Wang Yuan

Wang Yuan

Recent s-au intamplat 2 lucruri distincte si fara legatura aparenta intre ele:

  1. Revenind din China, reprezentantul nostru la Campionatul Modial de GO pentru Amatori, Lucian Corlan, mi-a adus o cantitate impresionanta de materiale video in limba chineza. Pentru acest lucru, vreau sa ii multumesc si pe aceasta cale.
  2. Paralel cu turneul final “Cupa Romaniei 2010″ disputat la Pitesti, s-a tinut un curs de instructori de go, curs la care mi-as fi dorit sa particip, dar la care n-am putut ajunge.

Printre materialele video primite se afla si un curs de 4 lectii (de cate 1 ora) de initiere in GO sustinut de acelasi Wang Yuan. Un material didactic deosebit. O abordare prin care nu numai ca vrea sa-i initieze pe cei interesati, dar vrea sa-i duca direct pe un palier mai ridicat. Ideea transmisa este ca GO-ul este un joc simplu, daca ti-e clar ce urmaresti, sari etapele in care multi intarzie pana isi clarifica unele elemente fundamentale.

Materialul respectiv mi s-a parut o provocare. Mi-a placut mult, nu stiu insa ce efect a avut la ei, in China. Pe mine m-a convins, ar trebui sa fie accesibil celor interesati de la noi. Mi-am propus sa-l traduc cat pot de repede, voi avea un raspuns privind valoarea lui in primul rand de la cei pe care am incercat in timp sa-i initiez, dar i-am pierdut pe drum, probabil din lipsa de experienta didactica si nivelului meu de joc.

Pe masura ce voi completa materialele respective cu subtirarea, le voi transmite lui Mirel, coordonatorul instructorilor nostri, precum si celor interesati de metoda de predare a lui Wang, sau celor interesati sa le distribuie mai departe.

O idee: Cele 4 lectii ar putea fi puse pe un CD impreuna cu o introducere in format video de 5-10 min, care sa prezinte go-ul romanesc – istorie, rezultate, competitii, jucatori, pagini web, etc. Poate avem printre noi pe cineva dispus sa faca asta. Ar avea timp 2 luni. Anyone for go?

Despre Viorel Ichim:
Am invatat regulile GO-ului prin 1973, la scoala primara in China. Apoi am jucat dupa ureche prin anii '87-'89. Am reinceput sa joc in 2008. In prezent 5 kyu.