Cazarea va fi la hotel Sport Galati**. Hotelul tine de ANST, deci e necesar sa facem din timp actele necesare, motiv pentru care ii rog pe cei interesati sa participe, si care au nevoie si de cazare, sa ma anunte in urmatoarele 7 zile.

Tariful pentru un pat in camera de doi este de 32,70 lei, iar camera single 49,05 fara mic dejun inclus, acesta fiind pret redus pentru sportivi. Pentru restul lumii pretul este 65,70, respectiv 79,57 mic dejun inclus. Din informatiile primite, conditiile de cazare sint bune , deci e suficient de curat

Hotelul este la 8 statii distanta cu transportul in comun, vreo 4 sau 5 km, estimativ pt cei cu transport propriu.

Pentru cei care prefera ceva mai cu multe stele, si care este cam peste drum de scoala 22 recomandam hotel Magnus***, unde camera dubla este 225 lei.

La Magnus rezervarea se poate face personal online sau telefonic.

Cei ce prefera hotelul Sport la tarif redus sint rugati sa ma anunte prin email pe adresa agobraila at gmail com, precizind numarul de nopti dorite si datele de sosire si plecare.

Dar remarca mea a foat o intrerupere de citeva secunde, dupa care povestea continua. Afla copii si de profesionisti, si ca rangul de danist nu e chiar asa de usor de obtinut, ca dovada fiind faptul ca in Romania sint doar vreo cinzeci de specimene din astea. Eu in sinea mea ma indoiesc, stiam ca ar fi peste o suta, dar nu ma mai bag in vorba, pt copii fiind irelevanta cifra mai aproape de adevar. Oricum, stiu bine ca nu sint multi, si chiar si la 100, este remarcabil ca doi dintre ei venisera in acea zi acolo ca sa le stea lor la dispozitie, si ma bag iar in vorba precizind ca doi dintre ei stau chiar in fatza lor. Spontan au inceput sa aplaude. Povestitorul fiind unul dintre cei doi, ii opreste zicind ca nu e chiar nevoie de aplauze.

Sint un nonconformist, si multe chestii mi se par aiurea, cum ar fi traditia feminina de a isi atirna tot felul de belciuge de urechi, lanturi la git, barbatii streanguri la purtator, la spectacole aplauze, obicei care chiar daca e logic, si il inteleg, nu se lipeste de mine. Aici reactia copiilor fiind spontana, chiar m-a atins, pentru ca mi-a dovedit ca ei au inteles cumva ce inseamna superioritatea unui rang mai mare, si onoarea ce li s-a facut ca 4 procente din romanii tari la Go sa fie cu ei in acea zi acolo, si au rasplatit asta, dupa cum au fost dresati, cu aplauze.

In subconstient, informatia asta, care o stiu de decenii totusi, a inceput sa ma agaseze. Chiar asa de greu e sa fii danist? Cu un pic de efort, asa de vreo trei ani, oricine cu un coeficient intelectual onorabil poate devenit danist… imi zic eu, si parca nu doar eu. Si numarul mic de danisti se datoreaza doar faptului ca putini au timpul si placerea de face efortul necesar pentru a avansa, eforet deloc neglijabil. Imi revin in minte curiozitati mai vechi, precum, oare cum ar arata un grafic care sa arate coeficientul IQ al celor plafonati la un anumit rang timp ce cel putin patru ani sa zicem. O legatura sigur este, dar sint curios de detalii.

In fine, pentru ca nu sint chiar atit de curios incit sa ma apuc sa fac acest studiu, am gasit de cuviinta sa imi potolesc curiozitatea analizind numarul si procentele danistilor din citeva tari europene de top.

Danisti

De remarcat cit de multi danisti are Germania, si procentul de danisti activi din total jucatori, mai bine de un sfert. La polul opus Italia, cu doar 5 procente danisti din jucatori.

La Romani am notat doar ca Bucurestiul e pe primul loc cu 22 danisti activi, Braila cu 14, secondeaza, Craiova cu 4 danisti prinde podiumul.

Ar mai fi interesant de vazut procentele si in raport cu populatia, dar nu atit de interesant incit sa fac si calculele

ProGo 21

Din cuprins:

• Goul în cărţi şi film: – Split infinity – Stăpînii războiului
• Goul are efecte benefice asupra creierului?
• Ştiaţi că
• Viorel Ichim un român în China
• Yong Peng, Un chinez în România
• Trofeul Radu Baciu Etapa Alba Iulia
• Trofeul Radu Baciu etapa Sibiu
• 2% ? sau 20%?
• Goul in Olanda
• A închiria sau a nu închiria?
• Dicţionar Japonez Român litera M
• Go Artistic

Mulţumesc celor ce m-au ajutat, Marc, care a trecut nu mai puţin de 8 ori peste textul pe care mi l-a trimis, Octavian Marcu pentru corespondenţa de la Sibiu, lui Peng şi lui Viorel pentru interviuri, şi lui Kiru pentru poze şi corectură.

În acest moment nimeni nu se mai ocupă de viitoarele ediţii aşa că nu se ştie cînd va apărea numărul următor. Responsabilitatea revine tătucului Kiru, care încă îşi revine după întîlnirea cu Jack Sparrow. Se mai poate spera pe colaborarea sporadică a unora dintre veterani, precum Vlad Gabriel, pentru seria sa de articole, din partea mea pentru încă vreo zece litere cîte mai sînt din dicţionarul de termeni, şi pe ajutorul colaboratorilor mai proaspeţi precum Octavian, care nu cred că va refuza solicitările, precum şi promiţătoarea colaborare a lui Sebastian Ilie. Deci cei interesaţi să preia ştafeta sînt aşteptaţi cu entuziasm.

Urez succes posibilei viitoare echipe.

Şi chiar dacă nu mă omor încercînd să rezolv toate problemele, sau măcar toate problemele nou adăugate, mă uit peste toate cele nou adăugate şi peste soluţie dacă nu reuşesc să o rezolv în cîteva secunde pînă mă plictisesc.

Aproape că nu e zi fără o problemă nouă, în unele zile apărind chiar şi peste zece.

Azi a fost doar una nouă. Nou postată, dar problema îmi era cunoscută. Sigur o văzusem în precedentele zile. Am vrut să o marchez duplicat, dar ca să nu gafez iar, şi pentru siguranţă am căutat-o. Nici la search nu a ieşit desi reţineam că sursa e identică, nici la răsfoire manuală pentru problemele adăugate anul acesta, vreo 400 la număr. Evident nu mai era cazul să marchez ca duplicat, dar a rămas întrebarea, unde am văzut-o. Şi m-am gindit să vă întreb pe voi, asta nu înainte de a căuta şi aici ştiind că Titi mai pune cîte o problemă.

Totuşi înainte a trimite articolul spre publicare, m-am mai zbătut un pic şi am rezolvat misterul, pe care îl bănuisem deşi nu îi vedeam logica.

Acum întrebarea mea devine retorică din moment ce cunosc răspunsul.

Dar totuşi o mai pun pentru amuzament, şi pentru a vedea dacă subiectul goproblems provoacă reacţii.

Deci, unde am văzut problema, cînd, şi de ce nu am mai găsit-o?

Mai e cineva care reţine că a văzut problema aceasta?

Emisiunea de la TVR este altă mişcare importantă reuşită de Cătălin.

Apropo de colaborarea cu presa, aici puteţi vedea o colecţie de articole despre Go din presa scrisă în România în ultimele decenii. Ar fi fost o sursă bună pentru o serie de pilule gen “acum X ani ” precum cele din British Go Journal. Din păcate am dat peste ea prea tîrziu. Poate colecţia va fi completată şi de alţi posesori de arhive, şi folosită de cei ce vor prelua publicarea revistei ProGo

Dar acest articol nu are menirea de a recapitula reuşitele, ci de a arăta către alte oportunităţi lăsate nefructificate.

Una este colaborarea cu Academia de vară Atlantykron.
Anul trecut am sugerat ideea asta, dar mai timid, şi extrem de tîrziu pentru că nu se mai putea organiza oficial ci doar personal se putea un tînăr înscrie ca participant solicitînd unul din ultimele locuri disponibile şi pe lîngă participarea la activităţile organizate oficial în particular să promoveze Goul. Asta se poate şi acum. Îl reamintesc pe Florin Ursu care este primul poposit cu un goban la Capidava, insula de pe Dunăre unde are loc Atlantykronul. Dar mult mai eficient ar fi un workshop inclus pe cale oficială, (sau atelier de Go pe româneşte), aşa cum a fost anul trecut şi în alţi ani de şah de exemplu. Dacă apare cineva interesat şi contactul oferit pe situl lor nu e eficient, pot ajuta vorbind cu unul din organizatori pentru a dinamiza legătura. Ceva îmi spune că cei de la ARC vor fi printre cei ce vor lua în considerare această posibilitate de promovare a Goului.

A doua oportunitate este revista de şah e4e5 pentru care Dan-Constantin Gurgui <chessplayerro#yahoo.com> solicită ajutor sub forma a două trei articole despre Go în fiecare număr al revistei care apare trimestrial. Pe Dan îl cunoaşteţi deja de la iniţiativa de lansare a unui DragonGoServer românesc, iniţiativă care a nu a prea prins la noi.

Situl lui Dan are şi o secţiune dedicată Goului precum şi a altor jocuri. Sper că aceste două oportunităţi de promovare vor fi fructificate.

ProGo20

Din cuprins:

• Goul în cărţi şi filme
• Cerul ştie domnule Allison.
• Ariciul
• De vorbă cu Adrian Ghioc
• Campionat naţional veterani
• Trofeul Radu Baciu etapa Iaşi
• Goul in Germania
• Go Artistic
• Dicţionar Japonez Român

Cine doreşte o poate descărca de la locul ştiut.

Mulţumesc lui Kiru pentru ajutorul dat la finalizarea acestui număr.

Îmi cer scuze pentru cele două săptămîni întîrziere şi pentru cele două erori grave de editare unde imaginile se suprapun peste text sau altă imagine. Întîrzierea e datorată problemelor personale cumulatei lipse de chef de a duce la capăt ce am început, lipsă de chef ce am depaşit-o temporar.

Erorile de editare se datorează faptului ca open office e deficient în materie de manevrare imagini, sau poate eu sint deficient în materie de mînuire office, fapt ce a dus la colaps psihic dupa zeci de ore de îndurat acest supliciu, şi în final crash al programului care a şi dus la pierderea a cîteva ore de muncă în pofida salvării automate şi manuale. Decizia de a testa MS Office nu a rezolvat problema deşi aparent este mai îngăduitor cu sufleţelul meu, pentru că la conversie s-a pierdut ceva formatare, şi în plus suprapunerea peste text nu a cedat înainte de a ceda răbdarea mea.

Cine are chef, şi scule mai îngaduitoare cu sănătatea psihică a utilizatorilor poate descărca ultima versiune a docului, şi repara erorile respective sau chiar corecta typourile care sigur au rămas.

Tabăra în sine este o acţiune valabilă pentru cine îşi permite, dar pe mine m-au amuzat unele formulări.

http://www.weiqi-atoz.com/GOCAMP-eng/faq.html

La întrebări frecvente găsim şi una importantă:
-Ce lucruri ar trebui să iau cu mine?
Răspuns. Ar trebui să ai cu tine paşaportul (cu viză), biletul, şi ceva bani.

Îmi place teribil formularea, ceva bani. Răspunsul continuă cu: Nimic altceva nu este absolut necesar, deşi noi recomandăm şi haine pentru cîteva zile. Da coane Mitică, pleci 3 săptămîni pe alt continent, şi nu e absolut necesar să îţi iei schimburi, dar e recomandabil.

Şi acum cireaşa de pe tort: Lenjeria de pat, perna, periuţa de dinţi sau hainele sînt probabil mai ieftine în China, şi în loc să le cari cu tine poate ar fi înţelept să păstrezi locul pentru adus mai multe lucruri înapoi acasă. Da, probabil periuţa aia ocupă juma de valiză, aşa că se merită ca după zeci de ore pe drum să ieşi în oraş să cauţi periuţă de dinţi. Hai, că sînt chiţibuşar să mă leg de periuţă, dar pe la ei la hotel tre să vii cu perna şi lenjerie de pat de acasă?

În acest momental rememorării îmi vine în cap altceva, o noțiune apărută în discuțiile recente şi anume imaturitate emoțională. Nu am înţeles iniţial această noţiune, dar în contextul acestei amintiri am priceput cumva sensul. Spre sfîrșitul acelei controverse unul dintre cei doi, realizînd că a sărit calul ridică privirea, mă vede, se oprește cumva, rațiunea preia controlul, dar nu pe deplin, se întoarce la tămbălăul de pe goban unde se băgaseră și chibiții, dar după scurt timp fuge ieșind din scenă.

Scena se încheie după nu mult timp, cînd eroul nostru calmat se întoarce. Nu se terminase strîngerea pieselor. Ajută la punerea pieselor în boluri, îşi cere scuze partenerului, îi întinde mîna şi se despart prieteni. Cade cortina. Cred că a existat acolo mai multă maturitate emoțională decît în episodul nostru recent.

Apropo de această paralelă. Sînt curios, așa retoric, oare în analizele partidelor de Go jucate cît timp se dedică analizei mutărilor și secvențelor reușite, și cît celor care au dus la pierderea partidei.

Nu apare prea des, cam săptămînal, plus ceva ocazii mai urgente. Şi de regulă cam plicticos pentru că sînt de ale lor, şi eu nefiind conectat la ce se întîmpla acolo, nu mă prea prind ştirile. Dar totuşi îl mai urmăresc, şi văd o ştire care mi-a atras atenţia.

Este vorba de numirea celui mai bun învăţător al anului. Candidaţii trebuie să fi predat cel puţin două ore săptămînal, să fi înfiinţat un club pentru copii, şi să îi ajute să participe la competiţii.

De bani se spune doar că i se acoperă cheltuielile de participare la USGoCongress.

Pagina lor: http://agfgo.org/teacher.html

Mi-a plăcut.

Deci ce e etica?
e intrebarea pusă de amicul meu, voi da copy paste la întregul dialog pentru că e interesant pentru analiza ce o voi face. Sper să nu se supere amicul pentru publicarea unui dialog privat, deşi dialogurile noastre nu conţin nimic ce nu ar fi putea spus public

-Intrebare scurta sondaj:
- shoot
“Ce e etica? “_
-etica nu e
- k
-Stiti ce inseamna etica?”
- probabil da
- gata, I’m out
- ok, nu ma intrebi daca stiu care e definitia eticii?
- am intrebat ce e etica
- una e cee, a;ta e definitia
- daca nu te-ai gandit la def e bine pentru sondaj
-multe lucruri le stim dar daca e sa le definim…lulu…. o sa scriu un articol pe tema asta
- etica?
- sondaj despre etica – sper sa nu uit
- Etica- definitie si asumare
- nu ma duc pina la asumare
- pai daca nu te duci ramai unde esti acum, adica la nimic.
-nici asta, ma duce valuy
amicul meu tace, si eu ii dau linkul
- http://desprego.ro/
si prrecizez
-sondaj, ce este frgo?
asta ca replica la sondajul lui

Ce coincidenţă să mă abordeze cu ideea de etică taman cînd citeam articolul. Dacă credeam în acel plan universal aş fi zis că nimic nu e întîmplător
Şi acum să analizăm.

Mă întreabă ce e etica. Uneori îmi place să răspund fără să gîndesc, sau poate mai des decît numa uneori. Ceva ca în testele alea psihanalitice unde trebuie să răspunzi fără să gîndeşti.

Am spus că nu e, parte glumă parte adevăr, parte rezultat al faptului că nu e un răspuns pe care îl poţi da fără să gîndeşti, şi eu eram pe autopilot.

Analizînd ulterior am găsit următoarea explicaţie…
dar apropo, înainte de a citi mai departe, opreşte-te şi scrie definiţia eticii, apoi compară cu ce scrie în DEX

ai scris?

hmmm.

Fie, te cred că ai scris.

Deci, lucrurile care există, există, nu au nevoie de un suport, de ceva extern lor. Asta e o filozofie proprie, am inventat-o acum, deşi sigur or fi spus-o şi alţii. Şi gîndul mi s-a dus la gravitaţie. Gravitaţia exista înainte de Newton care i-a dat o definiţie, chiar sînt curios cum era percepută gravitaţia înainte de a fi definită…
În fine gravitaţia există independent de om. Mărul cade din pom chiar dacă nu e Newton acolo ca să îi cadă în cap. Şi mărul va cădea întotdeauna în jos, nu în sus. Gravitaţia există şi pentru om, şi pentru puiul de caribu care fuge cît îl ţin copitele, idem pentru lupul ce fuge după el.

Dar etica există doar pentru om. Na ca am comis o greşeală de logică sau exprimare. Am zis că există doar ceea ce e independent de orice, dar gravitaţia depinde de materie, trebuia să spun că există doar ceea ce nu e imaginar, sau ceva de genu ăsta. Las aşa ca să se vadă tot procesul logic. Puiul de caribu are suficientă viteză ca să nu fie prins, lupu nu poate fugi mai repede, şansele sînt fifty fifty, dacă nu face nici o greşeală copitata, după o milă lupul oboseşte şi cedează. Dar aschilopatul ăla mic se împiedică, pierde un tempo, şi deşi continuă, lupul a micşorat distanţa suficient cît să arunce în luptă ultimele puteri, şi să cîştige partida. A recunoscut cineva secvenţa de film? O bilă albă pentru cine a văzut documentarul şi a recunoscut faza.

Deci, acolo există gravitaţia. Fără ea, cei doi se duceau în spaţiu şi rămînea doar iarba. Dar unde e etica? Ce e etic în a fi prins şi mîncat? Sau viceversa, în a muri e foame dacă nu fugi destul de repede? Ok să zicem că acolo e legea junglei… mda, legea junglei la polul nord… dar aţi prin ideea, şi acolo etica nu există, existînd doar foamea şi potolirea ei, razele solare sau lipsa lor, şi altele, dar etica nu. Poate totuşi există, dar eu nu ştiu.

Să admitem că etica e ceva ce există dependent de oameni, aşa cum există calculatorul ăsta.

Acum hai să vedem existenţa eticii în societatea noastră, şi pentru exemplificare voi folosi o întîmplare de prin a 9-a sau a 10-a.

Aveam un diriginte de vreo 70 de ani, nu am aflat cum de nu fusese scos la pensie, sau care era motivul lui să mai predea, Goleanu îl chema, şi mie îmi rima cu golanu, dar acum realizez că numele venea de la a goli, că nu prea ducea paharul la ureche. Moşulică era o adevărată figură, nu era afurisit, dar îl mai apucau pandaliile. Purta două perechi de ochelari, nu alternativ , ci una peste alta, si cînd citea ridica o pereche în sus, sau invers, nu mai reţin exact. Avea o Dacie 1300 neagră, la care spălatul consta din a o mîzgăli cu o cîrpă udă, praful rămînea rotocoale rotocoale după ce se usca. Într-o vreme cu parbrizul crăpat nu mai îndrăznea să şteargă decît de o palmă, gaură prin care se uita cînd conducea. Mi se pare fază de film să îl vezi în trafic cu două perechi de ochelari, privind prin fantă ca la tanc, conducînd o maşină parcă abia sosită din raliu. Dar alta e povestea. Se întîmpla undeva pe cîmpurile patriei unde tot liceul ieşise la adunat recolta. În ziua aia era fasole, cîmp cît vezi cu ochii, nu tu copac, nu tu nimic sa stai la umbră, sau măcar ceva iarbă pe care să stai în pauză, deci masa o luam toţi stînd pe grămezile de tufe de fasole adunate, şi evident asta însemna că se mai scuturau din boabe. Vine Goleanu beat, şi trebuie să se amuze. Şi cum eu aveam o mutră care cere pumni, m-a luat dintre toţi
- Pintilie de ce stai pe fasole că distrugi recolta.
- Toarşu diriginte, de ce vă luaţi de mine? Tot liceul stă pe fasole, hai să zicem doar toată clasa pentru că doar aici aveţi responsabilitate, şi dacă vă pasă de fasole, atunci sculaţi toată clasa în picioare. Dacă vreţi doar să vă amuzaţi, spuneţi vă rog cinstit ceva de genu, Pintilie ce moacă de fraier ai, şi eu am chefu şi puterea de a te umili, aşa că fă nişte tumbe în praf, şi eu o să fac pentru că sînt mic şi prost şi n-am ce face.
Pe vremea aia, eram şi mai mic şi mai prost decît azi, şi în plus nici nu mă puneam în gură cu nimeni, dar în ziua aia am fost inspirat. O inspiraţie diabolica probabil, pentru că Goleanu s-a făcut stacojiu, şi nu a lipsit mult să îl am pe conştiinţă. Dialogul a continuat, şi spre deliciul clasei nu a reuşit să mă umilească, nu a reuşit să mă facă să dansez cum avea el chef.
A doua zi dimineaţa era pe terenul lui, în şcoală, la plecare pentru o nouă zi de muncă.
- Pintilie dacă nu îţi ceri scuze pentru ce ai făcut ieri, te scot în faţa careului, şi spun directorului ce ai făcut, adică ai distrus recolta, cu o mîna adunai rindul de fasole, şi cu cealaltă răvăşeai al doilea rînd. (Fiecare aveam două rînduri de cules, tufele fiind foarte scunde, putînd fi smulse cu o singură mînă).
Şantaj şi minciună pe faţă, ce puteam face. Puteam opta pentru a duce cazul la forurile superioare, la director, la inspectorat, şi probabil era o şansă la mie să fie judecat cazul corect, caz în care bivolul oricum mi-ar fi făcut viaţa interesantă pentru tot restul liceului. Aşa că învins mi-am recunoscut vina, mi-am cerut scuze, cenuşă în cap, promisiuni, tot tacîmul, şi am scăpat.
Săptămîna următoare se schimbă decorul, sîntem la cules de porumb. Eu impulsionat de lecţia moralizatoare primită, şi cu un chef doborîtor de muncă am găsit o modalitate de a fi şi mai util societăţii. Porumbul trebuia depănuşat, ceea ce era destul de dificil, profesioniştii folosind o ţepuşă legată de mînă pentru a despica vîrful, dar noi cu degetele, care după o vreme se cam zdreleau. Atunci am decis să nu mă mai chinui. Fusesem corect în trecut, şi m-am ales cu bube în cap, aşa că dacă tot e să fiu pedepsit măcar să am pentru ce. Şi nu am mai depănuşat, pur şi simplu rupeam rapid ştiuletele, şi îl aruncam undeva departe de rîndul meu, nu la grămada din dreptul rîndului. Evident asta nu pe pe faţă pentru că era absurd. Îmi vedeam de treabă corect vreo 50 de metri, pînă cei ce aranjau pătulele unde se făceau grămezile se depărtau suficient, apoi fugeam 100 de metri ca să nu fiu în apropiere de pluton şi să fiu văzut, după care băgam tare, cu ambele mîini ca la rotativă, zburau ştiuleţii oriunde numai pe pătule nu. Distrugere de recoltă. Dar terminam cu cîteva ore mai devreme, erau rînduri de 1000 de metri. La urmă veneam şi rasoleam şi suta de metri sărită. La verificare rîndul meu era curat. Ştiuleţii aruncaţi, cine ştie, poate erau adunaţi de localnici care veneau să adune ce au rămas, poate erau depănuşaţi de colegi mai fraieri, habar nu am. Chestia e că nu eram corect. Şi ironia soartei e că venind printre primii la capăt, şi rîndul meu fiind verificat la sînge, şi găsit curat mereu, la sfîrşitul săptămînii am fost lăudat.
- Vedeţi Pintilie ce cuminte şi harnic s-a făcut, şi ce pramatie era săptămîna trecută.

Unde e morala aici, unde e etica?
Şi exemple ca acesta, pentru că nu a fost un caz izolat în experienţa personală şi auzită, mi-au întipărit în subconştient că etica nu există, nu e. Evident nu e răspuns corect. Etica există, ştim cu toţii ce e, măcar aşa aproximativ. E ceva precum telepatia, nici nu poate fi negată dar nici dovedită clar, ştiinţific.
De aici şi al doilea răspuns

-Stiti ce inseamna etica?”
- probabil da

De-a lungul timpului am avut de suficiente ori ocazia să constat că ceea ce ştiam eu era greşit, aşa că mi-am luat măsură de siguranţă adăugînd acel probabil.

Nu a mai fost cerută şi definiţia pentru că mă pregăteam să spun că nu o ştiu, sau că mie greu să o definesc. Acum recitind definiţiile aş fi zis etica egal morală, dar in mintea mea etica este ceva mai de fineţe decît morala, ca să zic aşa morala este o mutare pe care o vezi şi la 10kyu, dar etica e mutare pe care o vezi de pe la shodan în sus, şi oricum ar trebui să definesc morala, definiţie la fel de greu de pus în cuvinte

Recitind definiţiile constat că sînt o mulţime de nuanţe, dar poate cea mai precisă este reguli de conduită. Se mai zice şi că reguli a căror încălcare e pedepsită de opinia publică, nu de lege.

Ok, reguli, dar unde sînt regulile astea? Cele de bază le ştim, să nu furi, deşi asta e lege, să nu minţi, să nu agresezi pe cei din jur, hmm şi mai departe, nu prea îmi vin în cap. Pus în faţa unui caz în principiu pot decide ce e moral şi ce nu, dar să înşir codul eticii, na am probleme. Nu reţin să fi fost predat la şcoală decît aşa în general printre altele. Etica fiind ceva nescris ce se transmite prin experienţă socială, şi eu fiind ţinut din scurt, excursie, nu, nu-s bani, Casa Pionierilor, nu nu-i voie, bairam, asta era deja implicit nu, nici nu am întrebat şi nici nu m-a interesat. Deci etica mea e ceva învăţat din romane şi filme, şi asta cam diferă de realitate. Înţeleg de ce unele lucruri se pot spune public şi altele nu, dar am probleme în a găsi linia de demarcaţie. Sînt chestii de fineţe ce nu se învaţă din cărţi. De exemplu întotdeauna eu m-am văzut victimă în cazul cu fasolea, dar acum rememorînd realizez că dacă toţi stăteau pe grămezi deci fiecare risipea o mînă de fasole, anula faptul că eu risipesc o mînă de fasole ceea ce e lipsit de etică. Dacă eram educat îmi căram de acasă scaun portabil sau o folie ceva pe care să stau. Probabil pare ridicol, dar aici e diferenţa de nuanţă, diferenţe care adunate face acea mare diferenţă dintre poporul nostru şi cel german sau japonez. Chiar şi faptul că am sugerat ca toată clasa să fie ridicată, pt că era o laşitate care atrăgea mînia micului zeu cu două perechi de ochelari de la mine unul la alţi treizeci, ceea ce nu mă scăpa de tăvalit în praf, dacă beţivanul era suficient de isteţ pe moment să realizeze că aveam de suferit mai rău dacă cei din clasă se porneau împotriva mea.

La un moment dat cineva a propus să scriem un set de reguli de etică pentru federaţie.
Au. Asta e ca aia cu schimbatul legii sportului. Etica există, trebuie folosită cea pe care o ştim, nu e nevoie de alta special pentru noi. Trebuie doar să o conştientizăm.

Mai fac o analiză şi închei. Fiecare decizie privind etica e ca o mutare plasată pe goban, e plină de nuanţe fine. privită dintr-un unghi poate părea ok, privită din alt unghi poate părea invers. Să luăm un caz recent. Nu dau nume. Deja acest nu dau nume e o lipsă de etică De ce? pentru că a da nume înseamnă a lua poziţie, a asuma responsabilitate. Nu dau nume nu mă bag, las pe altul la înaintare. E etic? Nu cred.

Care e problema în cazul dat? Omul nu îşi plăteşte o datorie, nu ştiu de ce, poate intenţionat poate din conjuctura, poate ca poliţă, păgubaşul tace, renunţă. Nu vrea să se facă de rîs că a luat ţeapă. Omul nostru vede că i-a mers repetă cu altul şi cu altul, e ajutat să cadă pe panta asta, sau poate nu, poate aşa e el, irecuperabil. Dar se adună mărturii, în anumite cercuri se ştie dar puţin se spune public, nimic concret. Deja aici şi păgubaşii sînt lipsiţi de etică. Cînd în cercul lor au aflat că nu mai e ceva izolat, tăcînd, permit ca şi alţii să o păţească. Vorbind, da, probabil e jenant, dar vor opri răul iniţial, şi cu cap poate chiar aduce pe calea dreaptă pe cel căzut în ispită, care chiar aşa păcătos cum e, e mai folositor decît unul care ca mine acum zice, nu ştiu nu mă interesează, nu mă mai bag

La fel şi cu treaba în federaţie. Se porneşte de la ceva normal, am muncit tre să fiu plătit, acu n-am chef de voluntariat, şi omul îşi ia dreptul, sau e sensibilizat, şi acceptă compensaţie mai tîrziu, ştii dar aşa între noi, că mai e şi alt voluntar şi se supără că el nu e compensat. Acum lucrîndu-se sub masă nu se vede dar se bănuie, şi bănuiala e de zece ori cît ce se întîmplă. Cînd alt voluntar ajunge pe poziţie, ofticat de ce a bănuit presează la compensaţie, şi aşa din apoape în aproape lucrurile se ambalează. Ăsta fiind un aspect din zecile existente. Şi aici intervine etica, care e chestie de mare fineţe, şi care cere o puternică tărie e caracter. În orice societate se întîmplă derapaje, dar diferenţa e dată de acea linie de demarcaţie. Diferenţa e dată de adîncimea la care e fiecare dispus să se afunde în minciună sau ipocrizie, sau chiar mai grav de capacitatea de a realiza ce i se cuvine şi ce nu.

Acest subiect e mult mai complex. Eu am prezentat doar ceea ce văd eu la nivelul meu.
Aştept pe cei cu pregătire să preia subiectul, şi sper că cei ce se ştiu cu musca pe căciulă să conştientizeze că sînt ca în povestea cu hainele împăratului.

În fine ştim că problema nu e doar de etică, şi că chiar dacă toţi devin brusc sfinţi nu se va face federaţia un fel de taj mahal balcanic ca să zic aşa. Dar măcar se va merge la nivelul puterilor noastre, şi nu se vor mai risipi resurse inutile, sau măcar vom reveni, poate la relaţiile amicale de acum două decenii.

Îmi cer scuze dacă am vorbit prea mult, dar e prea complex ca să fi spus în două cuvinte, idem, scuze, dacă nu mă voi mai implica. Deja am amînat mult prea mult alte obligaţii pe care le am.