Iulian Dragomir

Am jucat GO in 1989, citeva luni, apoi am reluat in 2005, la Clubul Saijo. Am fost atras de la inceput de predarea GO-ului si de problemele organizatorice la club, iar mai recent, la federatie. Deoarece am neglijat perfectionarea proprie in favoarea predarii si organizarii, am scazut doua ranguri.


Articole publicate de Iulian Dragomir

Semifinala Campionatului National 2011 – clasament partial

Loc   Nume		Rg Club MMS SOS SOSOS R1 R2  R3  R4
1  Burzo Cornel		6D BaMa 34  193 1141 13+  4+  3+  2?
2  Serban Mihai		5D Bist 34  192 1137 11+  8+ 10+  1?
3  Corlan Lucian	5D Bucu 33  194 1137 12+  5+  1-  4?
4  Iugulescu Dan	2D Brai 33  193 1141  6+  1- 13+  3?
5  Tir Daniel		2D Pits 33  193 1138  7+  3- 11+  6?
6  Ghetu George		2D Brai 33  192 1134  4- 12+  9+  5?
7  Toma Iulian		2D Brai 33  191 1137  5- 10+  8+ 11?
8  Ghioc Adrian		4D Bucu 32  193 1135  9+  2-  7- 10?
9  Campianu Bogdan	2D Bucu 32  190 1133  8- 13+  6- 12?
10 Paraschiv Daniel	1D Galw 32  190 1117 14+  7-  2-  8?
11 Sora Adelina		1D Crav 32  189 1106  2- 15+  5-  7?
12 Toma Theodor		1D Brai 32  186 1104  3-  6- 17+  9?
13 Sorescu Louis	1D Bucu 31  190 1117  1-  9-  4- 14?
14 Chirila George	3K Bucu 29  169 1018 10- 19+ 16+ 13?
15 Bogaciev Iulian	5K Bucu 27  158  959 18+ 11- 19+ 20?
16 Costea Valeria	5K Bucu 27  155  939 19+ 20+ 14- 18?
17 Ichim Viorel		6K Bucu 26  156  944 20+ 18+ 12- 19?
18 Dobranis Darius	5K Bist 26  155  925 15- 17- 20+ 16?
19 Serban Radu		5K Pits 25  159  938 16- 14- 15- 17?
20 Dobranis Denis	5K Bist 25  156  924 17- 16- 18- 15?
1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

Propunere de organizare a Cupei Romaniei

Ca în orice sport, şi la go sîntem interesaţi cine sînt cei mai tari într-un anumit moment, iar modul în care aflăm acest lucru intră în sarcina Federaţiei.

Două sînt competiţiile cele mai importante dintre cele organizate de Federaţie: Cupa şi Campionatul. Ca în orice alt sport, de altfel. La Campionat participă, în principal, jucătorii de nivel dan, în două etape: semifinala şi finala. Ambele sînt organizate de Federaţie. La semifinală mai pot participa campionii de la CN Juniori sub 14, sub 16 şi sub 18 ani şi Campioana Naţională de Fete. Cine se califică, intră şi-n finală.

La Cupă este altceva: pot participa toţi jucătorii de go, pornind de la cei de 20 kyu! Cupa este a tuturor. Se organizează în mai multe etape de calificări, doar ultima, Finala, fiind organizată de Federaţie. Restul intră în sarcina Cluburilor de Go din ţară. Dacă un club are suficienţi jucători, poate organiza toate etapele, în afară de finală. Acest lucru se pare că prea puţini îl ştiu, deoarece doar la Brăila s-au organizat, în ultimii ani, toate etapele de calificări, iar la Bistriţa – etapa semifinală.

În Regulamentul Cupei, aflat acum în vigoare (valabil din aprilie 2005), se prevăd 4 etape de calificări: la prima (şaisprezecimile) participă jucătorii de go cu tărie de joc cuprinsă între 20 şi 9 kyu. Dintre ei, primii 25% se califică în optimi, la care se adaugă jucători între 8 şi 4 kyu. La sferturile de finală participă jucători între 3 şi 1 kyu plus 25% calificaţi din optimi, semifinala este pentru 1-2 dan plus 25% calificaţi.

După cum am zis, regulament avem, dar nu-l ştim, drept care participarea e minimă. Pentru că nu se ştie că, de fapt, cluburile trebuie să organizeze Cupa, Federaţia organiza, în trecut, şi semifinala, şi finala.

Cum să facem din Cupă o competiţie de masă, adică aşa cum ar trebui să fie? Care sînt problemele care apar?

Să luăm, ca exemplu, clubul Go-Vest din Oradea, unde Vasi Bunea este un organizator foarte inimos şi cu iniţiativă. Acolo sînt opt jucători, dacă îl socotim şi pe Peng Yong din Deva, care a aderat cu tot sufletul la clubul orădean. Nivelele sînt doar kyu: 1, 2, 5, 5, 6, 6, 14 şi 16. Pentru prima etapă ar fi doar 2 jucători, de 16 şi 14 kyu, deci nu are cum să o organizeze. În regulament se mai prevede că, atunci cînd nu sînt suficienţi jucători într-un club, se pot comprima etapele. Conform structurii de ranguri de la Clubul Go-Vest, nu s-ar putea organiza decît semifinala, la care să participe toţi, dintre care primii doi merg în finală: Vaida Sorin 1k şi Peng Yong 2k, de exemplu, dacă ar fi să le dăm şanse maxime celor mai tari. Un astfel de concurs nu este deloc atractiv, diferenţele de tărie sînt prea mari, iar dacă ţinem cont de faptul că şansa de a-i strînge pe toţi opt la un loc este foarte mică, chiar că îţi piere cheful de a încerca să organizezi o astfel de etapă.

La fel se prezintă situaţia în mai mult de jumătate din cluburi, cred. Cum să rezolvăm situaţia asta?

Eu propun să se reducă numărul de etape şi să se strîngă la fiecare etapă mai multe cluburi. Avem acum un număr de 453 jucători activi (i-am luat pe cei care au participat la concursuri în ultimele şase luni) dintr-un total de 1763. Etapele restructurate ar fi: optimi 20-8kyu, sferturi 7-2kyu, semifinală 1kyu-2dan, finala 3-7dan. În plus, măresc procentajul celor calificaţi în fiecare etapă la 30%.

Iată mai jos structura zonelor de desfăşurare a Cupei României la Go:

Zona A – Bucureşti, Piteşti, Craiova, Slobozia, Câmpina
Zona B – Brăila, Galaţi, Constanţa
Zona C – Baia Mare, Oradea, Cluj, Satu Mare, Alba Iulia, Zalău
Zona D – Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Sf. Gheorghe, Reşiţa, Gheorghieni, Lugoj, Odorheiu Secuiesc
Zona E – Timişoara, Giarmata, Turnu Severin, Jimbolia
Zona F – Bistriţa Năsăud, Vatra Dornei
Zona G – Iaşi, Botoşani, Suceava, Piatra Neamţ

La prima etapă, Zona A are 85 de participanţi, iar următoarele zone 124, 7, 20, 19, 10, 31 – total 296
La etapa a doua fiecare zonă va avea respectiv 39, 2, 12, 17, 16, 9, 7 participanţi, la care se vor adăuga 30% calificaţi din etapa anterioară, ajungînd la un total de 198 de jucători de go.

Semifinala va fi atacată de mai puţin jucători, astfel: Zona A – 17 jucători, Zona B-6, C – 1, D-2, E-3, F-3, G-0. Din etapa anterioară primesc dreptul de a participa la finală tot primii 30% şi astfel se ajunge la un total de 111 participanţi la semifinală.

Şi, în fine, Finala: (17+ 4+2+1+1+1+0) + 30% din semifinalişti: ajungem la 62 de finalişti.

Ce ziceţi? vă place?

Perioada de desfăşurare: ianuarie-mai a fiecărui an. Cluburile stabilesc data exactă a fiecărui eveniment. Pentru anul acesta, o sugestie ar fi: optimile pe 19-20 martie, sferturile pe 30 aprilie – 1 mai, semifinala pe 28-29 mai.

Ne mai putem gîndi şi la alte îmbunătăţiri, pentru a face acest eveniment şi mai plăcut: se poate face un concurs mare-mare, cu participare la toate nivelele de tărie, se joacă sistem McMahon (nu elveţian, cum e regula acuma), iar zona jucătorilor participanţi la etapa de calificare se separă cu o diferenţă de 4-5 puncte McMahon de celelalte grupe (toţi cup-iştii primind număr egal de puncte Mcmahon). De pildă, se poate face acest lucru chiar şi la Cupa Shusaku (deoarece la etapele de calificare pot participa şi jucători străini).

Se poate face şi odată cu desfăşurarea unei etape a Marelui Premiu Radu Baciu, dar acest lucru trebuie anunţat din timp, cu două săptamîni înainte de a avea loc. În fine, uneori se pot face şi excepţii…

Fișier anexă în format Word (.doc).

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 vot(uri), media: 5.00 din 5)
Loading ... Loading ...

“Maestrul de go” într-o nouă lectură

Niciun scriitor nu va da explicaţii vreodată despre ce a scris, de ce sau cum a scris. Imediat ce-a terminat de scris, se depărtează de opera sa, o va privi cu un ochi de cititor oarecare, străin. Chiar dacă va fi întrebat într-un interviu, o dă cotită, te pune pe o pistă greşită. E de datoria lui să te lase liber la interpretare: dacă e vorba de artă adevărată, atunci cîte lecturi, tot atîtea atâtea cărţi vor ieşi. A o lua înapoi pe pista determinărilor pentru a înţelege resorturile ascunse ale unei opere de artă poate fi doar pasiunea unui detectiv literar.

În privinţa romanului “Maestrul de go” a lui Yasunari Kawabata s-a aplicat un şablon de interpretare preluat automat nu ştiu de unde: se spune că ar fi o alegorie a înfrîngerii Japoniei în cel de-al doilea război mondial. Cum vi se pare afirmaţia asta? Foarte mulţi dintre cei cărora li se recomadă un film sau o carte întreabă imediat: “şi despre ce este vorba? ca să ştiu dacă mă interesează!” Nu mi se pare o idee bună. Dacă cineva începe să-mi povestească, plin de entuziasm, subiectul cărţii sau filmului recomandat, îl opresc imediat, pentru că vreau să citesc eu, cu mintea mea, nu cu mintea lui. Dacă aş fi citit cartea asta după ce mi-am băgat în cap că este “o alegorie a decăderii Japoniei imperiale” şi “triumful pragmatismului american”, probabil că aş fi interpretat-o după acest şablon, foarte convenabil spiritului occidental pro-american, şi n-aş mai fi gîndit nimic. Adică m-aş fi lăsat manipulat cu uşurinţă.

Am citit-o, însă, cu mintea mea şi apoi m-am mirat foarte cînd am citit cronicile, ce zic ele. Am reanalizat-o în minte şi m-am întărit în sinea mea pentru a-mi susţine percepţia proprie despre carte. Am recitit-o şi am găsit din nou că am tot dreptul să-mi susţin punctul de vedere. Ar putea exista o lectură şi în sensul acela, pomenit mai sus şi devenit “loc comun”, dar fiecare cititor este dator, din respect faţă de munca artistului, să aibă o lectură proprie.

De curînd, domnul Gheorghe Păun, membru al Academiei Române şi al Academiei Europei, m-a onorat cu propunerea de a colabora la o revistă lunară de cultură, “Curtea de la Argeş”, prin susţinerea unei rubrici despre go. Am acceptat cu bucurie, iar primul subiect asupra căruia am cazut de acord a fost “Maestrul de go”. Revista va putea fi găsită pe internet, nu peste mult timp, la adresa www.curteadelaarges.ro (pentru abonamente, consultaţi pagina revistei). Citiţi-o şi vă aştept criticile şi comentariile.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (5 vot(uri), media: 3.60 din 5)
Loading ... Loading ...

Go-ul ca hobby (2)

În Evul Mediu, Biblia se citea în Biserică doar în latină sau greacă. Mi-am pus de mai multe ori întrebarea dacă a fost bine sau rău că fiecare popor şi-a tradus-o în limba lui. Şi acum mă-ntreb la fel, iar răspunsul este: nu ştiu dacă a fost bine sau rău, dar inutil a fost sigur! Pentru că Biblia este un cod de legi, o colecţie de legi codificate, iar de legi fuge toată lumea; aşa că Biblia e citită ca orice, doar ca ceea ce este – nu. Comentarii, însă, la greu…

La fel şi cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al FRGo: nimeni nu-l citeşte, dar comentarii pe lîngă el se fac fără probleme. Iată, de exemplu, în ultimul număr din ProGo, articolul lui Codrin Vasiloanca-Smirnoff, în care povesteşte despre contestaţia lui Jim. Domnul Smirnoff „dezbate“ în sinea lui  această problemă, fără să se documenteze cît de puţin: nu caută detalii comunicînd cu cei implicaţi şi nu studiază cadrul legal. Mie mi-a dat telefon (şi cred că sînt singurul din Biroul Federal cu care a vorbit), însă nu a făcut decît să audă ce spun, nu l-a interesat deloc să afle şi să ştie mai mult despre problema în discuţie, nu l-am simţit că vrea să comunice cu mine, să afle detalii, ci doar că vrea să „fure“ nişte informaţii pe care să le exploateze după bunul său plac. Aşa ajunge el să afirme că sprijinirea de către FRGo a turneului „Masters“ ediţia 2010 este o „comică concluzie“. Ce-am zis eu şi ce-a vrut el să înţeleagă!

Care este cadrul legal? În ROF-ul din 2005, încă în vigoare (îl găsiţi pe saitul federaţiei la Documente), în capitolul „Regulamentul de Competiţii al FRGo“, Art.28 spune: „În fiecare an, la întocmirea calendarului intern, se iau în discuţie de către biroul federal toate propunerile pentru organizarea etapelor de Campionat sau Cupa României, precum şi alte concursuri. De aceea toate cluburile, asociaţiile sportive, sponsorii şi persoanele fizice care doresc organizarea unui concurs care să intre în calendarul intern al F.R.GO trebuie să trimită ofertele lor până la data de 30.11 a anului în curs pentru anul următor.“

Deci discutăm dacă un concurs face parte sau nu din Calendarul Competiţional, nu dacă este al federaţiei sau nu! Pentru că, în situaţia în care apare un concurs nou, cum este „Masters“-ul din 2010, la care federaţia este invitată ca coorganizator, ea nu poate spune nu – şi, din acel moment, respectivul concurs devine şi al ei.

Care sînt diferenţele? Atunci cînd un concurs este acceptat să intre în Calendarul Competiţional, acest calendar este înaintat la minister (ANST) şi se solicită finanţare pentru el. În mod necesar, şi regulamentul concursului trece prin Comisia de Competiţii (nu „Comisia competiţională“, cum îi caricaturizează numele d-l jurnalist Smirnoff, de parcă respectiva comisie ar participa la vreun concurs). Din acel moment, responsabilitatea concursului aparţine federaţiei, care se va ocupa din timp de amănuntele organizatorice care îi stau în sarcină, iar la acel concurs pot participa doar sportivi legitimaţi prin federaţie. În schimb, concursul la care federaţia este doar coorganizator, poate fi şi el ajutat de către federaţie, inclusiv financiar, dar e clar că nu din bani de la stat, pentru că nu s-a cerut, ci doar din resurse proprii. În plus, responsabilitatea pentru detaliile organizatorice îi aparţine organizatorului (club, sponsor etc.), deci şi pentru regulamentul concursului, iar organizatorul este liber să accepte sau nu sportivi care nu au fost legitimaţi prin federaţie.

Toate aceste detalii, pe care d-l Smirnoff nu mi le-a cerut, ar fi putut foarte bine să i le specifice Iulian Toma, dacă-l întreba, că de la telefonul lui vorbea şi el mi l-a dat la telefon. Pentru că Tomiţă cunoştea foarte bine atît Regulamentul, pentru că el este cel care l-a conceput, cît şi Calendarul Competiţional pe 2010, pentru că el l-a redactat. Şi nu doar atît, dar avea şi experienţă ca vechi membru al Biroului Federal şi ca fost preşedinte de federaţie. Şi ca organizator de concursuri, şi ca arbitru. Dar probabil că Tomiţă mi l-a dat la telefon şi s-a dus la treburile lui; nu-mi imaginez că ar fi auzit discuţia şi n-ar fi făcut niciun comentariu!

D-l Smirnoff ar fi putut să-i ceară şi-n problema contestaţiei părerea lui Tomiţă, că şi el e în Birou, şi bănuiesc că nu i-ar fi zis altceva. Dar nu a făcut-o, drept dovadă că nici nu apare în articol. O altă dovadă că nu l-a întrebat nimic pe Tomiţă este faptul că afirmă, în totală necunoştinţă de cauză, că proiectul organizării concursului aparţine Biroului Federal, inclusiv criteriile de selecţie. Dacă ar fi adus vorba despre acest aspect, Iulian Toma i-ar fi spus clar că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, că ar fi ştiut şi el; în nicio şedinţă a Biroului Federal nu s-a discutat despre iniţiativa federaţiei de a organiza un astfel de concurs, din simplul motiv că această iniţiativă aparţine sponsorului.

Este incredibil că mi-a dat mie telefon de pe telefonul lui Iulian Toma şi nu a vorbit nimic cu el! Acum, după ce a apărut articolul, cred că şi Tomiţă e supărat că nu a vorbit nimic cu el şi a făcut Brăila de rîs. Şi chiar mă îndoiesc să fi vorbit ceva şi cu Jim!

Tot articolul are drept unic scop denigrarea activităţii Biroului Federal şi este scris din imaginaţia d-lui Smirnoff: el şi-a imaginat că Biroul Federal a făcut şi a dres cutare şi cutare lucru. După ce l-a terminat de scris, îmi dă şi mie telefon (oare de ce mie? nu era mai simplu să vorbească cu Iulian Toma?). Ce i-am zis eu era,  însă, în totală contradicţie cu scenariul fantezist de pînă atunci, aşa că a reinterpretat conform imaginaţiei proprii şi l-a anexat în coada articolului, nu s-a obosit să rescrie articolul conform celor spuse de mine, ci doar a ridiculizat ce i-am zis eu. Poate că asta a şi vrut, să-şi bată joc de mine, care l-am ajutat cu materiale de go (pentru cursurile pentru copii) şi de la mine, şi de la federaţie.

Domnul Codrin Vasiloanca-Smirnoff a dat dovadă de rea credinţă şi a încălcat orice cod de morală – şi jurnalistică, şi de omenie, şi colegială, şi sportivă. Şi nu este la prima abatere, în numărul anterior a mai făcut un şir de gafe. Angajamentul său de a edita revista Pro-Go a fost o eroare care trebuie cît mai repede îndreptată. Argumentul că „e şomer şi are timp“ nu este suficient. Eroarea cea mai grosolană şi de neiertat este că face afirmaţia că Biroul Federal nu a răspuns la contestaţie, dar, culmea, citează din răspunsul lui Ion Florescu, care este şi purtătorul de cuvînt al Biroului Federal, lucru pe care-l ştie toată lumea, pentru că sînt pe rgo mai multe comunicate ale B.F. trimise de către Mirel. Nici nu mai poţi fi sigur ce e real şi ce e imaginar în acest aşa-zis articol, scris amatoriceşte din toate punctele de vdere.

Cred că acest mic incident trebuie uitat cît mai repede şi să rămînă doar ca un bun exemplu de ce e bine să depăşim etapa „goul ca hobby“. Cine vrea, desigur.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 2.00 din 5)
Loading ... Loading ...

GO-ul ca hobby

GO-ul european este la începuturile sale. Ca orice produs nou, are nevoie de o strategie de promovare, e nevoie să investeşti pentru a il lansa pe piaţă, să-l faci cunoscut. Care a fost până acum strategia de promovare? A fost prezentat cu o faţă prietenoasă, ca un hobby.

Jucăm GO pentru a ne distra, pentru a ne petrece timpul liber într-un mod plăcut. Aşa l-am găsit prezentat în revistele franţuzeşti şi englezeşti vechi şi noi, aşa este abordat în cele şapte interviuri pe care le-am luat acum doi ani reprezentanţilor unor federaţii europene.

Când copiii aleargă brambura după o minge, fotbalul este pentru ei o joacă; dacă imaginează două porţi din ghiozdane sau pietre şi stabilesc nişte reguli minime, atunci devine un joc; dacă învaţă regulile oficiale şi participă la concursuri, devine sport.

Cu GO-ul se întâmplă la fel: la început e joacă, apoi joc şi sport. Are însă calităţi care-i mai adaugă două trepte: Artă şi Cale. Aşa cum este abordat acum în Europa, este predominant o joacă, cel mult un joc. Doar pentru câţiva jucători de GO este sport.

Şi aici apare un conflict, o tensiune: cei care se află la conducerea federaţiilor europene nu îi susţin pe sportivi, deoarece viziunea lor organizatorică este, cum am zis, la nivel de hobby. Marea masă de amatori de GO, narcisistă fiind, este satisfăcută de acest nivel şi se opune vehement modificării acestui mod de abordare. Iar factorii decizionali în organizarea GO-ului european se complac în această atitudine comodă, făcând pe placul amatorilor de GO şi ezitând să treacă în etapa „GO, sport amator”.

Suntem, deci, încă departe de abordarea GO-ului ca Artă, deşi printre amatorii de GO există deja filozofi care îl numesc „Cale”.

Câtă vreme atitudinea comună de abordare a fost ca distracţie, hobby, modul de organizare actual a fost ideal şi impresia generală era foarte bună. Percepţia actuală este, însă, de lâncezeală, deoarece este momentul să se treacă la nivel de GO – disciplină sportivă, iar acest salt întârzie.

Care ar fi diferenţa? foarte simplu: în GO-ul ca hobby se sprijină practicarea sa de către mase, la orice nivel, în timp ce în GO-ul ca sport se încurajează performanţele.

Sunt un amator de GO care, paradoxal, susţine trecerea la etapa „GO, disciplină sportivă”. Recenta declaraţie a lui Ondreij Silt despre turneul de la Amsterdam o consider constructivă, deoarece urmează linia evoluţiei fireşti a GO-ului: nu poţi ţine un adolescent în ghetele de la 10 ani pentru că începe să ţipe.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (7 vot(uri), media: 4.43 din 5)
Loading ... Loading ...