Am ajuns vineri, pe data de 2 aprilie in Paris, iar dupa cazarea la un hotel superb am inceput sa deslusesc locul unde va trebui sa merg sa joc GO, si nu era nici macar aproape de Paris . Sa fiu mai explicit: Antony nu e nici macar o suburbie, este un alt orasel in aria metropolitana; prin urmare am inceput sa ma interesez cum se poate ajunge acolo… metrou timp de peste 30 minute si apoi tren (RER) timp de peste 40 minute, deci, in total, peste o ora si jumatate de la hotel pana la sala de joc.

Nici asta nu m-a demoralizat, doar traiesc in Bucuresti .

Ceea ce omora tot entuziasmul era insa vremea: ploi torentiale, ca ploile de vara, ce se succedau in fiecare ora…

Ajuns in Antony, dupa destule dificultati, sambata 3 aprilie, am avut prima surpriza… locul de joc nu prea era deloc marcat, liceul DescArtes era in mare parte inchis pentru renovari si trebuia sa ocolesti tot complexul pentru a gasi o intrare de servici unde erau marcaje referitoare la turneu. Nici mersul prin ploaie in cautarea indicatoarelor nu m-a putut zdruncina, doar mergeam la unul din cele mai mari turnee de GO ale Europei… Si iata-ma ajuns in sala de joc… in realitate reprezentand cantina imensa a liceului. Aici am trait prima deceptie: o sala imensa, despartita prin ceva pereti falsi, cu deschidere directa spre bucataria unde organizatorii preparau ad-hoc sandwisusi pentru comercializare, unde zgomotul facut de peste 200 de persoane nu era atenuat de nimic.

Intalnirea cu prietenii nostrii de la EurogoTV a fost primul moment frumos al turneului, iar faptul ca Harry purta tricoul de la Sibiu m-a facut sa fiu mandru Prima runda s-a intarziat cu peste o ora, nu am vazut nici o festivitate oficiala de deschidere, insa m-am intalnit cu Popic si Cornel si am putut asista la doua amicale intre ei, deci timpul a zburat rapid.

Prima runda, cu un francez mult peste rangul meu m-a incantat si m-a dezgustat in acelasi timp: a fost o partida frumoasa in care am pierdut si castigat jocul in 3 randuri Insa m-a dezgustat peste masura datorita atitudinii adversarului meu, care isi chema prieteni sa vada partida, apoi pleca sa vorbeasca cu ei. Nu stiu in ce masura a contat sau nu, dar  eu oricum m-am considerat invins pe tabla. Cea mai neplacuta parte a primei zile a fost plecarea, momentul in care, mai multi jucatori ne-am dus la gara sa luam trenul spre Paris (era trecut bine de 9 seara), am stat pe peron peste 20 minute degeaba si am aflat cu stupoare ca nu mai erau trenuri. A fost interesant si frustrant sa cauti alte cai de a pleca din Antony, un orasel superb, curat si ingrijit, dar care parea nelocuit Intr-un sfarsit (ora 00:00) am ajuns la hotel…

A doua zi de competitie a inceput la ora 10:30 (initial era ora 9:00), iar partidele au fost fara istoric… superbe prin lupta de pe goban, uimitoare la capitolul putere de calcul a francezilor, insa ziua a fost la fel de lunga, datorita spiritului francez de “laiser faire”. Dupa cele 2 partide am ajuns in Paris la ora 19:00 si am luat o noua decizie: sa vizitez si eu orasul. Drept urmare, in ultima zi de concurs nu m-am mai prezentat la turneu si am profitat de frumusetile Orasului Indragostitilor.

Una peste alta, un turneu cu foarte multi invitati, dar un turneu care ma face sa ma inclin sincer in fata organizatorilor romani de turnee: este o diferenta de la cer la pamant intre ce se face la noi si ce am gasit acolo. Mi-am potolit setea de a participa la turnee in afara tarii, tot mai bine e acasa