Interviuri
De vorba cu Adrian Ghioc
08.05.2011
Republicare din Revista ProGo numărul 20. Interviu acordat în data de 12 februarie 2011.
Când m-am apucat de GO, prin anii `80, nu ieşisem cu jocul afară din oraş, aşa că pe majoritatea jucătorilor noştri i-am cunoscut după 2004 când am început să umblu pe la concursul lui Titi, la Bucureşti. Într-o zi, Iulian Dragomir mi-a trimis nişte fotografii „istorice” şi atunci am aflat cu stupoare că familia Ghioc a strâns de fapt 10 D …
Adrian Ghioc
Kiru: Multă vreme am crezut că Titi Ghioc a fost singur la părinţi. Cum de a putut un 5D să dispară atâţia ani din peisajul GO-ului românesc?
Adrian Ghioc: Sunt un bărbat atipic. Nu pot să iubesc două femei în acelaşi timp. După ce am terminat facultatea, nefiind vreun mostenitor de Hilton a trebuit să mai şi lucrez. Şi întâmplător îmi plăcea ce fac. Am lăsat iubirea din tinereţe (go-ul) pentru mai târziu, pentru la pensie ziceam eu. Timpul a mai trecut peste mine, iubirea mai recentă m-a şi dezamăgit un pic, dar oricum şi-a făcut treaba. Nu mai sunt “în boscheţi”, aşa că a cam venit timpul pensiei! Adică al iubirii din tinereţe 
K: Cum ţi-ai reamintit de GO? A fost un declic la un moment dat, sau ai revenit treptat? Sau poate n-ai “plecat” niciodată de tot?
AG: Go-ul n-a plecat niciodată din sufletul meu. Sunt un tip pătimaş atunci când e vorba de ceea ce-mi place. Dar raţional. Să-ţi dau un alt exemplu… Îmi plac foarte mult cărţile şi îmi place să citesc. Dar în tren spre Oradea, între două babe care-şi deapănă amintirile, n-o să încerc niciodată să citesc o carte bună. Poate cel mult un roman poliţist. Lectura cărţii bune o voi lăsa pentru timpul potrivit, atunci când îi pot da atenţia cuvenita. Aşa şi cu go-ul …
K: Cum au arătat primii tăi ani în GO?
AG: Confuzie mare, lipsuri asemenea, mult entuziasm. Eram cam de tăria ta sau poate mai slab şi … cât mă mai rugam de George (Stihi) să-mi copieze şi mie “Basic Techniques of Go”… Zicea că nu-i de nasu’ meu. Acum cu ochi mai maturi decât atunci banuiesc că avea alte motive pentru refuzurile lui Că veni vorba de el, nu ştiu când o să mai avem noi un organizator ca el. Pe de altă parte, am vazut că acu’ e “democraţie” (manifestată îndeosebi prin neştiinţă şi lipsă de respect), multora nici nu le-ar plăcea George… Revenind … N-aveam bani, n-aveam acces la informaţie, n-aveam nimic decât tinereţe şi entuziasm. A, şi mai aveam ceva totuşi … îl aveam pe Radu Baciu, care nu era un “profesionist” ca cei de azi (nu-i o critică aruncată aici din vârful condeiului, e doar un fapt prezentat aşa cum e, plăcut sau nu, depinde cine-l citeşte şi dacă-l poate înţelege). Am învăţat multe de la Radu şi nu mi-a cerut nici măcar o ţigară în schimbul timpului lui preţios… În rest, ce să mai spun? O mână de fanatici. Jucam go cât cuprinde. Cu Ionuţ Cora, Liviu Oprişan, Şerban Cristescu şi alţii. Duminica plecam dimineaţa de acasă şi mai veneam noaptea.
K: Recent am descoperit în comentariile articolelor din despreGO.ro câte ceva din viziunea ta despre GO. Ce înseamnă GO-ul pentru tine?
AG: Ce înseamnă muntele Fuji pentru o furnicuţă? Dar soarele pentru o albină? Na că am devenit şi poet! Să revenim (şi nu prea) … Mult prea mult pentru un spaţiu atât de restrâns ca cel alocat unui interviu. Cum bine zici, o parte din viziunea mea poate fi intrezărită citind printre rânduri ce scriu pe ici pe colo…
K: Eu insist, cu atât mai mult cu cât sunt dispus să suplimentez numărul de pagini, numai ca să aud răspunsul. Mi se pare cel mai interesant lucru la un om de GO (în mod intenţionat nu am folosit termenul de jucător de GO).
AG: Ufff… N-am reusit să te păcălesc şi acu’ nu ştiu ce să zic. Vezi? Aşa e când te dai mare la apă mică! Dacă aş zice că go-ul pentru mine e un hobby, m-aş trage singur de mânecă şi mi-aş zice … “Mare mincinos mai eşti”. Dacă aş băga texte cu arta, iar mi-aş zice … “Hei, las-o mai uşor că mai citesc şi alţii şi-i buşeşte râsu’. Iar pe alţii plânsu’ LOL”. Chiar aşa, oare ce o fi go-ul ăsta pentru mine? … Fiind inginer mi-am adus aminte de glumiţa aia cu asemănarea dintre ingineri şi căini. şi ăia şi ceilalţi au privirea blândă şi înţelegătoare, dar se exprimă mai greu Mda, vorbeam de go parcă, nu? Mă-nvârt în jurul cozii şi nu zic nimic … Treaba ta, ai zis că suplimentezi numărul de pagini … Hai să mai încerc … E … lumea în care mă simt bine. E ceva care mă face pătimaş, fanatic uneori. E ceva care-mi place foarte mult şi nu m-a înşelat niciodată. E cel pe care nu mă supăr niciodată, fie că mă urcă pe scară atunci când e să fie, fie că mă coboară atunci când nu mai am ce căuta mai sus. E ceva ce m-a vrăjit când eram adolescent şi acum îmi dă târcolale din nou şi din nou. Oare ce să fie go-ul ăsta? S-ar putea ca între timp să fi ajuns o parte din mine, aşa cum eu demult am devenit o mică părticică din el…
K: Anul trecut la Ambasador am pierdut în faţa lui Rareş Ghioc. Surprins de tăria lui l-am întrebat unde a învăţat GO în ultimul an şi răspunsul lui a fost bulversant:
“La bunici”.
Eram uluit.
“Bunicii tăi joacă GO?”
“Nuuu. Acolo m-a învăţat unchiul meu…”
Aşadar, dacă ar fi să ai un discipol, care sunt pasii cu care l-ai trece prin GO?
AG: Dacă punerea în practică a verbului a preda ar fi aşa uşoară, toti englezii ar fi în stare să predea engleza. Dar nu sunt. Faptul că sunt 5d nu înseamnă automat că sunt şi un profesor de go bun sau măcar bunicel. Deocamdată nu sunt dovezi prea concludente în sprijinul teoriei ca aş putea preda go-ul. E adevărat, sunt câteva persoane (jucători de nivel kyu) cu care joc şi cărora încerc să le mai explic una-alta, dar nu sunt discipolii mei. Totuşi … dacă aş avea un discipol … hmm … în primul rând aş înţelege relaţia noastră în stilul asiatic. Sunt senseiul tău şi când îţi spun să freci podeaua, o freci, chiar dacă ţie ţi se pare ca n-are legătură cu go-ul. Altfel n-aş accepta să mă ocup de un discipol. Atenţie! Eu fac diferenţă între termenul de elev şi cel de discipol. În acelaşi timp, să revenim cu picioarele pe pământ. În lumea modernă, cine ar accepta să fie discipolul meu în condiţiile expuse? Şi de ce şi-ar dori să fie discipolul meu? Să ne reamintim … sunt furnicuţa de la poalele muntelui Fuji… Nu e doar o metafora, e adevărul adevărat, fie că-mi place sau nu.
K: Eu ştiu pe cineva dispus … Dar întrebarea viza descoperirea unor trepte ce trebuiesc urcate, a unei ordini, aşa cum o vezi tu …
AG: Ha! Nu umbla cu cioara vopsită, vrei să mă măguleşti şi să obţii mai multe de la mine în interviul ăsta Trecând peste asta şi peste ce am spus mai devreme, ar mai fi impedimente, de exemplu … ar trebui să stea la mine (Ana m-a întrebat ce moşmondesc p-aici, a citit şi s-a dus dincolo. Nu stă degeaba, produce un zgomot cam stresant … Cred că îşi ascute baltagu’) şi să o cam rupă cu restul. Inclusiv cu şcoala sau serviciul, după caz. E persoana respectiva atât de hazardată? Dacă mizeaza pe numărul necâştigător? La rândul meu, prezumând că sunt cu picioarele pe pâmânt (că d-aia sunt sensei, nu?), ar trebui să analizez foarte bine ce va urma. Nu pot să risc să distrug un om (viitorul lui) de dragul artei mele şi orgoliului meu. E tare complicat … Nu-s un visător de felul meu şi nu mă arunc cu capul înainte aşa usor. Şi mai e ceva … un singur elev în şcoala asta a mea ipotetică nu e suficient. E nevoie de competiţie internă … aşa că … să presupunem că găseşti un nebun, da’… unde mai găseşti încă cel puţin doi-trei?
Totusi să încerc să revin … Treptele ce ar trebui urcate, ordinea în viziunea mea … M-ai pus într-o încurcătură destul de mare, mai că-mi vine să dau vina pe aşa-numitul “writer’s block”. Să mă dau un superstar jucător de top care le ştie pe toate? Nu-mi vine să mă păcălesc pe mine chiar aşa. Răspunsul sincer şi dezamăgitor este că neavând în plan şcoala aia ipotetică de care vorbeam mai devreme, n-am nici un “plan de şcolarizare”. Ca să mai spulber din dezamăgire, o să încerc să dau un sfat pentru unii din cei care într-adevăr vor să fie mai buni decât sunt acum … Să-şi inverseze atitudinea faţă de anumite lucruri. Atunci când întâlnesc un jucător mai puternic, în loc să fie tare’n clanţă pe nu ştiu care blog, pe holul sălii de concurs sau pe chatul KGS-ului şi să pună pe tablă respectuos pietrele de handicap iar în timpul partidei să fie covârşit de respect… să facă invers. Cu alte cuvinte, să mute tupeul din exterior pe tablă şi respectul de pe tablă înafara ei. Mda, cred ca n-am spulberat nicio dezamăgire. E un sfat din categoria spălatului podelelor, n-am dezvăluit o deschidere miraculoasă cu care să rupem în bucăţi adversarul “while sleeping”…
K: Cum se antrenează azi Adi Ghioc?
AG: Într-o ordine aleatoare … Rejoc (cam prost folosit termenul, dar altul n-am găsit) partide de profesionişti. Unele mai vechi plus cam toate cele noi pe care pun mâna. Uneori cu atenţie, alteori mai repede. Sunt utile ambele abordări. Când rejoc partida mai repede, memoria fotografică înregistrează forme şi mă opreşte doar dacă-mi iese în cale ceva ieşit din comun (pentru mine). Altceva … pun pe tablă şi rezolv probleme. În anii ’90 niciodată n-am făcut aşa ceva. Şi prost am făcut. Altceva … mai joc online din când în când, dar rar pentru că nu-mi place şi nici nu mă simt bine fizic. Nu pot să-ţi explic ştiinţific ultima chestie, unora poate le pare aiurea. E o problemă legata de ochi şi nu numai. Nu am capacitatea de a o explica, dar îi ştiu urmările asupra mea. Da, din păcate joc foarte puţin în comparaţie cu cât jucam înainte şi asta e foarte rău. Dar n-am soluţie încă şi nici timp foarte mult (online ar fi fost cel mai convenabil, dar …) în rest, ce să-ţi mai zic … Mai lucrez din când în când la unele deficienţe care aparent n-au legatură cu go-ul. Mai mult legate de psihologie. Unele le-am mai dezvăluit printre rânduri în alte parţi, altele nu. Să lăsăm şi o aură de mister Nu sunt o femeie frumoasă ca să mă dezbraci de tot. Şi din prima!
K: Îţi mai aminteşti cum ai trecut pragul de 1D?
AG: Sincer nu prea. Îmi amintesc că era un sistem cam feudal de a trece pragul şi pe care eu l-aş folosi şi acum. Nu era aşa simplu … Acum am văzut că sunt o puzderie de shodani. Hmm … Oare?
K: Din valul ridicat în anii ’80, câţiva au ajuns pe la casa GO-ului de la Soare Răsare. Nu te-a tentat să studiezi GO-ul la el acasă?
AG: Ohhh, m-aş duce şi mâine chiar dacă mi-am mai pierdut entuziasmul din anii ’90. Dar … îmi lipsesc şi mi-au lipsit multe din ingredientele necesare. Să o luăm din nou într-o ordine aleatoare… Îţi trebuie bani seriosi sau un sponsor. Îţi trebuie multă şansă (fie că se numeşte Saijo sensei ori Kobayashi Chizu) dar şi ştiinţa (sau potriveala) de a beneficia de ea. Şi-ţi mai trebuie ceva talent sau măcar tinereţe şi ceva cunostinţe mai aprofundate. Când au plecat Dragos şi Vali, eu eram foarte tânăr şi mai tare decât ei, dar ei … aveau jumătate din vârsta mea şi se apropiau de tăria mea de joc cu paşi mari. Când au plecat Sorin şi Robert, ei – mai mici decât mine – erau campioni naţionali, pe când eu eram … p-acolo. Mirel a plecat pentru că avea un prieten japonez care l-a sponsorizat, da’ oricum era şi el un star. De Cătălin ce să mai zic, avea talent cu caru’ poate cât toţi ceilalţi la un loc, da’ dacă n-ar fi avut şansa numită Saijo sensei, nu se ştie dacă ar fi ajuns acolo. Popic? Popic l-a avut în primul rând pe Cătălin. Revenind la subiectul interviului tău, eu, îmi aduc aminte de vorba aia … “N-ai cu cine, mă, n-ai cu cine!” dacă n-ai nici bani, nici şansă, nici talent, nici tinereţe tinereţe, atunci … de unde măi tată, măi?
K: Observ că pui mereu în discuţie tinereţea ca un ingredient necesar pentru performanţă. Fiindcă eşti “la a doua căsnicie” cu GO-ul, ce te motivează să rămâi pe metereze?
AG: Eh, stai un pic, n-am încercat să sugerez că la 40 eşti “dead and buried” şi nu poţi face performanţă. Fujisawa Shuko sensei era Oza la 67 dacă ţin minte bine. Bineînţeles că atunci când eşti puşti mintea îţi poate fi modelată mai uşor în direcţia bună dacă modelatorul se pricepe, bineînţeles că puştii prind mai repede. Dar are şi înaintarea în vârstă ceva avantaje şi poate să mai echilibreze cât de cât balanţa. Măcar din când în când. Îmi fac şi eu speranţe, ce să fac? 
Ce mă motivează să rămân pe metereze? N-am murit un pic, suficient de mult, atunci când am lipsit dintre voi? Mai împiedicat, mai şontâc-şontâc, am încercat să-ţi spun ce înseamnă go-ul pentru mine. Dacă-mi pui întrebarea asta cu meterezele, se pare ca n-am prea reuşit să răspund convingător la întrebarea cealaltă 
aşa fac eu din când în când, bag lumea-n ceaţă.
K: Dacă peştişorul de aur ţi-ar rezolva “celelalte” probleme, cum ţi-ar place să fie viaţa ta de jucător de GO?
AG: Fie-ţi milă de bătrâneţile mele, de ce mă ispiteşti? Go, go şi iar go, în toate formele posibile. Inclusiv stat de vorbă cu tine şi alţii pe subiecte legate de go Vreun posibil discipol ziceai că ai cunoaşte. Nu cumva ştii şi vreun peştişor?
K: Care sunt oamenii de GO pe care-i admiri? Ai modele? Te inspiră cineva?
AG: O să zica unii că mi s-a cam şubrezit mansarda şi nu mai ţin minte ce scriam acum câteva luni pe blogul lui Titi. Nici vorbă, recitiţi despre ce vorbeam. Astea fiind zise… Un jucător de go pe care-l admir este Cătălin. Un model frumos era Radu… De afară … ce să zic? Doamne fereste să mă inspire vreun superstar din ăştia noi. Dacă aş încerca să joc ca Lee Sedol, cred aş trece spre 1-kyu încolo. Câteodata nu înţeleg nimic din ce joacă, cum aş putea să mă las inspirat de el? N-o să uit mult timp cum mă uitam acu’ vreun an pe o partidă de-a lui, pe repede-înainte ce-i drept, şi brusc se termină partida. “Na că a murit până la urma grupul ăla, aşa-ţi trebuie dacă exagerezi în halu’ ăsta!” îl apostrofez eu pe Lee Sedol. Bănuieşti ceva? Dacă nu, să-ţi spun cum stătea treaba … a cedat celălalt. Îţi dai seama cât am înţeles eu din partida aia? Eu te-am pus să faci interviuri cu pafarişti?
K: Şi în final, în ce direcţie crezi că se îndreaptă GO-ul românesc?
AG: Mai încet sau mai repede, cred că progresează mai la toate capitolele. Sunt şi excepţii unde eu văd becul pe roşu şi e grav dacă e aşa. Eu nu văd jucători de calibru venind din urmă. Nu văd generaţia următoare. Văd un câmp gol cu câţiva maci rătăciţi în imensitatea lui. Vorbind cu Cătălin, el îmi zicea că ar cam fi ceva. Sper să aiba el dreptate. Să-nchei într-o notă mai optimistă … Uită-te ce noian de concursuri. Pentru toate gusturile (sau aproape). E fantastic!
K: Înainte să închei, îi dau cuvântul lui Vasile Bunea, care auzind de interviu, a venit la rândul lui cu o întrebare.
Vasile Bunea: Ai dispărut o perioadă destul de lungă din prim-planul GO-ului românesc, ca şi mine dealtfel. Dar asemănarea dintre noi se rezuma doar la atat, în ceea ce priveste GO-ul. şi dacă tu zici că eşti “o furnică la poalele Muntelui Fuji”, eu oi fi o bacterie la poalele Trascăului. După 12 ani de pauză în ale GO-ului, am constatat că acest joc s-a schimbat foarte mult, că ceea ce jucasem în anii ’90 era cam desuet. Tu cum ai regăsit Go-ul după perioada ta de retragere? Ai avut şi tu senzaţia că s-a modernizat? Sau e doar percepţia “bacteriei”?
AG: De schimbat, clar s-a schimbat. Dar nu orice schimbare înseamna modernizare. La fel cum nu orice schimbare care nu e modernizare e neapărat regres. O parte din go s-a schimbat, dar eu nu pot să o cântăresc şi să o definesc în termeni de regres sau modernizare. Pur şi simplu e altfel. Uite, de exemplu, coreenii cred că sunt “de vină” pentru stilul actual de luptă nebunească sau invazii în teritorii care par neinvadabile (şi chiar sunt câteodată). E asta modernizare? Nu ştiu, nu ştiu cum să-i zic, e pur şi simplu altfel decât ştiam. Pe de altă parte, lupte, lupte şi iar lupte, timp de gândire mai mic decât înainte te duce cu gândul la un show făcut pentru fani, pentru oamenii de pe margine (care nu au timp), nu pentru zeul Go în sine (care are timp berechet). Şi ai zice că e modernizare, aşa e omul modern, e cu show-ul în braţe. Dar ai putea să zici că e şi regres. Oare dacă ai timpul de gândire mai scurt mai poţi avea aceeaşi profunzime în ceea ce faci? Ne-am transformat în nişte mici roboţei care au puterea de calcul a multor servere în spate şi nu mai avem nevoie de prea mult timp pentru a lua decizia corecta? Eu ştiu?
Altă parte a go-ului s-a modernizat indubitabil. Internetul este minunea tehnicii care-ţi aduce în casa, instantaneu aproape, cam tot ce vrei. Mai devreme povesteam despre lipsa de informaţie din anii trecuţi. N-aveai o carte sau un sensei lângă tine şi aveai un dubiu? Păi orbecăiai până în pânzele albe şi poate până la urmă tot nu descopereai calea cea bună. Acum, ţac-pac, deschizi internetul şi dacă te-ai obişnuit cât de cât, ce şi unde să cauţi, ai şanse mari să găseşti destul de repede informaţia dorită. Ce să mai zic de jucătorii de top … păi de câte ori pupau ei partide cu profesionişti sau jucători amatori de super top? Poate de câteva ori pe an, dacă îi ajutau circumstanţele. Acum … deschizi KGS-ul sau mai ştiu eu care server şi dacă nu azi, măcar mâine sau săptămâna viitoare tot dai de un profesionist p-acolo cu care poţi juca. Sau măcar de un amator foarte tare.
Am lăsat la urmă go-ul românesc. Cum l-am gasit? Hmm … România tot acolo sus e în Europa, nicio modernizare şi mă bucur tare mult. Pe unii dintre români îi înjur poate săptămânal sau zilnic, dar la România ţin şi mă bucur că suntem sus. În rest … Sunt concursuri foarte multe şi asta, după cum am mai zis, mă bucură. O parte din ele, parcă mult mai multe decât înainte, sunt private. Da, asta cred că e modernizare. Alţii poate gândesc altfel şi cred că socialismul e viitorul. Eu am altă părere… “Să ni se dea” (şi anume statul să fie cel care dă) nu cred că ţine de timpurile moderne. Alte schimbări… Păi s-a schimbat echipa FRGo. Ce să spun, deşi uneori pare că-i atac, eu nu vreau să spun nici că alţii erau proşti şi ăştia buni, nici invers. Sunt mai paşnic de felul meu, deşi uneori ai zice că situaţia e chiar pe dos Cel mai mult mă supără că e Cătălin preşedinte în loc să fie numai jucător şi sensei şi să-şi concentreze energiile în directia asta. Dar asta nu înseamnă că nu-l înţeleg. Dacă vroia performanţă, rămânea în Japonia, nu se întorcea aici să joace cu pafaristi ca mine sau mai ştiu eu care altul. Alte schimbări? Oh, ar mai fi ceva … Nu te-ai plictisit de mine şi vorbăria mea? Copiii … Poate nu sunt foarte informat, dar senzaţia mea e că sunt mai puţini şi asta e un regres. Au dispărut “bazinele” păstorite de Carmen Mateescu şi Marcel Dăescu şi a apărut cel al doamnei Camelia State, dar parcă balanţa e defavorabila prezentului. O parte din vină o poartă chiar modernizarea de care vorbeşti, dar nu modernizarea go-ului ci modernizarea societăţii. Copii au atâtea opţiuni acum … Pe de altă parte şi în Coreea de Sud sunt aceleaşi optiuni, poate chiar mai multe, şi ai văzut ce boom a fost. Unii poate ar înclina să dea vina pe FRGo. N-aş fi aşa convins, şi e tare simplu să dai cu pietre. Hai să mă opresc aici
K: Mi-a făcut plăcere să povestim. Îţi mulţumesc pentru timpul acordat.
AG: Şi eu îţi mulţumesc pentru ocazia de a informa publicul (dacă mai era nevoie!) referitor la numărul de doage care mi s-au mai stricat între timp Şi nu în ultimul rând … Salutare cititorule! (Era să zic “go-istule”, da’ suna de parcă ţi-aş trage o palmă si m-am răzgândit). Dacă ai ajuns la partea asta, deci ai avut atâta răbdare să citesti chiar până la capăt monumentala mea expunere de idei alandala şi tra-la-la, îţi mulţumesc şi ţie tare mult
(9 vot(uri), media: 4.78 din 5)
Loading ...Andi Iulian Bogaciev si Club3Art
06.05.2011
Club3Art - GO
despreGO.ro: Ce înseamnă Club3Art?
Andi Iulian Bogaciev: Ce să fie? Un loc fain unde te duci să te joci, să te lupţi, să pictezi, să te simţi bine şi unde mai şi înveţi câte ceva… CLUB3Art este un sistem educaţional care încearcă să dezvolte în paralel trei dintre laturile cele mai importante ale fiecăruia dintre noi: planul fizic – prin karate, planul mental – prin jocul de GO şi cel emoţional – prin acuarelă. Nu este ceva nou, deoarece un sistem asemănător a funcţionat timp de secole şi milenii în “înalta societate” din Extremul Orient (…cu success ) şi cred că modul nostru de abordare şi sistemul de studiu conceput de noi este modern şi bine ancorat în realităţile zilelor noastre. Metoda aceasta poate fi practicată de la nivelul de începător până la cel de performanţă: ideea este ca toate celelalte activităţi personale au mult de câştigat de pe urma antrenamentului făcut la cursuri.
În cadrul acestora punem accentul pe anumite “teme de lucru”, care se studiază în paralel în cele trei discipline, şi apoi pe adaptarea acestei experienţe în orice altă activitate zilnică. Ce poate însemna “echilibru”, “reflexe”, “armonie” sau “curaj” în karate, go sau acuarelă? Este captivant, pentru cei mici mai ales, să caute şi să descopere tot felul de asemănări sau diferenţe în manifestarea aceluiaşi principiu, în cadrul celor trei forme de manifestare – şi nu numai. Tot neastâmpărul lor juvenil, discuţiile pro şi contra, nu fac decât să îi ajute să desluşescă primii paşi din “arta de a lupta”, din “arta de a gândi” şi din “arta de a crea”… lucruri de care avem nevoie la fiecare pas. Cam asta e ceea ce ne dorim.
Club3Art - Acuarela
despreGO.ro: Care este publicul ţintă al Club3Art?
Andi Iulian Bogaciev: Păi, cursurile se adresează în principal copiilor de nivel şcolar, celor de nivelul claselor I-VIII mai ales, dar pot fi practicate cu succes de mai toată lumea, evident. Discutând cu mai mulţi profesori şi educatori, cu părinţi, am aflat că ei – copiii adică – sunt cei care în această perioadă a vieţii lor au nevoie în mod special de o dezvoltare echilibrată, după aceea începând deja să se concentreze pe tot soiul de preferinţe şi interese. Însă ce mi s-a părut amuzant oarecum, este faptul că mulţi dintre adulţii cărora le-am împărtăşit ideea au părut şi ei interesaţi de aşa ceva, adică în ideea de a practica. M-a surprins oarecum, dar presupun că probabil unii dintre ei simt nevoia regăsirii unui gen de echilibru personal… mulţi nu mai fac nici un fel de exerciţiu fizic pentru a-şi menţine condiţia fizică, nu-şi pun probleme atât de minore cum ar fi să “creeze” ei înşişi ceva pentru plăcerea lor, indiferent ce, şi nici nu cred că mai fac “exerciţii pentru minte”… că sunt deja mari…:-). În orice caz, mai am în vedere şi alte cursuri, dar fiecare pas la vremea lui…
despreGO.ro: E un proiect de o vară sau ceva pe termen lung?
Andi Iulian Bogaciev: Ei, ce să-ţi zic… în primul rând este un sistem de cursuri de durată, deoarece acumulările în oricare dintre aceste discipline nu apar chiar peste noapte (toţi ştim bine asta…). Avem un plan de studiu – adică nu lucrăm la nimereală – avem şi verificări pentru a vedea progresul cursanţilor. În mod firesc, la toate acestea vor fi ulterior şi nişte “examene”: concursurile şi turneele organizate de federaţiile de profil – la karate şi GO. Aceste competiţii ne vor ajuta deoarece întotdeauna trebuie să ne raportăm la nişte sisteme mai mari, “deschise” dacă vrem să fim realişti – să nu ne gândim că suntem vreun shodan şi să ne trezim că ne înving câţiva de nivel kyu .
Vor fi şi nişte workshop-uri şi cursuri intensive cu care vrem să stârnim curiozitatea şi dorinţa de a aprofunda acest sistem, pentru a atrage cât mai mulţi către aceste trei arte, pentru a arăta tuturor că ele au mari şi profunde valenţe educative.
Club3Art - Karate
despreGO.ro: Cine va preda aceste lucruri?
Andi Iulian Bogaciev: He, he… Eu, în primul rand … pentru că practic fiecare disciplină de multă vreme şi am înţeles poate mai bine legatura, sinergia dintre ele. Cred că am “strâns” suficient de mult încât să pot da şi altora… Ne-am adunat câţiva îndrumători cu experienţă aş zice eu, în fiecare specialitate, şi am discutat şi cu alţii. În special în materie de GO sunt alţii mult mai avansaţi decât mine, dar ei vor preda atunci când nivelul o va impune. Vom încerca să găsim colaborarea ideală cu grupa de cursanţi, astfel încât să existe o cât mai bună comunicare şi să se poată folosi la maximum potenţialul şi ştiinţa fiecăruia. Deocamdată, cum ziceam, eu, alături de un coleg, predau majoritatea cursurilor, deoarece avem un singur loc în care am început cursurile.
despreGO.ro: Unde se desfaşoară cursurile şi care sunt preţurile?
Andi Iulian Bogaciev: În acest moment avem în Lotus Sport – Complexul Sportiv Huedin, care este în Berceni. În acest loc, cursurile noastre se desfăşoară de opt ori pe lună şi au un preţ de 100 de lei pe luna. Este un complex sportiv foarte modern, cu tot soiul de facilităţi, şi s-a creat o atmosferă plină de emulaţie printre pitici. Norocul nostru este că au grijă fetele de la aerobic (care au antrenament după noi) să ne scoată din sală, altfel ne-am uita acolo.
despreGO.ro: Un mesaj publicitar adresat cititorilor despreGO.ro
Iulian Bogaciev: Mmm…
Deh! Spre GO, cu despreGO!
despreGO.ro: Andi, la cât mai mulţi cursanţi
(5 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...De vorba cu Cris Bratu despre Cupa Walter Schmidt 2011
15.04.2011
despreGO.ro: Ce va fi nou anul acesta la Cupa Walter Schmidt Timişoara 2011?
Cris Bratu: Este primul an când privim cu seriozitate şi peste graniţele ţării. Aşadar, participarea internaţională este o noutate datorită acţiunilor de promovare online în limbile engleză, germană, franceză şi sârbă. Delegaţia anunţată a Serbiei numără deja 8 concurenţi. Pentru traducerea în limba maghiară, în mod paradoxal, nu am găsit ajutor. Între timp am văzut că se organizează în aceiaşi perioadă şi Hungarian Grand Prix şi, cu toate că l-au anunţat după noi, am oprit promovarea în rândul jucătorilor maghiari pentru ca eventuala noastră acţiune să nu fie percepută ca fiind concurenţă ostilă. Anul viitor însă, fără menajamente
despreGO.ro: Care este echipa de organizare a concursului?
Cris Bratu: Nucleul de bază s-a păstrat, alături de el implicându-se şi alti membri ai Clubului: Viorel Arşinoaia, Dumitru Ghiebaură, Cristian Neanu, Cris Bratu, Alexandru Farcaş, Cătălin Sorescu, Petre Matei, Laurenţiu Nicola, Cătălin Vasii, Marius Lazin, şi, şi, şi… domnul Walter Schmidt, preşedinte de onoare al competiţiei, care ne va fi şi anul acesta alături.
despreGO.ro: Cu ce greutăţi vă confruntaţi?
Cris Bratu: Nu pot să menţionez dificultăţi în plus comparativ cu ediţiile trecute. Pur şi simplu sunt aceleaşi nevoi şi servicii de organizare pe care trebuie să le acoperim şi să le prestăm ca de fiecare dată: sală, echipamente, protocol, cazare, promovare, premii, socializare – uf, ştim că stăm prost la acest ultim capitol.
Ceea ce resimţim diferit este presiunea pe care o pune concurenţa asupra noastră, prin ridicarea ştachetei în special la atractivitatea concursului prin premii. Ne doare faptul că nu reuşim să oferim premii în bani mai mari şi pentru mai mulţi participanţi.
Gata de start
despreGO.ro: De unde aţi primit ajutor pentru organizarea concursului?
Cris Bratu: Donaţii în natură, scurt şi la obiect ca să aveţi timp să faceţi click pe linkuri
despreGO.ro: Aveţi ceva special de menţionat referitor la ediţia aceasta?
Cris Bratu: Da, participarea domnului Kim Sung-Rae 8P din Korea. Domnia sa va avea o prezentare în calitate de lector şi iniţiator al Baduk Center din Budapesta. Regulile Korean Baduk Association îi interzic să participe în competiţie, dar noi vom încerca să oferim context şi oportunitate pentru ca domnia să sa se aşeze în faţa gobanului şi la Timişoara, alături de jucătorii prezenţi la Cupa Walter Schmidt.
despreGO.ro: Ce anume vă motivează pentru organizarea unui asemenea turneu?
Cris Bratu: “Patriotismul local” aka “orgoliul personal” de a continua tradiţia fără întrerupere Eh, ar mai fi şi plăcerea de a ne revedea cu prieteni şi colegi din întreaga ţară şi bucuria copiilor la festivitatea de premiere.
Sărbători fericite şi să ne vedem sănătoşi la Timişoara!
despreGO.ro: Sărbători Fericite!
(4 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Cu Gheorghe Paun, de vorba despre GO
02.04.2011
Gheorghe Paun
În lunile din urmă, la adresa de faţă au apărut mai multe fragmente din cartea “Privind peste umăr. Memorii premature” (Editura Tiparg, Piteşti, 2010) a lui Gheorghe Păun, cum îi place lui să-şi zică, „moaşă” a GO-ului românesc. Multe detalii de la începuturile GO-ului în ţara noastră, mai precis, din anii 80, au fost rememorate în carte, dar m-am gândit că, poate, mai sunt lucruri de spus şi că ele se pot spune ca de la „veteran” la „veteran” (ca să nu zic ca de la G. la G. – dialogul de mai jos aşa este organizat, cu întrebările lui G.S. şi răspunsurile lui G.P.) Aşadar:
G.S.: Au mai rămas lucruri care nu au fost spuse în carte? (Mă refer la GO, nu la altceva…)
G.P.: Mai întâi, mulţumesc pentru ideea acestui interviu (interogatoriu?). Îmi face totdeauna plăcere să vorbesc despre GO, cu atât mai mult cu cineva cu care am atâtea amintiri comune, de acum un sfert de secol şi mai bine. Da, sigur că mai sunt lucruri pe care nu le-am prins în carte, memoriile mele s-au dorit senine, cordiale. Şi premature, deci incomplete…
G.S.: Să înţeleg că ai trecut cu vederea mai ales lucruri neplăcute? Neplăcute ţie sau altora?
G.P.: Nu neapărat neplăcute, ci, spuneam, non-senine. Momente de panică – multe au fost rememorate (desfiinţarea cercului de la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” este de departe cel mai important, dacă nu aveam atunci inspiraţia potrivită şi prietenii necesari, probabil că alta era acum istoria GO-ului nostru), altele nu.
G.S.: Spui de mai multe ori în memoriile tale că evoluţia ta în general a fost rezultatul unui şir de întâmplări. Este şi cazul GO-ului?
G.P.: Cu prisos de exemple. Un lung şir de „dacă”. Dacă nu primeam cărţile pe care profesorul Solomon Marcus le-a adus din Japonia, dacă Ioan Albescu, redactorul-şef de la Ştiinţă şi tehnică, nu era un tip deschis la minte (şi amator de jocuri), dacă, spuneam, nu reuşeam să mut imediat cercul de la „Mihai Eminescu” la Casa Studenţilor, probabil că acum nu mai aveam GO în România. A, şi a mai fost campania JECO, exact la momentul potrivit, pentru a produce jocuri, aşa colorate cum erau, pentru a tipări cărţi. Am mai spus-o: ce s-a putut face în anii 80, cu toate ciudăţeniile epocii, nu se mai putea face în anii 90. „Piaţa” s-a umplut imediat cu altceva, dacă „bazele” nu erau puse, nu ştiu cine s-ar mai fi apucat de o asemenea aventură total nelucrativă, contrară spiritului vremii. În niciun caz oameni ca mine, care imediat după Revoluţie am plecat prin lume, pentru a-şi face cu adevărat profesia, în contact cu comunitatea internaţională.
G.S.: Alte întâmplări norocoase pentru GO-ul românesc?…
G.P.: Totala dedicare a lui Radu Baciu pentru GO, faptul că ne completam (aproape) perfect: el cu lecţiile, cu pasiunea de a juca, eu cu organizarea, cu îndărătnicia de a nu lăsa lucrurile să se desumfle, din motive externe sau interne. Apariţia apoi a lui Zhang Haitao – la fel, mai devreme chiar, a lui Sumiya Haruya. Amândoi au ajutat mult GO-ul românesc. Înfiinţarea, la Federaţia Română de Şah, a Comisiei de Şah Electronic şi Jocuri Logice, condusă de Bujor Ionescu. Istorie. Doar cine a trăit acele vremuri în interiorul GO-ului îşi poate aminti, poate înţelege semnificaţia fiecăreia dintre aceste „întâmplări”.
G.S.: Motivele externe le înţeleg, dar pe cele interne…
G.P.: …Poate te prefaci că le-ai uitat, pentru că am avut amândoi mult de lucru pe atunci cu aşa ceva. Crizele de creştere, ca să spun aşa. Aminteşte-ţi discuţiile, nu totdeauna liniştite, privind regulamentele de tot felul, cu disputa dintre GO-ul sport şi GO-ul artă, pe la finalul deceniului 80. Mai precis – iată, asta n-am spus-o în carte – apariţia ideii că „daniştii” trebuie să fie, cu o terminologie ulterioară, „senatul” GO-ului românesc, care decide „tot”. Am fost extrem de derutat, pentru că era prima dată când se izola o „bisericuţă”, deja o poveste neplăcută în sine, după anii de cordialitate dinainte. Şi nu era vorba doar de asta, grupurile mari se sparg inevitabil, psihosociologii ne asigură că aşa se întâmplă totdeauna. Eram însă convins, simţeam pericolul de izolare a GO-ului, puteam fi percepuţi drept o „sectă”. Nu era vremea pentru aşa ceva, dacă nu ne oficializam cât de cât, dacă nu ne ocupam de vizibilitate, în presă mai ales, dispăream. „Daniştii” erau fericiţi cu ce se întâmpla pe tablă, ce era în afară nu-i mai interesa – era cumva stilul „artistic” de a fi al lui Radu şi, evident, unii dintre elevii săi erau înclinaţi să-l urmeze necondiţionat. Din câte citesc pe site-urile de GO, încă mai sunt discuţii de genul acesta pe la noi, dispute între „straturi” de performanţă, confuzia dintre puterea de joc şi priceperea organizatorică. Cele două nu sunt totdeauna sinonime, ba uneori chiar dimpotrivă. O boală a unei tinereţi care începe, din fericire, să treacă. Trece şi tinereţea (GO-ului) şi „boala”: lipsa de „bătrâni”, pricepuţi la organizare, cu oarece „greutate” socială, de ce nu, şi economică sau politică, pentru că toate astea ajută. Priveşte preşedinţii – mai ales de onoare – ai altor federaţii. Spune-mi un ziarist vizibil care joacă GO – şi scrie despre GO.
G.S.: Povestea cu „daniştii” nu a mers însă prea departe.
G.P.: Din fericire. Nici nu aveau cum să fie altfel, pentru că atunci – repet ce spuneam mai devreme – sunt convins că GO-ul putea să moară. Să facă implozie şi să supravieţuiască doar prin câţiva „hobişti”, fără vizibilitate, fără o viaţă oficială.
Gheorghe Paun
G.S.: Noroc că a venit 1989, s-a putut face o federaţie.
G.P.: Slavă Domnului că s-a organizat la timp, imediat la începutul anului 1990. Dacă întârziam, nu ştiu dacă mai aveam acum aşa ceva. Dar, după apariţia federaţiei, am avut, naiv cum eram, o altă mare dezamăgire: apariţia banilor, ochiul dracului, aşa puţini câţi au fost, a schimbat unele caractere. Unii dintre diafanii jucători de GO dinainte au devenit dintr-o dată „lupi” fără scrupule. În general, fac urticarie când văd oameni ghidaţi de principiul „mie ce-mi iese din asta?”, dar mi s-a părut un păcat definitiv să ai o asemenea atitudine în preajma şi cu referire la tabla de GO. A fost – n-am spus-o niciodată – şi unul dintre motivele pentru care în 1992 am părăsit federaţia. Evident, se şi potrivea, plecam pentru mai mult timp în Germania, dar puteam să mai funcţionez o vreme ca preşedintre, măcar până la alegerile următoare, lucrurile se puseseră pe roate, nu era nevoie prea mult de mine în ţară. Dar, ştiind ce lupte începuseră, pentru bani, pentru paşapoarte, pentru influenţă, m-am aruncat cu totul spre matematică.
G.S.: Şi spre literatură… Dar, spuneai că mai joci GO.
G.P.: Cu calculatorul. Nu se pune, e doar un mod de a mă odihni, de a mă simţi bine, de a mă minuna cum nu seamănă o partidă cu alta, chiar dacă partenerii sunt aceeaşi, eu şi „The Many Faces of GO”… Doi începători…
G.S.: De ce nu mai scrii despre GO. Nu mai e nevoie?
G.P.: Fără îndoială că mai este, totdeauna va fi. Avem atâţia jucători care colecţionează titluri prin Europa, îl avem pe Cătălin Ţăranu, cel mai tare jucător european dintotdeauna, multe ar trebui să apară prin mass-media, dar nu sunt eu cel care să le poată scrie. E, în principiu, treaba federaţiei, care are şi informaţia şi autoritatea necesară. Eu fac ceea ce mi se potriveşte. Un capitol consistent în cartea de memorii, o rubrică în revista Curtea de la Argeş pe care am demarat-o de curând în oraşul aproape omonim. Sunt tare mândru de revistă. O revistă de cultură, dar vreau să am acolo o rubrică despre cultura GO-ului (aşa cum am o rubrică despre SF, altă dragoste a mea din anii 80). Până acum, rubrica a fost excelent acoperită de Iulian Dragomir, sper să o facă pentru cât mai multă vreme.
G.S.: E revista disponibilă pe internet?
G.P.: Sigur, la adresa www.curteadelaarges.ro.
G.S.: Îmi amintesc că cel puţin unul dintre copiii tăi juca GO, la un moment a fost şi la un turneu. Mai joacă?
G.P.: Da, seniorul, Andrei, matematician-informatician, venea pe la Casa Studenţilor, a fost o dată şi la un turneu la Craiova. Nu l-am mai văzut jucând, s-a dedicat şi el total profesiei, călătoreşte mult. Vin însă din urmă nepoţii – trei, scrie şi în carte. Abia aştept să ajungă pe la 5-6 ani, ca să-i încerc – le-o plăcea…, nu le-o plăcea…
G.S.: Îţi doresc succes. Mulţumesc pentru discuţia de faţă. Ce sfat le-ai da, în încheiere, jucătorilor români de GO.
G.P.: În general, mă feresc să dau sfaturi, oamenii învaţă mai mult din exemple (rele) decât din sfaturi (bune). Dar, responsabilitatea vârstei mă obligă. Deci: Fiţi oneşti în afara tablei aşa cum sunteţi pe goban. Şi, în ambele ipostaze, do your best (în engleză sună mai bine, mai scurt). Totdeauna, cu seninătate. O tripletă care garantează succesul (mă rog, mai e nevoie şi de puţin noroc…): onestitate, dăruire, seninătate.
(8 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Avanpremiera – Cupa Shusaku 2011
20.03.2011
Cum mai sunt numai câteva zile până la startul editiei a 4-a a Cupei Shusaku, am încercat să aflăm ultimele noutăți de la Tg. Mureș. Pentru acest lucru, nimeni nu putea fi mai potrivit decât Arpad Balazs, organizatorul concursului.
Arpad Balasz
despreGO.ro: Arpi, care este atmosfera printre organizatorii Cupei Shusaku?
Arpad Balazs: Astăzi este ultima zi de pauză relativă, înainte de săptămâna plină care urmează cu ediția a 4-a a Cupei Shusaku. Începând de mâine și până marțea de după concurs, când ne pleacă ultimii oaspeți, membri echipei de organizare vor munci multe ore pe zi, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului.
despreGO.ro: De când ați început să pregătiți această ediție?
Arpad Balazs: Organizarea proprie a început în august anul trecut când am pornit pagina de înscriere. De atunci nu a trecut nici o lună în care să nu avem cel puțin o activitate legată de concurs. La ora aceasta putem spune că suntem în linie dreaptă, aproape toate detaliile concursului sunt pregătite, toți membri echipei știu ce au de făcut. Suntem pregătiți să facem un concurs un pic mai bun ca anul trecut.
despreGO.ro: Care este situația înscrierilor?
Arpad Balazs: Avem înscriși 188 de concurenți din 14 țări. Prognozez că o să fim cam 180. De câteva săptămâni am cerut regulat confirmări din partea celor înscriși ca să evaluăm cât mai exact numărul participanților. Și anul acesta, Shusaku va fi un concurs foarte puternic, sunt 36 de jucători peste 4 dan. Sperăm într-o clasare în număr cât mai mare în top 10 a jucătorilor români și de ce nu și la locul I. La fel de important este și faptul că vor participa cel puțin 16 copii pentru care va fi primul concurs.
despreGO.ro: Ce ne mai așteaptă la Tg. Mureș?
Arpad Balazs: Așteptăm cu interes și partidele celor doi profesioniști chinezi cu jucătorii europeni, atât cele directe cât și cele două serii de simultane. Să nu uităm nici de petrecerile de deschidere și închidere, parte integrantă a Cupei Shusaku unde jucătorii se pot recupera după drumul lung parcurs pe de o parte și după cele 6 runde obositoare.
despreGO.ro: Mulțumesc Arpi pentru timpul acordat, ne vedem la Tg. Mureș
(3 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Sarbatoritul zilei – Lucian Corlan
02.12.2010
Lucian Corlan
despreGO.ro: Cum v-ati lipit, tu de GO si GO-ul de tine?
Lucian Corlan: A fost dragoste la prima vedere Am invatat sa joc go in familie, cu ajutorul cartii Domnului Paun “Initiere in GO”. In vara anului 2000 gasesc intamplator pe internet informatii despre jucatorii din Romania si performantele lor (Robert Mateescu castigase de curand Campionatul European de GO, Ion Florescu obtinuse un rezultat foarte bun la Campionatul Mondial de Amatori, Catalin Taranu era jucator profesionist in Japonia) si devin curios. Cautand mai mult aflu ca se joaca go la “Preoteasa” si cu destul noroc intalnesc acolo cativa jucatori, iar la sfarsitul lui august particip la primul meu concurs, la tabara de vara de la Eforie.
despreGO.ro: Care au fost cele mai fericite momente la GO?
Lucian Corlan: Reprezentarea Romaniei la campionatele mondiale din China, Coreea si Japonia. A fost ceva deosebit
despreGO.ro: Vreo deziluzie?
Lucian Corlan: Ratarea intalnirii cu echipa Coreei de Sud in sferturile de finala de la Olimpiada Sporturilor Mintii din 2008, dupa ce am pierdut cu echipa Cehiei 2-3.
despreGO.ro: Care sunt cele mai bune rezultate sportive avute de tine?
Lucian Corlan: Cele mai bune rezultate internationale le consider a fi:
- locul 5 in clasamentul european la CE din Frascati, Italia in 2006.
- campion european impreuna cu echipa Romaniei formata din Catalin Taranu, Cristian Pop si Cornel Burzo la CE de Echipe din Bratislava, Slovacia in 2006
- locul 4 impreuna cu Laura Avram la CE de Perechi din 2008, 2009 si 2010
Iar nationale:
- vicecampion national in 2009
- campion national impreuna cu Laura Avram la CN de Perechi din 2007 si 2010
- castigator al Cupei “Walter Schmidt” in 2006 la Timisoara
despreGO.ro: Ce planuri de viitor ai?
Lucian Corlan: Sa mai invat GO si sa obtin rezultate internationale mai bune.
despreGO.ro: Stiu ca te pricepi la probleme, hai sa punem la incercare cititorii despreGO.ro.
Lucian Corlan: O problema de viata si moarte
Trei prizonieri sunt adusi legati la ochi in fata sultanului. Mare amator de probleme de logica, acesta le ofera sansa de a se salva:
Porunceste sa se aduca 5 fesuri, 2 negre si 3 rosii, si fiecarui prizonier i se pune un fes pe cap. Le cere apoi sa se aseze in sir si sunt dezlegati la ochi, astfel inca primul prizonier poate sa vada ce fesuri poarta ceilalti doi, al doilea prizonier vede ce fes poarta ultimul prizonier, iar ultimul nu poate vedea nimic.
Sultanul le spune ca daca vreunul dintre ei ghiceste culoarea fesului pe care il poarta, sunt salvati toti, daca greseste insa, vor fi trimisi la moarte.
Dupa ce se uita la fesurile celorlalti doi, primul prizonier spune ca nu poate stii ce fes are. Al doilea recunoaste ca nici el nu poate sa zica. Dupa cate momente de gandire, ultimul spune corect culoarea fesului sau.
Ce fes purta ultimul prizonier?
despreGO.ro: Si una de GO?
Lucian Corlan: Hmm O problema dintr-o partida reala de a mea, negrul joaca si traieste.
Negrul joaca si traieste
despreGO.ro: Lucian, iti multumesc pentru amabilitate si iti urez simplu: “La Multi Ani!”
(3 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Mirel Florescu si Manualul de GO
09.11.2010
Manual de GO
Unul dintre evenimentele Cupei Ambasadorului Japoniei 2010 este prezentarea primului manual de GO publicat in limba romana, manual scris de Mirel Florescu 6 Dan, Presedintele Comisiei Centrale a Antrenorilor. Am profitat de ocazie pentru a afla mai multe detalii referitoare la aceasta carte.
despreGO.ro: Cum ai ajuns la ideea de a publica un manual de GO?
Mirel Florescu: Foarte simplu, nu exista in momentul asta un asemenea manual, este folositor si consider ca am acumulat experienta pedagogica necesara pentru a scrie unul.
despreGO.ro: Care au fost “sursele de inspiratie”?
Mirel Florescu: In ultimii aproape 30 de ani de jucat si studiat go, am citit cateva sute de carti si mii de articole de revista, am invatat sa joace go si am ajutat sa progreseze cateva mii de persoane, de toate varstele, de pe toate continentele. Fiecare experienta in parte reprezinta o sursa de inspiratie, la fel si discutiile lungi avute cu profesorii si instructorii de go Liliana Iacob, Teodor Virtic, Cristi Cobeli, Gabi Ciora, Iulian Dragomir, care au reusit sa introduca jocul de go ca disciplina optionala in scolile unde profeseaza. Textul cartii nu este o traducere, imi apartine integral si reprezinta viziunea mea asupra tehnicilor elementare abordate in carte.
despreGO.ro: Care este publicul tinta al manualului?
Mirel Florescu: Ma adresez in special elevilor din clasele 1-8 unde, in acest moment, exista posibiltatea de a studia o materie suplimentara (optional), timp de o ora pe saptamana. Pentru toti ceilalti ce doresc sa se intieze in go, el poate fi tratat ca o simpla carte de initiere, nu neaparat ca un manual scolar.
despreGO.ro: Cum ai conceput folosirea manualului pentru predare?
Mirel Florescu: Subiectul acesta trebuie un pic elaborat. Exista, deja, profesori si instructori de go entuziasti, care au reusit introducerea go-ului in scoli ca materie optionala de studiu. Avantajul lor este ca sunt deja jucatori de go, au o experienta practica si pot elabora propria metoda de predare. Acest manual de go este parte a unui plan mai mare, de introducere a jocului de go in scoli unde nu sunt profesori jucatori de go, practic in orice scoala din Romania. Urmatorul pas este atragerea catre go a cat mai multor formatori care, la randul lor, sa specializeze in go cat mai multi profesori, prin Casa Corpului Didactic. Avand la dispozitie un manual, orice profesor se poate specializa in go si poate preda, la scoala unde profeseaza, materia GO, ca disciplina optionala. Deci, ar trebui sa procedam la pasul 2: formarea de formatori pentru go, in cat mai multe orase din tara.
Pana atunci, manualul poate fi folosit ca orice manual scolar: profesorul preda notiunile teoretice, organizeaza clasa de elevi in echipe si echipele in grupe, echipele concureaza atat pe tabla de joc cat si prin testele periodice, fiecare elev avand manualul propriu (care manual contine, pe langa notiunile invatate in clasa, si temele pentru acasa).
Tot ce s-a scris pana acum in materie de initiere in GO, din cate stiu eu, a avut ca tinta cluburile de GO, nu scolile, asa cum intentionez eu cu acest manual. Materia este predata de-a lungul a 35 de saptamani de scoala, la fel ca alte materii scolare.
Am lucrat la acest manual aproape 6 luni si sunt convins ca el este perfectibil, asa ca astept cu nerabdare reactiile celor care il vor folosi.
Mirel Florescu primind Cupa Ambasadorului Japoniei
despreGO.ro: Ai o strategie speciala pentru a reusi sa intri cu acest manual in circuitul scolar?
Mirel Florescu: Sunt mai multe directii in care trebuie avansat, simultan:
- acolo unde sunt deja profesori jucatori de go, tot ce trebuie sa faca este sa convinga parintii de la cat mai multe clase ca acea ora pe saptamana de optional sa fie alocata jocului de go
- acolo unde nu sunt profesori jucatori de go, trebuiesc pregatiti formatori in specializarea go (dl. Virtic are aceasta calitate si, din cate stiu eu, este singurul din tara, dar putem repeta pasii urmati de dansul si pentru alte case ale corpului didactic)
- in paralel, trebuiesc pregatite logistica (jocuri, in special), un plan de promovare/prezentare in scoli si nu numai (mai ales in perioada in care parintii hotarasc optionalul copiilor lor de anul viitor – luna mai, din cate am inteles), proiecte la nivel national (concursuri interscolare, tabere nationale si internationale, etc)
- tot in paralel, facute demersuri la ministerul de resort (aici doamnele Camelia State si Manuela Nae au promis ca vor veni cu sugestii si un plan de actiune)
Primul pas e facut. O sa discut mai multe cu ceilalti la Cupa Ambasadorului Japoniei. Daca mai facem unul-doi pasi din cei de mai sus, pana in primavara, eu sunt multumit.
despreGO.ro: Cine este implicat in realizarea acestui manual?
Mirel Florescu: In afara de numele mentionate mai sus, au ajutat (si inca mai ajuta, pentru ca mai sunt retusuri de facut) la realizarea acestei carti: Daniel Tir, Craiu Musat, Andi Bogaciev, Gabi Ciobanu. De asemenea, o sponsorizare importanta am primit din partea lui Codrut Cherestes si firmei sale, DOZIMED. Le multumesc tuturor, inca o data, si pe aceasta cale.
despreGO.ro: Care sunt perspectivele pana acum, lumea a fost interesata de aparitie?
Mirel Florescu: Da, lumea a fost interesata de carte si ma bucura multele mesaje primite in acest sens. Sper sa se ridice la inaltimea asteptarilor si sa ajute la initierea cat mai multor jucatori. Sper, de asemenea, sa continuam aceasta serie cu alte manuale, pentru nivelurile mediu si avansat (daca nu eu, altcineva, avem destui jucatori foarte buni pedagogi).
despreGO.ro: Mirel, multumesc pentru interviu, multa bafta in realizarea unei serii de Manuale de GO!
(6 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Interviu – Adelina Sora, Secretar al Federatiei Romane de GO
05.11.2010
| Ca secretar... esti 3+1 in 1. Pentru ca dupa ce s-au tras cortinele turneului, ramane secretarul. |
Adelina Sora
despreGO.ro: Ada, a trecut o luna si jumatate de cand ocupi interimar postul de Secretar al FRGO. Cum te simti?
Adelina Sora: Cum ma simt in postura de secretar? Este un sentiment foarte ciudat: un amalgam de oboseala si surplus de energie la care se adauga placere, agitatie, satisfactie (atunci cand mai rezolv cate ceva), stresul deadline-urilor, dorinta de a face cat mai multe lucruri in acelasi timp – probabil imi doresc sa devin un mic Napoleon…
despreGO.ro: Cu ce te-ai ocupat perioada aceasta de timp?
Adelina Sora: Ei bine, in ultimul timp m-am ocupat cu foarte multe. Si ma refer aici nu numai la activitatea de secretariat, ci la faptul ca din toamna acestui an am reinceput orele de Go de la Liceul Constantin Brancoveanu si, de asemenea, lucrez de doua ori pe saptamana si cu copiii de la Scoala nr. 179. Astfel, ma invart prin Bucuresti si prin lumea Go-ului ca un titirez timp in care mai joc un meci, mai predau, mai citesc o carte si mai scriu cate un email/anunt/raport
despreGO.ro: Cum ti se pare munca de secretar?
Adelina Sora: Munca de secretar este o adevarata provocare pentru mine. Multe informatii noi, altele vechi, mult de alergat, multe responsabilitati. Daca m-ai fi intrebat acum un an daca mi-as dori sa fiu secretar al FRGO as fi zis ca in vreo 10 ani d-aici incolo poate as lua in considerare aceasta varianta. Acum insa, sunt mai mult decat fericita cu alegerea facuta: mereu mi-am dorit sa lucrez din pasiune, iar Go-ul si psihoterapia sunt pasiunile mele. Pentru cea de-a doua ma pregatesc de zor…
despreGO.ro: Ai vazut munca unui secretar atat din postura de secretar, cat si din cea de jucator, arbitru sau organizator. Vezi ceva diferit acum?
Adelina Sora: Hehe… Vad ceva diferit… Era mult mai usor de pe cealalta parte a baricadei, oricare ar fi fost ea. Ca jucator singura grija in principiu este sa mergi la turneu. Ca arbitru trebuie sa ai grija sa fie liniste in sala (atat cat se poate), sa inceapa rundele la timp si sa faci parizarile. Ca organizator trebuie sa stii sa iti coordonezi echipa, sa cauti sponsori, cazare, premii si sala de joc care sa satisfaca participantii si care sa nu depaseasca bugetul propus. Ca secretar… esti 3+1 in 1. Pentru ca dupa ce s-au tras cortinele turneului, ramane secretarul.
despreGO.ro: Cum te intelegi cu membrii Biroului Federal?
Adelina Sora: Membrii Biroului Federal au fost pana acum foarte suportivi, in sensul in care oricand am avut vreo nelamurire m-au ajutat. Cand am avut nevoie de liste, acte sau orice altceva le-am primit. Acum nu stiu cat de bine se inteleg ei cu mine, ca i-am cam stresat putin cu telefoane si mailuri (cel putin pe unii dintre ei). Overall, sunt cel putin multumita de cum au decurs lucrurile pana acum, Catalin si Bogzi mi-au fost alaturi la fiecare pas si m-au sprijinit in permanenta fara sa dea inapoi nici cand devenisem exasperanta cu intrebarile.
despreGO.ro: Dar cu reprezentantii cluburilor membre ale FRGO?
Adelina Sora: In ceea ce priveste reprezentantii cluburilor trebuie sa recunosc ca aici stau mai prost. Nu ca nu m-as intelege cu ei (cred!), ci pentru ca acum lucrez la o baza de date cu persoanele de contact ale fiecarui club. Sper sa termin cat mai curand de strans informatiile pentru a putea tine in permanenta legatura cu asociatiile si cluburile sportive. Este necesar, de fapt urgent, sa existe comunicare intre reprezentantii cluburilor si secretar.
despreGO.ro: Dezvaluie-ne un secret referitor la Semifinala Campionatului National
Adelina Sora: Secrete referitoare la Semifinala CN nu sunt prea multe. Anuntul concursului exista pe site-ul federatiei, jucatorii au inceput sa se inscrie, stim deja cine e direct calificat in Finala… asa ca informatii in plus fata de ce stie toata comunitatea nu am in acest moment. Voi reveni cu noutati cand va fi cazul. Insa as avea un alt secret de destainuit (si o rugaminte): site-ul FRGO va fi updatat la zi, astfel ca ii rog pe toti cititorii tai sa il viziteze mai des. De asemenea, tot acolo a fost postata, la sectiunea Documente, o baza de date a jucatorilor legitimati. Pe aceasta cale, as dori sa fac un apel catre toti conducatorii de cluburi si jucatori sa consulte acea lista si, in cazul in care sunt semnalate lipsuri, nereguli sau orice altceva, sa scrie pe adresa secretariatfrgo@gmail.com. Eu voi raspunde fiecarui e-mail.
Titi, iti multumesc pentru interviu si ne vedem la Semifinala
despreGO.ro: Multumesc si eu Ada, si… servici usor
(4 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Cornel Burzo despre Korea Prime Minister Cup 2010
29.10.2010
Cornel Burzo la Korea Prime Minister Cup 2010
despreGO.ro: Cornel, cum a fost pe ansamblu la Korea Prime Minister Cup?
Cornel Burzo: E prima mea participare la KMPC si mi s-a parut foare bine organizat, insa a fost un program destul de incarcat. S-au jucat 7 runde in 2 zile la timp de gandire foarte scurt pentru un campionat mondial, adica 30 de minute cu 5 perioade a 20 de secunde byo yomi. Conditiile de turneu au fost excelente, cazare la un hotel de lux, 3 mese/zi si transport pe cheltuiala KABA si a sponsorilor acestui eveniment pentru aproximativ 70 de participanti, nu au fost intarzieri la runde, destul de impresionant.
despreGO.ro: Ce prieteni ai reintalnit in Coreea?
Cornel Burzo: In cea mai mare parte a timpului petrecut acolo am socializat cu jucatorii europeni din Cehia, Spania, Franta, Israel si Suedia pe care ii intalnesc des la turneele din Europa, insa am cunoscut jucatori noi si simpatici din America Latina sau Africa de Sud.
despreGO.ro: Cum te-ai acomodat cu un concurs de semi-blitz de importanta aceasta?
Cornel Burzo: Sunt obisnuit sa joc in general la turneele din tara si Europa cu timp de gandire intre 1 si 2 ore si se pare ca la 30 de minute nu prea m-am descurcat tinand cont de performanta reusita, un patetic loc 21 cu 4 victorii si 3 infrangeri, as zice ca a fost un rezultat dezamagitor atat pentru mine cat si pentru imaginea GO-ului romanesc.
despreGO.ro: Esti cam dur cu tine Ai imbunatati ceva la formatul concursului?
Cornel Burzo: In primul rand ar fi interesant sa fie 8 runde in loc de 7 cu timp de gandire macar dublu si maxim 2 runde pe zi, dar asta ar implica mai multa cheltuiala pentru organizatori, pentru ca ar avea nevoie de 4 zile de concurs in loc de 2. Ar mai fi interesant sa foloseasca un alt sistem de imperechere la runde, sau chiar sa faca un turneu de 5-6 runde dupa care un knock out pentru top 4 sau top 16 jucatori. S-ar putea ca la urmatoarea editie a KMPC sa fie ales un alt sistem de turneu.
despreGO.ro: Ai fi putut castiga vreuna din partidele pierdute?
Cornel Burzo: Am stat bine in 2 din cele 3 partide, cea contra jucatorului din China Macau in care la un moment dat puteam captura un grup imens, dar am inversat ordinea mutarilor intr-un semeai si am capturat doar jumatate din grup, dupa care am tot gresit pana am pierdut la 7.5 puncte, partida contra lui Ali Jabarin din Israel a fost destul de lejera, insa in byo yomi n-am vazut un tesuji simplu si a reusit sa imi captureze niste piese cheie dupa care am fost nevoit sa cedez…
despreGO.ro: Care sunt urmatoarele competitii al care planuiesti sa participi?
Cornel Burzo: Cred ca o sa particip la Semifinala Campionatului National (si probabil la Finala Campionatului National in cazul in care ma calific) si cel mai probabil la Cupa Ambasadorului, sunt ultimele competitii din 2010 pentru mine.
despreGO.ro: Cornel, multumesc pentru interviu, sper sa urmeze un concurs cu 6 victorii din 6 partide
(6 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...Interviu cu Cristi Neanu
05.10.2010
Cristi Neanu
despreGO.ro: Cristi, după 6 etape ale Marelui Premiu Radu Baciu, te-ai întors acasă cu trofeul. A fost un concurs dificil?
Cristi Neanu: Ultima etapă, cea de la Felix a fost cea mai dificilă. Asta si pentru ca am început-o foarte prost. După ce am pierdut 2 partide în prima zi nu mai speram să revin. Probabil m-am relaxat prea bine cu o seară înainte la bazinul termal şi am uitat că sunt într-o minivacanţă + concurs şi nu doar în minivacanţă.
De altfel partida mea cu Vasi, ultima a zilei, a si fost prilej de distracţie copioasă pentru privitori
despreGO.ro: Ai fost unul din jucătorii cei mai consecvenţi, participând la 5 etape. Cum de ai ratat etapa Alba Iulia?
Cristi Neanu: La Alba Iulia a fost concursul prin iarnă iar atunci era cam frig. Eu iniţial nici nu-mi propusesem să particip la toate etapele. Asta a venit pe parcurs. Cum la concursuri merg de regulă şi cu Corina, costurile se cam simt dacă se adună multe concursuri. De aceea pentru noi e important ca locaţia să fie interesantă iar costurile cu cazarea şi taxele să fie rezonabile. Acum, după cât de fain a fost în rest, chiar îmi pare rău că nu am venit şi la Alba Iulia.
despreGO.ro: Ne pare bine că v-au plăcut locaţiile pe care împreună cu colegii noştri de la cluburile partenere le-am pregătit dealungul etapelor. De altfel, specificul pe care l-am dat turneului a fost unul de relaxare, de plăcere şi mai puţin de competitivitate şi mă bucur că acest lucru a plăcut. Totuşi, lucrurile nu sunt perfecte, ce crezi că am putea îndrepta în ediţia a II-a?
Cristi Neanu: Opinia mea este că la modul cum este gândit concursul, ca turneu cu mai multe etape, cel mai bine se pretează acestuia sistemul elveţian, unde toţi pleacă cu 0 puncte. Sistemul McMahon folosit în unele etape nu cred că este foarte potrivit deoarece crează chiar înainte de a începe concursul un avantaj celui cu rang mai mare, stabilind clasamentul în mare parte chiar înainte de începerea lui. Ori cum în funcţie de locul din clasament se acorda punctele de etapă, e important ca toţi să plece de la aceeaşi linie de start. În plus de asta cred că jumătăţile de punct acordate celor care nu participă la o runda trebuie anulate la stabilirea clasamentului final. Şi aici pot apărea anomalii în clasament cum de altfel s-a şi întâmplat.
Probabil că toate astea sunt detalii minore însă când diferenţa între competitori este de 1-2 puncte cred că detaliile acestea chiar contează.
despreGO.ro: Dacă ar fi să organizăm o etapă/lună, la câte etape ai fi dispus să participi? Crezi că pentru următoarea ediţie ar fi util să mărim numărul de etape?
Cristi Neanu: Nu ştiu dacă aş veni în fiecare lună la câte o etapă, pentru că ar fi prea costisitor, însă ideea de a fi mai multe etape cred că este bună.
despreGO.ro: Îţi mulţumesc pentru răspunsuri şi profit de ocazie pentru a te felicita încă o dată!
(4 vot(uri), media: 5.00 din 5) Loading ...
Loading ...
Comentarii recente