Dorin Chis

Republicare din Revista ProGo numărul 20. Interviu acordat în data de 12 februarie 2011.

Când m-am apucat de GO, prin anii `80, nu ieşisem cu jocul afară din oraş, aşa că pe majoritatea jucătorilor noştri i-am cunoscut după 2004 când am început să umblu pe la concursul lui Titi, la Bucureşti. Într-o zi, Iulian Dragomir mi-a trimis nişte fotografii „istorice” şi atunci am aflat cu stupoare că familia Ghioc a strâns de fapt 10 D …

Adrian Ghioc

Kiru: Multă vreme am crezut că Titi Ghioc a fost singur la părinţi. Cum de a putut un 5D să dispară atâţia ani din peisajul GO-ului românesc?

Adrian Ghioc: Sunt un bărbat atipic. Nu pot să iubesc două femei în acelaşi timp. După ce am terminat facultatea, nefiind vreun mostenitor de Hilton a trebuit să mai şi lucrez. Şi întâmplător îmi plăcea ce fac. Am lăsat iubirea din tinereţe (go-ul) pentru mai târziu, pentru la pensie ziceam eu. Timpul a mai trecut peste mine, iubirea mai recentă m-a şi dezamăgit un pic, dar oricum şi-a făcut treaba. Nu mai sunt “în boscheţi”, aşa că a cam venit timpul pensiei! Adică al iubirii din tinereţe

K: Cum ţi-ai reamintit de GO? A fost un declic la un moment dat, sau ai revenit treptat? Sau poate n-ai “plecat” niciodată de tot?

AG: Go-ul n-a plecat niciodată din sufletul meu. Sunt un tip pătimaş atunci când e vorba de ceea ce-mi place. Dar raţional. Să-ţi dau un alt exemplu… Îmi plac foarte mult cărţile şi îmi place să citesc. Dar în tren spre Oradea, între două babe care-şi deapănă amintirile, n-o să încerc niciodată să citesc o carte bună. Poate cel mult un roman poliţist. Lectura cărţii bune o voi lăsa pentru timpul potrivit, atunci când îi pot da atenţia cuvenita. Aşa şi cu go-ul …

K: Cum au arătat primii tăi ani în GO?

AG: Confuzie mare, lipsuri asemenea, mult entuziasm. Eram cam de tăria ta sau poate mai slab şi … cât mă mai rugam de George (Stihi) să-mi copieze şi mie “Basic Techniques of Go”… Zicea că nu-i de nasu’ meu. Acum cu ochi mai maturi decât atunci banuiesc că avea alte motive pentru refuzurile lui Că veni vorba de el, nu ştiu când o să mai avem noi un organizator ca el. Pe de altă parte, am vazut că acu’ e “democraţie” (manifestată îndeosebi prin neştiinţă şi lipsă de respect), multora nici nu le-ar plăcea George… Revenind … N-aveam bani, n-aveam acces la informaţie, n-aveam nimic decât tinereţe şi entuziasm. A, şi mai aveam ceva totuşi … îl aveam pe Radu Baciu, care nu era un “profesionist” ca cei de azi (nu-i o critică aruncată aici din vârful condeiului, e doar un fapt prezentat aşa cum e, plăcut sau nu, depinde cine-l citeşte şi dacă-l poate înţelege). Am învăţat multe de la Radu şi nu mi-a cerut nici măcar o ţigară în schimbul timpului lui preţios… În rest, ce să mai spun? O mână de fanatici. Jucam go cât cuprinde. Cu Ionuţ Cora, Liviu Oprişan, Şerban Cristescu şi alţii. Duminica plecam dimineaţa de acasă şi mai veneam noaptea.

K: Recent am descoperit în comentariile articolelor din despreGO.ro câte ceva din viziunea ta despre GO. Ce înseamnă GO-ul pentru tine?

AG: Ce înseamnă muntele Fuji pentru o furnicuţă? Dar soarele pentru o albină? Na că am devenit şi poet! Să revenim (şi nu prea) … Mult prea mult pentru un spaţiu atât de restrâns ca cel alocat unui interviu. Cum bine zici, o parte din viziunea mea poate fi intrezărită citind printre rânduri ce scriu pe ici pe colo…

K: Eu insist, cu atât mai mult cu cât sunt dispus să suplimentez numărul de pagini, numai ca să aud răspunsul. Mi se pare cel mai interesant lucru la un om de GO (în mod intenţionat nu am folosit termenul de jucător de GO).

AG: Ufff… N-am reusit să te păcălesc şi acu’ nu ştiu ce să zic. Vezi? Aşa e când te dai mare la apă mică! Dacă aş zice că go-ul pentru mine e un hobby, m-aş trage singur de mânecă şi mi-aş zice … “Mare mincinos mai eşti”. Dacă aş băga texte cu arta, iar mi-aş zice … “Hei, las-o mai uşor că mai citesc şi alţii şi-i buşeşte râsu’. Iar pe alţii plânsu’ LOL”. Chiar aşa, oare ce o fi go-ul ăsta pentru mine? … Fiind inginer mi-am adus aminte de glumiţa aia cu asemănarea dintre ingineri şi căini. şi ăia şi ceilalţi au privirea blândă şi înţelegătoare, dar se exprimă mai greu Mda, vorbeam de go parcă, nu? Mă-nvârt în jurul cozii şi nu zic nimic … Treaba ta, ai zis că suplimentezi numărul de pagini … Hai să mai încerc … E … lumea în care mă simt bine. E ceva care mă face pătimaş, fanatic uneori. E ceva care-mi place foarte mult şi nu m-a înşelat niciodată. E cel pe care nu mă supăr niciodată, fie că mă urcă pe scară atunci când e să fie, fie că mă coboară atunci când nu mai am ce căuta mai sus. E ceva ce m-a vrăjit când eram adolescent şi acum îmi dă târcolale din nou şi din nou. Oare ce să fie go-ul ăsta? S-ar putea ca între timp să fi ajuns o parte din mine, aşa cum eu demult am devenit o mică părticică din el…

K: Anul trecut la Ambasador am pierdut în faţa lui Rareş Ghioc. Surprins de tăria lui l-am întrebat unde a învăţat GO în ultimul an şi răspunsul lui a fost bulversant:
“La bunici”.
Eram uluit.
“Bunicii tăi joacă GO?”
“Nuuu. Acolo m-a învăţat unchiul meu…”
Aşadar, dacă ar fi să ai un discipol, care sunt pasii cu care l-ai trece prin GO?

AG: Dacă punerea în practică a verbului a preda ar fi aşa uşoară, toti englezii ar fi în stare să predea engleza. Dar nu sunt. Faptul că sunt 5d nu înseamnă automat că sunt şi un profesor de go bun sau măcar bunicel. Deocamdată nu sunt dovezi prea concludente în sprijinul teoriei ca aş putea preda go-ul. E adevărat, sunt câteva persoane (jucători de nivel kyu) cu care joc şi cărora încerc să le mai explic una-alta, dar nu sunt discipolii mei. Totuşi … dacă aş avea un discipol … hmm … în primul rând aş înţelege relaţia noastră în stilul asiatic. Sunt senseiul tău şi când îţi spun să freci podeaua, o freci, chiar dacă ţie ţi se pare ca n-are legătură cu go-ul. Altfel n-aş accepta să mă ocup de un discipol. Atenţie! Eu fac diferenţă între termenul de elev şi cel de discipol. În acelaşi timp, să revenim cu picioarele pe pământ. În lumea modernă, cine ar accepta să fie discipolul meu în condiţiile expuse? Şi de ce şi-ar dori să fie discipolul meu? Să ne reamintim … sunt furnicuţa de la poalele muntelui Fuji… Nu e doar o metafora, e adevărul adevărat, fie că-mi place sau nu.

K: Eu ştiu pe cineva dispus … Dar întrebarea viza descoperirea unor trepte ce trebuiesc urcate, a unei ordini, aşa cum o vezi tu …

AG: Ha! Nu umbla cu cioara vopsită, vrei să mă măguleşti şi să obţii mai multe de la mine în interviul ăsta Trecând peste asta şi peste ce am spus mai devreme, ar mai fi  impedimente, de exemplu … ar trebui să stea la mine (Ana m-a întrebat ce moşmondesc p-aici, a citit şi s-a dus dincolo. Nu stă degeaba, produce un zgomot cam stresant … Cred că îşi ascute baltagu’) şi să o cam rupă cu restul. Inclusiv cu şcoala sau serviciul, după caz. E persoana respectiva atât de hazardată? Dacă mizeaza pe numărul necâştigător? La rândul meu, prezumând că sunt cu picioarele pe pâmânt (că d-aia sunt sensei, nu?), ar trebui să analizez foarte bine ce va urma. Nu pot să risc să distrug un om (viitorul lui) de dragul artei mele şi orgoliului meu. E tare complicat … Nu-s un visător de felul meu şi nu mă arunc cu capul înainte aşa usor. Şi mai e ceva … un singur elev în şcoala asta a mea ipotetică nu e suficient. E nevoie de competiţie internă … aşa că … să presupunem că găseşti un nebun, da’… unde mai găseşti încă cel puţin doi-trei?

Totusi să încerc să revin … Treptele ce ar trebui urcate, ordinea în viziunea mea … M-ai pus într-o încurcătură destul de mare, mai că-mi vine să dau vina pe aşa-numitul “writer’s block”. Să mă dau un superstar jucător de top care le ştie pe toate? Nu-mi vine să mă păcălesc pe mine chiar aşa. Răspunsul sincer şi dezamăgitor este că neavând în plan şcoala aia ipotetică de care vorbeam mai devreme, n-am nici un “plan de şcolarizare”. Ca să mai spulber din dezamăgire, o să încerc să dau un sfat pentru unii din cei care într-adevăr vor să fie mai buni decât sunt acum … Să-şi inverseze atitudinea faţă de anumite lucruri. Atunci când întâlnesc un jucător mai puternic, în loc să fie tare’n clanţă pe nu ştiu care blog, pe holul sălii de concurs sau pe chatul KGSKGS Go Server - un foarte popular server de GO. Poate fi accesat la adresa www.gokgs.com.-ului şi să pună pe tablă respectuos pietrele de handicap iar în timpul partidei să fie covârşit de respect… să facă invers. Cu alte cuvinte, să mute tupeul din exterior pe tablă şi respectul de pe tablă înafara ei. Mda, cred ca n-am spulberat nicio dezamăgire. E un sfat din categoria spălatului podelelor, n-am dezvăluit o deschidere miraculoasă cu care să rupem în bucăţi adversarul “while sleeping”…

K: Cum se antrenează azi Adi Ghioc?

AG: Într-o ordine aleatoare … Rejoc (cam prost folosit termenul, dar altul n-am găsit) partide de profesionişti. Unele mai vechi plus cam toate cele noi pe care pun mâna. Uneori cu atenţie, alteori mai repede. Sunt utile ambele abordări. Când rejoc partida mai repede, memoria fotografică înregistrează forme şi mă opreşte doar dacă-mi iese în cale ceva ieşit din comun (pentru mine). Altceva … pun pe tablă şi rezolv probleme. În anii ’90 niciodată n-am făcut aşa ceva. Şi prost am făcut. Altceva … mai joc online din când în când, dar rar pentru că nu-mi place şi nici nu mă simt bine fizic. Nu pot să-ţi explic ştiinţific ultima chestie, unora poate le pare aiurea. E o problemă legata de ochi şi nu numai. Nu am capacitatea de a o explica, dar îi ştiu urmările asupra mea. Da, din păcate joc foarte puţin în comparaţie cu cât jucam înainte şi asta e foarte rău. Dar n-am soluţie încă şi nici timp foarte mult (online ar fi fost cel mai convenabil, dar …) în rest, ce să-ţi mai zic … Mai lucrez din când în când la unele deficienţe care aparent n-au legatură cu go-ul. Mai mult legate de psihologie. Unele le-am mai dezvăluit printre rânduri în alte parţi, altele nu. Să lăsăm şi o aură de mister Nu sunt o femeie frumoasă ca să mă dezbraci de tot. Şi din prima!

K: Îţi mai aminteşti cum ai trecut pragul de 1D?

AG: Sincer nu prea. Îmi amintesc că era un sistem cam feudal de a trece pragul şi pe care eu l-aş folosi şi acum. Nu era aşa simplu … Acum am văzut că sunt o puzderie de shodani. Hmm … Oare?

K: Din valul ridicat în anii ’80, câţiva au ajuns pe la casa GO-ului de la Soare Răsare. Nu te-a tentat să studiezi GO-ul la el acasă?

AG: Ohhh, m-aş duce şi mâine chiar dacă mi-am mai pierdut entuziasmul din anii ’90. Dar … îmi lipsesc şi mi-au lipsit multe din ingredientele necesare. Să o luăm din nou într-o ordine aleatoare… Îţi trebuie bani seriosi sau un sponsor. Îţi trebuie multă şansă (fie că se numeşte Saijo sensei ori Kobayashi Chizu) dar şi ştiinţa (sau potriveala) de a beneficia de ea. Şi-ţi mai trebuie ceva talent sau măcar tinereţe şi ceva cunostinţe mai aprofundate. Când au plecat Dragos şi Vali, eu eram foarte tânăr şi mai tare decât ei, dar ei … aveau jumătate din vârsta mea şi se apropiau de tăria mea de joc cu paşi mari. Când au plecat Sorin şi Robert, ei – mai mici decât mine – erau campioni naţionali, pe când eu eram … p-acolo. Mirel a plecat pentru că avea un prieten japonez care l-a sponsorizat, da’ oricum era şi el un star. De Cătălin ce să mai zic, avea talent cu caru’ poate cât toţi ceilalţi la un loc, da’ dacă n-ar fi avut şansa numită Saijo sensei, nu se ştie dacă ar fi ajuns acolo. Popic? Popic l-a avut în primul rând pe Cătălin. Revenind la subiectul interviului tău, eu, îmi aduc aminte de vorba aia … “N-ai cu cine, mă, n-ai cu cine!” dacă n-ai nici bani, nici şansă, nici talent, nici tinereţe tinereţe, atunci … de unde măi tată, măi?

K: Observ că pui mereu în discuţie tinereţea ca un ingredient necesar pentru performanţă. Fiindcă eşti “la a doua căsnicie” cu GO-ul, ce te motivează să rămâi pe metereze?

AG: Eh, stai un pic, n-am încercat să sugerez că la 40 eşti “dead and buried” şi nu poţi face performanţă. Fujisawa Shuko sensei era Oza la 67 dacă ţin minte bine. Bineînţeles că atunci când eşti puşti mintea îţi poate fi modelată mai uşor în direcţia bună dacă modelatorul se pricepe, bineînţeles că puştii prind mai repede. Dar are şi înaintarea în vârstă ceva avantaje şi poate să mai echilibreze cât de cât balanţa. Măcar din când în când. Îmi fac şi eu speranţe, ce să fac?   Ce mă motivează să rămân pe metereze? N-am murit un pic, suficient de mult, atunci când am lipsit dintre voi? Mai împiedicat, mai şontâc-şontâc, am încercat să-ţi spun ce înseamnă go-ul pentru mine. Dacă-mi pui întrebarea asta cu meterezele, se pare ca n-am prea reuşit să răspund convingător la întrebarea cealaltă aşa fac eu din când în când, bag lumea-n ceaţă.

K: Dacă peştişorul de aur ţi-ar rezolva “celelalte” probleme, cum ţi-ar place să fie viaţa ta de jucător de GO?

AG: Fie-ţi milă de bătrâneţile mele, de ce mă ispiteşti? Go, go şi iar go, în toate formele posibile. Inclusiv stat de vorbă cu tine şi alţii pe subiecte legate de go Vreun posibil discipol ziceai că ai cunoaşte. Nu cumva ştii şi vreun peştişor?

K: Care sunt oamenii de GO pe care-i admiri? Ai modele? Te inspiră cineva?

AG: O să zica unii că mi s-a cam şubrezit mansarda şi nu mai ţin minte ce scriam acum câteva luni pe blogul lui Titi. Nici vorbă, recitiţi despre ce vorbeam. Astea fiind zise… Un jucător de go pe care-l admir este Cătălin. Un model frumos era Radu… De afară … ce să zic? Doamne fereste să mă inspire vreun superstar din ăştia noi. Dacă aş încerca să joc ca Lee Sedol, cred aş trece spre 1-kyu încolo. Câteodata nu înţeleg nimic din ce joacă, cum aş putea să mă las inspirat de el? N-o să uit mult timp cum mă uitam acu’ vreun an pe o partidă de-a lui, pe repede-înainte ce-i drept, şi brusc se termină partida. “Na că a murit până la urma grupul ăla, aşa-ţi trebuie dacă exagerezi în halu’ ăsta!” îl apostrofez eu pe Lee Sedol. Bănuieşti ceva? Dacă nu, să-ţi spun cum stătea treaba … a cedat celălalt. Îţi dai seama cât am înţeles eu din partida aia? Eu te-am pus să faci interviuri cu pafarişti?

K: Şi în final, în ce direcţie crezi că se îndreaptă GO-ul românesc?

AG: Mai încet sau mai repede, cred că progresează mai la toate capitolele. Sunt şi excepţii unde eu văd becul pe roşu şi e grav dacă e aşa. Eu nu văd jucători de calibru venind din urmă. Nu văd generaţia următoare. Văd un câmp gol cu câţiva maci rătăciţi în imensitatea lui. Vorbind cu Cătălin, el îmi zicea că ar cam fi ceva. Sper să aiba el dreptate. Să-nchei într-o notă mai optimistă … Uită-te ce noian de concursuri. Pentru toate gusturile (sau aproape). E fantastic!

K: Înainte să închei, îi dau cuvântul lui Vasile Bunea, care auzind de interviu, a venit la rândul lui cu o întrebare.

Vasile Bunea: Ai dispărut o perioadă destul de lungă din prim-planul GO-ului românesc, ca şi mine dealtfel. Dar asemănarea dintre noi se rezuma doar la atat, în ceea ce priveste GO-ul. şi dacă tu zici că eşti “o furnică la poalele Muntelui Fuji”, eu oi fi o bacterie la poalele Trascăului. După 12 ani de pauză în ale GO-ului, am constatat că acest joc s-a schimbat foarte mult, că ceea ce jucasem în anii ’90 era cam desuet. Tu cum ai regăsit Go-ul după perioada ta de retragere? Ai avut şi tu senzaţia că s-a modernizat? Sau e doar percepţia “bacteriei”?

AG: De schimbat, clar s-a schimbat. Dar nu orice schimbare înseamna modernizare. La fel cum nu orice schimbare care nu e modernizare e neapărat regres. O parte din go s-a schimbat, dar eu nu pot să o cântăresc şi să o definesc în termeni de regres sau modernizare. Pur şi simplu e altfel. Uite, de exemplu, coreenii cred că sunt “de vină” pentru stilul actual de luptă nebunească sau invazii în teritorii care par neinvadabile (şi chiar sunt câteodată). E asta modernizare? Nu ştiu, nu ştiu cum să-i zic, e pur şi simplu altfel decât ştiam. Pe de altă parte, lupte, lupte şi iar lupte, timp de gândire mai mic decât înainte te duce cu gândul la un show făcut pentru fani, pentru oamenii de pe margine (care nu au timp), nu pentru zeul Go în sine (care are timp berechet). Şi ai zice că e modernizare, aşa e omul modern, e cu show-ul în braţe. Dar ai putea să zici că e şi regres. Oare dacă ai timpul de gândire mai scurt mai poţi avea aceeaşi profunzime în ceea ce faci? Ne-am transformat în nişte mici roboţei care au puterea de calcul a multor servere în spate şi nu mai avem nevoie de prea mult timp pentru a lua decizia corecta? Eu ştiu?

Altă parte a go-ului s-a modernizat indubitabil. Internetul este minunea tehnicii care-ţi aduce în casa, instantaneu aproape, cam tot ce vrei. Mai devreme povesteam despre lipsa de informaţie din anii trecuţi. N-aveai o carte sau un sensei lângă tine şi aveai un dubiu? Păi orbecăiai până în pânzele albe şi poate până la urmă tot nu descopereai calea cea bună. Acum, ţac-pac, deschizi internetul şi dacă te-ai obişnuit cât de cât, ce şi unde să cauţi, ai şanse mari să găseşti destul de repede informaţia dorită. Ce să mai zic de jucătorii de top … păi de câte ori pupau ei partide cu profesionişti sau jucători amatori de super top? Poate de câteva ori pe an, dacă îi ajutau circumstanţele. Acum … deschizi KGSKGS Go Server - un foarte popular server de GO. Poate fi accesat la adresa www.gokgs.com.-ul sau mai ştiu eu care server şi dacă nu azi, măcar mâine sau săptămâna viitoare tot dai de un profesionist p-acolo cu care poţi juca. Sau măcar de un amator foarte tare.

Am lăsat la urmă go-ul românesc. Cum l-am gasit? Hmm … România tot acolo sus e în Europa, nicio modernizare şi mă bucur tare mult. Pe unii dintre români îi înjur poate săptămânal sau zilnic, dar la România ţin şi mă bucur că suntem sus. În rest … Sunt concursuri foarte multe şi asta, după cum am mai zis, mă bucură. O parte din ele, parcă mult mai multe decât înainte, sunt private. Da, asta cred că e modernizare. Alţii poate gândesc altfel şi cred că socialismul e viitorul. Eu am altă părere… “Să ni se dea” (şi anume statul să fie cel care dă) nu cred că ţine de timpurile moderne. Alte schimbări… Păi s-a schimbat echipa FRGo. Ce să spun, deşi uneori pare că-i atac, eu nu vreau să spun nici că alţii erau proşti şi ăştia buni, nici invers. Sunt mai paşnic de felul meu, deşi uneori ai zice că situaţia e chiar pe dos Cel mai mult mă supără că e Cătălin preşedinte în loc să fie numai jucător şi sensei şi să-şi concentreze energiile în directia asta. Dar asta nu înseamnă că nu-l înţeleg. Dacă vroia performanţă, rămânea în Japonia, nu se întorcea aici să joace cu pafaristi ca mine sau mai ştiu eu care altul. Alte schimbări? Oh, ar mai fi ceva … Nu te-ai plictisit de mine şi vorbăria mea? Copiii … Poate nu sunt foarte informat, dar senzaţia mea e că sunt mai puţini şi asta e un regres. Au dispărut “bazinele” păstorite de Carmen Mateescu şi Marcel Dăescu şi a apărut cel al doamnei Camelia State, dar parcă balanţa e defavorabila prezentului. O parte din vină o poartă chiar modernizarea de care vorbeşti, dar nu modernizarea go-ului ci modernizarea societăţii. Copii au atâtea opţiuni acum … Pe de altă parte şi în Coreea de Sud sunt aceleaşi optiuni, poate chiar mai multe, şi ai văzut ce boom a fost. Unii poate ar înclina să dea vina pe FRGo. N-aş fi aşa convins, şi e tare simplu să dai cu pietre. Hai să mă opresc aici

K: Mi-a făcut plăcere să povestim. Îţi mulţumesc pentru timpul acordat.

AG: Şi eu îţi mulţumesc pentru ocazia de a informa publicul (dacă mai era nevoie!) referitor la numărul de doage care mi s-au mai stricat între timp Şi nu în ultimul rând … Salutare cititorule! (Era să zic “go-istule”, da’ suna de parcă ţi-aş trage o palmă si m-am răzgândit). Dacă ai ajuns la partea asta, deci ai avut atâta răbdare să citesti chiar până la capăt monumentala mea expunere de idei alandala şi tra-la-la, îţi mulţumesc şi ţie tare mult