficiul Go-ului.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (8 vot(uri), media: 4.75 din 5)
Loading ... Loading ...

O lectie scurta

Astazi am dat peste o partida de arhiva, Bogdan Campianu 2 Dan cu negre contra lui Catalin Taranu 6 Dan. Data partidei: 23 aprilie 1994, Cupa Serban Cantacuzino, runda 1.

O lectie scurta, dureroasa pentru Bogdan.

Partida din arhiva George Stihi.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 vot(uri), media: 3.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Interviu – Bogdan Campianu – Vicepresedinte Federatia Romana de Go

Constantin Ghioc: In aprilie 2009 ai fost ales Vicepresedinte al Federatiei Romane de Go. Care sunt cele mai importante realizari obtinute pana acum in aceasta functie?

Bogdan Campianu

Bogdan Campianu: Pentru mine cea mai mare realizare este ca m-am apropiat din nou de GO dupa o pauza destul de mare :-) .

Ca sa revin totusi la realizari legate de calitatea de vicepresedinte al FR GO:

Intai, in plan competitional, am reusit sa realizam cateva evenimente deosebite (Campionatul European pe Echipe, Cupa Ambasadorului) si am atras, in special pentru acestea, sponzorizari de circa 15000 de euro. Aici e o intreaga discutie, in sensul ca unii membrii ai comunitatii de GO au retinut faptul ca la alegerile din aprilie am spus ca putem tripla bugetul federatiei si, pe parcursul anului au pus o serie de intrebari agresive de genul ‘unde sunt banii?’. Este evident pentru orice om de buna credinta ca atragerea de fonduri pentru federatie este un proces si nu o singura activitate care se realizeaza peste noapte. Intrucat sponsorizarea presupune o promovare a imaginii sponsorului in cadrul unui public tinta pentru sponsor, public care ar putea reactiona la aceasta promovare, procesul despre care aminteam devine si mai complex. Am gasit si vom gasi si in continuare modalitati prin care sa convingem companiile/persoanele care ofera sponsorizari ca o astfel de “colaborare” cu FR GO este utila pentru ambele parti. Nu cred ca mai trebuie sa detaliez aici in ce stare am preluat noi federatia si faptul ca asta nu a ajutat deloc in procesul de atragere de sponsorizari. Cu toate acestea, si in conditiile in care fosta conducere a adus sponsorizari de 1400 RON (!!!) in 2008, noi am adus peste 60000 RON (numai din sponsorizari, repet) in circa 8 luni din 2009.

Citeste mai mult >

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 vot(uri), media: 1.67 din 5)
Loading ... Loading ...