Catalin Taranu

5 Dan Profesionist, Presedinte al Federatiei Romane de GO. Elev al lui Saijo Masataka Sensei. Fondator al Asociatiei Saijo din Bucuresti. Campion European la individual si echipe, castigator al Cupei Fujitsu, al Ing Memorial si al European Masters.


Articole publicate de Catalin Taranu

Anunt World Youth GO Championship 2011

După cum ştiţi, Campionatul Mondial de Juniori la Go va fi găzduit anul acesta în România, la Bucureşti.

Echipa de organizare a avut în vedere încă de la început desfăşurarea în paralel cu campionatul a unui turneu Open, pentru a oferi tuturor jucătorilor de Go posibilitatea de a asista pe viu la acest eveniment atractiv. Organizarea unui Open depinde foarte mult de posibilităţile oferite de locul ales. Decizia finală a fost luată ieri, 23 mai, acesta fiind motivul pentru care acest anunţ vine mult mai târziu decât ne-am fi dorit. Considerăm însă că timpul investit în căutarea locaţiei ideale a meritat din plin.

Evenimentul se va desfăşura în cadrul Complexului Herăstrau situat în parcul cu acelaşi nume. Este un paradis verde cu multiple facilităţi de relaxare atât pentru adulţi, dar mai ales pentru copii.

Se poate juca tenis, se pot închiria biciclete şi organiza plimbări cu vaporaşul pe lac.

In incinta complexului există şi o Insulă a Copiilor care oferă noi alternative de divertisment.

Restaurantul are patru terase exterioare din care două chiar pe malul lacului. Sălile de joc sunt excelente, cu o vedere superbă spre lac.

Detaliile despre concursul open vor fi anunţate pe site-ul evenimentului: http://wygc2011.com/. Avem de făcut multe modificări pe site, deoarece intenţia iniţială fusese de a organiza evenimentul la Hotel Residence.

Fac acest anunţ înainte de a începe munca la site pentru a economisi timp şi a da posibilitatea celor interesaţi să înceapă să îşi plănuiasca deja participarea la eveniment.

În principiu, concursul Open se va desfăşura în week-end-ul 13-14 august, va avea cinci runde, trei sâmbătă şi două duminică. Există posibilităţi de cazare limitate în incinta Complexului Herastrau, în 5 căsuţe de lemn situate pe malul lacului cu capacitate de douăzeci de persoane. Vom avea cazare şi catering foarte ieftin la un liceu din apropiere, iar pentru cei ce doresc condiţii mai bune există posibilitatea de a sta la un hotel de patru stele din apropiere. Anunţul detaliat cu preţuri va apărea cât de curând pe site. Veţi fi rugaţi să specificaţi în formularul de înscriere şi preferinţele pentru cazare şi catering pentru a asigura o organizare cât mai eficientă.

Vom avea printre noi şi jucători profesionişti din China, Korea şi Japonia care vor face demonstraţii şi vor comenta partide. Una dintre săli va fi rezervată acestui fel de activităţi, cât şi jocului liber, până la ore târzii.

Doresc pe această cale să fac un apel către comunitate. Avem nevoie de voluntari pentru înregistrarea partidelor din concursul principal şi sprijin logistic. De asemenea fiecare delegaţie străină va trebui să aibă un ‘ghid’ din partea echipei de organizare, avem nevoie de voluntari în special de cei care stăpânesc limba chineză, coreeană, japoneză sau engleză.

Cine e dispus să contribuie în acest fel la partea organizatorică este rugat să ne contacteze pe adresa de mail a evenimentului: [email protected].

De asemenea, ne-ar ajuta foarte mult orice contribuţie cu sponsorizări sau sugestii de a găsi noi sponsori. Evenimentul va fi puternic mediatizat, EuroGoTV va face un coverage video şi foto complet care va fi transmis şi în Japonia pe un canal popular al televiziunii naţionale NHK.

TVR şi probabil alte posturi de televiziune din Romania vor fi prezente. Mape de prezentare care conţin oferta noastră către sponsori sunt disponibile în cazul în care se iniţiază un astfel de demers de sponsorizare.

Nu uitaţi să verificaţi site-ul evenimentului în perioada imediat următoare, vom reveni cu multe detalii.

În numele echipei de organizare,

Cătălin Ţăranu, director de turneu.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 vot(uri), media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Ce este de fapt FRGO?

De ceva vreme meditez la aceasta intrebare, evident pentru ca simt ca ceva nu e in regula. Am ajuns incetul cu incetul sa gasesc si niste raspunsuri, este interpretarea mea personala a situatiei si as vrea sa o impartasesc si altora.

Insasi conceptul de federatie (sau asociatie, ca unele tari din lume nu au federatie) presupune din start asocierea. Mai multe cluburi infiintate la nivel local ca sa dea o forma organizata practicarii, in cazul nostru, jocului de Go, au simtit la rindul lor nevoia unei organizatii mai mari care sa le coordoneze activitatea.

Majoritatea tarilor europene au infiintat asociatii nationale de Go care nu au nici un sprijin de la stat, de aceea structura lor si modul de functionare mi se par mai realiste si mai coerente. Acest gen de federatii supravietuiesc strict din contributia comunitatii si au aparut de fapt din nevoia de a avea acest gen de organizare, nu in mod fortat.

In Romania se intimpla un lucru ciudat. Nu am fost acolo ca sa stiu ce s-a intimplat de fapt, dar senzatia mea este ca infiintarea FRGO a fost considerata un mare success si ca pe atunci chiar exista un sprijin real din partea comunitatii. As vrea sa ne gindim un pic la ce se intimpla cu FRGO de vreo 20 de ani incoace.

Mie mi se pare ca procesul natural a fost inversat, nu cluburile formeaza federatia ci federatia prin existenta ei a emanat de-a lungul timpului cluburi de tip politic care acum o sufoca. Cluburile reale din tara au un grad de independenta foarte mare, in procesul de legitimare de exemplu, cluburi ca Shusaku sau WS ori nu accepta ori negociaza implementarea legitimarii la competitiile lor,ca si cum FRGO este o organizatie complet aparte si nu forul superior. Organizatorii MPRB nici macar nu s-au obosit sa informeze FRGO despre initiativa lor, cind s-a anuntat prima etapa a fost o surpriza totala pentru majoritatea membrilor biroului. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu e o acuza, atitudinea lor este complet fireasca si justificata. Pur si simplu exista foarte putine motive pentru care aceste cluburi ar fi loiale federatiei iar activitatile la nivel local se desfasoara prin meritul aproape exclusiv al organizatorilor locali.

Din 26 de cluburi oficiale cite sint acum, mai mult de jumatate sint complet inactive, nu avem nici macar o lista completa cu persoane de contact care sa raspunda la mail. Formarea lor a fost o consecinta directa a legii ‘un club un vot’ aplicata in procesul democratic al federatiei. Aceste cluburi nu au o persoana in spate care sa le justifice existenta prin activitatea sa, sint niste foi de hirtie.

Nu se stie cred nici faptul ca statul aloca bani pentru FRGO, dar are pretentia ca un procent din suma respectiva sa existe deja in contul federatiei ca si venituri proprii. Este o pretentie fireasca, pentru ca bugetul de stat nu acopera cheltuieli de administrare cum ar fi telefonul sau tus pentru imprimanta, cheltuielile de deplasare pentru sedinte de birou etc.

Veniturile proprii ale FRGO , garantate anual de cluburi si legitimari ar insemna 1 milion per club care vine sa voteze la AG plus, la cam o suta de jucatori legitimati, majoritatea cu taxa redusa, in jur de o mie de euro. Abonamentul de telefon costa 100 euro pe luna, cu 9 telefoane distribuite celor mai activi din birou si comisii, plus secretar si presedinte. Fara acele telefoane activitatea ar paraliza, deoarece nimeni nu e dispus sa munceasca voluntar pentru FRGO si sa mai si scoata bani seriosi din buzunar pentru abonamentul telefonic care poate ajunge la sume foarte mari, in cazul meu de exemplu, care vorbesc si ore la telefon in fiecare zi, pina sa primesc telefon de la FRGO imi crescuse abonamentul personal cu 2-4 milioane pe luna.

O singura sedinta de birou la care platim costurile de transport si se duc toti banii primiti de la cluburi, daca se primesc.

Deci, cu aceasta rata de venituri provenite din interior, de la comunitate, este qvasi imposibil sa ai o activitate sustinuta, ce sa mai spun ca ne si dorim sa recompensam actul de platire a vizei anuale printr-un pachet de servicii care sa il faca mai justificabil.

Bugetul de la stat acopera salariul unui secretar si contabil, desi in trecut era platit cu jumatate de norma si un antrenor federal, acest lucru a disparut in timpul in care Mihai a fost secretar. Intre timp si sediul federatiei, de o importanta enorma pentru desfasurarea activitatii, a fost pierdut si acum avem ceva nefolosibil la polivalenta.

Restul bugetului este impartit in trei sectiuni, mai mult de doua treimi se duc spre competitii internationle si loturile nationale, pe scurt, spre performanta. Din cel pentru competitii interne nu ai voie sa platesti decit arbitri si costuri de sala, eventual medalii…

Cam astea sint conditiile si tot ce s-a realizat in ultimii ani a fost cu munca voluntara. Dar exista un dezavantaj major cind te bazezi pe voluntari, nu ai garantia ca vei primi serviciile asteptate, de fapt se intimpla foarte des ca promisiuni si angajamente sa nu fie respectate.

Cam asa stau lucrurile, existenta FRGO pare a fi justificata doar prin bugetul primit de la stat, nu si din ralierea unor cluburi si din necesitate. Legitimarile s-au facut cu sentimentul de obligativitate, nu de apartenenta sau loialitate. Daca in viitor nu se va mai primi buget de la stat, parerea mea e ca federatia asa cum o stim acum va inceta practic sa existe, ceea ce arata cit de lipsita de substanta este. Daca ea va fi reformata din dorinta reala a cluburilor de a se organiza impreuna, fundamentul ei va fi mult mai solid.

Ca sa si concluzionez ce am spus cu oferta unei solutii concrete, organizarea la nivel local este esentiala si fara ea existenta FRGO nu mai e justificata. cluburile trebuie sa participe activ, sa isi ceara drepturile in mod activ, dar sa isi aduca si partea de sprijin in sustinerea activitatii centralizate. Ce poate face orice jucator din comunitate? Sa se implice in activitatea organizatorica de la clubul local, sa vina cu idei concrete, sa se implice in activitatile comisiilor.

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (16 vot(uri), media: 3,44 din 5)
Se încarcă...