Costel Pintilie

Subiectul mi-a apărut în tărtăcuţă datorită unui prieten. Dacă nu mă întreba, aşa ca sondaj ce e etica la citirea articolului lui Cătălin poate nu aş fi pomenit cuvîntul etică, şi aş fi spus lipsă de corectitudine, sau fair play, ori mai ştiu eu ce îmi trecea prin cap, deşi poate era o noţiune nepotrivită sau poate mai potrivită. Dar atunci încă meditînd la cuvîntul etică, s-a lipit în context.

Deci ce e etica?
e intrebarea pusă de amicul meu, voi da copy paste la întregul dialog pentru că e interesant pentru analiza ce o voi face. Sper să nu se supere amicul pentru publicarea unui dialog privat, deşi dialogurile noastre nu conţin nimic ce nu ar fi putea spus public

-Intrebare scurta sondaj:
- shoot
“Ce e etica? “_
-etica nu e
- k
-Stiti ce inseamna etica?”
- probabil da
- gata, I’m out
- ok, nu ma intrebi daca stiu care e definitia eticii?
- am intrebat ce e etica
- una e cee, a;ta e definitia
- daca nu te-ai gandit la def e bine pentru sondaj
-multe lucruri le stim dar daca e sa le definim…lulu…. o sa scriu un articol pe tema asta
- etica?
- sondaj despre etica – sper sa nu uit
- Etica- definitie si asumare
- nu ma duc pina la asumare
- pai daca nu te duci ramai unde esti acum, adica la nimic.
-nici asta, ma duce valuy
amicul meu tace, si eu ii dau linkul
- http://desprego.ro/
si prrecizez
-sondaj, ce este frgo?
asta ca replica la sondajul lui

Ce coincidenţă să mă abordeze cu ideea de etică taman cînd citeam articolul. Dacă credeam în acel plan universal aş fi zis că nimic nu e întîmplător
Şi acum să analizăm.

Mă întreabă ce e etica. Uneori îmi place să răspund fără să gîndesc, sau poate mai des decît numa uneori. Ceva ca în testele alea psihanalitice unde trebuie să răspunzi fără să gîndeşti.

Am spus că nu e, parte glumă parte adevăr, parte rezultat al faptului că nu e un răspuns pe care îl poţi da fără să gîndeşti, şi eu eram pe autopilot.

Analizînd ulterior am găsit următoarea explicaţie…
dar apropo, înainte de a citi mai departe, opreşte-te şi scrie definiţia eticii, apoi compară cu ce scrie în DEX

ai scris?

hmmm.

Fie, te cred că ai scris.

Deci, lucrurile care există, există, nu au nevoie de un suport, de ceva extern lor. Asta e o filozofie proprie, am inventat-o acum, deşi sigur or fi spus-o şi alţii. Şi gîndul mi s-a dus la gravitaţie. Gravitaţia exista înainte de Newton care i-a dat o definiţie, chiar sînt curios cum era percepută gravitaţia înainte de a fi definită…
În fine gravitaţia există independent de om. Mărul cade din pom chiar dacă nu e Newton acolo ca să îi cadă în cap. Şi mărul va cădea întotdeauna în jos, nu în sus. Gravitaţia există şi pentru om, şi pentru puiul de caribu care fuge cît îl ţin copitele, idem pentru lupul ce fuge după el.

Dar etica există doar pentru om. Na ca am comis o greşeală de logică sau exprimare. Am zis că există doar ceea ce e independent de orice, dar gravitaţia depinde de materie, trebuia să spun că există doar ceea ce nu e imaginar, sau ceva de genu ăsta. Las aşa ca să se vadă tot procesul logic. Puiul de caribu are suficientă viteză ca să nu fie prins, lupu nu poate fugi mai repede, şansele sînt fifty fifty, dacă nu face nici o greşeală copitata, după o milă lupul oboseşte şi cedează. Dar aschilopatul ăla mic se împiedică, pierde un tempo, şi deşi continuă, lupul a micşorat distanţa suficient cît să arunce în luptă ultimele puteri, şi să cîştige partida. A recunoscut cineva secvenţa de film? O bilă albă pentru cine a văzut documentarul şi a recunoscut faza.

Deci, acolo există gravitaţia. Fără ea, cei doi se duceau în spaţiu şi rămînea doar iarba. Dar unde e etica? Ce e etic în a fi prins şi mîncat? Sau viceversa, în a muri e foame dacă nu fugi destul de repede? Ok să zicem că acolo e legea junglei… mda, legea junglei la polul nord… dar aţi prin ideea, şi acolo etica nu există, existînd doar foamea şi potolirea ei, razele solare sau lipsa lor, şi altele, dar etica nu. Poate totuşi există, dar eu nu ştiu.

Să admitem că etica e ceva ce există dependent de oameni, aşa cum există calculatorul ăsta.

Acum hai să vedem existenţa eticii în societatea noastră, şi pentru exemplificare voi folosi o întîmplare de prin a 9-a sau a 10-a.

Aveam un diriginte de vreo 70 de ani, nu am aflat cum de nu fusese scos la pensie, sau care era motivul lui să mai predea, Goleanu îl chema, şi mie îmi rima cu golanu, dar acum realizez că numele venea de la a goli, că nu prea ducea paharul la ureche. Moşulică era o adevărată figură, nu era afurisit, dar îl mai apucau pandaliile. Purta două perechi de ochelari, nu alternativ , ci una peste alta, si cînd citea ridica o pereche în sus, sau invers, nu mai reţin exact. Avea o Dacie 1300 neagră, la care spălatul consta din a o mîzgăli cu o cîrpă udă, praful rămînea rotocoale rotocoale după ce se usca. Într-o vreme cu parbrizul crăpat nu mai îndrăznea să şteargă decît de o palmă, gaură prin care se uita cînd conducea. Mi se pare fază de film să îl vezi în trafic cu două perechi de ochelari, privind prin fantă ca la tanc, conducînd o maşină parcă abia sosită din raliu. Dar alta e povestea. Se întîmpla undeva pe cîmpurile patriei unde tot liceul ieşise la adunat recolta. În ziua aia era fasole, cîmp cît vezi cu ochii, nu tu copac, nu tu nimic sa stai la umbră, sau măcar ceva iarbă pe care să stai în pauză, deci masa o luam toţi stînd pe grămezile de tufe de fasole adunate, şi evident asta însemna că se mai scuturau din boabe. Vine Goleanu beat, şi trebuie să se amuze. Şi cum eu aveam o mutră care cere pumni, m-a luat dintre toţi
- Pintilie de ce stai pe fasole că distrugi recolta.
- Toarşu diriginte, de ce vă luaţi de mine? Tot liceul stă pe fasole, hai să zicem doar toată clasa pentru că doar aici aveţi responsabilitate, şi dacă vă pasă de fasole, atunci sculaţi toată clasa în picioare. Dacă vreţi doar să vă amuzaţi, spuneţi vă rog cinstit ceva de genu, Pintilie ce moacă de fraier ai, şi eu am chefu şi puterea de a te umili, aşa că fă nişte tumbe în praf, şi eu o să fac pentru că sînt mic şi prost şi n-am ce face.
Pe vremea aia, eram şi mai mic şi mai prost decît azi, şi în plus nici nu mă puneam în gură cu nimeni, dar în ziua aia am fost inspirat. O inspiraţie diabolica probabil, pentru că Goleanu s-a făcut stacojiu, şi nu a lipsit mult să îl am pe conştiinţă. Dialogul a continuat, şi spre deliciul clasei nu a reuşit să mă umilească, nu a reuşit să mă facă să dansez cum avea el chef.
A doua zi dimineaţa era pe terenul lui, în şcoală, la plecare pentru o nouă zi de muncă.
- Pintilie dacă nu îţi ceri scuze pentru ce ai făcut ieri, te scot în faţa careului, şi spun directorului ce ai făcut, adică ai distrus recolta, cu o mîna adunai rindul de fasole, şi cu cealaltă răvăşeai al doilea rînd. (Fiecare aveam două rînduri de cules, tufele fiind foarte scunde, putînd fi smulse cu o singură mînă).
Şantaj şi minciună pe faţă, ce puteam face. Puteam opta pentru a duce cazul la forurile superioare, la director, la inspectorat, şi probabil era o şansă la mie să fie judecat cazul corect, caz în care bivolul oricum mi-ar fi făcut viaţa interesantă pentru tot restul liceului. Aşa că învins mi-am recunoscut vina, mi-am cerut scuze, cenuşă în cap, promisiuni, tot tacîmul, şi am scăpat.
Săptămîna următoare se schimbă decorul, sîntem la cules de porumb. Eu impulsionat de lecţia moralizatoare primită, şi cu un chef doborîtor de muncă am găsit o modalitate de a fi şi mai util societăţii. Porumbul trebuia depănuşat, ceea ce era destul de dificil, profesioniştii folosind o ţepuşă legată de mînă pentru a despica vîrful, dar noi cu degetele, care după o vreme se cam zdreleau. Atunci am decis să nu mă mai chinui. Fusesem corect în trecut, şi m-am ales cu bube în cap, aşa că dacă tot e să fiu pedepsit măcar să am pentru ce. Şi nu am mai depănuşat, pur şi simplu rupeam rapid ştiuletele, şi îl aruncam undeva departe de rîndul meu, nu la grămada din dreptul rîndului. Evident asta nu pe pe faţă pentru că era absurd. Îmi vedeam de treabă corect vreo 50 de metri, pînă cei ce aranjau pătulele unde se făceau grămezile se depărtau suficient, apoi fugeam 100 de metri ca să nu fiu în apropiere de pluton şi să fiu văzut, după care băgam tare, cu ambele mîini ca la rotativă, zburau ştiuleţii oriunde numai pe pătule nu. Distrugere de recoltă. Dar terminam cu cîteva ore mai devreme, erau rînduri de 1000 de metri. La urmă veneam şi rasoleam şi suta de metri sărită. La verificare rîndul meu era curat. Ştiuleţii aruncaţi, cine ştie, poate erau adunaţi de localnici care veneau să adune ce au rămas, poate erau depănuşaţi de colegi mai fraieri, habar nu am. Chestia e că nu eram corect. Şi ironia soartei e că venind printre primii la capăt, şi rîndul meu fiind verificat la sînge, şi găsit curat mereu, la sfîrşitul săptămînii am fost lăudat.
- Vedeţi Pintilie ce cuminte şi harnic s-a făcut, şi ce pramatie era săptămîna trecută.

Unde e morala aici, unde e etica?
Şi exemple ca acesta, pentru că nu a fost un caz izolat în experienţa personală şi auzită, mi-au întipărit în subconştient că etica nu există, nu e. Evident nu e răspuns corect. Etica există, ştim cu toţii ce e, măcar aşa aproximativ. E ceva precum telepatia, nici nu poate fi negată dar nici dovedită clar, ştiinţific.
De aici şi al doilea răspuns

-Stiti ce inseamna etica?”
- probabil da

De-a lungul timpului am avut de suficiente ori ocazia să constat că ceea ce ştiam eu era greşit, aşa că mi-am luat măsură de siguranţă adăugînd acel probabil.

Nu a mai fost cerută şi definiţia pentru că mă pregăteam să spun că nu o ştiu, sau că mie greu să o definesc. Acum recitind definiţiile aş fi zis etica egal morală, dar in mintea mea etica este ceva mai de fineţe decît morala, ca să zic aşa morala este o mutare pe care o vezi şi la 10kyu, dar etica e mutare pe care o vezi de pe la shodan în sus, şi oricum ar trebui să definesc morala, definiţie la fel de greu de pus în cuvinte

Recitind definiţiile constat că sînt o mulţime de nuanţe, dar poate cea mai precisă este reguli de conduită. Se mai zice şi că reguli a căror încălcare e pedepsită de opinia publică, nu de lege.

Ok, reguli, dar unde sînt regulile astea? Cele de bază le ştim, să nu furi, deşi asta e lege, să nu minţi, să nu agresezi pe cei din jur, hmm şi mai departe, nu prea îmi vin în cap. Pus în faţa unui caz în principiu pot decide ce e moral şi ce nu, dar să înşir codul eticii, na am probleme. Nu reţin să fi fost predat la şcoală decît aşa în general printre altele. Etica fiind ceva nescris ce se transmite prin experienţă socială, şi eu fiind ţinut din scurt, excursie, nu, nu-s bani, Casa Pionierilor, nu nu-i voie, bairam, asta era deja implicit nu, nici nu am întrebat şi nici nu m-a interesat. Deci etica mea e ceva învăţat din romane şi filme, şi asta cam diferă de realitate. Înţeleg de ce unele lucruri se pot spune public şi altele nu, dar am probleme în a găsi linia de demarcaţie. Sînt chestii de fineţe ce nu se învaţă din cărţi. De exemplu întotdeauna eu m-am văzut victimă în cazul cu fasolea, dar acum rememorînd realizez că dacă toţi stăteau pe grămezi deci fiecare risipea o mînă de fasole, anula faptul că eu risipesc o mînă de fasole ceea ce e lipsit de etică. Dacă eram educat îmi căram de acasă scaun portabil sau o folie ceva pe care să stau. Probabil pare ridicol, dar aici e diferenţa de nuanţă, diferenţe care adunate face acea mare diferenţă dintre poporul nostru şi cel german sau japonez. Chiar şi faptul că am sugerat ca toată clasa să fie ridicată, pt că era o laşitate care atrăgea mînia micului zeu cu două perechi de ochelari de la mine unul la alţi treizeci, ceea ce nu mă scăpa de tăvalit în praf, dacă beţivanul era suficient de isteţ pe moment să realizeze că aveam de suferit mai rău dacă cei din clasă se porneau împotriva mea.

La un moment dat cineva a propus să scriem un set de reguli de etică pentru federaţie.
Au. Asta e ca aia cu schimbatul legii sportului. Etica există, trebuie folosită cea pe care o ştim, nu e nevoie de alta special pentru noi. Trebuie doar să o conştientizăm.

Mai fac o analiză şi închei. Fiecare decizie privind etica e ca o mutare plasată pe goban, e plină de nuanţe fine. privită dintr-un unghi poate părea ok, privită din alt unghi poate părea invers. Să luăm un caz recent. Nu dau nume. Deja acest nu dau nume e o lipsă de etică De ce? pentru că a da nume înseamnă a lua poziţie, a asuma responsabilitate. Nu dau nume nu mă bag, las pe altul la înaintare. E etic? Nu cred.

Care e problema în cazul dat? Omul nu îşi plăteşte o datorie, nu ştiu de ce, poate intenţionat poate din conjuctura, poate ca poliţă, păgubaşul tace, renunţă. Nu vrea să se facă de rîs că a luat ţeapă. Omul nostru vede că i-a mers repetă cu altul şi cu altul, e ajutat să cadă pe panta asta, sau poate nu, poate aşa e el, irecuperabil. Dar se adună mărturii, în anumite cercuri se ştie dar puţin se spune public, nimic concret. Deja aici şi păgubaşii sînt lipsiţi de etică. Cînd în cercul lor au aflat că nu mai e ceva izolat, tăcînd, permit ca şi alţii să o păţească. Vorbind, da, probabil e jenant, dar vor opri răul iniţial, şi cu cap poate chiar aduce pe calea dreaptă pe cel căzut în ispită, care chiar aşa păcătos cum e, e mai folositor decît unul care ca mine acum zice, nu ştiu nu mă interesează, nu mă mai bag

La fel şi cu treaba în federaţie. Se porneşte de la ceva normal, am muncit tre să fiu plătit, acu n-am chef de voluntariat, şi omul îşi ia dreptul, sau e sensibilizat, şi acceptă compensaţie mai tîrziu, ştii dar aşa între noi, că mai e şi alt voluntar şi se supără că el nu e compensat. Acum lucrîndu-se sub masă nu se vede dar se bănuie, şi bănuiala e de zece ori cît ce se întîmplă. Cînd alt voluntar ajunge pe poziţie, ofticat de ce a bănuit presează la compensaţie, şi aşa din apoape în aproape lucrurile se ambalează. Ăsta fiind un aspect din zecile existente. Şi aici intervine etica, care e chestie de mare fineţe, şi care cere o puternică tărie e caracter. În orice societate se întîmplă derapaje, dar diferenţa e dată de acea linie de demarcaţie. Diferenţa e dată de adîncimea la care e fiecare dispus să se afunde în minciună sau ipocrizie, sau chiar mai grav de capacitatea de a realiza ce i se cuvine şi ce nu.

Acest subiect e mult mai complex. Eu am prezentat doar ceea ce văd eu la nivelul meu.
Aştept pe cei cu pregătire să preia subiectul, şi sper că cei ce se ştiu cu musca pe căciulă să conştientizeze că sînt ca în povestea cu hainele împăratului.

În fine ştim că problema nu e doar de etică, şi că chiar dacă toţi devin brusc sfinţi nu se va face federaţia un fel de taj mahal balcanic ca să zic aşa. Dar măcar se va merge la nivelul puterilor noastre, şi nu se vor mai risipi resurse inutile, sau măcar vom reveni, poate la relaţiile amicale de acum două decenii.

Îmi cer scuze dacă am vorbit prea mult, dar e prea complex ca să fi spus în două cuvinte, idem, scuze, dacă nu mă voi mai implica. Deja am amînat mult prea mult alte obligaţii pe care le am.