Erata, si ceva filozofie si morala

Codrin:

Costele, parerea mea este ca trebuia sa te marginesti la erata,…
in privinta ortografiei,… ca sa ma intelegi exact: nici daca era un material scris de Papa (de la Roma) nu acceptam doua tipuri de ortografii….

Da stiu ca imi creez imaginea unui predicator din ala dus cu mintea pe pustii care vorbeste in van pe bordura in timp ce valul de oameni ca valul trece pe linga el. Exemplul dat era ca suport pt ideea de conlucrare colegiala pentru un scop comun, in care fiecare cedeaza cit se poate pentru atingerea scopului in conditii optime. Asta in cotrast cu exemplele negative pe care le infierez de citiva ani incoace. Faptul ca ai raspuns aici dovedeste ca te-a deranjat cumva, si daca da, imi cer scuze pt victimizarea colaterala, nu asta a fost intentia.

Oricum, raspunsul tau imi ridica o minge excelenta la fileu, si returul meu nu te vizeaza pe tine ci alta realitate cu care ma lupt, si care e in teren cu tine acum. Posibil sa fie multe pareri care sa imi zica de limitare, inclusiv eu sint de parere ca ar trebui sa ma opresc din cam inutilele lectii moralizatoare, dar am si io ca omu un defect, nu pot ca sa ma abtin. Prea ma maninca limba sa spun ce imi inspira citatul de mai sus.

Deci nici bietul papa nu te poate opri din cruciada ta contra lui sint, spre deosebire de mine, alt cruciat, dar care lupta contra lui sunt. Avind in vedere pozitia papei, care cumva e cea mai inalta pozitie pe Terra, tu te pui retoric mai sus decit luminatia sa, sau cum ii mai zice, deci te pui in pozitia unui mic dumnezeu pe Pamint. Si pe undeva e corect.

Peste tot sintem supusi ierarhic cuiva, dar in unele pozitii sintem in virf, nimeni nu e mai sus. Noi sintem dumnezeii, noi decidem totul, chit ca mai avem niste tablitze cu legi, cu sau fara drept de autor.

Acum, care ar fi semnificatia notiunii de dumnezei? Creatori? Sau Atotputernici?

In cazul meu ca scriitor se aplica notiunea de creator, si in cazul tau cea de atotputernic, si cumva si creator. Zic doar cumva, pentru ca tu o creezi, dar nu pe deplin ci partial, in mare doar punind in sac creatiile altora si cusind sacul intr-un tot unitar. Pe de alta parte revista in sine deja e creata, dar tu ProCreezi inca un exemplar. Adevaratul Creator e Tatal nostru cel din Oradea, Kiru, care te trimise pe tine la mine cu doua porunci, sa procreezi sapte numere, si sa pastrezi creatia sa independenta.

Mai avea loc pe tablitze pina la zece, dar pentru ca a poruncit doar pe astea doua, pe astea doua le iau de bune.

Si pe de cealalta parte tu te-ai rugat la mine sa contribui la procreere, si nu viceversa.

Avind in vedere aceste premise ma sint obligat sa te trezesc din reveria ce o ai ca fiind un mic dumnezeu.
Morala de azi nu e pentru tine, noi ne-am inteles. Morala de azi e pentru cei care ca si tine se cred mici dumnezei, fie ca s-au trezit cu un aparat foto in mina si, sau au organizat un concurs, ori reorganizat o federatie, si pt ca au fost in locul potrivit la momentul potrivit au ramas cu senzatia ca sint cel putin de apartenentza olimpiana, adica niste semizei, uitind ca sint de fapt niste bucati de huma, asa cum zice Nica a Petrei, si ignorind exemple de modestie cum a fost Michelangelo, care nu s-a batut cu caramida in piept ca urmare a divinelelor sale sculpturi, ci cu modestie a spus ca statuile erau in piatra oricum, el a eliminat doar surplusul. In alte cazuri semizeii la care ma refer nu au pacatuit doar cu lipsa de modestie, ci doar cu regalul pacat numit, “poporul sint eu”, condimentat, cu “si fac ce ma taie capul”, si “mi se filfiie mie de ce crede, sau ce marunteste din buze vulgul.” Sau cazul mai recent “Legile le-am facut eu, deci se aplica doar celorlalti nu si mie” caz pe care chiar tu l-ai dat prin razatoare si presarat pe o tocanitza federala. Ghinionul e ca a mai aparut inchizitia si te-a pus pe rugul opiniei personale.

In fine morala povestii de azi e ca ar trebui sa ne inchinam totusi zeului Go, si sa ne trezim din reveriile noastre de mici dumnezei pe Pamint. Nu ozic cu voce foarte raspicata. Daca era sa fiu mai vehement o puneam drept articol, nu o lasam ascunsa aici in comentariu. Dar mi se pare destul de inspirata aceasta poveste asa ca ii voi da drumu’ si pe facebook, desi de regula anulez aceasta optiune, si posibil sa reproduc povestea mai tirziu si pe bloguri.

Adi, yep vai de capul nostru.
In cazul actual al tau. Daca citeai atent ce am scris vedeai ca ideea era de “mic dumnezeu pe Pamint”
Deci clar religios, strict legat de specialitatea papei, asa ca obiectiile tale stiintifico/sportivo/culinareetcetc, sint ceea ce am zis cu alta alta ocazie, doar schimbarea subiectului. Schimbare de subiect cu atit mai mult cit subiectul nu era pozitia papei pe Terra, ci modul dictatorial in care unii dintre noi credem de cuviinta sa il impunem in relatia cu ceilalti care nu ne sint sclavi, ci parteneri sau prieteni.

Comentariul meu voiam sa il inchei cu sablonul, “cine are urechi de auzit sa auda” Dar ma feresc de sabloane asa ca l-am omis. Tu oricum esti fudul de urechi la muzica ce o cint eu asa ca prieteneste te sfatuiesc sa nu iti mai pierde vremea citind ce scriu eu, putinul cit o sa il mai scriu. Cu atit mai mult sa imi raspunzi, pentru ca nu voi citi ceea ce scrii pentru ca din experientza de pina acum, pentru tine ce zic eu e zgomot de fond, iar pentru mine ce zici tu nu e decit bruiaj. Traim in sfere diferite. Nu e nimeni vinovat de asta.