Agora

Sfarsit

Vine un moment în viață când… știți voi, trebuie să iei o pauză.

E momentul ca despreGO.ro să ia o pauză.

La mai bine de 4 ani de la lansare, după ce a fost gazda a peste 40 de autori și aproape 1100 de articole ce au generat 3000 de comentarii, despreGO.ro își închide porțile.

Vreau să transmit mulțumiri tuturor celor care au trecut pe aici: autori, cititori, entuziaști, comentatori, critici, fotografi, spectatori, reporteri, recenzori, suporteri sau… prieteni!

Deocamdată… sfârșit.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 4,20 din 5)
Se încarcă...

Jucătoarea de go

Jucatarea de go

Jucatarea de go

Mereu m-am întrebat, ce s-ar putea scrie despre go, pentru marele public? În Asia, unde jocul este popular, mai treacă, meargă, dar la noi, unde cei mai mulţi conaţionali cred că go-ul este un alt fel de a-ţi lua câmpii, cum şi ce să scrii ca să nu fii refuzat din start şi apoi, să te mai şi faci înţeles? În acest context traducerea romanului „Maestrul de go” a lui Yasunari Kawabata, la Editura Humanitas, în 2007, mi s-a părut o mişcare riscantă, un act de curaj, susţinut doar de notorietatea lucrării (relativă), un act unic, irepetabil.

Acestea fiind premisele, am fost cu adevărat surprins să găsesc, zilele trecute, pe raftul librăriei, o altă carte care promitea să fie despre go: Shan Sa, Jucătoarea de go, editura Polirom, 2014. Ilustraţia copertei făcea trimitere la joc: doi oameni aşternând pietricele pe pătrăţelele unei cămăşi. Dar stai! Faptul că pietricelele colorate sunt aşezate în interiorul pătratelor şi nu la intersecţia caroiajului pare să indice faptul că cei ce au ales imaginea, cunosc go-ul… după ureche. Am parcurs cartea în diagonală, ca să apreciez cam despre cât go e vorba şi cu toate că am fost cam dezamăgit, preţul mic (19 lei) şi faptul că urma să-mi petrec câteva ore în avion, m-a convins să o cumpăr.

Autoarea, chinezoaică, este stabilită de 20 de ani la Paris, fapt ce explică traducerea din limba franceză. Probabil tot aşa se explică şi folosirea termenului de „pion” în loc de „piatră” sau „piesă” de go, căci e greu de presupus că autoarea ar fi abordat un subiect care să nu-i fi fost, cât de cât, cunoscut. De fapt, cu cât înaintez în lectură, realizez că autoarea cunoaşte subtilităţile jocului.

Go-ul apare încă de la prima pagină, difuz, nedefinit. Nu trebuie să cunoşti regulile sau nici măcar să fi auzit de el. E un fel de introducere din care înţelegi doar că este un joc care decurge pe o tablă. Apoi, încet, subtil, începi să prinzi şpilul. Cartea e narată la persoana întâi, dar are, nu unul, ci două personaje principale: un el şi o ea. Un Yang şi o Ying. Un alb şi un negru. Un japonez şi o chinezoaică ce mută alternativ: un capitol el, unul ea. La început fiecare joacă în colţul lui. Începe ea, în Manciuria, apoi el, în Japonia. Japonezii atacă Manciuria şi personajul nostru, militar, se apropie de colţul chinezoaicei. Primul tsuke se petrece în piaţa O Mie de Vânturi, fieful jucătorilor de go, unde cei doi încep o partidă. Se mută lent şi cei doi se întâlnesc aproape zilnic ca să continue jocul. În răstimp, fiecare are problemele lui, probleme pe care le abandonează periodic pentru a evada în lumea go-ului. Cu cât partida evoluează, problemele se acutizează. Exact ca în go, şi de o parte, şi de cealaltă, curge sânge, la propriu, cu toate acestea însă, nu sunt excluse plăcerea şi extazul. Chinezii adună arme pe ascuns şi pregătesc un complot care să-i alunge pe japonezi. Japonezii miros planul. Cei doi prieteni ai chinezoaicei sunt încercuiţi de japonezi: unul este capturat şi executat, celălalt scapă…

Pentru cititorul de nivel kyu, acţiunea curge pe un singur plan. Pentru danişti, începe să fie un film 3D. Exact cum spunea Cătălin: „go-ul este un ocean în care fiecare se scufundă cât poate”.

Ce a înţeles Editura Polirom, găsim pe coperta IV: „În piaţa unui orăşel ameninţat de război din Manciuria anilor `30, o tânără chinezoaică şi un ofiţer japonez îşi găsesc liniştea şi echilibrul interior în faţa tablei de go. Închipuind strategii de joc complicate, cele două personaje îşi descoperă fără cuvinte cele mai ascunse unghere ale minţii. Între ele se înfiripă o iubire pe cât de neverosimilă, pe atât de puternică, în stare să învingă chiar şi moartea şi să dăinuie în lumea tenebrelor.”

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Oana Cenuse si GO-ul la Next Star

In ultima perioadă au apărut tot felul de semne de întrebare referitoare la situația GO-ului din Drobeta-Turnu Severin. Iată că articolul de astăzi vine într-o notă complet diferită, marcând ceea ce mi se pare una dintre cele mai importante apariții în mass-media din ultimul an.

V-o amintiți pe Oana Cenușe 20 kyu din Severin? Oana face parte dintr-o familie plină de jucători de GO, reprezentantul cel mai de seamă fiind Emil Cenușe 1 Dan, sufletul actual al Clubului local de GO.

Deși are rangul de doar 20 kyu, Oana este un exemplu bun al faptului că orice jucător poate deveni un ambasador de neprețuit al GO-ului. De ce spun asta? Pentru ca Oana a reușit să aducă vreme de câteva minute GO-ul în atenția celor 1 milion de spectatori ai ediției din 3 aprilie a emisiunii Next Star de la Antena 1.

Cam asta ar fi cu GO-ul, acum rămâne să vedem și cum cântă Oana!

Eu sunt fără cuvinte deja 🙂

Cei care vor să îi urmărească traseul, o pot regăsi pe Oana pe rețelele majore de socializare:

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 4,80 din 5)
Se încarcă...

Deficienţe şi autocontrol

Unii jucători de go vor să împărtăşească şi altora această pasiune, alţii nu vor decît să joace. Acest text se adresează primei categorii.

În 2007, la prima ediţie a Cupei Ambasadorului, s-a făcut un sondaj de opinie din care reieşea că marea majoritate a jucătorilor de go îşi doreau un număr mai mare de concursuri, vroiau să participe la mai multe concursuri. În ultimii ani dinaintea primei ediţii a acestei Cupe se organizaseră 37 de concursuri în 2007, 47/2006, 39/2005, 47/2004, 15/2003, 10/2002, 17/2001 (vezi Dinamica participării la concursuri). În următorii doi ani lucrurile nu s-au schimbat, dar începînd cu 2010 numărul concursurilor creşte impresionant: 60 în 2010, 78 în 2011, 83 în 2012, 84 în 2013 (pînă acum, în noiembrie 2013). În momentul de faţă, nimeni nu cred că mai spune că ar vrea mai multe concursuri. Ba chiar a devenit dificil să strîngi un număr rezonabil de participanţi la concursuri.

Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece! În paralel s-a mărit şi numărul jucătorilor de go de la 280 în 2007 la 515 în 2013. Participarea la concursuri este mai mare, sau nu? În 2007, 268 de jucători înregistrau 780 de participări, adică un jucător participa în medie la 3 concursuri (mai exact, rata de participare era de 2,91) şi ar fi vrut să mai participe şi mai mult, iar în anul curent 515 jucători au avut 1424 participări la concursuri, ceea ce înseamnă o rată de participare ceva mai mică, de 2,76 – şi nimeni nu doreşte mai multe concursuri.

Rata de participare reflectă disponibilitatea şi entuziasmul jucătorilor de a lua parte la competiţii. Aceasta a scăzut.

Cauzele sînt multiple. Prima care ne vine automat în minte este criza economică. Dar nu acesta este cauza principală, ci restrîngerea orizontului de aşteptare. La acest fenomen au contribuit cîteva deficienţe, cum ar fi: scăderea calităţii concursurilor (organizare şi arbitraj slabe), promovare slabă (îmbătrînirea jucătorilor), divergenţele apărute la toate nivelele (deci defecte de comunicare) şi lipsa unui lider de opinie. Referitor la ultimul punct, uitaţi-vă din nou la Dinamica participării… şi veţi vedea că rata de participare cunoaşte un salt spectaculos (de la 1,68 la 3,46) în 2004, care este anul revenirii lui Cătălin Ţăranu din Japonia şi al înfiinţării Clubului Saijo.

Există, sînt sigur, obiecţia că statistica prezentată ar putea fi deformată de raportările la EGD a concursurilor de la Drobeta Tr. Severin, care nu existau în 2007 şi care sînt (în 2013) multe şi cu foarte mulţi participanţi, mai exact 31 de concursuri, 203 de jucători şi 595 participări, adică aproape 40% din activitatea FRGo. Dacă le excludem, rata de participare va fi de 2,63, valoare care nu infirmă, ci întăreşte concluzia iniţială prezentată mai sus. Dar să le excludem cu totul ar fi o exagerare, cred că o imagine mai aproape de realitate obţinem luînd în considerare cam un sfert din activitatea de la Tr. Severin. Motivele sînt, în principal, următoarele:

  1. jucătorii aflaţi la prima lor participare sînt înregistraţi nu cu 20 kyu, ci cu ranguri exagerate, 11-10kyu, ba chiar şi cu 8 kyu (vezi Cristian Bardeanu);
  2. lipsa de continuitate – de la un an la altul regăseşti cel mult un jucător din 7, iar după doi ani regăseşti doar un jucător din 20;
  3. activitatea este strict locală, ruptă de restul ţării, doar cinci jucători au participat şi la alte competiţii decît cele din Tr. Severin, totuşi 20 de jucători au între 5kyu şi 1 kyu jucînd doar local; 4. din 200 de jucători doar 22 sînt înregistraţi la FRGo, iar datele lor sînt incomplete.

Un sistem îşi poate compensa deficienţele prin autocontrol: Biroul Federal al FRGo. Dar în Biroul Federal nimeni nu are nicio responsabilitate clară, nimeni nu are nicio problemă concretă de rezolvat deoarece în momentul alegerii membrilor biroului nu li s-a dat nimic de făcut decît să discute, să-şi dea cu părerea (dacă are una) în problemele care apar, nimeni nu şi-a luat niciun angajament să facă ceva concret.

Pentru a corecta acest aspect ar fi necesar mai întîi să existe un plan de sarcini pentru fiecare post, ceea ce presupune existenţa unui regulament de organizare şi funcţionare acordat la realitate într-un mod flexibil.

Să aruncăm o privire la ce se întîmplă în restul lumii. Valoarea jucătorilor din Europa creşte constant, orizontul de aşteptare este mai larg, ceea ce se reflectă în rata de participare: în Europa sîntem pe locul 12 la rata participării (vezi Popularitatea goului în Europa). Pe primele locuri sînt Cehia (4,05), Germania (3,63), Finlanda (3,43), Olanda (3,23), Franţa (3,15) şi Ungaria (3,03).

La adunarea generală ţinută în cadrul Congresului Europen de Go din Polonia au fost discuţiile cele mai aprinse din ultimii ani. Raportul întîlnirii conţine mai multe anexe cu propuneri de modificări.

Nemţii propun să se plătească o taxă (către EGF) de un euro pentru fiecare adult şi de o jumate de euro pentru fiecare copil. Dar mai avem de plată şi taxa către IGF, care şi-a schimbat şi ea sistemul de taxare: România are de plătit 36.000 de yeni, adică 270 de euro pentru 515 jucători. Deci pentru jucătorii de la Tr. Severin va trebui să plătim cam 120 de euro federaţiei europene şi 105 euro federaţiei internaţionale. Soluţia care se impune este să se raporteze la EGD doar concursurile la care participă doar cei care şi-au plătit taxa către FRGo, aşa cum se procedează dintotdeauna la federaţia de şah. Nu este vorba doar de jucătorii de la Tr. Severin, ci despre toţi jucătorii. Anul acesta şi-au plătit taxa doar 84 de jucători, faţă de 145 anul trecut.

Bugete Federatii

Bugete Federatii

Sponsorizarea oferită de minister are profitabilitate minimă. Banii sînt calculaţi să acopere salariile secretarului şi contabilului, cupe şi plata arbitrului la concursuri, plus cantonamentele, adică tabăra de vară de la mare. Cu ce ne alegem noi din sponsorizarea de la minister este tabăra de vară de la mare, plus ceva completări la cheltuielile de deplasare la concursuri internaţionale. În 2012 am primit 60000 lei, iar în 2013 – 48000, din care 25000 sînt salariile. Anii trecuţi s-au mai dat bani pentru materiale sportive, de anul acesta s-au tăiat. Spre comparaţie, avem un tabel cu sumele primite de alte federaţii: e vorba de două zerouri în plus. Una dintre cauze este şi prevederea legală că „federaţiile au obligaţia de a-şi asigura 10 la sută din buget din venituri proprii”. Adică din taxe.

Ar fi bine ca situaţia financiară să fie făcută public. Dacă vreau să obţin o sponsorizare serioasă de la o firmă este bine să am un minim control asupra situaţiei financiare şi, în plus, acea firmă are mai multă încredere dacă vede că situaţia financiară este clară şi făcută public. În principiu, o organizaţie care nu-şi cunoaşte posibilităţile, de orice fel, nu-şi poate face planuri de viitor.

Din 2014, criza economică din sport va intra într-o nouă etapă, datorită descentralizării. Toate ramurile sportive vor avea de suferit. „Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret trec în subordinea Consiliilor Judeţene. Cluburile sportive trec în administrarea consiliilor locale, cu tot cu patrimoniul aferent” (este vorba de cluburile sportive municipale, deocamdată). La MTS rămîn doar federaţiile.

Alt subiect important este comunicarea. Divergenţele existente între jucătorii vechi nu pot fi depăşite, apar mereu unele noi. După o anumită vîrstă capacitatea de comunicare scade, munca în echipă se îngreunează şi devine aproape imposibilă (excepţiile confirmă regula). Soluţia este nu o încercare de împăcare, ci promovarea tinerilor. Asta nu înseamnă ca de la următoarele alegeri toţi membrii biroului federal să aibă sub 25 de ani, ci să-i introducem treptat în probleme, avînd fiecare ca îndrumător un membru mai vechi.

Last but not least: promovarea. Din cei 10 instructori „cu diplomă” de la CSRB doar doi avem o activitate de instruire – şi aceasta cam subţire. Cine vrea, poate, indiferent de diplomă, să susţină o activitate de instruire de succes, însă cei care vor într-adevăr sînt foarte, foarte puţini. Grosso modo, raportat la necesităţi, putem spune că nu avem instructori de go. Singurii care au avut în mod constant o activitate de succes au fost jucătorii de go deveniţi profesori. Cea mai plauzibilă pare a fi varianta de a încerca să-i învăţăm go pe profesorii din şcoli, chiar dacă pentru asta la început va fi nevoie să-i plătim (printr-o sponsorizare, eventual). Sau, ceva mai realist, să-i învăţăm go pe viitorii profesori – însă este o variantă cu bătaie mai lungă.

Alt scop de urmărit este promovarea goului în localităţi în care nu avem membri. Cîtă vreme vor mai exista oraşe mai mari decît Tr. Severin în care nu se joacă go, promovarea are un viitor sigur (dacă vom forma instructori). Şi sînt destule: Ploieşti, Constanţa, Bacău, Piatra Neamţ, Buzău, Slatina, Arad, Deva, Vaslui, Alexandria, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Alba Iulia, Târgu Jiu, Focşani, Miercurea Ciuc, Călăraşi, Reşiţa. Avem club de go în Drobeta (265 mii loc.), dar nu avem în Ploieşti, care are o populaţie de 763 de mii de locuitori!

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Polonia, Olsztyn – EGC 2013 – ultima parte

EGC2013Organizarea foarte bună, cu oameni simpatici, serviabili, care m-au lăsat chiar la calculatoarele lor 🙂 Runde începute la timp, aproape nicio disfuncționalitate, poate câteva minore. Profesioniști o droaie și, cum am dificultăți cu numele și figurile asiatice, nu aș putea numi dintre ei decât pe Hajin Lee și simpaticul Kozo. Lume destul de multă, vreo 500 persoane în Main. Nu știu câți au mai fost la EGC-uri, dar sunt destui. Este vorba inclusiv de oameni care vin pentru o săptămână sau alta.

Lucian a ieșit cam pe zero, iar Cornel, după un start ratat, nu a mai putut reveni pentru accesul în play-out-uri. A câștigat însă rapidul și a făcut semifinala la blitz. În GO generațiile se schimbă foarte rapid, iar EGC-ul mi-a confirmat asta. Cel mai nou val îl are în frunte pe Pavol Lisy și apoi Antti Tormanen. Favoriți de dată mai recentă sau mai veche ai EGC-ului s-au pierdut pe drum. Concursul a fost câștigat fără probleme de Fan Hui, comentariile mele referindu-se la “restul”. Mi s-a confirmat deci că vârsta optimă pentru GO este de 12-25 de ani, când acumulările sunt imense și rapide. Mai ales la 14-18, ritmul este și mai intens. Atât de intens încât jucători care anii trecuți păreau a conduce clar jocul în Europa precum Kachanovski s-au pierdut pe drum. Nu mai spun de așa-ziși favoriți precum Siksin, Dinerstein care, cu 3 înfrângeri, a coborat în jurul locului 10.

În afara lui Fan Hui, lupta a fost totuși echilibrată și interesantă. Lisy și Tormanen, favoriții mei, au jucat excelent, iar rușii, tot spre marea mea satisfacție, ca unul care, de horibile dictu, nu îmi pot reprima unica fobie, cea față de ruși, nici măcar în cazuri individuale, au terminat dezamăgitor. Siksin, ce e drept, s-a revanșat la side events. Dinerstein, pe lângă rezultatul modest, a dat încă o măsură a mârlăniei caracteristice, opunându-se admiterii lui Silt în Top Group după ce acesta făcuse o eroare de completare a formularului de înscriere.

Am văzut câteva lecții sau comentarii interesante de partide, de obicei doar frânturi. Chiar și așa, oricând ai ce învăța de la un jucător mult mai puternic, chiar și numai o mutare, o secvență sau un mod de gândire.

Seara, aproape negreșit și fără alternativă, mă înființam la barul de la parterul unuia dintre cămine. Bănci ca la festivalul berii, vreo 10-15 pline ochi de jucători, jocuri de GO, beri și alte jocuri. Până pe la 12-1 pentru că a doua zi dimineață aveam runda la 10 și nici măcar nu mai am poftă de cine știe ce bețivăneli, acu, la bătrânețe 🙂 O singură seară am stat până mai târziu, dar și atunci am câștigat runda de a doua zi. Au încântat atmosfera amicii Lucian și Octavian veniți din Olanda, amica lor profesionista Hajin Lee, simpaticul profesionist Kozo bun atât la mandolină cât și la GO, moș Albrecht, omul cu 3 băieți, dar care trebuie să mai învețe table, băiatul lui: nu-mai-știu-cum-îl cheamă, desigur Thomas, omul-minune cu diverse skilluri la tot felul de trucuri, Lidia, Kerem și mulți alții. Media respectată era de 2 beri pe seară sau 2 cocktails, toate rezonabile ca preț. De fapt toate prețurile erau cât în București, lucru extraordinar pentru o vacanță. Și, la Olsztyn, având în vedere că programul rundelor mă ținea ocupat până la 6 seara, nici măcar nu aveam când să cheltui vreun ban până la ora aia. Iar seara, tot ce cheltuiam era masa de seară (câteva frigărui sau ceva de genul acesta la barul de mai sus pentru aproximativ 5 euro, o masă la restaurant pentru vreo 8 euro sau o pizza uriașă pentru vreo 6 euro. În condițiile astea, abia am “reușit” să cheltui în zilele de la Olsztyn câte 12 euro pe zi. Nu că orașul, în centru, ar fi fost prea scump. Mai scump era să mă coste o amendă pe autobuz pentru că, din greșeală, am cumpărat bilet cu reducere.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...