Iulian Dragomir

În Evul Mediu, Biblia se citea în Biserică doar în latină sau greacă. Mi-am pus de mai multe ori întrebarea dacă a fost bine sau rău că fiecare popor şi-a tradus-o în limba lui. Şi acum mă-ntreb la fel, iar răspunsul este: nu ştiu dacă a fost bine sau rău, dar inutil a fost sigur! Pentru că Biblia este un cod de legi, o colecţie de legi codificate, iar de legi fuge toată lumea; aşa că Biblia e citită ca orice, doar ca ceea ce este – nu. Comentarii, însă, la greu…

La fel şi cu Regulamentul de Organizare şi Funcţionare (ROF) al FRGo: nimeni nu-l citeşte, dar comentarii pe lîngă el se fac fără probleme. Iată, de exemplu, în ultimul număr din ProGo, articolul lui Codrin Vasiloanca-Smirnoff, în care povesteşte despre contestaţia lui Jim. Domnul Smirnoff „dezbate“ în sinea lui  această problemă, fără să se documenteze cît de puţin: nu caută detalii comunicînd cu cei implicaţi şi nu studiază cadrul legal. Mie mi-a dat telefon (şi cred că sînt singurul din Biroul Federal cu care a vorbit), însă nu a făcut decît să audă ce spun, nu l-a interesat deloc să afle şi să ştie mai mult despre problema în discuţie, nu l-am simţit că vrea să comunice cu mine, să afle detalii, ci doar că vrea să „fure“ nişte informaţii pe care să le exploateze după bunul său plac. Aşa ajunge el să afirme că sprijinirea de către FRGo a turneului „Masters“ ediţia 2010 este o „comică concluzie“. Ce-am zis eu şi ce-a vrut el să înţeleagă!

Care este cadrul legal? În ROF-ul din 2005, încă în vigoare (îl găsiţi pe saitul federaţiei la Documente), în capitolul „Regulamentul de Competiţii al FRGo“, Art.28 spune: „În fiecare an, la întocmirea calendarului intern, se iau în discuţie de către biroul federal toate propunerile pentru organizarea etapelor de Campionat sau Cupa României, precum şi alte concursuri. De aceea toate cluburile, asociaţiile sportive, sponsorii şi persoanele fizice care doresc organizarea unui concurs care să intre în calendarul intern al F.R.GO trebuie să trimită ofertele lor până la data de 30.11 a anului în curs pentru anul următor.“

Deci discutăm dacă un concurs face parte sau nu din Calendarul Competiţional, nu dacă este al federaţiei sau nu! Pentru că, în situaţia în care apare un concurs nou, cum este „Masters“-ul din 2010, la care federaţia este invitată ca coorganizator, ea nu poate spune nu – şi, din acel moment, respectivul concurs devine şi al ei.

Care sînt diferenţele? Atunci cînd un concurs este acceptat să intre în Calendarul Competiţional, acest calendar este înaintat la minister (ANST) şi se solicită finanţare pentru el. În mod necesar, şi regulamentul concursului trece prin Comisia de Competiţii (nu „Comisia competiţională“, cum îi caricaturizează numele d-l jurnalist Smirnoff, de parcă respectiva comisie ar participa la vreun concurs). Din acel moment, responsabilitatea concursului aparţine federaţiei, care se va ocupa din timp de amănuntele organizatorice care îi stau în sarcină, iar la acel concurs pot participa doar sportivi legitimaţi prin federaţie. În schimb, concursul la care federaţia este doar coorganizator, poate fi şi el ajutat de către federaţie, inclusiv financiar, dar e clar că nu din bani de la stat, pentru că nu s-a cerut, ci doar din resurse proprii. În plus, responsabilitatea pentru detaliile organizatorice îi aparţine organizatorului (club, sponsor etc.), deci şi pentru regulamentul concursului, iar organizatorul este liber să accepte sau nu sportivi care nu au fost legitimaţi prin federaţie.

Toate aceste detalii, pe care d-l Smirnoff nu mi le-a cerut, ar fi putut foarte bine să i le specifice Iulian Toma, dacă-l întreba, că de la telefonul lui vorbea şi el mi l-a dat la telefon. Pentru că Tomiţă cunoştea foarte bine atît Regulamentul, pentru că el este cel care l-a conceput, cît şi Calendarul Competiţional pe 2010, pentru că el l-a redactat. Şi nu doar atît, dar avea şi experienţă ca vechi membru al Biroului Federal şi ca fost preşedinte de federaţie. Şi ca organizator de concursuri, şi ca arbitru. Dar probabil că Tomiţă mi l-a dat la telefon şi s-a dus la treburile lui; nu-mi imaginez că ar fi auzit discuţia şi n-ar fi făcut niciun comentariu!

D-l Smirnoff ar fi putut să-i ceară şi-n problema contestaţiei părerea lui Tomiţă, că şi el e în Birou, şi bănuiesc că nu i-ar fi zis altceva. Dar nu a făcut-o, drept dovadă că nici nu apare în articol. O altă dovadă că nu l-a întrebat nimic pe Tomiţă este faptul că afirmă, în totală necunoştinţă de cauză, că proiectul organizării concursului aparţine Biroului Federal, inclusiv criteriile de selecţie. Dacă ar fi adus vorba despre acest aspect, Iulian Toma i-ar fi spus clar că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, că ar fi ştiut şi el; în nicio şedinţă a Biroului Federal nu s-a discutat despre iniţiativa federaţiei de a organiza un astfel de concurs, din simplul motiv că această iniţiativă aparţine sponsorului.

Este incredibil că mi-a dat mie telefon de pe telefonul lui Iulian Toma şi nu a vorbit nimic cu el! Acum, după ce a apărut articolul, cred că şi Tomiţă e supărat că nu a vorbit nimic cu el şi a făcut Brăila de rîs. Şi chiar mă îndoiesc să fi vorbit ceva şi cu Jim!

Tot articolul are drept unic scop denigrarea activităţii Biroului Federal şi este scris din imaginaţia d-lui Smirnoff: el şi-a imaginat că Biroul Federal a făcut şi a dres cutare şi cutare lucru. După ce l-a terminat de scris, îmi dă şi mie telefon (oare de ce mie? nu era mai simplu să vorbească cu Iulian Toma?). Ce i-am zis eu era,  însă, în totală contradicţie cu scenariul fantezist de pînă atunci, aşa că a reinterpretat conform imaginaţiei proprii şi l-a anexat în coada articolului, nu s-a obosit să rescrie articolul conform celor spuse de mine, ci doar a ridiculizat ce i-am zis eu. Poate că asta a şi vrut, să-şi bată joc de mine, care l-am ajutat cu materiale de go (pentru cursurile pentru copii) şi de la mine, şi de la federaţie.

Domnul Codrin Vasiloanca-Smirnoff a dat dovadă de rea credinţă şi a încălcat orice cod de morală – şi jurnalistică, şi de omenie, şi colegială, şi sportivă. Şi nu este la prima abatere, în numărul anterior a mai făcut un şir de gafe. Angajamentul său de a edita revista Pro-Go a fost o eroare care trebuie cît mai repede îndreptată. Argumentul că „e şomer şi are timp“ nu este suficient. Eroarea cea mai grosolană şi de neiertat este că face afirmaţia că Biroul Federal nu a răspuns la contestaţie, dar, culmea, citează din răspunsul lui Ion Florescu, care este şi purtătorul de cuvînt al Biroului Federal, lucru pe care-l ştie toată lumea, pentru că sînt pe rgo mai multe comunicate ale B.F. trimise de către Mirel. Nici nu mai poţi fi sigur ce e real şi ce e imaginar în acest aşa-zis articol, scris amatoriceşte din toate punctele de vdere.

Cred că acest mic incident trebuie uitat cît mai repede şi să rămînă doar ca un bun exemplu de ce e bine să depăşim etapa „goul ca hobby“. Cine vrea, desigur.